Cu nişte ani în urmă am fost un mistic. Am studiat chakrele şi purificarea lor. Am meditat, am făcut niște yoga, m-am chinuit să-mi văd aura, am băut apa purificată prin gânduri pozitive, am îmbrăţişat copacii, am ”dialogat” cu ghidul meu spiritual, am conversat cu D-zeu, mi-am interpretat visele, m-am (psih)analizat pe toate părțile şi fațetele, mi-am prelucrat relaţiile cu părinţii, cu antecesorii şi scenariile de viaţă, mi-am ghicit în stele (făceam astrograme), în palmă, în iriși, în scris, căutându-mi misiunea în viață.
Deși, uneori, m-am simțit bine, nimic din toate astea nu mi-a adus beneficiile promise. Firele din ghemul vieţii mele refuzau să se descâlcească. Mintea continua să-mi rămână contorsionată şi cețoasă. Nu am reuşit să renunț la fumatul de țigări. Să mă disciplinez. Să-mi definesc un scop. Să-mi definesc unele valori. Să cred în mine. Să-mi duc viața mai conștient. Să-mi reduc din agitația mentală continuă. Să-mi limpezesc mintea. Să-mi scad anxietatea. Să-mi aleg un drum şi să mă dedic acestuia. Per ansamblu, nu am reuşit să duc o viață decentă care să merite a fi trăită cu bune și rele. Nimic.
În toată această vreme m-am blamat şi criticat. Mă frământam şi mă ponegream pentru eforturile mele insuficiente. Aveam o karmă grea, se pare. Multe lecții erau neînvăţate. Eram orgolios sau am fost un imberb și meritam suferința. Trebuia să-mi duc crucea. Dar, sigur, cu speranţa ca drumul va lua întorsăturile dorite.
Bullshit, bullshit, bullshit…
Pentru mine, bullshitul n-a funcţionat. Pentru tine (ori un cunoscut din cercul tău social) s-ar putea să funcţioneze. Sau să crezi că funcţionează?! Oricum, dacă pentru tine (sau un apropiat al tău) funcţionează realmente, înseamnă că viaţa ta (sau a lui) e bună, adică îţi cultivi un stil de viaţa sănătos, conform unei concepţii coerente vizavi de corp/sine, viață și lume, îţi propui scopuri valoroase spre care te îndrepţi cu entuziasm. E un caz în care, ”rahatul” nu face parte din meniul tău (ori al dumnealui) indiferent de convingerile spirituale ori religioase.
Filosofia bullshit, numită, uneori, ”spiritualitate”, are incoerență și împiedică ”înflorirea”, deși are și unele atuuri. E drept, neesențiale sau fără valoare practică. Spre exemplu, să permiți curgerea realității (”go with the flow”). E un principiu de acceptare, de nonacţiune, care sună pacifist și relaxant. Odată ce-l pui la lucru într-un context anume, ajungi precum împăratul gol.
Să-ți ilustrez. Ești femeie, iar partenerul tău e ispitit de o tânără apetisantă de la serviciu care tot găseşte pretexte să converseze cu dumnealui (e o tipă creativă). Tu, partenera lui, vei lăsa lucrurile la voia întâmplării (direcţionată de hormoni)?
Sunt răutăcios. E limpede că nu mi-am integrat istoria din prima (sau a doua) parte a vieții. Îmi recomanzi un psiholog bun (orice ar însemna ”bun”)? Unul care ghicește în astrograme și pete de cerneală?
Între timp am regurgitat filosofia bullshit. Nu şi gândirea magică. Ar fi nițel imposibil. Am îmbrăţişat o filosofie care permite îndoiala şi dovezile şi care-mi permite autonomia. Nu mă închin la zei şi nici nu cred într-o conştiinţă cosmică universală. Nu mă închin nici la oameni şi la teoriile lor numite doctrine sau ideologii.
Cred într-un Univers, dacă ar fi să-l personific, indiferent şi injust. Cred într-un Univers care nu face favoruri pe criterii mistico-religioase. El, Universul, te-a oferit pe tine (şi pe mine) din milioanele de combinații genetice. Ai câştigat lozul cel mare. De aceea cred că Viața și oamenii au multe de oferit. Nu putem şti de dinainte ce combinaţii face în curgerea ei. Vom fi luaţi prin surprindere, iar surprizele nu vor mereu plăcute. Dar şi invers. E mai puţin important. Contează cum ne descurcăm cu ele în așa fel încât să permitem vieţii să curgă în timp ce ne simţim (relativ) împăcaţi şi, câteodată, fericiți.
Pentru că necesită eforturi, deliberare şi alegeri, nu e o filosofie confortabilă, dar cine zice că trebuie să fie, deoarece nu promite nimic, dacă fac cutare şi cutare lucru valoros după cum promit religiile (de pildă, să mă închin de trei ori prin preajma bisericilor sau să vorbesc cu un mic tablou numit icoană ca să mă vindec de afte). Așa că nu mă leg de nimic definitiv sau irevocabil. Am preferințe, speranțe, aspirații și îmi place să cred într-o idee după oarece deliberare (când consider că am suficiente dovezi de încredere).
De ce? Deoarece funcţionează. Ideile bazate pe dovezi (având de-a face cu știința) tind să producă rezultatele scontate. Uneori şi cele în urma unor intuiţii, deşi asta vine cu riscuri mai mari. Atunci când trimit un email, el ajunge la persoană din adresă. Nu aiurea. Asta e liniştitor. Mă aștept ca persoana respectivă să-mi răspundă (dacă decide asta). Ea nu-mi va da un răspuns la email dacă nu-l primește, după cum se întâmpla cu rugile trimise zeilor. Poate rugăciunea ta n-ajunge nicăieri? De aceea, nu primești răspunsuri? Ştiu. Oamenii credincioși primesc răspunsuri. Într-adevăr, nu neapărat în cuvinte, ci în semne divine. De aceea, sunt fascinat de creierul uman şi de cum vrăjește realitatea.
Oamenii sunt vrăjiţi și trăiesc prinși într-o broderie magică precum peștii în plasele de pescuit. La această broderie contribuie din plin o disciplină numită marketing, care exploatează vulnerabilitățile evoluţioniste ale creierului uman.
Fiecare e parte inextricabilă a unei țesături magice suprapuse peste realitatea fizică. E valabil şi pentru sceptici şi solipsiști. Chiar şi tu, probabil un cititor care gândeşte inteligent, ești prins în țesătură. Nimeni nu poate fugi de sau elibera din ea (precum Neo în celebrul film Matrix). Lumea în care conviețuim e infinit mai provocatoare decât matrixul lui Neo. Nu permite eliberarea de ea, mai puţin în cazul optării pentru exitus. Deși dacă optezi pentru, te asigur că nu ajungi nicăieri. Sunt destul de sigur că nu există o lume dincolo sau o viață de apoi.
Provocarea vieții e să trăiești aici, în această lume magică, care îți oferă prilejul prin oamenii întâlniţi (unii în carne şi oase, alţii din hârtie şi cerneală) să conștientizezi iluzia… și atât? Îhm, dacă ai umor, vei râde în hohote sau măcar zâmbi. Urmând, desigur, să-ți vezi de ale tale, adică de ceea ce alegi să conteze pentru tine. Şi merită, zic eu, să faci alegerea. Trăim pentru prima și ultima oară. Iar timpul nu ne așteaptă.
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
Credit imagine: mbkkr.deviantart.com
