Da, sună ca un titlu de articol dintr-o revistă de popularizare a psihologiei. Dar după o sută de ani de studiu a naturii umane psihologii au învățat câteva lucruri despre noi. Printre altele, care sunt cele mai importante trăsături de personalitate și cum să le identificăm.

Psihologia este văzută ca știința care se ocupă de om, mai precis de mintea (cum gândim?), sentimentele (cum simțim?) și comportamentul omului (de ce facem ce facem?). Ideile și metodele celor din acest domeniu au variat enorm, iar multe dintre teoriile de succes acum câteva zeci de ani sunt astăzi doar note de subsol ori parte din cărțile de istorie ale acestui domeniu. Iată cam ce-am aflat despre noi în ultimii 100 de ani.

Deși există trăsături comune, există diferențe clare între un sociopat, psihopat și un narcisist.

 

În psihologia evoluționistă, acei inși care exploatează și profită de resursele comunității, fără să ofere înapoi (sau oferă prea puțin), sunt numiți free-riders sau prădători.

Omul refuză durerea, frustrarea sau supărarea; de altfel, orice emoție negativă. El refuză în loc să accepte, să le permită să fie, să coabiteze cu ele.

În secolul XVII un filozof englez pe nume William Molyneux, a cărui soție era oarbă, și-a pus o întrebare simplă: poate un om născut orb, care devine capabil să vadă la un moment dat, să identifice pe baza datelor simțului tactil din memoria sa un cub și o sferă, atunci când le vede pentru prima dată?

În 1975 un doctor cardiolog de la Harvard, Herbert Benson (n. 1935) a scris o carte, împreună cu Miriam Z. Klipper: „The Relaxation Response” (Răspunsul de relaxare), în care a propus o tehnică de relaxare preluată în timp în mai multe domenii, inclusiv cel medical. Benson spune că nu a avut pretenția că vorbește despre o inovația a lui, ci despre o tehnică veche, experimentată de om de-a lungul a multiple generații. Benson a ajuns la tehnica sa de relaxare, prezentată sub forma unei proceduri mai jos, după ce a testat o serie de adepți ai unui curent numit „meditația transcendentală”, observând că aceștia, în meditație, își puteau scădea în câteva minute anumiți parametri metabolici. Studii suplimentare au arătat că meditația poate scădea presiunea arterială după doar câteva săptămâni de practică.

Da, titlul pare pompos. Cine nu știe să gândească? Toți știm, doar cu asta ne ocupăm în fiecare zi, nu? Poate părea surprinzător, dar abilitatea de a gândi independent și matur nu este una care se deprinde prin simpla viețuire, de simpla trecere prin viață, ci este nevoie de pregătire. Mintea are nevoie să se înțeleagă pe sine, să înțeleagă cum funcționează pentru a fi în măsură să funcționeze corect.

Un studiu publicat în urmă cu câteva luni, care a inclus 495 de persoane care au admis că au fost implicați în acte de infidelitate față de partenerii de viață, a analizat motivele și efectele infidelității de cuplu. Subiectul este unul complex, cu o motivație diversă și cu unele consecințe surprinzătoare, după cum veți observa mai jos.

Cercetătorii au identificat legături relevante între motivație și modul în care s-a derulat aventura (actul infidelității). Atunci când motivele țineau de viața de cuplu (de exemplu, furia față de partener, lipsa de iubire), aventurile au ținut mai mult, întâlnirile au au fost mai multe în locuri publice, iar relația de bază s-a destrămat. Atunci când însă motivele nu țineau de viața de cuplu (de exemplu, pe fond de stres), aventurile au fost mai scurte, acestea au fost dezvăluite partenerilor în procent mult mai mic, iar destrămarea relației de bază a avut loc în mai puține cazuri.

 

Cărțile de psihologie sunt complicate. Rareori poți găsi ceva util, de pus în practică de-a doua zi. Iată o serie de mici trucuri extrase din experiența mai multor oameni - pe care le poți utiliza, dacă le găsești utile, chiar de mâine. Dacă găsești vreunul folositor, nu uita să ne spui :)

Dacă prezinți ceva în fața unui auditoriu și chiar vreți să primești întrebări la final, nu întreba „Are cineva întrebări?”, abordare standard care de multe ori atrage doar o... lungă tăcere, ci „Care sunt întrebările dvoastră?”.

Ce se întâmplă în mintea ta chiar în acest moment? Probabil că este vorba despre percepția vizuală a acestor cuvinte din fața ta. Poate că poţi auzi sunetul traficului din depărtare sau plânsul unui copil din apartamentul vecin. Poate că te simţi puţin obosit şi distras, străduindu-te să te concentrezi asupra cuvintelor de pe această pagină. Sau poate că eşti încântat de perspectiva unei lecturi interesante.

Petrece un moment gândindu-te la ce înseamnă să fii tu în această clipă. Asta este ce se petrece în mintea ta. Dar chiar este așa? Există și altă versiune a acestei povești.

Creierul uman este format din 86 de miliarde de neuroni, fiecare neuron fiind conectat la alţi 10.000 de neuroni, producând astfel trilioane de conexiuni. Un neuron comunică cu un alt neuron vecin prin transformarea unui semnal electric într-un semnal chimic (un neurotransmițător), care trece apoi prin spaţiul dintre neuroni (sinapsă) pentru a se cupla la un receptor din neuronul vecin, înainte de a fi convertit din nou într-un semnal electric. Prin intermediul acestor elemente constituente fundamentale se formează uriașe rețele electrochimice.


În timp ce toată mulțimea folosește salutul nazist, o persoană refuză să salute

Au fost și există nenumărate exemple de regimuri politice monstruoase. Și mulți se întreabă de ce oamenii nu s-au ridicat sau nu se ridică împotriva unor tirani abjecți. Unii dintre noi ne grăbim să-i judecăm pe cei care se conformează regulilor unor regimuri tiranice, catalogându-i pe aceștia ca fiind „spălați pe creier”, psihopați sau cel puțin inferiori din punct de vedere moral.

Ne place să credem că noi am fi altfel, dar care este probabilitatea ca tu să fii un erou rebel, refuzând să fii complice în menținerea sau chiar susținerea unui sistem represiv? Iată ce spune știința despre acest subiect.

Critica e unul dintre cei patru călăreți ai apocalipsei, după cum numește John Gottman tiparele ce prevestesc divorțul într-un cuplu cu o acuratețe de 90%. Primul e critica revărsată metodic precum picătura chinezească. De aici, relația tinde să alunece pe un tobogan marcat de alte trei tipare negative: defensiva (se apără), zidirea (refuză comunicarea) și disprețul.

 

Pacea sau liniștea Zen? E imposibilă. Creierul nu permite pacea minții pe termen lung. Cu antrenament îndelungat și metodic, unii oameni se pot descurca ceva mai ușor cu stările mentale. Dar asta-i tot. Nu există o realitate fizică pentru pacea Zen. Doar poezie.

Omenirea pare obsedată de fericire (printre altele). Fericirea a fost legată și de pacea minții, și de emoțiile pozitive. Dar o fi utilă această obsesie? Aduce ea beneficii? În acest articol voi întoarce pe dos fericirea. Voi chema în sprijinul meu doi inși instruiți și antrenați la un nivel de excelență în psihologie științifică, Todd Kashdan și Robert Biswas-Diener.

De ce sunt oamenii, cel mai adesea, nefericiți? Răspunsul e unul îngrozitor de simplu. Se află în biologia creierului uman. Arhitectura lui nu permite stări de fericire durabile și nici măcar de mulțumire pe termen lung. Poate, cel mult, evoca stări trecătoare și, de multe ori, cu consecințe dureroase. Mă gândesc la cazul adicțiilor. Creierul permite doar fericire sau mulțumire pe moment. Nu are structuri/circuite care să permită ca omul să fie fericit.

Natura vieţii umane presupune nenumărate momente în care facem predicţii despre cum ne vom simţi în anumite circumstanţe. Cât de fericiţi vom fi dacă vom lua bacalaureatul, dacă intrăm la facultatea dorită, dacă vom obţine slujba dorită ori dacă vom câştiga la loto? Cât de nefericiţi vom fi dacă vom divorţa ori dacă vacanţa planificată cu grijă vreme de mai  multe luni se va dovedi un eşec?

Oamenii, în genere, au mari dificultăţi în a prezice intensitatea şi durata emoţiilor lor viitoare. Iar uneori chiar şi natura emoţiilor. De exemplu, întrebate cum ar reacţiona dacă pe timpul unui interviu de angajare ar primi întrebări ce ar reprezenta hărţuire sexuală, majoritatea femeilor din studiu au spus că vor simţi mânie. Când au fost puse în această situaţie, în fapt au realizat că au simţit frică.

 

O echipă de cercetători americani şi elvețieni au efectuat o evaluare a onestităţii civice la scară largă, incluzând 355 de oraşe din 40 de ţări. Aceştia au ''pierdut'' 17.303 portofele, cu sau fără bani în ele, în diverse spaţii publice, urmărind să observe ce vor face angajaţi ai unor instituţii publice care au fost informaţi de găsirea lor şi au fost rugaţi să le returneze.

Tendinţa constatată de cercetători a fost ca portofelele cu bani să fie returnate "posesorilor" într-un procent mai mare decât cele fără bani. Această constatare ar putea fi justificată printr-o combinaţie de altruism şi aversiune de a fi văzut drept hoţ.

Economişti şi simpli cetăţeni din SUA au fost întrebaţi, înainte de experiment, să estimeze rata de returnare a portofelelor. Rezultatele comparative (predicţii, rezultate reale) le puteţi vedea în ultima parte a articolului.

Ce vedeţi în imaginea de mai jos? Nu înţelegeţi mare lucru, nu?

 


 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro