Deși pare mai mult o vietate microscopică decât un corp cosmic, NGC 2022 nu este cu siguranță din categoria algelor sau meduzelor minuscule. În schimb, este o mare aglomerare de gaz în spațiu, gaz expulzat de o stea care se apropie de sfârșitul vieții sale. Steaua este vizibilă în centrul norului de gaz, strălucind printre particulele de gaz.

Comentarii -

Vă invităm la o introducere în clima terestră, în cinci episoade video. În primul episod veţi face cunoştinţă cu forţele din afara planetei; forţe care au un efect direct asupra climei Pământului. De unde vine toată energia care alimentează vremea? Ce cauzează fluxul şi refluxul?

Apoi veţi afla informaţii interesante despre atmosfera terestră. Din ce este făcută atmosfera şi cât de mare este aceasta de fapt? Ce sunt curenţii atmosferici şi care este rolul acestora?

În continuare se va vorbi despre circuitul apei în natură. Cum se formează norii ? Cum circulă curenţii marini?

Vulcanii au un rol important în clima terestră. Chiar dacă pentru noi aceste fenomene par dezastruoase, erupţiile vulcanice au avut, şi au un rol important în stabilitatea climei de pe Pământ.

La prima vedere, Pământul pare responsabil pentru cum arăta viaţa în ziua de astăzi. Dar nu am fi aici fără influenţa pe care a avut-o viaţa asupra Pământului. Haideţi să vedem de ce.

Comentarii -

Lungimea zilei Pământului este în creștere. Când Pământul s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ziua avea aproximativ șase ore. După circa 4 miliarde ani viteza de rotație în jurul proprie axe a scăzut simţitor, iar durata unei zile ajunsele la circa 21,9 ore.

Astăzi, ziua medie este de 24 de ore, dar crește cu aproximativ 1,7 milisecunde în fiecare secol.

Comentarii -


Istoria universului. credit: NASA / CXC / M. Weiss

Universul evoluează, iar această evoluție a universului, în ansamblul său, își va pune amprenta, decisiv, inclusiv asupra vieții pe Terra. Universul de astăzi este diferit de cel de ieri. Deși diferențele sunt imperceptibile la scară umană, în timp aceste diferențe ajung să fie importante.

Universul se află în expansiune, ceea ce înseamnă că distanțele dintre structurile cosmice mari se măresc cu fiecare clipă, dar și că densitatea materiei scade. Pe măsură ce universul devine mai mare, importanța radiației, a materiei și a energiei întunecate în influenţarea sorţii universului se schimbă. Temperatura universului scade, pe măsură ce lungimea de undă a radiației cosmice crește. Ceea ce vedem pe cer va fi, de asemenea, afectat, dat fiind că galaxiile pe care le vedem astăzi se depărtează rapid de galaxia noastră şi unele de altele, iar cerul nopții va deveni, încet, încet, din ce în ce mai puțin înstelat.

Comentarii -

Fizicienii a un răspuns simplu la această întrebare: aceștia nu își păstrează forma. Cu toții știm că norii sunt formați din aer cu un conținut ridicat de umiditate. Însă, ce poate fi surprinzător este că și mediul transparent ce înconjoară formațiunile noroase are de obicei același nivel de umiditate. Astfel, în momentul în care urmărești mersul norilor pe cer, nu observi doar niște picături de apă înconjurate de aer uscat, ci o cantitate mare de aer umed din care o anumită fracțiune a trecut prin punctul de condensare și a devenit vizibil.

Comentarii -


Structura la scară mare a universului. Filamente şi viduri cosmice

Distanţele dintre galaxii sunt de multe ori incredibil de mari: de miliarde de ani-lumină. Când vorbim despre spaţiul intergalactic, vorbim de regulă de spaţiu gol, de lipsa materiei. Dar stau aşa lucrurile în realitate? Chiar este spaţiul intergalactic lipsit de materie?

Comentarii -


Omul pe Lună. Imagini de pe timpul misiunii Apollo 12

Ne imaginăm că pentru deplasări interplanetare avem nevoie de navete spaţiale masive şi scumpe, dar Luna schimbă lucrurile. O navetă spaţială lansată de pe Lună nu are nevoie de motoare mari; chiar şi navete spaţiale mici pot călători prin sistemul solar în mod eficient.

Ar trebuie să mergem pe Lună pentru că, dacă umanitatea vrea să exploreze spaţiul cosmic, Luna va fi un centru major de transport şi industrial în relaţia cu Terra. Cea mai mare dificultate în ce priveşte călătoriile spaţiale nu este spaţiul, ci Pământul, iar Luna este diferită.

Imaginile pe care le-ai văzut cu suprafaţa lunară arată că Luna este un loc teribil. Dar vom merge acolo doar pentru a pleca mai departe.

Comentarii -


Temperaturile pe Terra pe 13 iulie 2019 (grade Celsius)

Activitățile umane influențează clima la scară globală, dar există o serie de mecanisme interconectate care joacă un rol important în evoluția climei.

Nu e nicio îndoială că au fost modificări majore ale climei pe Terra, chiar înainte de apariția speciei umane. În cei 4,6 miliarde de ani de la formare, Terra a cunoscut diverse extreme, de la perioade când suprafața terestră era aproape complet acoperită cu gheață, la perioade când Oceanul Arctic a atins temperaturi de 23 oC.

Schimbările climatice sunt rezultatul interacțiunii dintre mai multe mecanisme, care diferă în magnitudinea efectelor. În ultima sută de ani, totuși, un factor a jucat în mod particular un rol semnificativ în afectarea climei: emisiile de gaze de seră, care au ca efect ridicarea temperaturii globale.

Pentru a descoperi nivelul real al implicării omului, cercetătorii examinează procesele ce duc la schimbarea climei, fie că e vorba de evoluţii naturale, fie că e vorba de activităţi umane, atât în trecut, cât şi în prezent.

În continuare vom explora 10 mecanisme care afectează clima pe Terra. Fiecare are un impact diferit; ordinea în care sunt prezentate nu reflectă importanţa acestora.

Comentarii -

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI) par că plutesc în interiorul staţiei, dar care e cauza? Sunt ei într-o zonă fără gravitaţie? La ce altitudine se află SSI faţă de suprafaţa terestră? Stă Staţia Spaţială într-un punct fix deasupra Terrei ori se deplasează? Cu ce viteză? Iată în continuare câteva lucruri despre Staţia Spaţială Internaţională pe care probabil nu le ştii.

Comentarii -

 

Priviţi imaginea de mai sus. Ce vă spune? Ce înţelegeţi din ea, dincolo de plăcerea estetică a contemplării? În parte, ceea ce vedeţi este o operă de artă (cum sunt multe dintre imaginile cosmice), rezultatul măiestriei "graficienilor spaţiali", cei care lucrează pentru a asambla semnalele captate de către telescoape şi transformarea acestora în imaginile pe care le vedem afişate pe site-urile agenţiilor spaţiale ale lumii.

Dar astronomii nu doar fotografiază cerul, ci interpretează ceea ce văd şi acumulează continuu cunoaştere din ceea ce observă.

Comentarii -

Universul, imediat după Big Bang, era un loc... aglomerat. Au apărut particulele elementare, cum ar fi quarcurile (care formează protonii şi neutronii din nucleul atomilor) ori electronii. Protonii şi neutronii au format primele nuclee, pregătind terenul pentru primele elemente. Cum ştim toate acestea? Prin munca cercetătorilor în domeniul fizicii. Aceştia au creat ipoteze şi teorii privind evoluţia universului şi au efectuat experimente pentru a testa şi valida aceste teorii (folosind acceleratoare de particule, telescoape din ce în ce mai performante şi sateliţi). Ca urmare, avem astăzi o idee destul de solidă cu privire la ce s-a întâmplat imediat după naşterea universului. Iată povestea pe scurt...

Comentarii -

 
Reprezentare 3D a zonei Vrancea, scoțând în evidență blocul litosferic scufundat în manta și cutremurele ce au loc în cadrul acestuia. Credit: mobee.infp.ro

România este o ţară cu potenţial seismic ridicat, cutremurele din secolul al XX-lea ducând la mii de victime. Practic în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în Zona Seismică Vrancea, la adâncimi între 60 şi 180 km. Pregătirea pentru un astfel de cutremur ar trebui să fie o prioritate pentru autorităţile statului. Iar Zona Vrancea nu este singura în care pot avea loc cutremure cu potenţial distructiv, după cum veţi putea vedea în continuare.

Cutremurul este rezultatul unei eliberări bruşte de energie în scoarţa Pământului, energie creată de mişcări ale plăcilor tectonice, vulcani în activitate, alunecări de teren, explozii nucleare controlate ori nu. La aceste cauze se poate adăuga impactul cu corpuri cosmice, cum ar fi: meteoriţi, comete sau chiar asteroizi. Energia astfel produsă se transmite prin sol prin intermediul undelor seismice.

Comentarii -

 

Atunci când admirăm albastrul cerului, privind către Soare, sistemul solar pare o structură cristalină, dar realitatea este mult mai... aglomerată. NASA, care contorizează numărul asteroizilor, a identificat până astăzi aproape 800 de mii de asteroizi (795.893). Dar numărul real este mult mai mare... După cum puteţi vedea în imaginea de mai sus şi în videoclipul de mai jos, Terra se află într-o zonă înţesată cu asteroizi.

Comentarii -


Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)

Dacă aţi citit cele două părţi anterioare ale articolului (1, 2) probabil înţelegeţi altfel această imagine, cunoscută sub denumirea de "Coloanele creaţiei", şi nu este, ca pentru mulţi, doar un plăcut amestec de culori pe ecran.
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).
Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).

 

După cele două articole anterioare, în care am vorbit despre 1. crearea și evoluția galaxiilor și 2. crearea și evoluția marilor structuri ale universului (roiuri și super-roiuri de galaxii, filamente și viduri cosmice),  iată, pe scurt, istoria evoluția universului, în care condensăm tot materialul prezentat anterior, într-o abordare integrată.

Inițial, distribuția materiei (luminoase și întunecate) era aproape perfect omogenă. Acest ”aproape” este cheia. Din loc în loc erau aglomerări de materiei (de ambele tipuri), așadar zone cu densitate un pic mai mare decât media.

Comentarii -


Structura la scară mare a universului. Filamente şi viduri cosmice

Ce face ca galaxiile, roiurile de galaxii, super-roiurile, vidurile cosmice (spații vaste din univers, dintre filamentele cosmice, care conțin foarte puține ori nicio galaxie) ori filamentele cosmice (cele mai mari structuri cosmice) să arate în modul în care arată?

Dacă galaxiile par să se formeze, în esență, prin asamblarea unor componente mai mici prin intermediul gravitației, așa cum am văzut în primul articol al seriei [Formarea și evoluția galaxiilor] cum stau lucrurile în privința roiurilor de galaxii ori a structurilor mai mari? Cum putem explica hărțile la scară mare care ne arată galaxiile distribuite în cadrul unor superstructuri întinse pe milioane de ani-lumină?

Comentarii -


Obiectul lui Hoag - galaxie atipică ce este cunoscută şi sub numele de galaxie inelară

Abia în 1923, ca urmare a entuziasmului neobosit al faimosului astronom Edwin Powell Hubble, am aflat că galaxia noastră nu constituie întregul univers. În fapt abia în 1925 descoperirea unei alte galaxii a devenit publică. În 1920 a avut loc ceea ce a rămas în istorie drept „Marea dezbatere”, care a avut ca subiect dimensiunea universului și dacă galaxia noastră este singura galaxie sau nu. Dezbaterea, între Harlow Shapley și Heber D. Curtis, nu a lămurit însă lucrurile.

Astăzi știm că sunt miliarde și miliarde de galaxii şi univers. Dar cum s-ar format acestea? Sunt galaxiile relaționate unele cu altele în univers? Iată în continuarea povestea formării galaxiilor și a structurii fundamentale a universului.

Comentarii -

Ce sunt razele X? Razele X sunt un tip de radiaţie electromagnetică. Atunci când sunt excitaţi, atomii emit pachete de energie denumite fotoni. Fotonii compun orice formă de undă electromagnetică. Razele X reprezintă fotoni cu energie mare care sunt emişi de către electroni în afara nucleului atomic. Razele X, denumită iniţial raze Röntgen, au fost descoperite în anul 1895 de către fizicianul german Wilhelm Röntgen şi au fost utilizate pentru descoperirea structurii dublu-elicoidale a ADN-ului.

Imaginea din acest articol, care arată universul captat în raze X. Aceasta a fost realizată de un instrument al NASA aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI), numit NICER (Neutron Star Interior Composition Explorer).

Comentarii -

Odată cu dezvoltarea programelor spaţiale, călătoria pe Lună (1969), plasarea de telescoape pe orbita Pământului, trimiterea de sonde spaţiale pentru explorarea sistemului solar şi plasarea de roboţi pe alte planete, asteroizi şi comete - toate împreună au dus la progrese uriaşe în ce priveşte înţelegerea universului. Iată trei imagini care au marcat evoluţia cunoaşterii sistemului nostru solar şi care au reprezentat momente de referinţă în explorarea cosmosului de către om.

Comentarii -


Vedere panoramică a Căii Lactee

Probabil că într-o lume a viitorului adresa nu va mai conţine doar ţara, localitatea şi date privind locuinţa, ci şi planeta, sistemul solar, zona din galaxie (pentru o mai rapidă livrare...), galaxia, super-roiul de galaxii etc. La final, simplu, "univers". Câţi sunt pregătiţi să scrie adresa completă azi? Să ne pregătind pentru viitor, învăţând locul nostru în univers :)

Comentarii -


Vulcanul Popocatépetl (2012)

Vulcanii au capacitatea de a transforma suprafaţa terestră. În 1963, de exemplu, pescarii din Islanda au putut, practic, fi martorii naşterii unei noi insule în apropierea coastei insulei, denumite Surtsey, ca urmare a activităţii vulcanice. În esenţă, activitatea vulcanică constă în migrarea magmei din interiorul Pământului către suprafaţa crustei terestre. Cauzele formării şi mişcării magmei către suprafaţă sunt: procesele tectonice, căldura internă a Terrei şi mineralele radioactive din interiorul Pământului.

Comentarii -

Energia întunecată şi gravitaţia
Cosmologii cred că expansiunea universului este reglată atât de forţa gravitaţională, cât şi de misterioasa energie întunecată, care acţionează în sens contrar celei gravitaţionale. În imaginea de mai sus (credit: NASA) energia întunecată este reprezentată de grila mov de deasupra, iar gravitaţia de grila verde de jos. Gravitaţia este generată de toată materia din univers, dar efectele sale sunt localizate, dat fiind faptul că scade rapid odată cu distanţa.

Sunt nenumărate concepţii greşite despre univers. Uneori ce credem că ştim este doar o ipoteză, imposibil de demonstrat. Ştiinţa are limitele sale evidente, chiar dacă ultimii 200 de ani au reprezentat o adevărată revoluţie, cu descoperiri incredibile. Iată o listă de afirmaţii scurte, dar esenţiale, despre universul nostru.

Comentarii -


Evoluţia Universului

Ceva extraordinar s-a întâmplat acum 13,8 miliarde de ani. Universul a apărut dintr-un punct de energie infinit de mic, denumit Big Bang. Știm că acest eveniment s-a întâmplat, întrucât Universul se extinde constant și galaxiile se îndepărtează de noi. Cu cât privim mai mult în trecut, cu atât Universul este mai mic - așa știm că trebuie să fi fost odată infinit de mic și că trebuie să fi fost un început.

Comentarii -

 
Saggitarius A* (reprezentare artist)

Dacă ați auzit doar un singur lucru despre găurile negre, acela este probabil că, din interiorul orizontului evenimentelor găurii negre, nimic, nici măcar lumina nu poate scăpa. În acest moment este firesc să ne întrebăm: dacă nimic nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, cum ar putea să observăm una vreodată? Cum știm că există o gaură neagră? (video inclus)

Comentarii -

Nu, nu vom vorbi despre Lună (despre care am vorbit pe larg în acest articol), ci despre alţi sateliţi naturali ai planetelor din sistemul nostru solar: Io, Europa, Callisto şi Ganymede, sateliţii planetei Jupiter, precum şi despre Titan, Enceladus, Epitemtheus, Janus  şi Hyperion, sateliţi ai planetei Saturn.

Comentarii -

Am început anul 2016 cu erupţii. Atât în Chile, cât şi în Indonezia au erupt vulcani după mai mult de 10 ani de "hibernare". Asta după ce în aprilie 2015 vulcanul Calbuco, din Chile, a erupt după mai mult de 40 de ani de "linişte", experţii din domeniu emiţând avertizări cu mai puţin de 2 ore înainte de erupţie. Într-o eră a monitorizării globale prin intermediul sateliţilor şi a reţelelor extinse de monitorizare la sol, de ce nu putem încă prezice în mod riguros erupţiile vulcanilor?

Comentarii -

Subcategorii

Spaţiul, acest infinit, această aglomerare de stele şi planete în continuă expansiune, a constituit atracţia oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Grecii şi chiar egiptenii l-au studiat şi observând că stelele sunt poziţionate într-un anumit fel, unele formând anumite figuri, le-au dat câte un nume fiecăreia. Aceste grupări sunt numite constelaţii. Ele se află la mii de milioane de kilometri de Terra şi deoarece distanţa lor nu se poate măsura în metri se foloseşte anul-lumină. Această unitate reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an de zile. Constelaţiile au fost studiate încă din antichitate, însă explozia de descoperiri s-a produs după inventarea telescopului de către sir Isaac Newton în 1670. În secolul al XX-lea spaţiul şi cercetarea lui a fost efectuată prin intermediul călătoriilor în spaţiu, dar şi prin cel al radiotelescoapelor şi cel al telescoapelor gigant amplasate pe crestele înalte ale munţilor (Telescopul Keck 1, Very Large Telescope, Very Large Array etc.). Totodată, spaţiul este cercetat cu ajutorul telescoapelor spaţiale (Hubble) sau al sondelor care au vizitat planetele sistemului solar, unele dintre ele depăşind chiar limitele acestuia (Voyager 1, 2).

 

Telescop spatial