Pe 22 mai 2026, Pentagonul a publicat un al doilea lot de fotografii și videoclipuri clasificate anterior, care arată ceea ce par a fi obiecte zburătoare inexplicabile. Aceste publicări de documente au reprezentat culminarea unui proces început în iulie 2023, când un grup de avertizori de integritate guvernamentali a depus mărturie în fața Congresului că guvernul SUA ar deține în secret nave spațiale extraterestre și presupuse fragmente de corpuri extraterestre.
Acea audiere în Congres a marcat începutul unei schimbări culturale în care rapoartele despre OZN-uri sunt tratate din ce în ce mai mult ca un subiect demn de discuții serioase, atât în interiorul guvernului, cât și în comunitatea științifică.
Dar este justificată această nouă legitimitate? Ca om de știință aerospațial care studiază proiectarea aeronavelor și a navelor spațiale, abordez această întrebare folosind matematica, fizica și principiile ingineriei. Pentru a evalua plauzibilitatea unor vizitatori extratereștri, este necesar să înțelegem obstacolele pe care o navă extraterestră ar trebui să le depășească pentru a ajunge pe Pământ.
- Detalii
- de: Kai James
- Blogul Scientia
Știi cum arată sigla Apple? Probabil că ai impresia că da. Este omniprezentă și emblematică. Cum ai putea să nu o cunoști? Dar, atunci când sunt testați, se dovedește că foarte puțini oameni își pot aminti toate caracteristicile siglei. Un studiu efectuat pe 85 de persoane a constatat că doar aproximativ jumătate puteau identifica sigla corectă dintr-o serie de variante asemănătoare. Și doar o singură persoană a reușit să o deseneze corect.
Acesta nu este un exemplu izolat. Un studiu clasic din 1979 a arătat că oamenii nu puteau nici să deseneze corect o monedă de un penny și nici să o identifice dintre mai multe variante desenate greșit.
Oamenii nu sunt doar slabi la a-și aminti lucruri pe care le văd permanent, ci și la a ști efectiv cum funcționează acestea. Într-un studiu din 2006, multe persoane au făcut greșeli importante atunci când au desenat o bicicletă, de exemplu punând lanțul atât pe roata din față, cât și pe cea din spate. Nu era doar un detaliu uitat, ci o neînțelegere mai profundă a modului în care funcționează bicicleta. O bicicletă cu lanț pe ambele roți nu ar putea vira.
- Detalii
- de: Tommy Blanchard
- Blogurile Scientia
Într-o estimare a ONU, România va avea 10 milioane de locuitori în 2075. Ultimul an în care rata fertilității a fost peste 2 în România a fost 1989. În ce privește populația lumii, după ce va atinge un maxim de 10 miliarde în 30-60 de ani, va scădea rapid către 2 miliarde.
Ratele natalității sunt în scădere de mult timp în țările dezvoltate. În același timp, mortalitatea infantilă a scăzut, numărul de femei educate a crescut, participarea acestora pe piața muncii a crescut, de asemenea, metodele de contracepție s-au răspândit. În plus, prețurile locuințelor au crescut, timpul petrecut acasă pe Internet s-a mărit, iar socializarea și formarea cuplurilor s-au diminuat. Toate acestea au în rol în starea demografică a lumii de azi.
Mulți cred că țările bogate ale Europei au probleme în special. Dar Europa are, în fapt, o rată a fertilității mai mare decât Thailanda. Thailanda are o rată a fertilității de 0,8, ceea ce înseamnă că în 200 de ani populația sa ar ajunge de la 63 la 2 milioane. Tokyo are o fertilitate mai mare decât Ciudad de México, Bogotá sau Santiago. China ar putea avea deja o rată a fertilității mai mică decât Japonia.
2023 a fost, cel mai probabil, primul an din istoria umanității în care rata globală a fertilității a scăzut sub nivelul de înlocuire (2,1 copii / femeie).
Natalitatea este, așadar, fără îndoială, una dintre cele serioase probleme ale societății umane. Cu efecte enorme asupra viitorului nu prea îndepărtat al omenirii.
Efectele economice vor fi, fără dubii, greu de gestionat, dacă nu apar modificări în economie greu de anticipat, care să sprijine o societate umană îmbătrânită și mult redusă numeric.
Sistemele de pensii sunt deja sub presiune în multe țări. Imigrația poate compensa în parte pierderea de populație, dar cu riscul apariției tensiunilor sociale (populism → xenofobie) și al identității naționale (ce Românie / Japonie / Germanie etc. va fi cea locuită, de pildă, 75% de imigranți?).
Scăderea economiei adâncește problemele din comunitățile mici (sate, comune, orașe mici): dispar servicii esențiale, pentru că nu există masa critică de consumatori, se închid afaceri, școli, spitale, instituții publice.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cinci tineri a căror hotărâre a fost întărită de inundații și incendii de vegetație și-au dat recent în judecată guvernele la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Reclamația lor privește apartenența fiecărei țări la un tratat obscur despre care ei susțin că face imposibilă acțiunea climatică prin protejarea investitorilor în combustibili fosili.
Tratatul privind Carta Energiei are 52 de state semnatare (n.tr. inclusiv România), majoritatea fiind state membre ale UE, dar incluzând și Regatul Unit și Japonia. Reclamanții dau în judecată 12 dintre acestea, inclusiv Franța, Germania și Regatul Unit, toate fiind țări în care companiile energetice folosesc tratatul pentru a acționa guvernele în instanță din cauza politicilor care interferează cu extracția combustibililor fosili.
De exemplu, compania germană RWE dă în judecată Olanda pentru 1,4 miliarde de euro, deoarece aceasta intenționează să elimine treptat cărbunele.
- Detalii
- de: Chamu Kuppuswamy
- Blogul Scientia
Așa cum ne spune Homer, Odiseu a făcut o călătorie epică, împotriva tuturor riscurilor, din Troia până la casa sa din Ithaca. A vizitat multe ținuturi, dar a locuit mai ales cu nimfa Calipso pe insula acesteia. Ne putem imagina că soția sa, Penelopa, l-ar fi întrebat despre acea perioadă anume. Odiseu ar fi putut răspunde: „N-a fost nimic. De fapt, a fost mai puțin decât nimic. Am locuit cu Calipso minus cinci ani. Altfel cum aș fi putut ajunge acasă după doar zece ani? Dacă nu mă crezi, întreab-o pe ea”.
Se pare că particulele cuantice sunt la fel de viclene ca Odiseu, după cum am arătat într-un experiment publicat în revista Physical Review Letters. Nu doar că timpul lor de sosire poate sugera că au „locuit” împreună cu alte particule pentru o perioadă negativă de timp, dar dacă întrebi acele alte particule, ele vor confirma povestea.
- Detalii
- de: Howard Wiseman
- Blogul Scientia
Acest articol este despre cum am descoperit că organismele au sisteme imunitare, o „mașinărie” supercomplexă ce asigură protecția împotriva corpurilor străine, în special împotriva microorganismelor.
Dar am ajuns la ideea acestui articol cu mult conținut de istoria științei de la o altă idee - și anume ideea recentă că îmbătrânirea este o boală pentru care trebuie găsit un antidot. Dacă sistemul imunitar are rolul de a ne apăra de tot ce ne vătămează din interior (indiferent de originea agentului vătămător, externă sau internă), iar sistemul imunitar nu pare a fi dotat cu instrumentele necesare pentru a lupta împotriva îmbătrânirii, atunci trebuie - nu-i așa? - să găsim metode de a interveni în cursul natural al biologiei umane (în primă fază; abia în faza doi va intra animalul de companie preferat) pentru a vindeca această boală ultimă, inexorabil aducătoare de moarte, îmbătrânirea. Unii biologi cred că îmbătrânirea este un program biologic complex; poate-l demontăm cumva?
Omul este permanent în căutarea unor mecanisme de protecție. Sistemul imunitar, pe care-l moștenim fără să avem niciun merit, are rolul lui bine stabilit de evoluție. Orice nouă ființă este echipată pentru pericole cu care în mod aproape cert se va întâlni din prima zi de viață.
Dar câte alte „sisteme imunitare” mai folosim? Să dăm câteva exemple.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Mai jos, câteva paragrafe despre ursul panda din cartea „Homesick for a World Unknown. The life of George Schaller” de Miriam Horn (nu e și nu va fi, cel mai probabil, tradusă în română). Cartea este despre George Schaller, primul cercetător care a trăit printre gorile sălbatice, primul care a fotografiat leopardul zăpezilor; acesta a descris specii diverse precum leul african și antilopa tibetană.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cei mai mulți oameni se tem instinctiv de rechini, lei, tigri sau lupi. Filmele, documentarele și cultura populară au transformat marile prădătoare în simboluri ale pericolului. Totuși, realitatea este cu totul alta: cele mai multe decese umane provocate de animale nu sunt cauzate de atacuri spectaculoase, ci de boli transmise de creaturi mici, aparent banale, pe care milioane de oameni le întâlnesc zilnic.
Datele analizate de platforma Our World in Data arată că adevărații „campioni” ai mortalității sunt insectele și paraziții care răspândesc agenți patogeni. În multe cazuri, animalul în sine nu ucide direct, ci transportă bacterii, virusuri sau paraziți care provoacă boli grave. De asemenea, cele mai afectate sunt adesea regiunile sărace, unde accesul la vaccinuri, medicamente și sisteme medicale moderne este limitat.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Una dintre marile provocări ale fizicii moderne este detectarea fenomenelor extrem de rare, cu semnale atât de slabe, încât se pierd ușor în zgomotul natural al mediului. Fie că este vorba despre izotopi instabili, procese nucleare rare sau posibile urme ale materiei întunecate, problema centrală rămâne aceeași: cum poți măsura ceva aproape imposibil de văzut?
Un nou rezultat experimental sugerează că răspunsul ar putea veni dintr-o schimbare de paradigmă în modul în care numărăm atomii individuali.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Deși umanitatea progresează tehnologic neabătut, problema războiului rămâne nerezolvată. Rețelele sociale sunt inundate zilnic cu imagini din conflictul ruso-ucrainean, conflictele Israelului cu Hamas (Gaza), Hesbollah (Liban) și din Cisiordania sau, mai puțin, din războiul civil din Sudan (deși sunt nenumărate alte conflicte de intensitate medie sau mică pe glob). Iar până de curând din conflictul SUA/Israel versus Iran.
În vara anului 1932, cu doar câțiva ani înainte ca Europa să fie aruncată în cel mai devastator conflict din istoria ei, doi dintre cei mai influenți intelectuali ai secolului XX au purtat un dialog despre una dintre cele mai apăsătoare întrebări ale omenirii: poate fi eliminat războiul?
Unul dintre participanți era Albert Einstein, cel mai faimos om de știință al epocii. Celălalt era Sigmund Freud, cel care încercase să cartografieze zonele ascunse ale minții umane. Schimbul lor de scrisori, publicat ulterior sub titlul Why War? („De ce război?”), este unul dintre cele mai fascinante dialoguri despre natura violenței și fragilitatea civilizației.
