Convingerile noastre nu sunt fixe. Ele sunt modelate, iar uneori răsturnate de ideile cu care ne întâlnim pe măsură ce înaintăm prin viață. Pentru mulți dintre noi, lectura unor romane este ceea ce produce această schimbare.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții, zece experți din domeniul universitar vorbesc despre o operă de ficțiune care le-a provocat ideile și le-a schimbat modul de a gândi într-un mod durabil.
- Detalii
- de: TheConversation
- Blogul Scientia
La fel ca în lumea modernă, oamenii din Antichitate voiau să știe cum pot trăi o viață lungă și sănătoasă. Grecii și romanii auzeau povești fantastice despre popoare îndepărtate care ar fi trăit mult peste 100 de ani. Eseistul grec Lucian (aprox. 120–180 e.n.) scrie: „Există, într-adevăr, chiar și națiuni întregi care sunt foarte longevive, precum Seres [chinezi], despre care se spune că trăiesc 300 de ani: unii atribuie longevitatea lor climei, alții solului, iar alții dietei, căci se spune că întreaga națiune nu bea nimic altceva decât apă. De asemenea, se spune că locuitorii Athosului trăiesc 130 de ani, iar despre caldeeni se relatează că trăiesc mai mult de 100 de ani, folosind pâine de orz pentru a-și păstra agerimea vederii.”
Oricare ar fi adevărul acestor relatări, mulți greci și romani își doreau o viață lungă și sănătoasă. Iată cum credeau ei că acest lucru poate deveni posibil.
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Blogul Scientia
Probabilitatea stă la baza inteligenței artificiale, a criptografiei și a statisticii. Totuși, așa cum spunea filozoful Bertrand Russell, „Probabilitatea este cel mai important concept din știința modernă, mai ales pentru că nimeni nu are cea mai vagă idee ce înseamnă cu adevărat”. Predau statistică inginerilor, astfel că știu că, deși probabilitatea este importantă, ea este contraintuitivă.
Probabilitatea este o ramură a matematicii care descrie caracterul aleator. Atunci când oamenii de știință vorbesc despre aleatoriu, ei se referă la evenimente întâmplătoare — precum aruncarea unei monede — nu la întâmplări bizare, cum ar fi o persoană îmbrăcată ca o zebră. Deși oamenii de știință nu au o metodă de a prezice evenimentele bizare, probabilitatea permite prezicerea comportamentului pe termen lung — adică a tendințelor care apar dintr-un număr mare de evenimente repetate.
- Detalii
- de: Zachary del Rosario
- Blogul Scientia
Colonizarea planetei Marte nu ar însemna doar o extindere geografică a speciei umane, ci și începutul unei transformări biologice inevitabile. Evoluția nu este limitată la Pământ, iar condițiile radical diferite de pe Marte ar exercita presiuni selective noi, capabile să modifice treptat corpul uman. În decurs de câteva generații, aceste schimbări ar putea deveni vizibile, iar în timp suficient, populațiile marțiene s-ar putea separa semnificativ de cele terestre.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În noiembrie 2012, forțele armate ale Israelului (IDF) au folosit Twitter – cum se numea atunci – pentru a anunța că l-au ucis pe Ahmed al-Jabari, șeful Brigăzilor al-Qassam, aripa militară a Hamas din Gaza. Anunțul, care includea un link către un videoclip neclar al atacului aerian asupra mașinii lui al-Jabari, a marcat începutul unei noi incursiuni a IDF în Gaza. După cum au remarcat istoricii Adi Kuntsman și Rebecca L. Stein în cartea lor „Digital Militarism”, acest lucru a făcut ca Operațiunea „Pillar of Defense” a Israelului să fie „prima campanie militară declarată prin Twitter”.
La fel de frapante au fost mândria și lipsa de reținere cu care IDF a celebrat ceea ce făcuse. Cu doar un deceniu înainte, Israelul, alături de Statele Unite, Regatul Unit și puterile europene, ar fi evitat răspunsurile privind responsabilitatea pentru un astfel de atac sau ar fi menținut o poziție rigidă de negare plauzibilă. Guvernele nu asasinau oameni – aceasta era treaba fanaticilor politici și a extremiștilor religioși.
- Detalii
- de: Kevin Foster
- Blogul Scientia
În anii de început ai erei nucleare, unii dintre cei mai străluciți fizicieni ai lumii au crezut că arma supremă a distrugerii ar putea deveni un instrument de construcție. Edward Teller, fizicianul cunoscut drept „părintele bombei cu hidrogen”, a susținut ideea că exploziile nucleare ar putea fi folosite pentru a muta munți, a crea porturi sau chiar a construi canale, transformând radical infrastructura civilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Așadar, dacă am pune fiecare persoană în viață într-o cutie, iar aceste cutii ar forma un cub, puse una lângă alta, cât de mare ar fi cubul? Care ar fi dimensiunea laturii cubului? Este o întrebare aparent simplă, dar răspunsul este surprinzător.
O altă întrebare al cărei răspuns vă va surprinde este: La ce înălțime de sol se va situa o sfoară cu lungimea cu 1 m mai mare decât circumferința Terrei?
Sau: Dacă am pune unul lângă altul toţi atomii din univers, cât spaţiu ar ocupa?
Sau: De câte ori trebuie să îndoi o foaie de hârtie pentru a ajunge la Lună ori, și mai și, pentru a crea un turn de dimensiunea universului?!
Să presupunem următoarele: fiecare persoană este plasată într-o cutie de 2 m × 1 m × 0,5 m (spațiu generos 😀), cutiile sunt lipite perfect, fără spații între ele, cutiile sunt astfel aranjate încât formează un cub perfect, iar populația lumii este aproximativ 8 miliarde de oameni (8 × 10⁹). Nu prea știm exact care este populația lumii. Am scris aici de ce.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Teoria evoluției este asociată aproape exclusiv cu numele lui Charles Darwin, autorul lucrării revoluționare Despre originea speciilor (On the Origin of Species), publicată în 1859. Totuși, rădăcinile acestei idei nu aparțin în întregime lui Charles. Ele coboară cu o generație mai devreme, la bunicul său, Erasmus Darwin, un gânditor remarcabil ale cărui concepții au anticipat, într-o formă surprinzător de clară, teoria evoluției moderne.
Charles Darwin nu și-a cunoscut niciodată bunicul, Erasmus murind în 1802, cu șapte ani înainte ca el să se nască. Cu toate acestea, influența sa asupra nepotului a fost profundă și, pentru mult timp, subestimată. Erasmus Darwin a fost medic, poet, filozof și naturalist, o figură respectată în cercurile intelectuale britanice. Printre pacienții săi s-a numărat chiar regele George al III-lea, iar el a susținut cauze progresiste pentru epoca sa, precum abolirea sclaviei și drepturile femeilor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În februarie 2026, un episod neobișnuit din comunitatea software open-source a atras atenția asupra riscurilor potențiale ale agenților de inteligență artificială autonomi. Un programator voluntar al bibliotecii Python matplotlib, Scott Shambaugh, susține că un agent IA numit „MJ Rathbun” a scris și publicat un articol critic la adresa lui, după ce i-a respins o contribuție de cod.
Cazul este un posibil exemplu de comportament autonom problematic al unui agent IA, dar credibilitatea și interpretarea lui rămân totuși neclare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Puțini cititori din afara Chinei au auzit de „Steaua dimineții din Lingao” (临高启明), un roman SF online, scris colectiv, care se întinde pe milioane de cuvinte și există de aproape două decenii. Nu a fost tradus nici măcar în engleză, nu circulă în Vest și nu apare în topuri literare. Și totuși, el oferă una dintre cele mai clare ferestre către mentalitatea care a modelat modernizarea accelerată a Chinei — și către fisurile care au apărut recent în această viziune.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În mod normal, întrebarea „câți oameni trăiesc într-o țară?” ar trebui să aibă un răspuns simplu. Statele fac recensăminte, iar organizațiile internaționale publică cifre oficiale. Dacă vă uitați, de exemplu, pe worldometers.info, citiți ceva de genul: 8.272.945.020 oameni! Pe worldpopulationreview.com avem ceva un pic diferit: 8,298,978,817. Vreți să știți câți oameni sunt în Afganistan, Congo sau... Papua Noua Guinee? Simplu! Intri pe Wikipedia ori alt site și afli în câteva secunde. Dar de unde știi că sunt corecte acele date? Pe ce sunt bazate?
În realitate, pentru o mare parte a lumii aceste numere sunt mai degrabă estimări aproximative decât măsurători reale.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
David Brooks, jurnalist de opinie al New York Times, în vârstă de 64 de ani, autor al mai multor cărți (unele traduse și în limba română), tocmai a scris ultimul său articol pentru publicația menționată, anunțând că se va dedica unui alt proiect (fără detalii). Nu este doar un articol de adio, ci unul în care încearcă să sintetizeze idei care l-au ghidat în viață ori care surprind esența SUA sau a lumi de azi. Iată, mai jos, câteva extrase care mi s-au părut mai relevante.
[...] De multă vreme cred că există un tip straniu de eșec al pieței în cultura americană. Există multe emisiuni despre politică, afaceri și tehnologie, dar prea puține despre întrebările fundamentale ale vieții, cele abordate într-o educație umanistă solidă: cum devii o persoană mai bună? cum găsești sens în pensionare? mai are America o narațiune națională unificatoare? cum se refac marile națiuni după tiranie?
Tendința dominantă (n.n. în ultimii 22 de ani) a fost pierderea colectivă a credinței de către americani — nu doar a credinței religioase, ci și a multor altor forme de credință. În 2003, eram încă relativ proaspeți după victoria din Războiul Rece și exista mai multă credință că democrația se răspândește în lume, mai multă credință în bunătatea Americii, mai multă credință în tehnologie și mai multă în ceilalți. Chiar și în 2008, Barack Obama putea să ducă o campanie prezidențială animată de un idealism plin de speranță.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Notă: mormântul de mai sus este doar o reprezentare grafică. Mormântul lui Arhimede nu a fost încă identificat de arheologii moderni, deși fusese identificat de Cicero
Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. la Siracuza și a murit în 212 î.Hr., ucis de un soldat roman în timpul cuceririi orașului, în contextul celui de-al Doilea Război Punic, deși fusese dat ordin să nu fie vătămat. Arhimede este cunoscut, cel mai probabil, înainte de orice, pentru principiul care-i poartă numele, Principiul lui Arhimede (un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță (forța arhimedică) egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de către corp). Dar este cunoscut pentru o lungă listă de realizări științifice/ tehnologice.
Lucrul interesant este că Arhimede a cerut ca pe mormântul său să fie gravată o sferă înscrisă într-un cilindru, nimic mai mult. Nu o scenă mitologică, nu vreo laudă, nu vreo invenție practică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Chibritul este una dintre cele mai simple tehnici de aprindere a focului pe care le folosim zilnic. Dacă o mai folosim... Tehnologia modernă (brichete, aragaze cu sisteme de aprindere șamd) a preluat o parte din nevoia de le mai utiliza.
Dar în spatele acestui instrument obișnuit, chibritul, se află aproape două secole de descoperiri în domeniul chimiei, accidente de laborator și îmbunătățiri succesive.
Iată, mai jos, o scurtă istoriei a descoperirilor care au dus la chibritul modern.
În 1669, alchimistul german Hennig Brand încerca să descopere „piatra filosofală”. Experimentând cu urină evaporată și încălzită, a obținut o substanță albă, care strălucea în întuneric și se aprindea spontan la aer. Era fosforul. Descoperirea nu avea nimic de-a face cu focul practic, dar a oferit chimiei o substanță cu proprietăți spectaculoase: extrem de reactivă și ușor inflamabilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Convingerile noastre nu sunt fixe. Ele sunt modelate, întinse și uneori răsturnate de ideile pe care le întâlnim în timp ce înaintăm prin viață. Pentru mulți dintre noi, cărțile sunt momentele în care are loc această schimbare – o propoziție care persistă, un argument care tulbură, o poveste care reconfigurează felul în care privim lumea. Am întrebat 12 intelectuali să ne spună care este cartea care le-a provocat presupunerile și le-a schimbat gândirea în mod durabil.
1. A Very Short Introduction to the Philosophy of Science (2002)
Pentru mare parte din viața mea de om de știință, m-am străduit să înțeleg cum ar putea cineva să aibă credință religioasă și, în același timp, să urmeze metoda științifică. Apoi am dat peste A Very Short Introduction to the Philosophy of Science și, în ea, peste problema ridicată de filosoful David Hume în legătură cu raționamentul inductiv.
- Detalii
- de: The Conversation
- Blogul Scientia
Cel mai bun amplasament pentru o mănăstire era unul aflat în apropierea apei și a pădurilor. Mulți cronicari monastici menționează acest lucru. Orderic Vitalis, născut în Anglia, lângă Shrewsbury, în 1075, și trimis la vârsta de cinci ani la mănăstirea normandă St Évroult, era explicit în privința acestei duble necesități. Apa era indispensabilă pentru spălat, igienă, băut, pentru prepararea cernelii și a mortarului de var, iar lemnul era necesar pentru construcții și, poate, pentru a ține de cald.
Versiunea benedictină a vieții monastice a fost cea mai răspândită pe parcursul Evului Mediu, deși au existat multe altele. Regulile privind ducerea acestui tip de viețuire, atribuite Sfântului Benedict, au fost redactate în 73 de capitole, pentru a oferi îndrumări despre modul în care călugării trebuiau să-și trăiască viața. Accentul era pus pe lumea care va veni, pe viața de după moarte, dar și pe ascultare și umilință.
- Detalii
- de: Giles Gasper
- Blogul Scientia
