Unul din câinii lui Pavlov cu o canulă implantată pentru colectarea salivei
Credit: wikimedia.org
Cel mai bun mod de a învăța termenii referitor la condiționare este să observi ce înseamnă aceștia. De exemplu, gândiți-vă la „condițional” ca însemnând „care depinde de învățare” sau „dependent de experiența anterioară”.
Pavlov a etichetat semnalul care apare înaintea unui eveniment biologic semnificativ drept un stimul condițional. Capacitatea sa de a declanșa salivația este condițională, adică „în funcție de anumite condiții”. Cu alte cuvinte, stimulul condițional nu declanșează automat salivația la un câine neantrenat.
Stimulul condițional este ceea ce indică răspunsul condițional. Pavlov a produs un sunet (un clopoțel, de pildă) înainte de a da pulbere de carne câinelui.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Unul din câinii lui Pavlov cu o canulă implantată pentru colectarea salivei
Credit: wikimedia.org
La începutul sex. XX Ivan Pavlov era unul dintre cei mai renumiți oameni de știință din lume. Acestuia i-a fost acordat în anul 1904 Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină „ca semn de recunoaștere a progreselor acestuia în fiziologia digestiei, prin care s-a transformat și îmbogățit cunoașterea cu privire la acest domeniu”. Dar numele omului de ştiinţă rus este asociat mai degrabă cu fenomenul condiţionării clasice pe care Pavlov l-a descris în premieră în urma unor experimente avându-l drept subiect pe nu mai puţin celebrul său câine (dar au fost folosiți, desigur, mai mulți câini).
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Reflexul rotulian
La începutul sec. XIX cercetătorii știau puține despre sistemul nervos. Știau că organismul uman are nervi și că nervii erau implicați în „reflexe”, circuite tip „intrare-ieșire” (sau input-răspuns) care fac parte din sistemul nervos.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Condiționarea clasică este cea mai primitivă formă de învățare. Apare chiar și la o formă rudimentară de sistem nervos, cum este cazul unui melc de mare (Aplysia), deci trebuie să fie așa, nu?
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Secvență din harta Londrei, desenată din memorie de Stephen Wiltshire (cu o memorie fotografie formidabilă)
În două articole anterioare (1. tehnici de învățare eficientă și 2. tehnici de memorare) am vorbit despre tehnici de învățare și memorare care pot fi aplicate de oricine. Dar printre noi există și persoane care ies din rând, extraordinare, care dețin o capacitate de memorare incredibilă, de neînțeles.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Există tehnici simple de învățare care sporesc retenția materialului de învățat. Trebuie doar cunoscute și aplicate.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Care este cea mai bună metodă pentru a reține largi cantități de informații? Sfaturile „tradiționale” sunt în multe cazuri greșite.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Cu vârsta, neuronii devin mai puțin numeroși, dar mai complecși
Moartea celulară este de fapt o parte normală și necesară a dezvoltării sistemului nervos. În unele părți ale creierului mai mult de jumătate din neuronii generați în timpul dezvoltării embrionare mor înainte ca un copil să se nască.
Pentru a supraviețui, un neuron are nevoie de un semnal care să-i blocheze programul de sinucidere încorporat. Acest programul de sinucidere din fiecare celulă se numește moarte celulară programată sau apoptoză.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Componenta presinaptică: 1. Mitocondrie; 2. Veziculă (cuantă) cu mediator chimic; 3. Autoreceptor; 4. Fanta sinaptică; 5. Receptor pentru mediatorul chimic; 6. Canal pentru ionii de calciu; 7. Veziculă fuzionată eliberând mediatorul chimic; 8. Pompă captând mediator neutilizat; B. Componenta postsinaptică.
Cuvântul „nerv” este folosit în conversația de zi cu zi. Din punct de vedere tehnic, un nerv este un pachet de axoni în afara sistemului nervos central (adică în afara creierului și măduvei spinării). Un pachet de axoni conținut în întregime în sistemul nervos central se numește tract sau cale. Neuronii comunică, printre altele, prin trimiterea de semnale numite impulsuri nervoase. Aceste impulsuri călătoresc prin tuburile membranelor dendritelor și axonilor.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Celulă Purkinje. Desen de Santiago Ramon-y-Cajal
Arborii dendritici și arborizările axonale pot fi spectaculoase și complexe. Unul dintre cei mai mari și mai complecși arbori dendritici este reprezentat de celula Purkinje, un tip de celulă găsit în cerebel.
Celulele Purkinje formează un arbore mare, plat. Celulele sunt aranjate în straturi, cu axonii altor celule intersectându-se cu acestea, formând o rețea enormă care ajută la coordonarea mișcării - una dintre funcțiile cerebelului.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Neuroni (reprezentare grafică)
Pentru a înțelege cum funcționează creierul, chiar și la cel mai simplu nivel, trebuie să înțelegem elementul fundamental din care este construit creierul. Aceasta este celula nervoasă sau neuronul.
Substanțele chimice aflate în și în jurul neuronilor sunt implicate în plăcere, durere, depresie, dorința sexuală, senzația de foame, având un rol important și în modul în care funcționează medicamentele. Și acesta este doar începutul. În cele din urmă, neuronii sunt implicați în tot ceea ce face creierul.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Epilepsia reprezintă un grup de tulburări neurologice de lungă durată, caracterizate prin una sau mai multe crize epileptice. În majoritatea cazurilor, cauza este necunoscută, deși unele persoane pot da semne de epilepsie în urma unui traumatism cranian, accident vascular cerebral, neoplasm cerebral și consum de alcool și de droguri, printre altele.
Epilepsia i-a uimit pe cercetători timp de mii de ani, ca urmare a fenomenelor mentale asociate acesteia. Crizele epileptice sunt însoțite de o intensă activitate a creierului. În anumite cazuri doar o zonă a creierului este hiperactivă pe timpul crizei, criza fiind numită "focală", fiind caracterizată, de exemplu, de scurte perioade de absență a capacității de gândire ori tremurul unui membru.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Amigdala cerebrală (în roşu)
Amigdala cerebrală este o structură în formă de migdală localizată în interiorul creierului în zona centrală a lobilor temporali. Există multiple dovezi pentru a crede că amigdala cerebrală reprezintă un sistem care activează cortexul cerebral atunci când sunt identificate amenințări externe.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Descoperirea „centrilor plăcerii” reprezintă una dintre cele mai faimoase descoperiri corelate cu cercetarea efectelor stimulării cerebrale. Descoperirea a fost întâmplătoare. James Olds, care lucra cu Peter Milner, a introdus un electrod în creierul unui șobolan, țintind sistemul reticular. Electrodul s-a îndoit, ajungând într-o zonă diferită, probabil lângă hipotalamus.
Un șobolan cu un electron în „centrul plăcerii” acționează o bară pentru a primi stimulare cerebrală
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey
Așa cum psihologii pot învăța despre relația dintre creier și comportament observând consecințele leziunilor cerebrale, aceștia pot învăța și din studierea stimulării cerebrale. Cel mai comun efect, dacă e vreun efect, constă într-o afectarea locală a activității creierului. În unele cazuri însă, aplicarea unui curent electric slab va genera o construcție mentală.
- Detalii
- Autor: Russell A. Dewey