Inteligența umană ar putea începe în interiorul unui singur neuron, care este mult mai complex decât se crede

Atunci când încercăm să explicăm capacitățile extraordinare ale creierului uman — limbajul, gândirea abstractă, imaginația, matematica sau creativitatea — suntem tentați să invocăm dimensiunea. Creierul uman conține aproximativ 86 de miliarde de neuroni, dintre care circa 16 miliarde se află în cortexul cerebral, regiunea implicată în cele mai sofisticate forme de procesare a informației. Fiecare neuron poate stabili, la rândul său, mii de conexiuni cu alte celule. Din această perspectivă, inteligența ar fi în primul rând rezultatul unei rețele enorme.

Un studiu publicat în iulie 2026 în revista Proceedings of the National Academy of Sciences propune însă o completare importantă a acestei imagini. Capacitatea creierului uman nu ar proveni numai din numărul neuronilor și din complexitatea conexiunilor dintre ei. O parte a explicației s-ar putea afla chiar în interiorul fiecărei celule: neuronii corticali umani par să fie, luați individual, dispozitive de calcul mult mai sofisticate decât s-a presupus mult timp.

Cu alte cuvinte, creierul uman nu ar fi doar o rețea foarte mare. Ar fi o rețea ale cărei elemente componente, neuronii, sunt ele însele neobișnuit de complexe.

ChatGPT a „ieșit din matcă” și a pătruns neautorizat în infrastructura unei companii, Hugging Face, într-un prim caz de acest fel

Infografic realizat cu ajutorul... atacatorului :)

OpenAI, compania care produce ChatGPT, a anunțat că agenți IA au penetrat sistemele informatice ale unei alte companii, extrăgând date de care aveau nevoie pentru a rezolva anumite sarcini, surprinzându-i pe cercetătorii OpenAI. Pe lângă incident, primul de acest fel cunoscut, probabil că este important că discutăm acum de sisteme  de inteligență artificială cu „orizont lung”, în sensul că sunt capabile să urmărească îndeplinirea unor obiective pe termen lung, prin încercări multiple care pot dura nu secunde, ci poate chiar zile.

Faptul că însăși compania OpenAI prezintă „faptele”, sigur, ridică unele semne de întrebare, mai ales că lucrurile par rezolvate în raport cu cealaltă companie, „victima”; ar putea și un episod din planul strategic de marketing ale OpenAI :). Dar, până una alta, iată ce spune OpenAI...

În fapt, a fost vorba de un experiment conceput pentru a măsura capacitatea modelelor de inteligență artificială de a exploata vulnerabilități informatice, dar care a depășit limitele mediului de testare, s-a extins pe Internet și s-a transformat într-o intruziune reală în infrastructura companiei Hugging Face.

Nu a existat, din câte se știe, un hacker care să fi dirijat în timp real operațiunea. „Atacatorul” a fost un sistem autonom bazat pe mai multe modele OpenAI, printre care GPT-5.6 Sol și un model experimental încă nelansat, mai performant. Modelele fuseseră configurate special pentru o evaluare de securitate, cu restricțiile obișnuite privind activitățile cibernetice periculoase reduse sau eliminate.

Incidentul reprezintă probabil primul caz cunoscut în care o evaluare internă a capacităților cibernetice ale unei inteligențe artificiale a produs, fără această intenție din partea cercetătorilor, compromiterea infrastructurii de producție a unei alte companii.

Studiu: mutațiile care se acumulează în neuroni limitează radical longevitatea umană. De ce creierul și inima sunt punctele vulnerabile

Un nou studiu publicat în npj Aging încearcă să răspundă unei întrebări spectaculoase: cât ar putea trăi oamenii dacă medicina ar elimina aproape toate mecanismele îmbătrânirii, dar nu ar putea repara mutațiile acumulate în celulele corpului? Răspunsul furnizat de o simulare matematică indică o durată mediană de viață cuprinsă între 146 și 194 de ani. În configurația considerată cea mai simplă, valoarea este de 156 de ani.

Cifra a fost prezentată în presa de popularizare drept o posibilă „limită superioară” a vieții umane. Formularea trebuie însă înțeleasă cu nuanțe. Cercetarea nu demonstrează că oamenii nu pot depăși 156 sau 194 de ani și nici nu descrie o terapie capabilă să ne ducă până acolo. Este un experiment matematic construit pentru a izola contribuția unui singur mecanism al îmbătrânirii: mutațiile somatice. 

