Sacrul există întâi, de regulă, acasă. Dacă există. E la fel de real ca geamurile casei, oricât de transparente. Abia apoi la biserică, catedrală, sinagogă, moschee, templu, gurdwārā sau sanctuar, într-o formă aparent mai tare, cu mai multe lumini și culori.
Sacrul a fost privit și este încă de mulți ca o formă de auto-înșelare, de acceptare a unui văl ce ascunde realitatea. De aceea ateismul a putut părea o formă de progres.
Cunoscutul gânditor Nassim Nicholas Taleb a ținut recent o prelegere în cadrul întâlnirii anuale a Institutului Ron Paul. Mai jos, principalele idei exprimate. Videoclipul cu prelegerea poate fi văzut integral pe platforma X (fostă Twitter) aici.
„Am șapte puncte. De ce șapte? Pentru că am citit prea multă istorie babiloniană în ultima vreme. (N. tr. Taleb face aici referire la faptul că în Babilon și în Orientul Apropiat antic, numărul 7 avea o puternică semnificație mistică și simbolică).
Primul punct este despre concentrare, o caracteristică distinctivă a lumii moderne, adesea legată de ceea ce am numit „problema lebedei negre”. Vedem acum efecte de tipul „câștigătorul ia totul” peste tot, care are drept cauză conectivitatea.
Presa abundă în formule de genul „șeful NATO”, când vorbește, în fapt, despre secretarul general al NATO (în prezent, Mark Rutte), „șefa UE”, când vorbește, în fapt, despre președinta Comisiei Europene (în prezent, Ursula von der Leyen), sau „șeful OCDE”, când vorbește, în fapt, despre secretarul-general al OCDE (în prezent, Mathias Cormann).
Doar trebuie să dați clic pe linkurile de mai sus pentru a vă convinge cât de răspândită este această practică.
Are Borges un mic text, „Kenningar”, în care vorbește despre „mențiunile enigmatice” (sau „kenningar”) din poezia Islandei, apărute către anul 100. În fapt, este vorba despre metafore. Iată câteva exemple.
Ai observat vreodată că poți bifa toate rețetele fericirii — job decent, prieteni ok, Netflix la buton și o cafea dimineața? Sau poate nu poți bifa toate astea… Și totuși să te simți, cum să spun elegant… gol ca un frigider premium la sfârșit de lună?
• Să cunoști istoria înseamnă să cunoști comportamentul omului de-a lungul istoriei. Istoria ar trebui predată în așa fel încât elevul să afle tot atât despre sine și despre natura umană, pe cât află despre fapte istorice. Abia astfel istoria te învață ceva util și ar putea proteja civilizația umană. Altfel, fără o cuplare cu ce este omul, istoria pare un film artistic greoi și plictisitor.
În percepția publică fericirea pare asociată cu succesul financiar, statutul social sau realizările profesionale. Aceasta să fie fericirea mult căutată?
Filozoful american Drew M. Dalton încearcă să înțeleagă consecințele filozofice și existențiale ale științei, în special ale termodinamicii, ajungând la concluzia că înțelegerea „vechii filozofii”, conform căreia trebuie să trăim în acord cu natura, este greșită, căci natura este un fel de mare dezintegrator inexorabil; ce putem însă face este să ținem cont de ceea ce știm și să ne calibrăm viețile și acțiunile în consecință.
Iată mai jos principalele idei dintr-un articol recent al acestuia, denumit „Nature is evil” .
• Totul în univers mănâncă și este mâncat. Totul distruge și este distrus. Este datoria noastră morală să reacționăm împotriva universului.
• Realitatea nu este nici pe departe atât de binevoitoare. La fel ca tot ceea ce există – stele, microbi, petrol, delfini, umbre, praf și orașe – nu suntem nimic mai mult decât cupe sortite să se spargă la nesfârșit de-a lungul timpului, până nu va mai rămâne nimic de distrus. Aceasta este oroarea tăcută care structurează însăși existența.
