Modul asemănător de a reacţiona la o glumă şi la gâdilat i-a determinat pe unii, inclusiv pe Darwin, să sugereze că experienţa noastră emoţională este în ambele cazuri aceeaşi: că gâdilatul este o „glumă fizică”. Iată rezultatele unui studiu privind reacţia la gâdilat.
Acum, pentru prima dată, psihologii au studiat reacţia emoţională a oamenilor la gâdilat şi au comparat-o cu reacţia la umorul generat de glume şi cu reacţia la durere.
Feţele a optzeci şi patru de participanţi au fost filmate în timp ce aceştia erau gâdilaţi din spate de către un cercetător. Ei au fost filmaţi şi atunci când reacţionau la glumele unor comedianţi şi atunci când mâna le era băgată în apă rece ca gheaţa. Ulterior, ei au răspuns la întrebări referitoare la felul în care s-au simţit în diferitele condiţii.
Christine Harris şi Nancy Alvarado au descoperit că, atunci când au fost gâdilaţi, oamenii au etalat nişte zâmbete „Duchenne” autentice, pielea încreţindu-li-se în jurul ochilor, sugerând astfel că acestora chiar le plăcea să fie gâdilaţi. Dar aceste zâmbete n-au fost corelate cu bucuria autoevaluată – oamenii care au spus că le-a plăcut să fie gâdilaţi nu au arătat mai multe zâmbete autentice decât cei care au spus că nu le făcuse plăcere şi viceversa. Mai mult, în timp ce erau gâdilaţi, participanţii au etalat şi expresii faciale asociate cu durerea, inclusiv încreţirea pielii de pe nas şi ridicarea buzei superioare. De asemenea, mai mult în timpul gâdilatului decât atunci când au privit clipul amuzant, participanţii au etalat un amestec de mişcări faciale asociate durerii şi zâmbitului – ceea ce a fost considerat de către cercetători drept un „zâmbet înşelător”, menit să ascundă emoţiile negative.
„Disocierea dintre zâmbit şi plăcerea autoevaluată vine întrucâtva în sprijinul ipotezei că, în timpul gâdilatului, zâmbetele Duchenne pot apărea ca răspunsuri automate la un stimul fizic, nefiind neapărat mediate de afecte pozitive (emoţii/sentimente)”, au spus cercetătorii.
Acest lucru sugerează că „zâmbetele provocate de gâdilat au legătură cu veselia şi amuzamentul în aceeaşi măsură în care lacrimile declanşate de tăierea unei cepe au legătură cu tristeţea”, au concluzionat ei.
Autorii au discutat şi despre posibile explicaţii evoluţioniste ale motivului pentru care râdem şi zâmbim atunci când suntem gâdilaţi, inclusiv faptul că ar putea favoriza joaca la primatele tinere: „...gâdilatul ar putea scoate la iveală disconfortul celui care este gâdilat pentru a determina primatele aflate în faza de dezvoltare să evite gâdilatul şi ar putea, în acelaşi timp, să scoată la iveală zâmbetul pentru a-l încuraja pe cel care gâdilă să continue (încurajând astfel joaca dezordonată)”.
Textul reprezintă traducerea articolului tickle-not-such-laughing-matter, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
