Ce poți vedea chiar acum? Aceasta poate părea o întrebare banală, dar ceea ce intră în conștiința ta nu spune întreaga poveste când vine vorba despre vedere. O mare parte din procesarea vizuală din creier are loc mult sub nivelul conștientizării noastre.
Unele studii au explorat aceste adâncimi inconștiente ale vederii. O sursă de dovezi provine din afecțiunea neurologică numită „vedere oarbă” (blindsight), care este cauzată de leziuni în zone ale creierului implicate în procesarea informației vizuale. Persoanele cu vedere oarbă afirmă că nu pot vedea, fie complet, fie într-o parte a câmpului lor vizual. Totuși, atunci când li se cere să „ghicească” ce se află acolo, ele pot face acest lucru adesea cu o acuratețe remarcabilă.
De exemplu, într-un experiment publicat în 2004 pe o persoană cu vedere oarbă, o bară neagră a fost afișată în porțiunea câmpului vizual în care persoana era oarbă. Persoanei i s-a cerut să „ghicească” dacă bara era verticală sau orizontală.
În ciuda faptului că a negat orice conștientizare a barei, participantul a răspuns corect într-o proporție mult peste nivelul hazardului. Participantul a arătat chiar dovezi că putea să acorde atenție barei – răspundea mai rapid atunci când o săgeată (plasată într-o zonă sănătoasă a câmpului vizual) indica corect locația barei.
Interpretarea cea mai răspândită (deși nu singura) este că persoanele cu vedere oarbă pot vedea aceste obiecte, dar nu sunt conștiente că le văd. Ele văd ceea ce există, dar totul se petrece inconștient, sub nivelul conștiinței lor.
Fenomenul numit „orbire prin neatenție” pare să arate că poți vedea fără ca informația să ajungă în conștiință. Oricine poate experimenta orbirea prin neatenție. Fenomenul este cunoscut de mult timp, dar îl putem înțelege cel mai ușor analizând un experiment celebru din 1999.
În acest experiment, participanților li se arată un videoclip cu oameni care joacă baschet și li se cere să numere pasele dintre jucătorii care poartă tricouri albe. Dacă nu ai făcut acest experiment până acum, ar fi bine să te oprești din citit și să urmărești videoclipul.
În multe cazuri, oamenii sunt atât de ocupați să numere pasele, încât ratează complet o gorilă mare care traversează mijlocul scenei, se bate cu brațele în piept și apoi pleacă. Gorila este chiar acolo, în centrul câmpului tău vizual. Lumina provenită de la gorilă intră în ochii tăi și este procesată de sistemul vizual, dar cumva ai ratat-o, pentru că nu i-ai acordat atenție.
Gorila ne mai învață ceva. Într-un alt experiment din 2013, radiologilor li s-a oferit o serie de scanări pulmonare. Li s-a cerut să caute noduli (care apar ca mici cercuri deschise la culoare) pe fiecare scanare. Într-una dintre scanări, a fost suprapusă o imagine mare a unei gorile dansatoare peste scanarea pulmonară. În acest studiu, 83% dintre radiologi nu au observat-o, deși era de 48 de ori mai mare decât nodulul mediu pe care îl căutau. Unii dintre ei chiar au privit direct gorila și tot nu au observat-o!
Interpretarea acestor experimente este controversată. Unii oameni de știință sugerează că, în astfel de cazuri, vezi conștient gorila, dar o uiți imediat (deși o gorilă dansatoare în plămânul cuiva nu pare genul de lucru pe care l-ai uita). Alții susțin că vezi gorila, dar informația nu ajunge niciodată în conștiință. Ai văzut gorila, dar inconștient.
Să presupunem că, în cazul vederii oarbe și al orbirii prin neatenție, informația este percepută, dar nu ajunge la conștiință. Atunci apare întrebarea: ce face ca de unele informații să devenim conștienți, spre deosebire de cele care rămân în afara conștiinței? Aceasta este una dintre întrebările centrale ale studiilor despre conștiință din filozofie, psihologie și neuroștiințe.
Difuzorul creierului.
Teoria spațiului de lucru neuronal global
Nu există un consens asupra celei mai bune teorii a conștiinței, dar, în opinia mea, cel mai puternic candidat este teoria spațiului de lucru neuronal global.
Potrivit acestei teorii, conștiința ține de o anumită zonă a creierului care reprezintă „spațiul de lucru”. Acest spațiu de lucru este un sistem cu capacitate redusă, astfel că nu poate conține multă informație în același timp. Rolul său este să preia informații inconștiente și să le difuzeze către numeroase rețele din întregul creier. Teoreticienii acestei teorii a spațiului de lucru neuronal global susțin că această difuzare a informației este ceea ce o face conștientă.
Rolul spațiului de lucru este să funcționeze ca un difuzor al creierului, iar conștiința este informația care este transmisă mai departe. Spațiul de lucru preia informația inconștientă și o amplifică, astfel încât multe dintre sistemele creierului să „audă” despre ea și să o poată folosi în propriile procese. Filosoful Daniel Dennett numea conștiința „faimă în creier”. Ideea spațiului de lucru este similară.
Una dintre cele mai surprinzătoare implicații ale teoriei spațiului de lucru neuronal global este cât de puțină informație ajunge, de fapt, în conștiință.
Deoarece spațiul de lucru are o capacitate destul de mică, rezultă că putem fi conștienți doar de puține lucruri simultan. Am putea crede că avem în fața noastră o lume vizuală bogată, plină de detalii, de care suntem pe deplin conștienți, dar, în realitate, conform teoriei, suntem conștienți doar de o mică parte din ea.
Unii filosofi și oameni de știință au criticat teoria din acest motiv. Ei susțin că conștiința „depășește” spațiul de lucru: suntem conștienți de mai multă informație decât poate „încăpea” în acesta la un moment dat. Chiar și în contextul acestor dezbateri, consider că teoria spațiului de lucru neuronal global oferă un răspuns destul de clar la întrebarea privind rolul conștiinței și modul în care aceasta interacționează cu alte sisteme ale creierului.
În creierul nostru, conștiința este doar vârful unui aisberg foarte mare. Dar teoria spațiului de lucru neuronal global ne-ar putea oferi o perspectivă asupra a ceea ce face acest vârf atât de special.
Traducere după Human vision: what we actually see – and don’t see – tells us a lot about consciousness de Henry Taylor, profesor, Department of Philosophy, University of Birmingham