Cea mai mare minciună a celor care creează și răspândesc dezinformare este aceea că vor să te facă „să gândești cu mintea ta”. Își avertizează publicul-țintă să nu fie „oi” și să nu lase ca vocile „mainstream”, „statul paralel” sau alți inamici inventați să le spună în ce să creadă.
Dar, într-un caz clasic de deturnare a atenției, în timp ce te avertizează de asta, folosesc o serie de trucuri manipulatoare pentru a se asigura că, de fapt, nu gândești limpede sau independent.
Anne Frank în decembrie 1941. Wikimedia Commons
Anne Frank. Toată lumea îi cunoaște fotografia. Pentru unii, ea arată zâmbetul ștrengăresc al unei fetițe, „Miss Quack Quack”. Pentru alții, imaginea reprezintă un văl enigmatic de mister, asemănător cu Mona Lisa lui Leonardo da Vinci.
Milioane de oameni i-au citit jurnalul, au urmărit diverse adaptări pe scenă și pe ecran sau au vizitat expoziții dedicate poveștii ei. Mii de vizitatori se așază la coadă în fața casei din Amsterdam unde Anne a petrecut 760 de zile în anexa secretă, ascunzându-se de Gestapo și de colaboratorii olandezi.
Într-o discuție recentă dintre Vlad Petreanu și Moise Guran, în două rânduri, cei doi încearcă să se lămurească ce e un termen, ce pare nou pentru ei, „obsolit” (cum îl pronunță ei). „Cum se traduce «obsolit»?”, se întreabă Vlad Petreanu.
Cu siguranță, termenul este nou pentru aceștia, ajuns la ei pe filiera engleză, dar termenul nu doar că nu este nou în limba română, ci dicționarele îl tratează ca pe unul învechit!
În „Când nu mai înțelegem lumea”, Benjamin Labatut alege câteva episoade din istoria științei, la care, pornind de la date istorice cunoscute, adaugă și un pic de ficțiune pentru a da mai mult farmec povestirii. În esență, pune în pagină povestea câtorva descoperiri științifice fundamentale prin prezentarea detaliată a ce credea el că au fost în realitate oamenii de știință din spatele acestor descoperiri. Ce reiese cu violență din text este că mulți dintre cei care au schimbat lumea au avut personalități extreme, mistuiți de pasiunea pentru mister și esența ultimă a lumii.
Mai jos, un scurt extras din ultimul capitol al cărții, referitor la mecanica cuantică.
Filosofii lumii islamice se delectau cu experimente de gândire. Dacă ar dispărea cerurile, se întrebau ei, ar continua timpul să curgă? Dacă existența ar fi distinctă de esență, ar însemna asta că însăși existența trebuie să existe? Poate Dumnezeu să-ți transforme servitorul din casă într-un cal, astfel încât, întorcându-te acasă, să descoperi că a urinat peste toate cărțile tale?
Dar cel mai faimos este așa-numitul experiment de gândire al „omului zburător”, conceput de cel mai influent filosof al lumii islamice, Avicenna (în arabă, Ibn Sīnā, care a trăit între anii 980 și 1037 e.n.).
Om sau șobolan?
(vezi mai jos semnificația imaginii)
Computerele au stimulat interesul modern pentru cogniție. Acest termen, „cogniție”, acoperă cunoașterea, conștientizarea și procesele mentale în general.
Computerele i-au influențat pe psihologii cognitiviști în cel puțin trei feluri:
(1) computerele au oferit o nouă perspectivă, prezentând inteligența ca procesare a informației;
(2) computerele au furnizat un instrument pentru cercetare, de exemplu prin afișarea stimulilor, colectarea răspunsurilor și analizarea datelor;
(3) computerele au oferit o nouă modalitate de testare a teoriilor prin simulări: imitații ale proceselor mentale în programe informatice.
Testele de personalitate au devenit din ce în ce mai populare. De la angajare la întâlniri, ele promit să ne ajute să înțelegem cine suntem și în ce fel suntem asemănători sau diferiți de ceilalți.
Dar aceste teste oferă oare o imagine fidelă? Și ar putea fi dăunător să le luăm prea în serios?
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.