Probabil ţi s-a întâmplat şi ţie să te afli într-o conversaţie şi, la un moment dat, interlocutorul tău să afirme ceva, referitor la experienţa ta psihologică interioară, de felul următor: „Ai o mare nevoie de dragoste şi aprobare”. Sau: „Îţi este frică de respingere”. Aceste afirmaţii par cu totul neavenite şi simţi o oarecare iritare sau, poate, doar disconfort.
Dacă interlocutorul tău este o persoană pe care o investeşti cu autoritate ori încredere, vei fi tentată să-i oferi credit şi să iei ca fiind adevărate afirmaţiile ei. Te-a citit! În realitate, tocmai s-a întâmplat să fii agresat(ă) psihologic.
Când altcineva, fără disponibilitatea /permisiunea ta (ca atunci când mergi la psihoterapie, deşi chiar şi aici există o limită), îţi vorbeşte ca şi cum ar fi în capul tău, comunicându-ţi cu precizie ce se petrece aici (procesele mentale), se cheamă că te abuzează psihologic.
Acestei persoane nu i-ai permis să intre în capul tău sau nu i-ai oferit un acord pentru o analiză psihologică a proceselor tale mentale. Iar ea, evident, nu ţi-a cerut acordul tău să-ţi intre în cap şi să-ţi exploreze mintea inconştienta. “Violatorul” s-a insinuat înlăuntrul minţii tale şi s-a pus pe observat filmul tău (experienţa psihologică) interior ca să-ţi comunice (cu emfază) concluzia evaluării de critic de film psihologic, deşi tu, subliniez, nu i-ai cerut asta.
Experienţa ta emoţională interioară îţi aparţine în totalitate, adică tu eşti proprietarul ei cu drepturi depline, deoarece se întâmplă în interiorul capului tău. Dacă cineva „intră” în capul tău, se cheamă că încalcă aceste drepturi, adică face un abuz.
Ca să fiu cât mai limpede, ne putem gândi la propria ta locuinţă. Nu permiţi oricărui individ să pătrundă în interiorul casei tale, deoarece este proprietatea ta, unde poţi primi doar anumite persoane apropiate emoţional, iar de obicei, înainte de a te trezi cu musafiri în casă, primeşti un telefon în care agreezi dată şi ora vizitei. E adevărat că se poate întâmpla ca o persoană apropiată să abuzeze de spaţiul tău locativ. De exemplu, să facă mizerie şi să nu strângă sau să nu vrea să plece. Am încrederea că vei lua măsuri pentru a-i corectă comportamentul.
Ceva similar se petrece cu viaţa ta emoţională interioară. Nu poţi permite ca altcineva, chiar apropiat emoţional, să-ţi facă mizerie, psihologică, bineînţeles. Sau o altă persoană să-ţi intre în locuinţă şi, eventual, să facă poze la piesele tale de mobilier (sau la seiful cu bijuterii), pe care să le posteze pe Facebook!. Bănuiesc că am fost suficient de clar, de ce anume, declaraţia cuiva care descrie experienţa ta psihologică reprezintă o formă de abuz.
Ceea ce un altul îţi comunică despre viaţa ta psihologică interioară poate fi sau nu, adevărat. Nu doar asta e important, ci respectul pentru proprietatea ta: viaţa psihologică privată. Dintr-o perspectivă morală, evaluezi declaraţia cuiva referitoare la viaţa ta emoţională lăuntrică, ca fiind o acţiune morală? Sper că nu, însă, depinde de context.
Poate nu ştiai, dar te anunţ că ai acest drept, la o viaţă psihologică privată. O altă persoană, curioasă, îţi poate cere permisiunea în loc să-şi folosească „capacităţile telepatice” cu inconştientă, ba mai mult, imaginându-şi că îţi oferă un real sprijin. Altfel, după mintea mea, se cheamă că nu îţi respectă acest drept. De ce ar avea importanţă acest drept? Deoarece, fără ştii, poţi ajunge în situaţia în care să crezi în gânduri, dorinţe şi emoţii străine de tine. Acestea, metaforic vorbind, au fost aşezate (inoculate, precum în filmul Inception) înăuntrul minţii tale de oameni, aparent, binevoitori. Te poţi trezi în situaţia în care acţionezi în sensul acestor conţinuturi mentale care nu-ţi aparţin, dar pe care le-ai preluat de la un altul, cu atât mai mult, dacă l-ai investit cu încredere.
Persoanele deosebit de vulnerabile la a face abuzuri (psihologice) sunt cele cu pregătire psihologică (formală/informală) ori antrenate într-o formă sau alta de explorare interioară (o terapie alternativă, medicină complementară). Tot aici intră şi diverşi vraci, ghicitoare, astrologi, preoţi (duhovnici) şi terapeuţi de tot felul. Toate aceste persoane trăiesc cu iluzia că ei pot detecta motivele inconştiente, gândurile, dorinţele şi emoţiile celorlalţi. Deşi acţiunea de identifica motivaţiile şi dorinţele, emoţiile şi gândurile unora dintre semenii noştri nu e imposibilă, ea nu este de încredere, decât dacă e susţinută de fapte şi comportamente concrete, în pofida biasului de confirmare.
Fiind oameni, cu nevoi de validare socială, suntem tentaţi să credem ceea ce o altă persoană, mai ales, investită cu autoritate (psihologică), afirmă despre noi înşine, despre sănătatea noastră ori despre viaţa mentală interioară. Un bias cognitiv ne este de un real ajutor când avem de-a face cu diverse afirmaţii care fac referire la noi înşine.
Efectul Forer (sau Barnum, după numele unui celebru circar şi antreprenor din sec. XIX, în America) a fost pus în evidenţă, încă din ’45, de un psiholog pe nume Bertram Forer. Acest domn, în vârstă de 31 de ani (în ’45), a fost uimit de succesul răsunător al horoscoapelor şi profilelor de personalitate la publicul larg şi s-a întrebat cum aceste descrieri destul de ambigue sunt luate de oameni în seamă, ca fiind evaluări precise de personalitate.
Aşa că, a creat un experiment simplu, dar ingenios. Unui grup de studenţi le-a aplicat o serie de chestionare de personalitate. Apoi, le-a oferit la fiecare un profil de personalitate închis într-un plic. Acest profil a fost alcătuit combinând diverse informaţii din horoscoape. Le-a cerut să-şi citească profilul şi să evalueze în ce măsură considera că acele trăsături de personalitate sunt potrivite sau nu, folosind o scală cu trepte, 1 – deloc, iar 5 foarte potrivit). Ceea ce subiecţii nu ştiau, era că profilul primit era unic. Toţi au primit un acelaşi profil de personalitate. Vrei să ştii care a fost media acestor evaluări? 4,29, adică, destul de potrivite.
Experimentul lui Forer a fost repetat, de-a lungul timpului, de sute de ori (de curând, de un fost student), iar media evaluărilor nu a coborât sub 4,2!
Afirmaţiile vagi şi ambigue sau general-valabile, când ne sunt adresate în mod personal (numite declaraţii Barnum în literatura psihologică), suntem tentaţi să le credem ca fiind descrieri potrivite personalităţii. Aceasta e capcana în care mulţi amatori de horoscoape şi ghicitori cad din ignoranţă, manipulaţi fiind cu sau fără intenţie de alţi indivizi (unii fără scrupule).
Situaţia devine şi mai interesantă, când acest efect apare în cazul testelor proiective şi chestionarelor de personalitate (de ex: Rorschach, Myers-Briggs). Mulţi oameni, testaţi fiind cu aceste tehnici de investigaţie psihologică, cred că profilele primite sunt descrieri destul de exacte alte mecanismelor mentale inconştiente sau ale trăsăturilor de personalitate. Mai mult, cei mai înclinaţi să creadă în ele sunt chiar psihologii care le aplică, psihologi certaţi cu cercetările controlate şi statistică.
Iată câteva exemple de declaraţii Barnum:
:: „Ai probleme cu controlul".
:: „Ai o nevoie profundă de atenţie şi dragoste".
:: „Ai relaţii ambivalente cu părinţii".
:: „Ai un conflict intrapsihic".
:: „Nu-ţi place să fii prea dependentă, dar nici independentă, ci cauţi un echilibru între dependenţa şi independentă".
Datorită efectului Forer, e destul de probabil să consideri aceste afirmaţii ca fiindu-ţi potrivite.
În încheiere, poţi reţine următoarele idei:
1. o declaraţie /o afirmaţie care „are ceva pentru toată lumea" este o declaraţie Barnum, în care suntem tentaţi să credem dacă se referă la personalitatea noastră.
2. Unii oameni, dacă nu iei măsuri, te pot abuza emoţional (cu /fără intenţie), folosind (fără să ştie) afirmaţii Barnum.
Dar ştiu că nu mă crezi pe cuvânt, deoarece ai probleme cu încrederea în ceilalţi. Ai fost dezamăgită şi înşelată în încrederea ta...
Forer BR (1949). The fallacy of personal validation: A classroom demonstration of gullibility Journal of Abnormal and Social Psychology. 44, 118-123
Forer BR (1968). Personal validation and the person. Psychol Rep. 1968 Dec;23(3):1214
Forer BR, Farberow NL, Meter MM, Tolman RS (1952). Consistency and agreement in the judgment of Rorschach signs. J Proj Tech. 1952 Sep;16(3):346-51
