„Inginerii haosului”, de Giuliano da Empoli, este un eseu care dezvăluie mecanismele propagandei populiste în era digitală, explorând modul în care strategii sofisticate (spin-doctors, rețele sociale, dezinformare) sunt folosite pentru a modela opțiunile de vot și pentru a destabiliza democrațiile occidentale. Cartea analizează figuri-cheie precum Steve Bannon, Arthur J. Finkelstein, Milo Yiannopoulos, Gianroberto Casaleggio și strategii din contextul Brexitului ale administrațiilor Trump, Bolsonaro, Salvini etc., ilustrând un „populism digital” bazat pe manipularea opiniei publice.
Cine este Giuliano da Empoli?
Născut la Neuilly-sur-Seine, un cartier bogat și elegant de lângă Paris, în 1973, Giuliano da Empoli a crescut în mai multe țări europene, a absolvit dreptul la Universitatea Sapienza din Roma și a obținut un master în științe politice la Institut d'études politiques de Paris (Sciences Po).
A fost viceprimar pentru cultură la Florența și consilier principal al prim-ministrului italian Matteo Renzi. De asemenea, a fost președinte al Gabinetto Vieusseux (librărie faimoasă) din Florența.
Între 2006 și 2008, a fost consilier principal al viceprim-ministrului și ministrului culturii din Italia, Francesco Rutelli, înființând primul Consiliu Italian de Design la Milano.
În 2016, a fondat think tankul Volta, membru al rețelei Global Progress.
A fost invitat ca vorbitor la numeroase conferințe din întreaga lume (inclusiv la ESPM din São Paulo, la Fundația Finance din Geneva, la Fundația Ricard din Paris și la Club Baur au Lac din Zürich) și este membru al The Travellers Club din Paris.
Este profesor la Sciences Po Paris, predând politică comparată, contribuie regulat la presa italiană („Corriere della Sera”, „La Repubblica”, „Il Sole 24 Ore”, „Il Riformista” etc.), apare frecvent la radio și TV. În 2023, s-a alăturat comitetului de conducere al Grupului Bilderberg.
Publicistică și literatură. Romanul său de debut, „Il mago del Cremlino” („Magul de la Kremlin” în română), a apărut în 2022, a câștigat Marele Premiu de Roman al Academiei Franceze și are traducere în română (Humanitas, 2023). În 2025 a publicat un nou eseu, „L’Heure des prédateurs” (Vremea prădătorilor), despre evoluția autocrată și impactul inteligenței artificiale în politica mondială, care va apărea în engleză în toamna acestuia an și, probabil, și în română.
→ I-am citit cele trei cărți: Magul de la Kremlin, Inginerii haosului și Vremea prădătorilor. Toate sunt interesante și formează o lectură agreabilă, dar, dacă ar fi să recomand una, cu certitudine ar fi Inginerii haosului, motiv pentru care am și ales să prezint câteva extrase din aceasta în articolul de față.
Inginerii haosului
Am găsit cartea foarte utilă, cel puțin pentru două motive:
1. arată cum, în fapt, ceea ce considerăm adesea un comportament aberant al politicienilor considerați extremiști este, în realitate, unul calculat, care are ca unic scop inducerea și utilizarea utilizarea a fricii pentru obținerea de voturi și, în final, a puterii politice;
2. România este departe de a fi un caz aparte, multe țări europene fiind mai copleșite de populism și dezinformare.
Privită în cheia pe care cartea o oferă, politica românească, dar nu numai, capătă alt conținut. Citită cu atenție, cred că transformă fundamental modul în care înțelegem mesajele și comportamentul politicienilor.
Mai jos sunt câteva extrase din carte (sărind peste capitole întregi), care mi s-au părut mai relevante sau comice:
• În vizită în China, Luigi de Maio, vicepreședinte al Consiliului de miniștri din Italia, i se adresează președintelui chinez, Xi Jinping, cu „domnule Ping”. Înainte de poziția din guvern, fusese agent de securitate pe un stadion.
• Cartea este despre Gianroberto Casaleggio, expert italian în marketing, care stă la baza Mișcării cinci stele, partidul-algoritm, despre Dominic Cummings, directorul campaniei pentru Brexit, despre Steve Bannon, cel care l-a dus la victorie pe Trump în primul mandat, despre Milo Yiannopoulos, bloger englez, despre Arthur Finkelstein, homosexual evreu din New York, cel mai eficace consilier al lui Viktor Orban, cel angajat în luptă pentru apărarea „valorilor tradiționale”.
• Acești „ingineri ai haosului” reinventează propaganda pentru era selfie-urilor și rețelelor sociale.
• Algoritmul rețelelor sociale îi împinge pe politicienii populiști să susțină orice poziție, rațională sau absurdă, realistă sau fantezistă, cu condiția să intercepteze aspirațiile, dar mai ales temerile electorilor.
• Cultivând furia oamenilor, inginerii haosului rearticulează conflictul politic pe baza unei simple opoziții între popor și elite.
• Pe rețelele sociale noua propagandă se hrănește cu emoții negative, de unde și succesul știrilor false și al conspirațiilor.
• Deriziunea este întotdeauna instrumentul cel mai eficace pentru a răsturna ierarhiile.
• În acest climat, nu e nimic mai periculos decât să joci rolul morocănosului.
• În spatele absurdității știrilor false și a conspirațiilor de tot felul stă o logică foarte solidă. Acestea sunt un factor de coeziune, un instrument organizatoric mai puternic decât adevărul. Să crezi în adevăr e simplu, să crezi în absurdități e o demonstrație de loialitate.
• Între 1992 și 1994 clasa politică a Italiei a fost eliminată prin acțiunea „Mani polite”, jumătate din membrii Parlamentului care aparțineau partidelor de la guvernare fiind anchetați, unii băgați la închisoare; unii au fugit din țară. În câteva săptămâni partidele istorice, Partidul Creștin-Democrat și Partidul Socialist, au dispărut. Ulterior magistrați implicați în acțiune, faimoși, au intrat în politică. Iar italienii au pornit în căutarea unei noi clase politice.
• În 2001 cei doi fondatori ai Mișcării Cinci Stele din Italia s-au întâlnit pentru prima dată, în Livorno: Beppe Grillo, un comic, și Gianroberto Casaleggio, un manager de 50 de ani, expert în management digital.
În 2005 au deschis un blog, beppegrillo.it, care devine în câteva săptămâni cel mai vizitat din Italia. Cele mai interesante 10 comentarii de pe blog erau prelucrate zilnic, dimineața, de Casaleggio, care le prelucrează și scrie postarea zilei, lumea crezând că e comicul în spatele acesteia. Temele: corupția politicienilor, abuzurile marilor companii, precaritatea din domeniul muncii.
Cu timpul, se creează o bază de discipoli, care inițial sunt liberi să se organizeze cum vor.
Doi jurnaliști scriu o carte de succes despre corupția politicienilor, iar Casaleggio vede oportunitatea: cheamă poporul în stradă pe 8 septembrie 2007. Presa nu ia în seamnă fenomenul, dar pe 8 septembrie 200 de piețe din Italia se umplu de oameni. 300 de mii de oameni cer printr-o petiție un parlament curat, cu maxim 2 mandate pentru aleși.
Casaleggio pune la punct cu fiul său modul de organizare pentru Mișcarea Cinci Stele. Va fi o organizație complexă, aparent descentralizată, nicio „furnică” neștiind planul general sau rolul altei „furnici”. Furnicile care deraiază de la calea dorită sunt rapid înlăturate din partid.
Faptul că partidul e plin de anonimi e considerat bun, pentru că pot fi ușor controlați, iar dacă fac gafe, îi umanizează și-i face să fie percepuți apropiați de popor.
Cu 2012 se alătură și alte site-uri mișcării. Casaleggio produce acum știrile pe propria rețea; adepții nu mai trebuie să intre pe alte canale de informare. Orice știre începe cu „Rușinos!”, „Vești proaste!” șamd. Ce prinde, este augmentat. În februarie 2013, la alegeri, Mișcarea ia circa 9 milioane de voturi - 25% - partidul cu cele mai multe voturi. Dar nu intră la guvernare, dar intră în aparatul statului cu reprezentanți. Statul rămâne ținta favorită, chiar dacă e parte din el.
Oricine critica Mișcarea devenea ținta unor invective, apărând și o rubrică „jurnalistul zilei” pe blocul comicului, unde jurnaliștii care criticau mișcarea erau făcuți albie de porci.
• Dominic Cummings, directorul campaniei în favoarea Brexit: „Dacă vreți să faceți progrese în politică, sfatul meu este să angajați fiziceni, nu experți în comunicare”.
• Cummings și-a organizat campania bazându-se pe oameni de știință de la cele mai bune universități din California și AggregateIQ, cu legături cu Cambridge Analytica. Ce le-a cerut: identificarea corectă a publicului-țintă.
• Grație Internetului, obiceiurile, preferințele, opiniile și emoțiile noastre sunt măsurabile.
• În fizică, un sistem haotic e cel care reacționează la modificări mici ale condițiilor inițiale. Un exemplu este starea meteo. Și un sistem de ființe umane poate fi văzut ca un sistem haotic; o știre falsă poate avea efecte secundare disproporționate.
• În cazul Brexit, lucruri au stat astfel:
- fizicienii au încrucișat datele căutărilor pe Google cu cele ale rețelelor sociale. Plus alte date din baze de date existente privind susținătorii Brexit.
- exploatând un instrument FB, Lookalike Audience Builder, au pus în evidență pe cei care putea fi convinși să voteze pentru Brexit.
- 10 săptămâni au trimis un miliard de mesaje digitale personalizate, în special pe FB.
- FB a permis testarea simultană a zeci de mesaje diferite, selectându-le în timp real pe cele mai eficiente, cu un feedbak mai bun.
- astfel, fiecare categorie de alegători a primit un mesaj ad hoc: vânătorii ceva despre reglementărilor UE de protecție a vânatului, iubitorii de animale despre cele care atentează la drepturile animalelor șamd.
• Dar astfel de practici au devenit rutină între timp și la un alt nivel. Un exemplu - campania electorală a lui Obama din 2012. Alt exemplu, campania lui Trump din 2016, când specialiști Meta, puși la dispoziție de Zuckerberg, au făcut posibilă testarea a 5,9 milioane de mesaje diferite, în căutarea eficienței maxime. Au fost țintite toate grupurile imaginabile, astfel încât unii să vină la vot și să voteze Trump, alții să nu vină, dezgustați de politică șamd.
• Liderul politic astăzi este ca „revizorul” lui Gogol, god pe dinăuntru, căci temele conversației sunt date de cei care-l interoghează. Singura valoare adăugată: spectacolul pe care-l poate crea. Gen Trump.
• Nassim Taleb: „Cum se ajunge ca unele cărți să fie interzise? Cu siguranță nu pentru că acestea ajungă să-i ofenseze pe muritorii de rând, care, majoritatea, sunt pasivi și nu dau importanță unor astfel de lucruri. Sunt de ajuns câțiva activiști motivați”.
John Stuart Mill: „pentru ca răul să triumfe, nu e nevoie decât ca oamenii buni să nu facă nimic”.
• Cu cât numărul de persoane care adoptă o idee nouă crește, oricât de bizară ar fi, cu atât pragul de rezistență al celui care este mai greu de convins scade. De aceea susținătorii extremiști nu sunt repudiați de liderii politici, căci constituie baza mobilizării în favoarea lor.
• Când liderii actuali nu vor mai fi la modă, alegătorii, obișnuiți cu „drogurile” puternice ale național-populismului, vor cere ceva nou și probabil mai puternic, nu „ceaiul de mușețel” al partidelor tradiționale.
• Un extras din „Vremea prădătorilor”, pentru a completa imaginea creată mai sus:
„Platformele online pe care se desfășoară o parte din viața noastră publică urmează același principiu: cresc temperatura, ca să crească cererea. [...]
Trei sunt operațiunile simple de făcut:
- identificarea subiectelor de interes, a fracturilor care divizează opinia publică;
- afirmarea, pe fiecare front, a celor mai radicale poziții și încurajarea confruntării dintre ele;
- proiectarea disputei la nivelul întregului public, pentru a încălzi atmosfera cât mai mult.
Platformele se prezintă ca vitrine transparente, prin care poți contempla lumea așa cum este, eliberată de partizanatul elitelor care controlează mass-media tradiționale, dar sunt, în fapt, doar oglinzi de bâlci, care deformează atât de mult realitatea, încât aceasta devine de necunoscut, pentru a o adapta la așteptările și prejudecățile fiecăruia dintre noi”.
Inginerii din Silicon Valley au încetat de mult să mai programeze calculatoare și s-au transformat în programatori ai comportamentelor umane. [...]
„Eu nu văd decât ce cred”, acest lapsus al lui Eric Zemmour din timpul campaniei prezidențiale din 2022 ne dezvăluie care e principiul logic al epocii”.
• Principiul fundamental al democrației reprezentative, intermedierea, contrastează cu spiritul timpului și noile tehnologii, ce fac posibilă dezintermedierea în toate domeniile.
• Matt Taibbi (jurnalist american): Cheia succesului lui Trump este ideea că vechile reguli de bună-cuviință sunt pentru perdanții care n-au inima, curajul și trumpitudinea de a fi pur și simplu ei înșiși.
• Redobândirea controlului, slogan standard al mișcărilor național-populiste, se fondează pe un instinct primitiv al omului, dorința de control. Iar peste tot pare că oamenii au sentimentul că au pierdut controlul asupra destinului lor, din cauza forțelor care le amenință bunăstarea, iar clasele conducătoare nu fac nimic pentru a-i ajuta.
• Nu e suficient să fii „premiantul clasei” pentru a câștiga, trebuie să știi să trasezi drumul și să trezești pasiuni. Capacitatea de leadership și forța unei viziuni politice rămân determinante.
• În cazul „politicii cuantice”, realitatea obiectivă nu există. Fiecare lucru se definește, provizoriu, în relație cu altceva, fiecare observator determină propria realitate.
