Credit imagine: sivandogan1212.deviantart.com
Gândirea critică (sau inteligentă) nu e totuna cu criticismul. Gândirea critică presupune by default o atitudine curioasă sau investigativă. Nu deţinem răspunsuri şi nu suntem înţelepţi, ci căutăm cu atenţie răspunsuri şi devenim treptat mai înţelepţi. Avem o atitudine de modestie în raport cu realitatea. Ceea ce nu înseamnă că nu ştim nimic. Am rezervele mele vizavi de celebra maxima a lui Socrate „ştiu că nu ştiu nimic”.
Înseamnă, în primul rând, să cautăm dovezi şi să tragem concluzii în urma unor raţionamente. De obicei, nu facem asta, deoarece mintea operează automat pe principiul economiei cognitive. E o maşinărie a concluziilor sau judecăţilor pripite.
O examinare critică presupune implicit suspendarea gândirii automate. Punem mintea în standby şi ne oferim „a second thought”. E un proces de atenţie conştientă şi metacogniţie. În traducere, când evaluezi ceea ce gândeşti sau alţii gândesc şi se exprimă (oral sau scris), evident, în lumina conştienţei.
Dintr-o ipostază sfătoasă, îţi ofer opt direcţii succinte pentru cum anume să gândeşti inteligent (preluate din Wade, C., & Tavris, C. (1990). Learning to think critically: A handbook to accompany psychology. New York: Harper & Row).
:⇒ Pune întrebări; manifestă curiozitate. Înseamnă să te arăţi curios vizavi de paradoxurile naturii umane; să gândeşti creativ formulând întrebări vizavi de explicaţiile convenţionale.
:⇒ Defineşte problema; identifici aspectele concrete şi clare din exprimările ambigue în termeni precum „fericire”, „potenţial”, „resurse latente” sau „conştiinţă”.
:⇒ Examinează dovezile. Evaluezi natura dovezilor care sprijină aspectele problemei supuse examinării. Sunt valide? De încredere? Provin ele din unul, două studii limitate (cu eşantioane minuscule)? Au fost replicate acele studii? E opinia cuiva? Ce expertiză are acea persoană în domeniul în care îşi oferă opinia? Sunt speculaţii sau teorii bazate pe cazuri individuale sau observaţii personale?
:⇒ Analizează biasurile (predispoziţie, înclinaţie inconştientă) şi asumpţiile tale şi ale altora. Ce fel de prejudecăţi, valori cu rădăcini adânci şi alte biasuri proprii aduci în evaluarea problemei? Eşti dispus să accepţi dovezi care contrazic convingerile tale? Fii sigur că identifici biasurile celorlalţi (e mai uşor la alţii decât la tine) ca să poţi evalua argumentele lor.
:⇒ Evită raţionamentul emoţional („Dacă simt eu în acest fel, atunci trebuie să fie adevărat”). Simţămintele sunt importante dar ele nu trebuie să substituie o atentă evaluare a argumentelor şi dovezilor.
:⇒ Nu simplifica. Priveşte dincolo de ceea ce pare de la sine înţeles. Respinge simplitatea gândirii alb-negru. Caută contradicţiile logice din argumente şi fii atent la argumentele bazate pe dovezi anecdotice (opiniile unor „experţi”, studii de caz, testimoniale, observaţii personale).
:⇒ Caută alte interpretări (sau explicaţii alternative). Înainte de a sări cu concluzia, caută alte explicaţii şi fii atent la afirmaţiile despre relaţia cauză-efect (între evenimente există adesea corelaţii sau asocieri întâmplătoare).
:⇒ Tolerează incertitudinea. Acesta e pasul cel mai dificil. Presupune să accepţi că nimic nu este fix şi pentru totdeauna. Înseamnă să rămâi deschis şi să renunţi la convingeri (sau drum) când dovezile şi experienţa îţi arată o altă direcţie.
Multe minţi, aşa zis deschise, nu fac acest ultim pas. Dar nici pe primul. Cunoaşterea începe cu întrebări „incomode”, iar formularea lor e energizată de o curiozitate insaţiabilă. Numai că şcoala nu pregăteşte prichindei şi tineri pentru gândirea inteligentă, ci pentru o gândire cu tentă dogmatică sau ideologică, având o grijă inepuizabilă pentru a şterge orice urmă de curiozitate naturală.
Poate sunt redundant, însă merită să-ţi reamintesc. Învăţământul românesc nu stimulează spiritul investigativ. Orice fel de conţinut sau subiect e bătut în cuie. Ele trebuie asimilate, nu chestionate prin mijloacele gândirii critice. Aproape nimeni nu se preocupă de asemenea „bazaconie”. De aceea, astăzi (sau de o vreme) a devenit în întregime responsabilitatea ta (şi a mea, desigur). Aşadar, sper că vei păstra în memoria de lungă durată aceste opt direcţii. Îndrăznesc să sper că vei şi aplica.
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
