Influencerul Dragoș Pătraru se manifestă des public apropo de cât de atent este la modul în care folosește limba română, ceea ce este, desigur, lăudabil. Nu mai contează că, ducând o intenție onorabilă în ridicol, îl apostrofează de câte ori are ocazia pe partenerul său ocazional de platou, Valeriu Nicolae, la orice mică abatere („pe care”, nu „care”!). Terapie lingvistică la TV! 😀
De la el am cules două mici perle: „a adresa” și „drept pentru care”. Sunt convins că se va adapta rapid și limba folosită va fi de mâine cristalină ca apa unui izvor de munte înainte de epoca încălzirii globale.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Bruxelles-ul apare în discuții zilnic în România. De acolo vin, cel puțin conform afirmațiilor multora, nenorociri ori salvarea. Dar mulți dintre vorbitorii din spațiul public nu par siguri apropo de pronunția corectă în română. Cum pronunțăm: „Bruxel”, „Brasăl” sau „Brüsel”?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Am văzut că, în special în ultimii ani, multă lume evită să mai folosească expresia uzuală: „aș vrea să vă pun o întrebare”, folosind varianta pretențioasă și un pic ridicolă „aș vrea să vă adresez o întrebare”.
Recent, o politiciană română a fost și fermă, și vulgară într-o discuție cu un jurnalist, care spuse exact: „aș vrea să vă pun o întrebare”, reacționând: „o puneți cui doriți dumneavoastră, dar mie îmi adresați o întrebare, învățați să vorbiți românește!”.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Un jurnalist explica recent cum nu știu ce eveniment de pe la Timișoara „i-a făcut ziua”.
Cum jurnaliștii sunt vectori importanți de promovare a unui limbaj stricat, de multe ori aberant, nu e vreo surpriză. Jurnaliștii, în bună parte, scriu sau vorbesc, nu citesc.
Dar cum a apărut și anomalia asta, care sună atât de rău și e prezentă pe „cărările” Internetului de ani buni?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Cum ne „acordează” rețelele sociale. Ce are de spus Heidegger despre cum ne afectează lumea virtuală
Martin Heidegger a fost un mare filozof german, dar cu păcatele lui destul de mari: a fost un simpatizant nazist și membru al partidului nazist încă din 1933. În principiu, din perspectivă personală, un astfel de gânditor nu prezintă nicio garanție privind soliditatea gândirii, în special pe parte etică și morală: dacă viziunea sa asupra vieții i-a permis să fie membru într-un „club” atât de sinistru, probabil că nu are multe să ne învețe.
Și totuși am ales să scriu acest articol care reflectă o parte dintre ideile lui Heidegger. De ce? Pentru că mi se pare că oferă o perspectivă nouă asupra modului în care ne raportăm la lume, în special în această epocă, dominată de Internet, rețele sociale, interacțiune clandestină, în spatele computerelor/ telefoanelor. Pe aceste subiecte se scrie mult astăzi, dar studiile par făcute de matematicieni, nu de gânditori, cu atât mai puțin de psihologi cu înțelegerea naturii umane. Prea multe concluzii alarmiste, fără să înțelegi baza acestora. Deși Heidegger nu a fost tocmai un psiholog, acesta a fost preocupat de natura umană, iar în multe situații a vorbit despre relația dintre om și lume. Ideile sale privind dispozițiile afective și modul în care afectează relația omului cu lumea sunt, mi se pare, interesante și bine de cunoscut.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
versus
Acestea sunt, în fapt, stenograme :)
E destul de curios că de atâția ani nu s-a oprit acest potop de folosire proastă a unui termen onorabil. Folosirea dubioasă vine încă dinainte de '89.
În alt registru, comic este că după ce președintele a anunțat națiunea că s-a terminat era publicării prin presă a „stenogramelor”, scandalul azilelor din Bihor ne-a readus la starea inițială: „stenogramele” apar în mass-media...
Doar că ce apare în presă nu sunt... stenograme, ci transcrieri ale discuțiilor/ interceptărilor telefonice.
Stenograma este cu totul altceva, adică ceea ce rezultă după ce aplici tehnica stenografiei (adică ceva ce jurnaliștii de teren ar trebui să știe să folosească!), care se referă la înregistrarea rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. Mai sunt mulți pasionați care folosesc stenografia astăzi.
Interesant este că începând cu 1936 stenografia a figurat în planurile de învățământ ale școlilor medii cu profil economic din România, dar s-a predat și în câteva instituții de învățământ superior.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
A fost o vreme când marii gânditori ai psihologiei pășeau pe pământ ca niște uriași. William James, Sigmund Freud, Jean Piaget, Fred Skinner, Carl Jung și alți câțiva grei ai domeniului au lăsat urme adânci în peisajul cultural. Pământul se cutremura când se înfruntau.
Așa cum dinozaurii au evoluat în păsări, marii teoreticieni au fost înlocuiți de stoluri de empiriciști. Pe măsură ce știința minții se fragmentează într-o sută de domenii specializate, psihologia academică nu mai acordă prea multă atenție vechilor sisteme teoretice. Dar ideile acestor teoreticieni de la începutul secolului al XX-lea continuă să reverbereze. Printre cele mai interesante sunt cele ale lui Jung.
Gândirea lui Jung a fost trecută cu vederea din două direcții: a fost umbrită atât de eclipsa generală a marilor teorii, cât și de umbra lui Freud, fondatorul psihanalizei.
Ca figură timpurie a mișcării psihanalitice, pe care a părăsit-o în termeni deloc buni, Jung tinde să fie eliminat din poveste și expediat rapid. Ideile sale despre inconștientul colectiv și accentul pus pe arhetip și mit sunt adesea tratate astăzi drept obscure și mistice, dar merită privite mai atent.
Alte idei, cum este conceptul său de individuație, au pus sub semnul întrebării viziunea psihanalitică dominantă potrivit căreia personalitățile noastre sunt formate și fixate în primii ani de viață, anticipând volumul mare de cercetări recente care arată că schimbarea personalității continuă de-a lungul întregii vieți adulte. Iar descoperirea introversiei și extraversiei merită recunoaștere.
- Detalii
- de: Nick Haslam
- Psihologie
Probabil că primul lucru ce vine în minte este filmul cu această denumire, Avatar, de James Cameron. Al doilea sens este, cel mai probabil, cel de imagine (reprezentare) electronică a unui utilizator de program informatic (joc, site șamd). Dar în română, „avatar” are, după dicționare, alte sensuri, uitate sau neștiute vreodată de mulți, nu cel informatic.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Nenumărate cuvinte românești, cu sensuri bine stabilite, sunt alterate de diverși vorbitori în diverse contexte. Rubrica dedicată dificultăților limbii române de pe Scientia conține multiple astfel de exemple. „A acomoda” este și el o ilustrare a utilizării unui termen fără nicio grijă față de semnificația lui reală.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Nu e un articol politic, desigur, ci unul despre etimologie. Cei doi termeni, „președinte” și „proeminent”, sunt înrudite la nivel de rădăcini latine, dar s-au format diferit și au ajuns să însemne lucruri diferite.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Homo Humanus
Formularea din imaginea de mai sus m-a surprins: recordurile nu mai sunt „bătute” sau „stabilite”, ci setate? Așa se pare...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Serios! Îți vine să crezi? Trust me, I am a Psychologist! Ba chiar am și un pieicidi și ar trebui să-l trec în fața numelui. Dr Sas, ce zici? Has a ring to it? Mă chinuie o modestie. Falsă, autentică, cum o fi, dar tot mă chinuie.
Cum? Vrei să cauți sinele autentic? Nu e nimic de căutat. De ce? Simplu, răspunsul e în titlu. Ah, bine, dacă a-l căuta înseamnă să experimentezi activități și ocupații diferite, atunci „go for it!”.
- Detalii
- de: Seramis Sas, Ph.D
- Psihologie
Liderii megalomani sunt fascinanți. Ei emană o încredere nelimitată, nutresc ambiții uneori excesive și iau decizii care sunt adesea rupte de realitate. Cu toate acestea, puterea lor de atracție persistă atât în lumea afacerilor, cât și în politică.
De ce? Pentru că ascensiunea și căderea lor depind nu doar de personalitatea lor, ci și de o dinamică mai amplă aflată în desfășurare.
Trei forțe alimentează simultan această dinamică: narcisismul liderului megaloman, incertitudinea care determină grupul să caute un salvator și dinamicile de grup ale disonanței cognitive care protejează această credință.
- Detalii
- de: Jean Poitras
- Psihologie
Există o convingere adânc înrădăcinată în cultura modernă: cu cât analizezi mai mult o decizie, cu atât alegi mai bine. O abordare rațională ar însemna să cântărești argumente, să compari opțiuni și să justifici fiecare pas. Totuși, cercetările lui Timothy D. Wilson sugerează exact contrariul în multe situații: atunci când ne forțăm să analizăm prea mult, riscăm să alegem mai prost și să fim mai puțin mulțumiți de alegerea făcută.
Această idee nu este doar o speculație teoretică. Ea se bazează pe o serie de experimente care arată că procesul de analiză conștientă poate distorsiona preferințele reale ale oamenilor.
Două moduri de a decide
În centrul perspectivei lui Wilson se află aceeași distincție fundamentală: există o diferență între procesele mentale rapide, inconștiente, și cele lente, conștiente. „Inconștientul adaptativ”, așa cum îl numește el, este capabil să integreze simultan o cantitate mare de informații, inclusiv detalii subtile greu de exprimat în cuvinte.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