PLANUL A: cum ar putea fi evitată cursa spre superinteligență (dincolo de inteligența artificială generală)

În ultimele decenii, dezbaterea despre inteligența artificială a fost dominată de întrebări tehnice: cât de inteligente vor deveni sistemele, când vom ajunge la inteligența artificială generală și cum putem preveni eventualele accidente.

Proiectul AI 2040: Plan A schimbă însă radical perspectiva, pornind de la o întrebare diferită: ce fel de instituții politice și internaționale ar trebui să existe înainte ca omenirea să creeze o inteligență superioară celei umane? În acest sens, documentul nu este doar o propunere privind reglementarea AI, ci o încercare de a imagina arhitectura geopolitică a unei lumi aflate, cred autorii, în pragul superinteligenței.

„Departamentul High-T”: de ce SUA vor să evalueze nivelul de testosteron al militarilor

Când un ministru al apărării anunță că una dintre prioritățile sale este testarea anuală a nivelului de testosteron al militarilor, este greu să nu te întrebi dacă asistăm la o schimbare de paradigmă în medicina militară sau la un nou episod al războaielor culturale americane. Admistrația americană actuală este cunoscută pentru idei cel puțin controversate, dacă nu de-a dreptul redicole, când vine vorba despre medicină. Am scris și noi despre unele dintre acestea (1, 2 și 3). 

Pe 15 iulie 2026, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a anunțat lansarea unui program național de screening pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul militarilor americani. Măsura prevede ca toți militarii cu vârsta de peste 30 de ani să fie testați anual în cadrul evaluărilor medicale periodice, iar cei mai tineri să poată solicita testarea în mod voluntar. Dacă investigațiile indică un deficit hormonal, medicii vor putea recomanda terapie de substituție cu testosteron (testosterone replacement therapy – TRT), însă tratamentul va rămâne opțional.

Anunțul nu a fost făcut într-un comunicat tehnic adresat corpului medical militar, ci într-un videoclip publicat pe rețeaua X, intitulat sugestiv „The High-T Department of War” („Departamentul de Război High-T”). Hegseth a argumentat că războiul modern cere soldați aflați la capacitate fizică și psihică maximă și că armata are obligația de a le oferi „cea mai bună îngrijire medicală din lume”, astfel încât aceștia să fie „puternici, rezilienți și capabili”.

Din formularea oficială reiese că obiectivul declarat nu este creșterea artificială a performanței, ci identificarea militarilor care suferă de un deficit hormonal ce le-ar putea afecta sănătatea și capacitatea de luptă. Hegseth a insistat că programul urmărește „restabilirea și optimizarea capacităților naturale”, nu dopajul hormonal. 

Totuși, contextul în care apare această inițiativă este mult mai amplu.

Ce spune o simulare matematică despre cine va câștiga Cupa Mondială 2026

Actualizare 20.07.2026: inteligența artificială a nimerit și câștigătoarea, și cele 4 echipe care au jucat semifinalele 😀

Singurele echipe cu șanse mai mari de 10% de a câștiga trofeul sunt Spania (15,8%), Franța (15,6%), Argentina (15,3%) și Anglia (11,0%) — toate membre ale „grupului celor nouă” și actualele prime patru echipe după rating.

Cupa Mondială FIFA 2026 este unul dintre cele mai urmărite evenimente din calendarul sportiv internațional, iar fanii din întreaga lume vor încerca să prezică până unde va ajunge echipa lor.

Sunt cercetător în domeniul datelor și, în încercarea de a anticipa câștigătoarea turneului, semifinalistele și șansele echipelor de a trece de faza grupelor, am construit un model informatic pentru a prezice cum s-ar putea desfășura Cupa Mondială.

Iată cum am făcut acest lucru și ce a prezis modelul meu.

Abonează-te la NEWSLETTER!

Suplimente alimentare anti-îmbătrânire sau fructe de pădure? De ce rețeta pentru longevitate nu e, de regulă, într-o capsulă

Vrem cu toții, într-o formă sau alta, să îmbătrânim mai încet. Nu neapărat să trăim 130 de ani, ci să păstrăm cât mai mult timp energia, luciditatea, mobilitatea și autonomia. Ridurile nu sunt, în fond, marea problemă. Mai greu de acceptat sunt articulațiile dureroase, memoria care ezită, oboseala persistentă și bolile cronice care se adună odată cu vârsta.

De aici și succesul uriaș al primsiunilor de tipul „ia un supliment și încetinești îmbătrânirea”. În ultimii ani, două categorii de produse au fost promovate insistent în acest registru: suplimentele care ar crește nivelul de NAD+ și suplimentele cu polifenoli, adesea prezentate ca antioxidanți naturali capabili să apere organismul de degradarea produsă de timp.

Problema este că îmbătrânirea nu este o singură defecțiune. Nu este un șurub slăbit pe care îl strângi cu o capsulă. Este rezultatul unei rețele de procese biologice care se influențează reciproc: deteriorarea ADN-ului, inflamația cronică de intensitate redusă, modificarea microbiomului, scăderea eficienței sistemului imunitar, schimbări hormonale, pierderea masei musculare, acumularea de „deșeuri” celulare și funcționarea mai slabă a mitocondriilor, micile structuri celulare care participă la producerea energiei.

Cu alte cuvinte, ideea că o intervenție simplă va avea un efect spectaculos asupra unui fenomen atât de complex este, la rigoare, o formă de gândire magică. Nu pentru că moleculele invocate nu ar fi importante, ci pentru că biologia reală este mai încăpățânată decât marketingul.

„Drept pentru care” sau „drept care”? Ce înseamnă „a adresa” și cum se folosește?

Influencerul Dragoș Pătraru se manifestă des public apropo de cât de atent este la modul în care folosește limba română, ceea ce este, desigur, lăudabil. Nu mai contează că, ducând o intenție onorabilă în ridicol, îl apostrofează de câte ori are ocazia pe partenerul său ocazional de platou, Valeriu Nicolae, la orice mică abatere („pe care”, nu „care”!). Terapie lingvistică la TV! 😀

De la el am cules două mici perle: „a adresa” și „drept pentru care”. Sunt convins că se va adapta rapid și limba folosită va fi de mâine cristalină ca apa unui izvor de munte înainte de epoca încălzirii globale.

• dificultati-limba-romana

Evoluția universul nu poate fi prezisă, chiar dacă îi cunoști toate regulile

Fizicianul Stephen Wolfram a petrecut decenii rulând experimente pe calculator cu reguli simple — fără să caute ceva grandios, ci doar urmărind ce se întâmplă. Ceea ce a descoperit s-a transformat într-un model al felului în care funcționează universul, într-o explicație pentru motivul pentru care evoluția nu rămâne niciodată blocată și într-un argument matematic pentru care viața ta nu poate fi scurtcircuitată sau prezisă de nimeni.
Mai jos, un text al lui Wolfram despre univers și ireductibilitatea computațională a universului

Regula 30

„Istoria fizicii secolului XX a fost istoria descoperirii multor fenomene diferite. Iar întrebarea era: se potrivesc toate aceste fenomene între ele? Au existat idei precum supersimetria, teoria corzilor și așa mai departe. A existat o întreagă colecție de idei care, în fapt, nu s-au conectat niciodată cu observațiile experimentale reale care fuseseră făcute. Și a existat, vreme de câteva decenii, un fel de încercare de a transforma toate acestea în ceva mai ușor de explicat, dar încercarea nu a reușit.

Omul trăiește într-o rețea de ficțiuni: zece mituri care țin societatea în picioare

Omul nu trăiește doar în lumea lucrurilor, ci într-una plină de semnificații. O piatră este o piatră, iar un copac este un copac, dar o bancnotă, o frontieră, o căsătorie, o companie, o diplomă, o funcție publică, o națiune sau un zeu nu există în același fel în care există o piatră. Ele există pentru că oamenii cred în ceea ce simbolizează, le recunosc, le apără și se comportă ca și cum ar avea concretețea unei roci.

Aceasta nu înseamnă că sunt „minciuni”, desigur. O ficțiune socială poate fi mai puternică decât un obiect fizic. O bancnotă de 100 de euro este, material, o bucată de hârtie. Dar, într-o anumită ordine socială, acea hârtie poate cumpăra o masă de bucătărie, o cină, un serviciu sau poate un mic colier de aur. Valoarea nu stă în hârtie, ci în credința colectivă că hârtia are valoare.

Istoricul Yuval Noah Harari numește aceste construcții „ordini imaginate”: mituri, instituții și convenții care permit cooperarea între oameni care nu se cunosc personal. Ideea centrală este că Homo sapiens a ajuns să domine lumea nu doar prin inteligență individuală, ci prin capacitatea de a crede în aceleași povești și de a organiza milioane de oameni în jurul lor.

Cum se pronunță Bruxelles? „Bruxel”, „Brasălz” sau „Brüsel”?

Bruxelles-ul apare în discuții zilnic în România. De acolo vin, cel puțin conform afirmațiilor multora, nenorociri ori salvarea. Dar mulți dintre vorbitorii din spațiul public nu par siguri apropo de pronunția corectă în română. Cum pronunțăm: „Bruxel”, „Brasăl” sau „Brüsel”?

• dificultati-limba-romana

Ce dezvăluie pacienții cu creier divizat despre conștiință

Viețile și simptomele pacienților cu creier divizat oferă o fereastră rară către felul în care creierul leagă experiențele într-o singură minte.

Creierul, asemenea restului corpului, are un grad remarcabil de simetrie bilaterală. Este util să ni-l imaginăm ca pe o nucă mărită. O parte nu este imaginea în oglindă perfectă a celeilalte, dar seamănă destul de mult cu ea. Aproape fiecare structură cerebrală există în două exemplare, unul în stânga și unul în dreapta. Jumătatea stângă a câmpului vizual este reprezentată de cortexul vizual din emisfera dreaptă, în timp ce jumătatea dreaptă este cartografiată în cortexul vizual stâng.

Și totuși, când privești lumea, nu vezi o linie verticală fină care îți străbate câmpul vizual; cele două hemicâmpuri sunt integrate fără cusur. Filozofii subliniază că experiența este unitară. Cu alte cuvinte, nu trăiești două fluxuri ale conștiinței, câte unul pentru fiecare parte, ci unul singur. Iar ceea ce este adevărat pentru vedere se aplică la fel de bine atingerii, auzului și așa mai departe.

Un nou „ceas” măsoară probabilitatea coliziunilor dintre sateliți, iar timpul se scurge rapid

Imaginați-vă că o bucată de deșeu spațial de mărimea unui puc de hochei lovește un satelit Starlink cu aproximativ 10 kilometri pe secundă. Energia cinetică este echivalentă cu două kilograme de TNT sau cu cea a unui camion complet încărcat care se deplasează cu 100 de kilometri pe oră.

Satelitul Starlink împrăștie zeci de noi fragmente de deșeuri într-un nor aflat în expansiune. Alți sateliți vor trece pe lângă noile fragmente în câteva minute — unii vor trebui să manevreze pentru a evita încă o coliziune.

Pe măsură ce companiile din întreaga lume continuă să umple orbita joasă a Pământului cu megaconstelații, astfel de coliziuni devin tot mai probabile. Am dezvoltat ceva numit „Ceasul coliziunii” (CRASH Clock) pentru a măsura acest risc. El pornește de la o întrebare simplă: dacă toți sateliții aflați pe orbită și-ar pierde brusc capacitatea de a manevra și de a-și controla orientarea, cât timp ar trece până când doi dintre ei s-ar apropia suficient de mult încât să se ciocnească?

În 2018, înainte ca megaconstelațiile să înceapă să fie lansate, ceasul indica 164 de zile. De atunci, ea a scăzut constant. Noua noastră cercetare arată că, în mai 2026, valoarea ajunsese la 2,5 zile.

Mai putem „pune” întrebări? Sau trebuie să le „adresăm”?

Am văzut că, în special în ultimii ani, multă lume evită să mai folosească expresia uzuală: „aș vrea să vă pun o întrebare”, folosind varianta pretențioasă și un pic ridicolă „aș vrea să vă adresez o întrebare”.

Recent, o politiciană română a fost și fermă, și vulgară într-o discuție cu un jurnalist, care spuse exact: „aș vrea să vă pun o întrebare”, reacționând: „o puneți cui doriți dumneavoastră, dar mie îmi adresați o întrebare, învățați să vorbiți românește!”.

• dificultati-limba-romana

De ce plutește gheața? De ce lacurile îngheață de sus în jos?

Dacă pui o bucată de metal pe suprafața unui lac, aceasta se va scufunda. Dar gheața, chiar și în cantități mari, precum este cazul ghețarilor, plutește. De ce plutește gheața?

Pe de altă parte, așa cum toți am observat pe timpul iernii, lacurile au tendința de a îngheța la suprafață atunci când temperaturile exterioare ating zero grade Celsius ori sunt mai mici. De ce nu îngheață lacul cu totul? De nu îngheață de la fund către suprafață?

Cele două întrebări din titlu sunt conectate, pentru că explicația are legătură cu modul în care se comportă apa la diverse temperaturi.

VAR trebuia să elimine din arbitraj elementul uman, imprevizibil. Cum s-a ajuns ca lucrurile să meargă atât de prost?

Multe dintre cele mai mari vedete ale fotbalului mondial au intrat pe teren în weekend, odată cu disputarea sferturilor de finală ale Campionatului Mondial FIFA la masculin. Pentru numeroși suporteri însă, reușitele unor jucători precum Lionel Messi, Kylian Mbappé și Erling Haaland au fost eclipsate de acțiunile unui personaj surprinzător: arbitrul.

Două decizii controversate au umbrit victoria Angliei cu 2–1 în fața Norvegiei: una prin care a fost anulat un gol norvegian din cauza unui fault comis anterior și alta prin care a fost validat un gol englez, deși mingea părea să fi lovit anterior un cablu suspendat deasupra terenului.

În mod asemănător, victoria Argentinei în fața Elveției nu a mai părut niciodată pusă la îndoială după ce arbitrul i-a arătat atacantului elvețian Breel Embolo al doilea cartonaș galben, eliminându-l și punând practic capăt meciului.

În centrul tuturor celor trei decizii controversate s-au aflat tehnologii concepute tocmai pentru a elimina deciziile controversate. FIFA a invocat dispozitivul „snicko”, montat în minge și capabil să detecteze contactele, pentru a justifica validarea golului Angliei, în timp ce celelalte două decizii au depins de prea puțin îndrăgitul arbitraj video, cunoscut drept VAR (Video Assistant Referee): un grup de arbitri aflați în afara terenului, care pot urmări reluările și îl pot consilia pe arbitrul de centru.

Programatorii în era inteligenței artificiale: se înlocuiește scrierea codului cu supravegherea mașinii? Cum vor mai ști programatorii să analize cod coplex dacă nu-l scriu?

Un articol recent publicat în The Guardian de jurnalista Varsha Bansal descrie neliniștea tot mai vizibilă din rândul inginerilor software americani. Profesia care, cu numai câțiva ani în urmă, oferea salarii ridicate, siguranță și posibilități aproape nelimitate de avansare este transformată rapid de instrumentele de inteligență artificială capabile să genereze cod. Pentru mulți programatori, întrebarea nu mai este dacă vor utiliza aceste sisteme, ci cât din meseria lor va mai rămâne recognoscibilă după ce utilizarea lor va deveni obligatorie.

Telescopul Euclid al ESA a descoperit cei mai îndepărtați și mai vechi quasari

Quasari descoperiți de Euclid
Credit: ESA

Una dintre cele mai mari întrebări ale cosmologiei moderne este cum au apărut primele structuri din univers. Cum au reușit primele galaxii să se formeze atât de repede? Și cum au putut găurile negre supermasive să atingă mase de milioane sau chiar miliarde de ori mai mari decât cea a Soarelui într-un timp atât de scurt după Big Bang?

Un nou rezultat obținut cu ajutorul telescopului spațial european Euclid oferă una dintre cele mai importante piese ale acestui puzzle: descoperirea a 31 de quasari extrem de vechi, dintre care doi sunt cele mai îndepărtate și mai timpurii astfel de obiecte observate vreodată in univers.

O expresie hidoasă s-a răspândit ca pojarul: „mi-a făcut ziua”

Un jurnalist explica recent cum nu știu ce eveniment de pe la Timișoara „i-a făcut ziua”. 

Cum jurnaliștii sunt vectori importanți de promovare a unui limbaj stricat, de multe ori aberant, nu e vreo surpriză. Jurnaliștii, în bună parte, scriu sau vorbesc, nu citesc.

Dar cum a apărut și anomalia asta, care sună atât de rău și e prezentă pe „cărările” Internetului de ani buni? 

• dificultati-limba-romana