2 comentarii


Compoziția universului

În urma cu aproximativ 100 de ani astronomii au avut o surpriză de proporții: universul nu este static, cum se credea, ci este în continuă expansiune. Dacă universul se extinde, înseamnă că spațiul se extinde și el? Dar de unde apare mai mult spațiu? Și se diluează spațiul pe măsură ce se extinde? Ori ce se întâmplă?

Spune-ți opinia!

 
Simulare computerizată a unirii Căii Lactee cu Andromeda

Galaxia noastră, Calea Lactee, cu un un diametru de 150.000-200.000 ani-lumină, este gazdă a sistemului nostru solar, a altor aproximativ 100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum și a peste 1.000 nebuloase.

Dar Calea Lactee face parte dintr-un grup de galaxii denumit „Grupul Local” (întins pe 100 de milioane de ani-lumină), din care fac parte aproximativ 30 de galaxii, incluzând și galaxii pitice. Centrul gravitațional al grupului este situat între Calea Lactee și galaxia Andromeda, care sunt şi cele mai masive galaxii din grup.

Spune-ți opinia!


În imagine - zona centrală a Căii Lactee (1.000 x 2.000 ani-lumină) văzută în raze X (Sursa: Observatorul Chandra X-Ray)

Spectaculosul haos pe care-l puteți admira în imagine este generat de fenomene specifice centrului galactic: stele care explodează, regiuni în care noi stele iau naștere ori șuvoaie de gaz fierbinte. Centrul galaxiei noastre este dominat de o gaură neagră enormă, Sagittarius A*.

Spune-ți opinia!

Ce se întâmplă dacă o stea se apropie prea mult de o gaură neagră? Gaura neagră o poate distruge. Dar cum? „Vinovată” nu este gravitația, în sine, ci diferența de atracție gravitațională dintre diferitele puncte ale stelei.

Videoclipul de mai jos ilustrează această dezintegrare a unei stele aflate în apropierea unei găuri negre. Vedeți mai întâi cum steaua se apropie de gaura neagră.

Spune-ți opinia!


Steaua polară (centru)
credit: nasa.gov

Alpha Ursae Minoris (Polaris) este cea mai apropiată stea strălucitoare pe nordul axei de rotire a Pământului. Prin urmare, pe măsură ce Pământul se rotește în jurul axei sale, stelele par să se învârtă în jurul Polaris, dar Polaris rămâne întotdeauna în aceeași direcție nordică. În emisfera nordică Solaris nu apune niciodată, nefiind niciodată vizibilă în emisfera sudică. Aceste caracteristici i-au adus denumirea de Steaua Polară sau Steaua Nordului.

Polaris se află la circa 431 de ani-lumină de Terra. Denumirea „Polaris”, numele propriu al stelei, a fost aprobat de Uniunea Astronomică Internațională în 2016.

Spune-ți opinia!


Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)

Există o cosmologie ortodoxă, cea pe care o găsiți în cărțile de fizică. Nu este fără dificultăți multiple, unele probabil de nerezolvat (citește acest articol despre dificultățile teoriei Big Bang). Dar asta este ce știm astăzi. Iată cum a evoluat universul, pas cu pas, în faza sa inițială, de la momentul apariției până la apariția primelor stele și galaxii.

Spune-ți opinia!

Soarele

În special pentru cei care locuiesc în orașe, privitul cerului nopții nu este, probabil, printre activitățile cele mai frecvente. Prin urmare este posibil să nu știi că o serie de corpuri cerești din sistemul nostru solar sunt vizibile cu ochiul liber, mai ales dacă ai parte de un cer senin.

Pentru cei mai puțini familiarizați cu astronomia, amintim rapid că sistemul nostru solar este dominat de Soare, care este o stea de dimensiuni medii și a cărui lumină face ca alte obiecte cerești, cum ar fi planetele ce orbitează în jurul Soarelui, să reflecte lumina solară și să devină astfel vizibile pentru privitorul de pe Terra.

3 comentarii


Evoluţia Universului

Am explicat pe scientia.ro în detaliu teoria Big Bangului, teoria acceptată de majoritatea covârșitoare a fizicienilor ca explicație pentru începutul universului. Teoria nu explică, desigur, de ce a avut loc Big Bangul și condițiile în care acesta a avut loc, cum nu explică ce a fost înainte de Big Bang. Sigur, se spune că nu a fost nimic, pentru că timpul și spațiul au luat naștere odată cu Big Bangul, dar răspunsul nu este mulțumitor, pentru că este ilogic: nu putem pricepe cum ceva poate „avea loc” în lipsa timpului, deci fără să „aibă loc”.

Spune-ți opinia!


Evoluţia Universului

Este relativ cunoscut, chiar și în mediul non-academic, faptul că universul a început cu o perioada de expansiune extremă, de inflație cosmică, denumită Big Bang. Totuși, acest model este greșit! Formarea universului constă din două perioade care trebuie delimitate foarte bine: perioada de inflație cosmică și apoi Big Bangul.

Inflația din universul timpuriu nu reprezintă Big Bangul, ci îl precede, creând condițiile necesare pentru Big Bang. Pe scurt, diferența dintre perioada inflaționară a universului și Big Bang este diferența de energie a expansiunii. În perioada inflaționară, rata de expansiune a universului observabil a fost incredibil de mare, de la o dimensiune de ordinul a 10-30 m până la dimensiuni de ordinul a 10-1 m, în 10-27 secunde. Pe de altă parte, Big Bang reprezintă expansiunea universului după perioada de inflație.

Spune-ți opinia!

Clic pe imagine pentru o rezoluţie mai bună.


Dat fiind că Pământul se află la distanțe diferite de Soare pe timpul anului, răspunsul corect este: orbita Pământului în jurul Soarelui este o elipsă, pentru că nu este un cerc perfect. Dar dacă am desena pe o bucată de hârtie orbita reală (așa cum este prezentată în imaginea de mai jos), ar fi foarte greu să observați că nu este un cerc perfect.

Spune-ți opinia!

Distanța la care se află Luna față de Pământ variază pe timpul rotației sale în jurul planetei noastre. O distanță menționată de astronomi este 384.400 km, dar, după cum veți putea în videoclipul de mai jos, distanța poate fi mai mică ori mai mare.

Luna este înclinată cu 1,5° în raport cu orbita sa în jurul Soarelui, prin urmare nu există, ca pe Terra, anotimpuri.

Spune-ți opinia!


Deplasarea sistemului solar în stilul „vortex”...

Un videoclip urcat pe YouTube în 2012, cu nu mai puțin de 6,4 milioane de vizualizări, ne spune că ce știm despre sistemul nostru solar, adică imaginea unui sistem solar (relativ) plat, cu planetele aliniate pe (aproximativ) același plan, este greșită! În fapt sistemul solar ar fi un fel de vortex, cu Soarele „zburând” vijelios prin univers, cu planetele abia prinzându-l din urmă, capturate în câmpul gravitațional al astrului.

Videoclipul este promovat și de Google (unde, probabil, nu și-a pus niciodată nimeni problema asta), fiind al doilea rezultat la diverse căutări clasice, cum ar fi „solar system motion”.

Dar această înțelegere este greșită. Sunt mai mulți fizicieni care au scris despre acest videoclip, arătând că interpretarea este greșită, dar nu am găsit nicio explicație care să arate care este eroarea făcută de creatorul videoclipului. Și probabil acesta este motivul principal pentru care și astăzi videoclipul primește credit de la mulți urmăritori: nu e clar ce e greșit.

Spune-ți opinia!


Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)

Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).

Tocmai ce am celebrat trecerea unui nou an. Cu alte cuvinte, parcurgerea unei curse complete a planetei noastre, Terra, în jurul stelei din mijlocul sistemului nostru solar. Desigur, fiecare planetă are propria sa mișcare de revoluție, așadar „anul” pe alte planete are altă durată. Iată ce se întâmplă în univers într-un an pământean.

1 comentariu


credit: ck12.org

Trebuie să începem prin a spune că mecanismul de producere a mareei, deși, în principiu simplu, este unul complicat atunci când vrem să explicăm în detaliu ce se întâmplă. Aceste complicații, pe care le vom descrie în acest articol, fac ca majoritatea explicațiilor pe care le găsiți pe Internet să fie greșite ori cel puțin incomplete. Deşi ne vom referi în acest articol la modul în care sunt generate mareele pe Terra, acelaşi mecanism este prezent între alte corpuri cereşti şi explică, printre altele: vulcanii de pe satelitul natural al planetei Jupiter, Io, de ce Luna ne arată aceeaşi faţă, de ce Pământul încetinește în mișcarea de rotație în jurul propriei axe şi de ce galaxii mari pot rupe galaxii mai mici.

Spune-ți opinia!

Este unul dintre lucrurile pe care le știm cu siguranță: Soarele este galben. Dar este galben? Nu, nu este. În fapt Soarele, văzut din spațiu, este alb. Și are sens să fie așa, de vreme ce lumina solară reprezintă chiar definiția luminii albe, căci conține radiație electromagnetică de diferite frecvențe, asociate diferitelor culori ale luminii vizibile (Citește mai mult: Spectrul electromagnetic).

Bun, Soarele este alb. De ce-l vedem galben? Răspunsul pe care o să-l găsiți cel mai adesea este următorul: pentru că atmosfera terestră reflectă radiația solară asociată culorii albastre, iar această împrăștiere a fotonilor „albaștri” dă nuanța albastră cerului și face ca Soarele să pară galben.

Problema este că această opinie nu este, în fapt, împărtășită de mulți astronomi. Sunt mai multe explicații posibile, pe care le vom menționa imediat, dar trebuie știut că faptul că percepem Soarele ca fiind galben este considerat de mulți astronomi ca find un paradox, „Paradoxul Soarelui galben”.

Spune-ți opinia!


Clic pe imagine pentru o rezoluţie superioară

La formarea sistemului nostru solar steaua din centrul acestuia, Soarele, a capturat aproape toată materia. Soarele conţine 99,8 din masa sistemului solar. Opt planete mari, planetele pitice, sateliții naturali ai planetelor, nenumărați asteroizi, sute sau mii de comete de comete, gaz şi praf cosmic, toate constituie nu mai mult de 0,2%.

Iată mai jos o imagine în care principalele corpuri cerești din sistemul nostru solar sunt comparate, din punct de vedere al mărimii.

Apoi, în următoarea imagine, puteți vedea care sunt distanțele dintre corpurile cerești din sistemul nostru solar, de asemenea, la scară.

În fine, în ultima imagine din articol, veți putea vedea câtă lumină solară ajunge la planetele sistemului solar.

În acest fel, credem, vă puteți o forma mai aproape de realitate despre dimensiunea enormă a sistemului solar, despre distanțele colosale care separă corpurile cerești din acesta și despre locul privilegiat pe care-l Terra în acest joc cosmic.

Spune-ți opinia!

Pe 19 iulie 2013 Pământul a fost fotografiat din două zone ale sistemului solar, din apropierea planetei Mercur și a gigantului de gaz Saturn.

În imaginea din stânga, Pământul este punctul albastru pal, chiar sub inelele lui Saturn, fotografiat de nava spațială Cassini, orbitând la acea dată Saturn.

În partea dreaptă, sistemul Pământ-Lună este văzut pe fundalul întunecat al spațiului, fotografiat de naveta spaţială Messenger, aflată pe orbita planetei Mercur.

Spune-ți opinia!

Toţi cititorii acestui articol ştiu că Pământul are un satelit natural, Luna, care are un diametru de 3.474 km (Terra are diametrul de 12.742 km). Dar în sistemul nostru solar sunt 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Plus alte cinci planete pitice. Câţi sateliţi naturali sunt în total? Vă propunem să-i numărăm, vorbind despre fiecare planetă în parte.

Spune-ți opinia!


Aceste imagini arată creşterea treptată a calităţii observării radiaţiei Lunii în raze gama, surprinse de Telescopul Spațial de Raze Gama Fermi al NASA. Din 5 în 5 grade, imaginea este centrată pe Lună și surprinde raze gama cu o energie ce depășește 31 de milioane de electronvolţi sau, altfel spus, este de 10 milioane de ori mai mare decât cea a luminii vizibile. La aceste energii, Luna este, de fapt, mai strălucitoare decât Soarele. Culorile mai strălucitoare indică un număr mai mare de raze gama. Timpul de expunere mai mare, variind de la 2 la 128 de luni (10,7 ani), a îmbunătățit imaginea.
Credit : NASA/DOE/Fermi LAT Collaboration

Această ciudată, infernală strălucire ce vine dinspre Lună ar putea părea ireală în această imagine, deoarece ochii noștri nu o pot percepe. Totuși, instrumentele care detectează raze gama ne spun că este reală. Fiind mai mult decât o aglomerare de pixeli roși, această imagine este o dovadă clară că ochiul uman nu poate percepe decât o mică parte din ceea ce se petrece în univers.

Aceasta ne mai amintește și de faptul că orice om ce va vizita Luna va trebui protejat de radiațiile de energie înaltă.

Spune-ți opinia!

Deși pare mai mult o vietate microscopică decât un corp cosmic, NGC 2022 nu este cu siguranță din categoria algelor sau meduzelor minuscule. În schimb, este o mare aglomerare de gaz în spațiu, gaz expulzat de o stea care se apropie de sfârșitul vieții sale. Steaua este vizibilă în centrul norului de gaz, strălucind printre particulele de gaz.


 



SUSȚINE SCIENTIA!
Donează
prin PayPal


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro