Freud a afirmat că incestul nu ar reprezenta un tabu cultural atât de puternic dacă oamenii nu ar fi atraşi sexual în primul rând de rudele lor. Probabil că pentru mulţi sună revoltător. Ce spun însă experimentele despre acest lucru?
Dat fiind că incestul este asociat cu o mortalitate ridicată, Freud a adăugat că tabuul incestului a apărut ca o modalitate de a ţine dorinţele noastre incestuoase în frâu. Psihologii evoluţionişti au un punct de vedere diferit. Inspiraţi de Edward Westermarck, sociolog şi antropolog finlandez, aceştia argumentează că am dezvoltat mecanisme psihologice care ne-au adus în situaţia în care simţim repulsie din punct de vedere sexual faţă de rude, acest fapt scăzând probabilitatea incestului. Cine a avut dreptate, Freud ori Westermarck?
Primul studiu
Chris Fraley şi Michael Marks, psihologi la două facultăţi americane, au cerut celor 74 de studenţi participanţi la un experiment să estimeze atracţia sexuală pe care o resimţeau faţă de 100 de feţe de străini. Pentru jumătate dintre subiecţi fiecare faţă prezentată era precedată de un cadru subliminal (de care studenţii nu erau conştienţi) arătând figura unui membru al familiei lor. Pentru cealaltă jumătate, cadrul subliminal conţinea figura unui străin.
Teoria lui Westermarck prezice că prezentarea subliminală a feţelor unor rude va duce la activarea mecanismului psihologic care, finalmente, va avea ca rezultat, în cazul experimentului nostru, evaluarea ca neatractivă a acelei feţe precedate de cadrul subliminal cu o figură din familie. Contrar însă acestei predicţii, studenţii cărora li s-au prezentat prin mesaje subliminale feţe ale membrilor familiei, au găsit mai atractive decât cealaltă jumătate de studenţi feţele străinilor prezentaţi.
Al doilea studiu
În cadrul unui al doilea studiu, 40 de studenţi au evaluat atracţia sexuală exercitată de feţele unor persoane care, în unele cazuri, fuseseră modificate în aşa fel încât să semene chiar cu subiecţii (o metodă de a simula familiarul). Studenţii cărora li s-au prezentat feţe de străini modificate pentru a semăna cu propriile lor feţe au găsit mai atractive sub aspect sexual acele feţe decât au făcut-o studenţii cărora li s-au prezentat feţele de persoane nemodificate. Cu cât modificarea feţei era mai mare, iar asemănarea cu propria persoană era mai izbitoare, cu atât subiecţii considerau mai atrăgătoare respectiva faţă. Aceste rezultate par să indice în mod clar că teoria lui Freud este una în acord cu experimentul. De asemenea, aceste rezultate susţin cercetări anterioare care au arătat că oamenii tind să se căsătorească cu semeni care au trăsături asemănătoare, fenomen cunoscut sub numele de homogamie.
Un al treilea studiu
Într-un alt studiu, un grup de studenţi a primit sarcina să evalueze atracţia sexuală a unor feţe de oameni. De această dată, jumătate de studenţi au fost informaţi că unele dintre feţele pe care urmau să le vadă au fost modificate pentru a semăna cu ei, lucru neadevărat în fapt. S-a constatat că această jumătate a subiecţilor a găsit feţele evaluate ca fiind mai puţin atrăgătoare în comparaţie cu grupul de control, care ştia doar că feţele sunt ale unor străini, cum şi erau de fapt. Din nou, rezultatele experimentului par să dea dreptate lui Freud, care credea că tabuul privind incestul este cel care face ca oamenii să nu se simtă, în genere, atraşi de rudele lor.
Fraley şi Marks sunt de opinie că cercetările lor sunt în acord cu teoria lui Freud. Dar în timp ce Freud vorbea despre dorinţe inconştiente, Fraley şi Marks cred că atracţia pentru rude este generată de faptul că preferinţele noastre sexuale sunt formate pe baza primelor noastre experienţe ca oameni ori de simpla familiaritate. Citiţi articolul despre principiul familiarităţii pentru detalii.
Cele două motivaţii pentru preferinţele sexuale sunt temperate de tabuul incestului şi de obişnuinţă (familiaritatea excesivă duce la indiferenţă), cred cei doi psihologi. Există dovezi în acest sens, care indică faptul că oamenii sunt mai puţin înclinaţi să fie atraşi sexual de cei cu care au crescut, fie că sunt rude, fie că nu sunt rude (fenomen cunoscut sub numele de efect Westermarck).
Fraley şi Marks îşi denumesc propria abordare "perspectiva psihodinamică evoluţionistă". Din acest punct de vedere motivul pentru care Oedip a fost atras de propria mamă, cu care s-a căsătorit până la urmă, este pentru că aceasta era rudă cu el. Atracţia a fost posibilă întrucât Oedip nu ştia despre adevărata relaţie de sânge dintre el şi mama sa.
Articol tradus de pe Research Digest Blog, cu acordul autorului.
