Dezvoltarea inteligenţeiCercetările în domeniul neurobiologiei au arătat că, la naştere, copiii au mult mai mulţi neuroni decât adultul. Cu timpul creierul pierde o parte din neuroni prin intermediul unui mecanism numit apoptoză, care înseamnă moartea programată a celulelor.

 

 

În fiecare zi mor circa 35 000 de celule nervoase. După 25 de ani se pierd zilnic între 50.000 şi 200.000 de neuroni, ceea ce în 50 de ani nu înseamnă mai mult de 1,8 miliarde. Aceasta face ca greutatea creierului să scadă constant în timp, de la 1,5 kilograme cât are la naştere, până la circa 1,1 kilograme la 90 de ani (deci cu circa 4,4 grame anual). Sistemul nervos uman conţine aproximativ 30 miliarde de neuroni. Variaţia relativ mică a numărului de neuroni de-a lungul vieţii face ca rata pierderii neuronale să nu fie catastrofală.

Dezvoltarea intelectuală este generată prin intermediul învăţării - fie spontană, fie organizată. Acţiunea formativă a mediului social este determinantă pentru dezvoltarea neuropsihică. Tocmai de aceea felul în care se realizează învăţarea este în strânsă relaţie cu ritmul de dezvoltare intelectuală.

Într-un cadrul unui experiment s-a stabilit că la animale există o perioadă critică pentru dezvoltarea creierului în primele luni de viaţă. Un grup de şobolani a fost crescut în cutii simple, iar un alt grup în cutii de aceleaşi dimensiuni, dar îmbogăţite cu diverse elemente. La grupul care a trăit într-un mediu mai bogat informaţional, zona neurocorticală a dezvoltat reţele mult mai complexe, ba chiar masa creierului era mai mare, în timp ce la celălalt grup circuitul neuronal era subdezvoltat (s-au format mai puţine conexiuni nervoase). În plus, membrii acestui grup au trăit mult mai puţin.

 

 

Creierul se dezvoltă doar prin solicitare şi antrenament. Copilul nu se naşte deştept sau prost, ci cu capacitatea de a ajunge deştept. Exemplele cele mai bune în acest sens sunt date de cazurile copiilor pierduţi în natură şi crescuţi de animale (cazuri de copii-lup); ei nu reuşesc decât o adaptare de tip animal, nu ajung să îşi formeze trăsături specifice unei persoane crescute într-un mediu social obişnuit. Aceşti copii, găsiţi ulterior, nu au mai putut fi recuperaţi.

Mintea copilului se poate modela prin pregătire şi condiţionare timpurie, experienţele din primii ani de viaţă fiind determinante pentru evoluţia ulterioară. Felul în care părinţii tratează copiii are consecinţe profunde pentru dezvoltarea ulterioară. Copilul trebuie încurajat şi stimulat să gândească liber de la cele mai fragede vârste.

S-a constatat că elevii care au rezultate bune, au avut părinţi care le-au oferit experienţe educative de timpuriu. Factorii exteriori pot favoriza sau frâna dezvoltarea inteligenţei. Elemente favorizante pot fi lauda, stimularea, ambiţia, libertatea de decizie, recunoaşterea, existenţa unei baze materiale sigure.

Cele mai bune performanţe la învăţare se obţin în jurul vârstei de 20 de ani, deoarece inteligenţa creşte aproape uniform între 7 şi 20 de ani. Capacitatea de învăţare este maximă deci între 20 şi 25 de ani, scade cam cu 1% anual până la 50 de ani şi cu mai mult de 1% după această vârstă.

Îmbătrânirea creierului se datorează în primul rând stilului de viaţă şi mai puţin deprecierii biologice a creierului. O altă cauză o constituie problemele de sănătate.

 

 

Bibliografie: ”Tehnici de superînvățare” , autori Oana Panagoreț și C.M.Armeanu.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro