Programarea neurolingvistică reprezintă un domeniu al pseudoștiinței, creat în anii '70, bazat pe presupuse conexiuni între procesele cognitive, neurologice, limbaj şi modele comportamentale dobândite de-a lungul vieţii.
Tehnicile programării neurolingvistice (Neuro-Linguistic Programming, NLP) sunt folosite de către unii psihologi şi în terapeutică, pentru a trata afecţiuni psihice că: fobii, depresie, tulburări de comportament, incapacitatea de învăţare, boli psihosomatice etc.
Tehnicile NLP sau tehnici asemănătoare au fost promovate în ultimii ani prin cursuri speciale care îşi anunţa utilitatea în orice domeniu, de la îmbunătăţirea performanţelor la locul de muncă până la obţinerea unui nou stil de viaţă, cu relaţii interpersonale mult îmbunătăţite, înţelegerea gândurilor nerostite de ceilalţi etc. În plus, şi serialele TV ca "The Mentalist" sau "Lie to Me" au contribuit la promovarea imaginii NLP.
Printre altele, specialiştii NLP susţin că mişcările globilor oculari indică dacă o persoană minte sau spune adevărul. În speţă, dacă o persoană, în timp de vorbeşte, se uită în sus şi la dreapta, aceasta spune o minciună; în schimb, dacă privirea este îndreptată în sus şi la stânga, atunci persoana respectivă spune adevărul (privirea în această direcţie indica accesarea unor imagini din memorie). Pentru a afla mai multe informaţii despre indicatorii care pot demasca o persoană mincinoasă, vă invităm să citiţi articolul "Perseverând în minciună, ajungem şi la adevăr".
Trei studii recente (publicate în iulie 2012), conduse de Richard Wiseman în cadrul Universităţii din Hertfordshire, Marea Britanie, combat teoria prezentată mai sus, iar cercetătorii care au participat la realizarea acestor studii nu au găsit vreo legătură între direcţia de mişcare a ochilor şi adevărul sau minciună din spusele subiecţilor testaţi.
Primul studiu a implicat 32 subiecţi (ce nu aveau cunoştinţă de teoria NLP), care au fost rugaţi să spună adevărul, după care să mintă cu privire la o situaţie oarecare. Aceştia au fost filmaţi, iar la sfârşit mişcările ochilor au fost studiate pe baza filmărilor obţinute. Cercetătorii nu au găsit o dovadă a faptului că direcţia privirii indică dacă subiecţii au spus un adevăr sau o minciună.
Cel de-al doilea studiu s-a bazat pe existenţa a două grupuri: unul care a fost instruit cu privire la semnificaţia mişcărilor globilor oculari conform teoriei NLP şi un al doilea grup care nu cunoştea această teorie. Ambelor grupuri le-au fost arătate filmări video ale unor discursuri ce cuprindeau minciuni şi/sau adevăruri, iar sarcina acestora a fost de a detecta adevărul sau minciuna. Nu s-au observat diferenţe semnificative ale rezultatelor celor două grupuri, ceea ce atestă faptul că aplicarea teoriei în discuţie nu dezvolta abilităţile subiecţilor de a detecta minciună.
Dacă primele două studii au fost realizate “în laborator” şi se poate lansa o dezbatere asupra faptului că nu sunt îndeplinite întocmai condiţiile întâlnite în situaţii reale, studiul al treilea se bazează pe analiza a 52 de filmări video (puse la dispoziţie de agenţii de ştiri din diverse ţări) cu înregistrări ale unor persoane ce anunţau dispariţia unor rude sau prieteni şi îi rugau pe aceştia să se întoarcă. În jumătate din aceste înregistrări, protagoniştii spuneau adevărul, iar în cealaltă minţeau. În urma analizei ulterioare, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există corelaţii între frecvenţă şi durata mişcărilor globilor oculari şi adevărul sau minciuna din discursul participanţilor.
Aşadar, conform celor trei studii, indiciile faciale - cu precădere mişcările ochilor - nu reprezintă un indicator al minciunii. De aceeaşi părere este şi prof. Howard Ehrlichman, care însă adăuga că acest lucru nu înseamnă neapărat că ochii nu oferă indicii asupra a ceea ce gândeşte o persoană. Conform celor spuse de el, mişcările oculare survin o dată pe secundă şi indică faptul că persoana respectivă reda imagini din memoria de lungă durată. De pildă, dacă în timpul unui interviu, persoană ce răspunde întrebărilor are privirea fixă, atunci este foarte probabil că acea persoană să-şi fi repetat discursul de câteva ori, astfel încât nu mai simte nevoia să apeleze la memoria de lungă durată pentru a obţine răspunsuri la întrebări.
Un dispozitiv care utilizează, printre altele, şi analiza mişcărilor globilor oculari este folosit în SUA pentru trierea candidaţilor înscrişi pentru angajare. Însă firmele nu pot să folosească acest aparat decât sub supraveghere guvernamentală. Este de menţionat faptul că dispozitivul urmăreşte pe lângă mişcările ochilor şi diametrul pupilei, timpul necesar pentru răspuns (ambele cresc în situaţia în care subiectul testat spune o minciună).
Bibliografie:
PLoS ONE, abc news
Articol preluat de pe NoutatiMedicale.com, cu acordul editorului.
