Acesta un exemplu „clasic” de reprezentare a sistemului nostru solar. Dar reprezentarea este înșelătoare, căci nici raporturile dintre dimensiunile corpurilor cosmice, nici dintre distanțele dintre acestea nu sunt corecte.
În urmă cu câteva zile am publicat un articol în care am reprezentat „cuplul” Soare - Pământ, corelând datele esențiale ale celor două: diametrul și distanța dintre acestea. Imaginea respectivă arată cât de mică este planeta noastră în raport cu Soarele și cât de mare este distanța dintre cele două. Articolul îl puteți citi aici.
După ce am terminat articolul respectiv m-am gândit că un alt lucru care nu a mai fost făcut vreodată, din motive evidente (distanțele enorme), este crearea unei imagini a întregului nostru sistem solar, în care să corelez, de asemenea, diametrele corpurilor cosmice cu distanțele dintre ele.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Cum să măsori fără... să măsori? Sună absurd, știu... Experiența de zi cu zi ne spune că singurul mod de a afla informații despre un obiect este de a-l analiza cu propriile simțuri sau prin diferite aparate menite să ne extindă simțurile (nu voi intra în detalii despre cât de real este de fapt ceea ce ne spun simțurile, deși puteți citi despre asta aici).
Mai mult, mecanica cuantică pare să ne spună că până la o măsurătoare directă nimic nu este bine definit în lume, totul fiind determinat de probabilități (de exemplu, o particulă elementară se află în „superpoziție”, până în momentul măsurării, care coincide cu colapsarea funcției de undă și identificarea unei poziții pentru particula măsurată).
Cu toate acestea, în acest articol încerc să arăt cum este posibil, cu ajutorul mecanicii cuantice, să obținem informații certe despre un obiect fără a interacționa cu el. Iar pentru a face totul mai interesant, haideți să lucrăm cu... bombe.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Raportul dintre Calea Lactee şi sfera tuturor atomilor din univers, puşi împreună
Imediat după Big Bang, universul nostru era un loc fierbinte şi dens, care a intrat rapid într-o stare de expansiune. Pe măsură ce s-a mai răcit, protonii şi neutronii au format elemente uşoare, ca: hidrogenul, heliul şi litiul. Ulterior, sub puterea gravitaţiei, materia s-a aglutinat, iar elemente mai grele au luat naştere în cadrul unor diverse procese cosmice.
Să ne imaginăm că am putea aduna toţi atomii de materie obişnuită din univers şi i-am pune unul lângă altul. Ce volum ar ocupa în raport cu volumul universului observabil?
Dar materia astfel aglomerată ar suferi un colaps gravitaţional. Cât de mare ar fi gaura neagră care s-ar forma din materia din întregul univers, raportată la universul observabil?
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Clic pe imagine pentru o rezoluție mult superioară.
Nu pot să nu revin la gândul ăsta din când în când: planeta noastră este doar un rest de praf cosmic, rămășiță a formării Soarelui cu circa 4,5 miliarde de ani în urmă. Terra se rotește de atunci în jurul acestei mingi de foc nucleare, cu noi „în cârcă” de doar câteva sute de mii de ani.
Pentru a da o imagine de ansamblu m-am hotărât să creez o imagine care nu cred că a mai fost vreodată creată pe Internet (cea de mai jos), adică o imagine în care să arăt distanța enormă dintre Soare și Terra, luând în calcul dimensiunile reale ale celor două corpuri cerești. Cu alte cuvinte, am corelat distanța reală dintre Soare și Terra cu diametrele reale ale celor două și am redus totul la o imagine (enormă) care să ne dea cea mai bună perspectivă asupra locului nostru în raport cu Soarele.
Dacă priviți cu atenție imaginea de mai jos, o să observați că formularea „rest de praf cosmic” nu este o metaforă, căci literalmente Terra este doar o „scăpare”, o bucată infimă de materie ce s-a „salvat” cumva din „ghearele” gravitației enorme exercitate de materia ce a format Soarele.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Insulina a fost descoperită acum 100 de ani, dar a fost nevoie de mai multe descoperiri pentru a obține un tratament pentru diabet.
- Detalii
- Scris de: James P. Brody
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Trăim într-o hologramă? Fizicienii specializați în teoria corzilor sunt de părere că da. Dar ce înseamnă asta?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
O problemă dificilă de matematică spune că urmând 2 reguli simple toate numerele inițiale ajung la 1.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Viteza luminii, c, este 299.792.458 m/s. Cel puțin acesta este numărul care îmi apare pe ecran când caut pe Google și, având în vedere că aproape toată fizica modernă este bazată pe această constantă, probabil că valoarea este corectă. Dar dacă v-aș spune că nu avem de unde să știm dacă este corectă sau nu? De ce? Pentru că nu am identificat nicio metodă prin care să măsurăm viteza luminii altfel decât folosind o oglindă (rezultatul măsurătorii călătoriei luminii pe traiectoria dus-întors).
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Probabil că ați văzut în sutele de filme americane difuzate la televizor măcar o dată o baterie făcută dintr-un cartof cu două fire atașate unui bec. Poate chiar ați învățat la școală despre ele, dar doar foarte pe scurt. Cum funcționează, totuși, aceste baterii, la nivel atomic? Oare chiar energia vine din cartof sau vine de altundeva?
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Iată trei întrebări la care trebuie să găsiţi răspunsul corect.
1) Un baston şi o minge costă 1,10 lei în total. Bastonul costă cu 1 leu mai mult decât mingea. Cât costă mingea?
2) Dacă cinci maşini produc 5 jucării în 5 minute, de cât timp au nevoie 100 de maşini pentru a produce 100 de jucării?
3) Petalele de nufăr acoperă o parte din suprafaţa unui lac. Suprafaţa acoperită de petale se dublează cu fiecare zi. Dacă este nevoie de 48 de zile pentru ca petalele de nufăr să acopere întreaga suprafaţă a lacului, de cât zile este nevoie pentru acoperirea a jumătate din suprafaţa lacului?
Scrie pe o bucată de hârtie rezultatele ori fii sigur că le ţii minte, apoi continuă articolul.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Există doar 4 numere perfecte înainte de a ajunge la un milion. Numerele perfecte sunt: 6, 28, 496 și 8.128. Ce face aceste numere așa speciale?
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Dacă aveți rude din mediul rural, este posibil să fiți familiari cu faptul că fabricarea săpunului se poate face și în gospodărie, cu puține ingrediente, folosind grăsimea animală. Probabil că nu va fi ca cel pe care-l cumpărați de la supermarket, dar... spală foarte bine. În fapt, produsul de casă cu siguranță are o mai mare vechime decât cel produs în fabrici. E posibil să vă fi întrebat la un moment dat: „Cum se poate obține ceva care înlătură grăsimea din... grăsime?”.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Auzim adesea la TV, mai ales în context economic, despre sute de miliarde ori mii de miliarde. Dar cum credeţi că se citeşte numărul 490568923685923086015? Complicat? În acest articol vom vorbi despre cum se citesc numerele mari.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazar
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Dacă ați vrut vreodată să cumpărați un filtru de apă pentru gospodărie, sigur v-ați lovit de jargonul specific, precum: „cărbune activ”, „osmoză inversă” sau „filtre cu ioni”. Întrebarea legitimă este: ce cumpăr? Pe cel mai scump? Cum stabilesc care este cel mai potrivit pentru situația mea? Deși știința filtrelor este complicată, principiul de funcționare al principalelor filtre este destul de simplu. În acest articol vom trece în revistă principalele tipuri de filtre de apă pe care le găsiți în magazine, explicând care este rolul fiecăruia.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
Și dacă particulele din experimentul cu două fante ar fi conștiente? Ce ați face? Le-ați întreba prin ce fantă au trecut?
La începutul secolului al XIX-a, Thomas Young a efectuat pentru prima dată experimentul său cu două fante, care a arătat că lumina este o undă. Totul a fost bine până la începutul secolului al XX-a, când o combinație de probleme teoretice și dovezi experimentale au dovedit că lumina este, în fapt, și particulă, prin faptul că pare să interacționeze doar în pachete „cuantificate” discrete. Iată, așadar, un amestec de idei mai mult derutante decât uimitoare.
O idee foarte bună, la aflarea faptului că lumina se comportă ca o particulă, este să repetăm experimentul cu două fante, dar să menținem intensitatea luminii atât de scăzută, încât doar un singur foton trece prin fante la un moment dat. Dacă universul ar compătimi situația umană sau ar prețui în orice fel somnul fizicienilor, atunci rezultatul acestui experiment ar fi o transformare a modelului de interferență în două puncte, unul pentru fiecare fantă, căci fotonii nu mai au acum alți fotoni cu care să interfereze.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Safari prin lumea ştiinţei
