Dacă Iisus Hristos ar fi trăit până astăzi și ar fi câștigat câte 1 milion RON / zi în fiecare zi a vieții lui, astăzi nu ar fi fost mai bogat decât Jeff Bezos.

În mod clar nu lipsa Internetului făcea ca atât de mulți dintre noi să fie ignoranți...

Sunt puțini care să nu-și dea seama că a uita este imposibil de planificat. În fapt, cu cât vrei mai mult să uiți ceva, cu atât amintirea devine mai durabilă. Cu toate acestea, nu ne putem abține să nu ne supărăm pe cei care uită. De ce-au uitat? Cum e posibil să fi uitat?


Componenta presinaptică: 1. Mitocondrie; 2. Veziculă (cuantă) cu mediator chimic; 3. Autoreceptor; 4. Fanta sinaptică; 5. Receptor pentru mediatorul chimic; 6. Canal pentru ionii de calciu; 7. Veziculă fuzionată eliberând mediatorul chimic; 8. Pompă captând mediator neutilizat; B. Componenta postsinaptică.

Cuvântul „nerv” este folosit în conversația de zi cu zi. Din punct de vedere tehnic, un nerv este un pachet de axoni în afara sistemului nervos central (adică în afara creierului și măduvei spinării). Un pachet de axoni conținut în întregime în sistemul nervos central se numește tract sau cale. Neuronii comunică, printre altele, prin trimiterea de semnale numite impulsuri nervoase. Aceste impulsuri călătoresc prin tuburile membranelor dendritelor și axonilor.

 

În (aproape) fiecare zi înveți câte ceva nou. În funcție de cât de curios și ambițios ești, probabil că de multe ori afli lucruri care îți completează informațiile fundamentale despre univers, lumea înconjurătoare ori despre om, în complexitatea lui.

Dar ce faci dacă te întâlnești într-o bună zi cu un extraterestru? Îți apare în față și te invită la vorbă. Nu ai ce să faci, trebuie să vorbești cu el, nu? Ce-i poți răspunde dacă îți spune ceva de genul: „Spune-mi rapid tot ce știi despre lume și despre om!”. Nu știi sigur dacă are de gând să-ți facă rău, dar e mai bine să-i răspunzi la solicitare. De ce să riști? Ce i-ai spune?

Dacă n-ai idei mai bune, iată o listă de 15 lucruri cu care poți încerca să-l mulțumești pe extraterestru. În cazul în care știe deja dacă ce spui e adevărat, în principiu o să scapi basma curată!

 

Cărțile de psihologie sunt complicate. Rareori poți găsi ceva util, de pus în practică de-a doua zi. Iată o serie de mici trucuri extrase din experiența mai multor oameni - pe care le poți utiliza, dacă le găsești utile, chiar de mâine. Dacă găsești vreunul folositor, nu uita să ne spui :)

Dacă prezinți ceva în fața unui auditoriu și chiar vreți să primești întrebări la final, nu întreba „Are cineva întrebări?”, abordare standard care de multe ori atrage doar o... lungă tăcere, ci „Care sunt întrebările dvoastră?”.


Celulă Purkinje. Desen de Santiago Ramon-y-Cajal

Arborii dendritici și arborizările axonale pot fi spectaculoase și complexe. Unul dintre cei mai mari și mai complecși arbori dendritici este reprezentat de celula Purkinje, un tip de celulă găsit în cerebel.

Celulele Purkinje formează un arbore mare, plat. Celulele sunt aranjate în straturi, cu axonii altor celule intersectându-se cu acestea, formând o rețea enormă care ajută la coordonarea mișcării - una dintre funcțiile cerebelului.

O mulțime de probleme insolvabile au apărut de la o singură idee greșită: că omul este ceva cu totul și cu totul special în univers. Problema răului, de exemplu, cu care s-a luptat Leibniz și alți gânditori înainte și după el, dispare în momentul în care înțelegi cum funcționează lumea animală, biologia... că răul este un concept relativ și că nu există rău în sine. Ce e rău pentru cineva / ceva, e bine pentru altcineva / ceva - în multe cazuri. I s-a cerut și i se cere socoteală lui Dumnezeu pentru o problemă care nu există. Amorul-propriu specific speciei noastre...

Într-un articol recent spuneam că universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut. Tot ce percepem este rezultatul unei filtrări a organelor de simț și produsul construcției specifice a creierului. Nimic din ce percepem nu reprezintă realitatea-în-sine. Deși nu am menționat numele lui Kant în articol, acesta este „prezent”, căci Kant este cel care a făcut faimoasă disocierea fenomen (ce percepem noi) - lucrul-în-sine (cum sunt lucrurile în fapt).

Dar, reevaluând ideea, pare că această abordare este simplistă; ori mai degrabă incompletă. Nu în sensul că omul ar avea acces la realitatea ultimă, ci în acela în care nu există realitate ultimă, pentru că este absurd să existe una. Iată de ce.

Nu e uimitor că oamenii au ajuns să se simtă împliniți pentru că le spune telefonul că au făcut 10 mii de pași?

Practic nu există subiect care să poată fi epuizat, complet explicat de mintea umană. Nu există subiect care să nu se termine într-un mister.

Mă gândesc că nu va mai trece multă vreme până când mulți dintre noi vom avea o dronă care ne va însoți  în plimbările noastre. Un fel de înger păzitor. Ne poate face fotografii din când în când, un itinerar complet la revenirea acasă, poate fi umbrelă de ploaie ori soare la nevoie, telefon „hands-free”, plus altele care nu-mi trec mie acum prin cap, dar îți trec ție.


 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro