Steaua Mira se deplasează prin mediul interstelar cu o viteză de circa 130 km/s, de zece ori mai rapid decât o stea „tipică”, dar încă sub „viteza de evadare”. Multe alte stele însă, super-rapide, scapă gravitației galaxiei în care s-au format și ies din aceasta.
Credit: NASA/JPL-Caltech/C. Martin (Caltech)/M. Seibert(OCIW)
Stelele din galaxia noastră, Calea Lactee, nu doar că vor „muri” la un moment dat, dar acestea părăsesc galaxia continuu, urmând a „peregrina” pentru perioade enorme prin adâncimile universului.
Observațiile recente privind stelele super-rapide, care au la bază mai multe mecanisme, ne arată tocmai acest lucru: stelele din galaxii, la rate superioare celor presupuse inițial, sunt expulzate din acestea.
Dar ce face ca stelele să ajungă la viteza de evadare, care le pecetluiește soarta, intrând pe un curs echivalent cu ieșirea din galaxiile din care fac parte?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Stelele masive creează carbon, dar și straturi de oxigen, nitrogen şi fier.
Când nucleul conţine doar fier, fuziunea încetează şi are loc colapsarea, ca urmare a gravitaţiei enorme. Steaua atinge temperaturi enorme, explodând (supernovă).
Probabil ați auzit această cvasi-metaforă, care-și are originea, din câte știu, într-o expresie a faimosului om de știință american Carl Sagan, conform căreia suntem formați din „praf de stele”, însemnând că parte din atomii din organismul nostru, atomii „grei”, care nu au fost formați la scurt timp după apariția universului, au fost creați în procese care au avut loc în stele.
Despre cum au apărut atomii grei, am scris în alte articole (Originea celor mai răspândite elemente chimice din univers și Originea elementelor din tabelul periodic) și nu o să reiau aici cele menționate acolo.
Întrebarea la care încerc un răspuns este: cum anume au ajung atomii grei, creați în procese stelare, pe Terra și în organismul nostru? Cum au ajuns atomii cu mulți protoni, precum aurul (79 de protoni) sau platina (78 de protoni) pe Terra? Pentru că aceștia nu vin din Soare, ci din alte stele. Soarele, către finalul „vieții”, va ajunge să formeze atomi de carbon și de oxigen, fuzionând atomi de heliu; dar nu încă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Modelul ΛCDM conține trei componente fundamentale: întâi, constanta cosmologică Λ asociată cu energia întunecată, în al doilea rând materia întunecată (CDM, Cold Dark Matter), iar în al treilea rând materia obișnuită. Acest model este denumit modelul cosmologic Big Bang.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Universul este enorm și se extinde în mod accelerat. Dar dacă spațiul devine mai mare, înseamnă că acesta este generat din sine însuși în mod continuu. Cum este posibil așa ceva? Se extinde spațiul chiar și în interiorul galaxiilor? [video]
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Fotonii se „lungesc” pe măsură ce universul se extinde
După faimosul experiment Michelson-Morley din 1887, care a discreditat ideea de „eter”, ca mediu necesar pentru a explica propagarea undelor de lumină și după inventarea teoriei relativității de către Albert Einstein - ne-am trezit într-un univers în care spațiul nu mai este fix, ci „elastic”, iar timpul nu este imuabil, ci relativ, influențat de locul din univers.
Dar există totuși un sistem de referință fundamental care poate fi observat și la care te poți raporta oriunde ai fi în univers: radiația cosmică de fond.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Cometa LoverBoy (fotografiată de pe Stația Spațială Internațională)
Unul dintre cele mai contraintuitive aspecte, dat fiind că intră în contradicție cu experiențele noastre cotidiene, este următorul: viteza este relativă în univers. Adică un obiect are o viteză anume doar în raport cu un alt obiect. Este imposibil de spus altfel dacă un obiect are viteză sau se află în repaus. Particulele fără masă, precum fotonii, au alt regim.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Hartă a materiei întunecate din universul local. Punctele negre reprezintă galaxii. În galben, filamente de materie întunecate care acționează ca punți ascunse între galaxii. X-ul indică galaxia noastră, Calea Lactee, iar săgețile indică dinamica universului local generată de gravitație.
Credit: Hong et. al., Astrophysical Journal
Deși credem că știm atât de multe despre univers, printre altele știm și că nu știm mai nimic despre 95% despre ceea ce alcătuiește universul: materia întunecată și energia întunecată. În videoclipul de mai jos puteți urmări o scurtă introducere în istoria materiei întunecate, de la creare, la descoperirea acesteia și rolul acesteia în univers.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Materie „căzând” într-o gaură neagră (reprezentare grafică)
Cea mai mare parte a ceea ce compune universul constituie un mister pentru noi, căci materia „normală” reprezintă doar 5% din ceea ce există. Materia întunecată, în schimb, ar reprezenta 27% din compoziția universului, deci de 5 ori mai mult. Cum materia întunecată este mult mai prezentă decât cea normală, am putea avea și găuri negre formate exclusiv din acest tip de materie?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Teoria cosmologică dominantă este cea bazată pe modelul Big Bang. Universul a apărut acum 13,8 miliarde de ani în condiții neelucidate, iar de atunci, credem, se află în expansiune accelerată. Dar cum știm acest lucru și cât de solide sunt dovezile de care dispunem? În plus, luând în calcul ce știm și ce nu știm, putem vorbi de o criză în cosmologie?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Stele din Calea Lactee.
Imaginea este obținută din juxtapunerea mai multor imagini obținute de Telescopul Spațial Hubble în infraroșu și lumină vizibilă
Universul are vârsta de 13,8 miliarde ani ani, iar procesul de formare a stelelor și-a atins maximul acum 11-12 miliarde de ani. Circa 95 % din capacitatea universului de a produce noi stele este epuizată, iar viitorul va fi definit de un număr de stele noi din ce în ce mai mic, marcat de mici evoluții crescătoare generate, de exemplu, de uniri de galaxii. Cum se explică așa ceva?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Când o gigantă roșie orbitează un obiect cosmic foarte dens, ca o pitică albă, poate avea loc un transfer de masă de la prima la a doua
credit: M. Weiss, CXC, NASA
Dacă o stea pierde suficientă masă către o stea-companion, ajunge să nu mai poată susține procese de fuziune nucleară, steaua putând ajunge o pitică maro sau o planetă joviană. Pentru asta, este necesar să fie îndeplinite anumite condiții. Dar descoperiri recente ne arată că asta se întâmplă, în fapt, în univers.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Deși găurile negre sunt obiecte cosmice misterioase, care-și nu vor dezvălui niciodată complet secretele cuiva din afara acestora, incredibila ingeniozitate umană și perseverența unor cercetători duc la progrese continue în descrierea și înțelegerea acestora.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Clic pe imagine pentru o rezoluție mult superioară
Imaginea superbă de mai sus a Soarelui este, în fapt, rezultatul unui proces de combinare a datelor obținute pe 29 aprilie 2015 de trei instrumente: NuSTAR, Hinode și Solar Dynamics Observatory.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
Soarele s-a format acum circa 4,6 miliarde de ani și conține 99,8 % din masa sistemului nostru solar. Dar cum putem ști noi când a apărut Soarele?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
În imagine: Clusterul Fluturelui, unde toate stelele s-au format în aproximativ același timp
Spunem că Soarele are 4,6 miliarde de ani și facem diverse estimări când vorbim despre vârsta altor aștri. Dar cum știm vechimea unei stele? Pentru că stelele nu prezintă un certificat de naștere... Nu e deloc ușor.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cosmos
