Antropologii de la Universitatea Oxford au descoperit ceea ce consideră a fi șapte reguli morale universale: (1) ajută-ți familia, (2) ajută-ți grupul, (3) întoarce favorurile, (4) fii curajos, (5) supune-te superiorilor, (6) împarte resursele în mod echitabil și (7) respectă proprietatea altora.
Există în limba română o expresie care s-a răspândit mai ceva ca pisicile pe Internet: „cu drag”. La început a fost sinceră. O spuneai când ajutai un prieten, când făceai un gest frumos, când dădeai o cană de apă unui alergător însetat. Astăzi, o zici și când servești un rahat cu perje.
„Persistența memoriei” de Salvador Dali (1931)
Milan Kundera își începe romanul „Cartea râsului și a uitării” cu o scenă din iarna anului 1948. Klement Gottwald, liderul Partidului Comunist din Cehoslovacia, ține un discurs în fața mulțimii din balconul unui palat, înconjurat de alți membri de partid. Tovarășul Vladimir Clementis așază cu grijă căciula de blană pe capul gol al lui Gottwald; căciula apare apoi într-o fotografie emblematică.
Patru ani mai târziu, Clementis este găsit vinovat de naționalism burghez și spânzurat. Cenușa lui este împrăștiată pe o stradă din Praga. Secția de propagandă a partidului îl elimină din istoria scrisă și îl șterge din fotografie. „Din Clementis n-a mai rămas nimic”, scrie Kundera, „decât căciula de blană de pe capul lui Gottwald”.
Un guru motivațional afirma că dacă nu știi încotro mergi, te vei trezi oriunde altundeva. Fără un de ce, ne pierdem în de toate.
Poți oferi un scop dacă ești întrebat „de ce?”. Oricare scop contează, mai ales cele de azi pe mâine. Spre exemplu, mâine ai în program să faci sport. La fel poimâine și tot așa. Scopuri mici, dar contează. Ele susțin un alt scop mult mai mare. Să te menții sănătos.
Există o frontieră nevăzută între viața în papuci de casă și viața în bocanci de explorator interior. Acesta poate fi și motivul pentru care unii oameni pleacă în drumeție. Nu mă gândesc la aceia care se hăhăie tot drumul de răsună pădurea și toate animăluțele se ascund în vizuini și tufișuri cu inima cât un purice. Nu mă refer nici la aceia care aleargă nebunește în vreun concurs în care trebuie să-și demonstreze aptitudinile sportive.
Cunoașterea de sine poate fi o invitație prietenoasă (dar serioasă) la o aventură… cu tine însuți.
Teoria autodeterminării (Self-Determination Theory – SDT) este una dintre cel mai bine fundamentate și puternice abordări ale stării de bine din psihologie. Cu toate acestea, pare că nu a pătruns încă în discuțiile publice despre starea de bine, fericire și dezvoltare personală. Ceea ce este păcat, deoarece are foarte mult de oferit.
Prima idee fundamentală în teoria autodeterminării este că avem trei nevoi psihologice de bază: pentru autonomie, competență și relaționare.
Pe măsură ce consumatorii se simt tot mai epuizați și suprastimulați, fantezia, în forma evădării, le oferă alinare mentală.
.jpg)
De ce a deschis Aritzia o cafenea în interiorul magazinului său emblematic din Toronto? De ce a renunțat Burberry la fotografia de modă în favoarea reclamelor cinematografice care transportă privitorii în scene onirice? Și de ce Simons, ultimul mare magazin universal din Canada, integrează arta și tehnologiile interactive în spațiile sale de retail?
Răspunsul se află într-o tendință cunoscută sub numele de „marketingul evadării” (eng. escapist marketing). Într-o epocă marcată de incertitudine economică, anxietate climatică, tensiuni geopolitice și oboseală digitală constantă, brandurile apelează la fantezie, la povestiri și la design emoțional imersiv pentru a-și vinde produsele.
Am citit recent pe Spotmedia că emisiunile TV în care o cucoană explică, cu aer grav și priviri pătrunzătoare, de ce Mercur retrograd ne strică relația cu mama soacră sau cum cifra destinului 7 ne predispune la insomnii metafizice - vor trebui să înceapă cu un avertisment clar: „Informaţiile din acest program nu au bază ştiinţifică”.
Cercetările moderne confirmă că lipsa resurselor financiare produce modificări măsurabile în modul în care gândim, planificăm și relaționăm cu ceilalți.
„Domnule. Ați vrea să jucați un joc cu mine?”. Aceste cuvinte aparent inofensive, adresate lui Gi-hun (Lee Jung-Jae), împovărat de datorii, de către un recrutor misterios (Gong-Yoo), îl conduc spre o posibilă salvare financiară, cu prețul unor vieți omenești, posibil chiar a propriei sale vieți.
Sezonul al treilea și ultim al „Squid Game” a fost lansat recent, iar fanii abia așteaptă mai multe treninguri verzi și jocuri brutale.
Însă iată ce alimentează cu adevărat obsesia: serialul surprinde perfect modul în care stresul financiar ne deformează mintea. El dezvăluie psihologia întunecată a modului în care problemele legate de bani influențează fiecare decizie pe care o luăm.
„Redescoperă libertatea!”
„Simte puterea din mâinile tale!”
„Ești tu. Doar mai rapid.”
„Condu viitorul. Astăzi.”
Triada luminoasă scoate în evidență trăsăturile pozitive ale umanității: kantianismul (a-i trata pe oameni ca scopuri în sine, nu ca mijloace), umanismul (valorizarea demnității și valorii fiecărui individ) și încrederea în umanitate (convingerea că oamenii sunt în esență buni).
Îți pierzi încrederea în umanitate din cauza a tot ce se întâmplă în jur? Nu e de mirare. Obiceiul nostru de a naviga printre știri negative (eng. doomscrolling) ne convinge că oamenii sunt, în esență, egoiști și lipsiți de compasiune.
Mulți dintre noi suferim de ceea ce se numește „tulburare de stres provocată de titluri”. Știm din proprie experiență că expunerea constantă la știri negative ne modelează o viziune mai sumbră asupra umanității.
Lumina și sunetele care ne înconjoară în spațiile dedicate jocurilor de noroc, online sau off-line, nu sunt doar elemente decorative. Sunt concepute cu atenție pentru a amplifica starea de excitare a utilizatorilor, a atenua sensibilitatea la pierderi și a încuraja luarea de decizii riscante.
Există un motiv pentru care cazinourile nu au aproape niciodată ferestre sau ceasuri: sunt concepute special pentru a te face să pierzi noțiunea timpului.
Dar dacă nu pierzi doar noțiunea timpului? Cercetări recente sugerează că iluminatul folosit în sălile de jocuri de noroc ar putea modifica în mod subtil felul în care luăm decizii, făcându-ne mai predispuși să ne asumăm riscuri. Culoarea luminii din jurul nostru poate face mai mult decât să creeze o anumită atmosferă. Poate modela comportamentul.
Există o frază care pare, la prima vedere, emană iubire prin toți porii: „Văd că ai o problemă și vreau să te repar”. Poate nu o spunem exact așa, dar multe dintre acțiunile noastre, mai ales față de cei dragi, transmit acest mesaj. Apare în subtextul comunicării. Însă, dincolo de bunele intenții, această atitudine poate crea disconfort, dezechilibru și, paradoxal, distanțare. Să vezi cum…
Păduchii de cap, puricii și teniile au fost însoțitori ai omenirii de-a lungul întregii noastre istorii evolutive. Totuși, cel mai mare parazit al epocii moderne nu este o nevertebrată care suge sânge. Este elegant, cu fața de sticlă și creat intenționat pentru a da dependență. Gazda lui? Orice om de pe Pământ cu un semnal wifi.
Departe de a fi simple unelte inofensive, telefoanele inteligente ne parazitează timpul, atenția și informațiile personale – toate în beneficiul companiilor tehnologice și al agenților lor de publicitate.
Lacrimile sunt, de regulă, văzute ca un semn al tristeții sau al durerii, dar nu este deloc neobișnuit ca oamenii să plângă în momentele cele mai fericite ale vieții: nunți, nașteri, revederi, victorii sportive sau chiar în fața unui gest neașteptat de bunătate.
Aceste „lacrimi de fericire” par contradictorii, dar oferă o fereastră fascinantă către modul în care creierul uman gestionează emoțiile intense.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.