Primul Război Mondial se încheiase cu doar paisprezece ani înainte, însă pacea europeană era deja în pericol. Germania traversa o criză economică și politică profundă, fascismul creștea, iar Liga Națiunilor se dovedea incapabilă să prevină conflictele. În acest climat, Institutul Internațional de Cooperare Intelectuală, aflat sub patronajul Ligii Națiunilor, i-a propus lui Einstein să aleagă un interlocutor pentru un schimb public de idei asupra problemelor majore ale omenirii. Einstein l-a ales pe Freud.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Războaiele sunt, printre nenumărate orori (distrugeri uriașe, masacre șamd), și perioade de inovației (desigur, în căutare unor metode de distrugere mai „eficiente”). Una dintre ideile stranii a fost aceea de a folosi „bombele cu lilieci”. Un proiect militar american din Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de „Bat Bomb” („Bomba cu lilieci”) sau Proiectul X-Ray a studiat folosirea unei specii de lilieci mexicani (Tadarida brasiliensis), în stare de hibernare indusă, transportați în containere speciale și eliberați deasupra orașelor japoneze cu mici încărcături incendiare atașate de corp. Scopul era ca animalele să se ascundă în poduri, streșini și alte spații greu accesibile, iar temporizatoarele să declanșeze mii de incendii simultan.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În stânga: o pictură murală din Egiptul antic, despre care cercetătorii cred că îl înfățișează pe un medic oftalmolog tratând ochiul unui muncitor. În dreapta: o procedură chirurgicală oculară realizată cu un instrument lung și ascuțit, preluată dintr-un manuscris de la sfârșitul anilor 1100, intitulat Practica Chirurgiae („Practica chirurgicală”).
Ilustrațiile provin de la British Library, Londra.
Puține intervenții medicale ilustrează atât de clar progresul medicinei precum chirurgia cataractei. Astăzi, este o procedură rapidă, sigură și aproape lipsită de durere, care durează aproximativ 15–20 de minute și redă vederea în majoritatea cazurilor. Dar drumul până aici a fost lung, brutal și adesea marcat de suferință extremă.
O afecțiune frecventă, cu o istorie veche
Cataracta apare atunci când cristalinul ochiului devine opac, împiedicând trecerea normală a luminii. Este o problemă răspândită: aproximativ jumătate dintre oameni dezvoltă cataractă până la vârsta de 75 de ani.
Cercetătorii cred că încercările de tratare a acestei afecțiuni datează încă din Egiptul antic. Dovezile nu sunt definitive, dar picturi murale și instrumente chirurgicale descoperite în morminte sugerează că medicii egipteni ar fi încercat intervenții asupra ochiului. Într-un mormânt din apropierea orașului Cairo au fost găsite peste 30 de instrumente, inclusiv ace care ar fi putut fi folosite pentru astfel de proceduri.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogurile Scientia
Viziunea noastră asupra lumii și acțiunile care decurg din aceasta sunt adesea ghidate de o teoremă simplă, concepută în secret cu mai bine de 150 de ani în urmă de un discret matematician și teolog englez, Thomas Bayes, și publicată abia după moartea sa.
Teorema lui Bayes a fost folosită pentru a sparge codul nazist Enigma în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și, în prezent, gestionează incertitudinea în știință, tehnologie, medicină și multe alte domenii.
Așadar, cum funcționează teorema lui Bayes ?
- Detalii
- de: Mike Lee și Benedict King
- Blogul Scientia
Germania este adesea considerată un exemplu de democrație solidă, construită pe lecțiile dure ale trecutului său nazist. Tocmai acest trecut a dus la dezvoltarea unui model numit „democrație militantă”, în care statul intervine activ pentru a preveni reapariția extremismului. Însă, în ultimele decenii, această strategie ridică o întrebare tot mai incomodă: unde se termină protejarea democrației și unde începe subminarea ei?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cum s-ar vedea planeta Pluto, dacă ai locui pe satelitul acestuia, Charon, și cum s-ar vedea Charon, dacă ai locui pe Pluto.
Imagine creată cu IA.
În sistemul nostru solar există un caz foarte interesant, care se apropie mult de ideea de „planete duble”: perechea Pluto – Charon. Deși Charon este oficial un satelit natural, ca Luna, realitatea fizică este mai interesantă: cele două corpuri formează un sistem binar, orbitând în jurul unui centru de masă comun aflat în spațiul dintre ele.
Această configurație transformă complet modul în care ar arăta cerul pentru un observator aflat acolo.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
