Secvență din harta Londrei, desenată din memorie de Stephen Wiltshire (cu o memorie fotografie formidabilă)

În două articole anterioare (1. tehnici de învățare eficientă și 2. tehnici de memorare) am vorbit despre tehnici de învățare și memorare care pot fi aplicate de oricine. Dar printre noi există și persoane care ies din rând, extraordinare, care dețin o capacitate de memorare incredibilă, de neînțeles.

Există tehnici simple de învățare care sporesc retenția materialului de învățat. Trebuie doar cunoscute și aplicate.

Care este cea mai bună metodă pentru a reține largi cantități de informații? Sfaturile „tradiționale” sunt în multe cazuri greșite.


Cu vârsta, neuronii devin mai puțin numeroși, dar mai complecși

Moartea celulară este de fapt o parte normală și necesară a dezvoltării sistemului nervos. În unele părți ale creierului mai mult de jumătate din neuronii generați în timpul dezvoltării embrionare mor înainte ca un copil să se nască.

Pentru a supraviețui, un neuron are nevoie de un semnal care să-i blocheze programul de sinucidere încorporat. Acest programul de sinucidere din fiecare celulă se numește moarte celulară programată sau apoptoză.


Componenta presinaptică: 1. Mitocondrie; 2. Veziculă (cuantă) cu mediator chimic; 3. Autoreceptor; 4. Fanta sinaptică; 5. Receptor pentru mediatorul chimic; 6. Canal pentru ionii de calciu; 7. Veziculă fuzionată eliberând mediatorul chimic; 8. Pompă captând mediator neutilizat; B. Componenta postsinaptică.

Cuvântul „nerv” este folosit în conversația de zi cu zi. Din punct de vedere tehnic, un nerv este un pachet de axoni în afara sistemului nervos central (adică în afara creierului și măduvei spinării). Un pachet de axoni conținut în întregime în sistemul nervos central se numește tract sau cale. Neuronii comunică, printre altele, prin trimiterea de semnale numite impulsuri nervoase. Aceste impulsuri călătoresc prin tuburile membranelor dendritelor și axonilor.


Celulă Purkinje. Desen de Santiago Ramon-y-Cajal

Arborii dendritici și arborizările axonale pot fi spectaculoase și complexe. Unul dintre cei mai mari și mai complecși arbori dendritici este reprezentat de celula Purkinje, un tip de celulă găsit în cerebel.

Celulele Purkinje formează un arbore mare, plat. Celulele sunt aranjate în straturi, cu axonii altor celule intersectându-se cu acestea, formând o rețea enormă care ajută la coordonarea mișcării - una dintre funcțiile cerebelului.


Neuroni (reprezentare grafică)

Pentru a înțelege cum funcționează creierul, chiar și la cel mai simplu nivel, trebuie să înțelegem elementul fundamental din care este construit creierul. Aceasta este celula nervoasă sau neuronul.

Substanțele chimice aflate în și în jurul neuronilor sunt implicate în plăcere, durere, depresie, dorința sexuală, senzația de foame, având un rol important și în modul în care funcționează medicamentele. Și acesta este doar începutul. În cele din urmă, neuronii sunt implicați în tot ceea ce face creierul.

 

Epilepsia reprezintă un grup de tulburări neurologice de lungă durată, caracterizate prin una sau mai multe crize epileptice. În majoritatea cazurilor, cauza este necunoscută, deși unele persoane pot da semne de epilepsie în urma unui traumatism cranian, accident vascular cerebral, neoplasm cerebral și consum de alcool și de droguri, printre altele.

Epilepsia i-a uimit pe cercetători timp de mii de ani, ca urmare a fenomenelor mentale asociate acesteia. Crizele epileptice sunt însoțite de o intensă activitate a creierului. În anumite cazuri doar o zonă a creierului este hiperactivă pe timpul crizei, criza fiind numită "focală", fiind caracterizată, de exemplu, de scurte perioade de absență a capacității de gândire ori tremurul unui membru.


Amigdala cerebrală (în roşu)

Amigdala cerebrală este o structură în formă de migdală localizată în interiorul creierului în zona centrală a lobilor temporali. Există multiple dovezi pentru a crede că amigdala cerebrală reprezintă un sistem care activează cortexul cerebral atunci când sunt identificate amenințări externe.

Descoperirea „centrilor plăcerii” reprezintă una dintre cele mai faimoase descoperiri corelate cu cercetarea efectelor stimulării cerebrale. Descoperirea a fost întâmplătoare. James Olds, care lucra cu Peter Milner, a introdus un electrod în creierul unui șobolan, țintind sistemul reticular. Electrodul s-a îndoit, ajungând într-o zonă diferită, probabil lângă hipotalamus.




Un șobolan cu un electron în „centrul plăcerii” acționează o bară pentru a primi stimulare cerebrală

Așa cum psihologii pot învăța despre relația dintre creier și comportament observând consecințele leziunilor cerebrale, aceștia pot învăța și din studierea stimulării cerebrale. Cel mai comun efect, dacă e vreun efect, constă într-o afectarea locală a activității creierului. În unele cazuri însă, aplicarea unui curent electric slab va genera o construcție mentală.

Corpus callosum este mănunchi de fibre nervoase care conectează cele două emisfere ale creierului, permițându-le să comunice. În imaginea de mai sus puteți vedea o secțiune a creierului arătând jumătate de creier, după separare.

Observați că circumvoluțiunile se întind din partea de sus a creierului până ajung la zona albă din mijloc, corpus callosum. Acesta este singurul loc unde cele două emisfere cerebrale sunt conectate.

 

Leziuni ale lobului parietal al creierului, în special în emisfera dreaptă, pot duce la probleme cu orientarea spaţială. Inteligenţa (abilitatea) spaţială este folosită atunci ne formăm harta mentală a unei zone sau atunci când ne imaginăm cum anumite forme se potrivesc împreună.

Dacă diverse părți ale creierului execută funcții diferite, ne putem aștepta ca oamenii să difere în ce privește talentul pe care-l au, excelând în zone diferite. Nimeni nu este bun la toate, iar cei mai mulți dintre noi manifestă slăbiciuni care corespund anumitor arii cerebrale.

 

Prosopagnosia este o tulburare neurologică determinată de leziuni ale creierului, mai exact ale unei regiuni denumite "girusul fusiform", care se manifestă prin inabilitatea de a recunoaște fețele. Cei cu această afecțiune pot vedea diferitele părți ale feței umane, dar nu pot folosi informația de care dispun pentru a distinge o persoană de alta.

Oliver Sacks, un autor foarte cunoscut specializat în neuropsihologie, a făcut cunoscut chiar înainte să moară, în 2015, că a suferit de această afecțiune. Unul dintre cazurile din cărțile sale se referea la propria sa persoană, deși din lectura cărții nu rezultă acest lucru.

Medicina a produs una dintre cele mai cunoscute forme de vătămare a creierului: lobotomia frontală. Această intervenție presupune tăierea comunicării dintre lobii frontali și restul creierului. Lobul frontal nu este, în fapt, eliminat în cadrul lobotomiei; asta s-ar numi lobectomie. În cazul lobotomiei fibrele nervoase de sub cortexul frontal sunt tăiate, izolând celulele nervoase din lobul frontal de restul creierului. Comunicarea dintre lobul frontal și restul creierului este întreruptă, dar alimentarea cu sânge a lobului frontal se păstrează, deci țesutul nu moare.


Phineas Gage, fotografiat cu bara de fier ce i-a perforat craniul

Probabil cel mai faimos caz de leziune cerebrală din istoria medicinii este cel al lui Phineas Gage, muncitor la căile ferate din SUA, care a suferit un accident teribil: o explozie prematură pe timpul pregătirii unei încărcături explozive a dus la proiectarea unei bare de fier prin capul acestuia. Bara a aterizat la câțiva metri.

Uimitor, deși inițial paralizat, Gage și-a recăpătat rapid conștiința și a fost capabil să vorbească și să meargă. Gage a supraviețuit accidentului, dar personalitatea sa s-a schimbat dramatic.

 

Leziunile anumitor zone ale creierului produc sindroame care pot identificate de specialiști. Termenul "sindrom" se referă la totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică. Nu toate simptomele sunt prezente în toate cazurile,dar simptomele formează un model identificabil.

Primele sindroame studiate de cercetători care au la bază leziuni ale creierului au fost afaziile.  Afaziile sunt tulburări ale vorbitului din cauza unor leziuni cerebrale. Cele mai cunoscute tipuri sunt: Afazia Broca și afazia Wernicke. Majoritatea oamenilor procesează limbajul în emisfera stângă, așadar afaziile apar de regulă atunci când vătămarea creierului are loc în această emisferă.

 

Încă de pe vremea vechilor egipteni leziunile cerebrale au asigurat cea mai bogată sursă de date despre relația dintre creier și comportament. Neuropsihologia se ocupă cu studiul acestei relații. Vă invităm să citiți în continuare o introducere în acest subiect.

Creierul poate fi vătămat prin accidente, tumori ori atacuri cerebrale. Poate fi grav afectat prin înec aproape fatal, infarct miocardic, blocare a căilor respiratorii (înecare cu mâncare, de exemplu) și orice altă acțiune care blochează furnizarea de oxigen creierului.

Freud credea că eul își trage energia din sine. Jung mai credea că sursa puterii psihicului este inconștientul. Ambele teorii au fost numite psihologii abisale, pentru că autorii lor au localizat puterea motivantă a personalității adânc în părțile inaccesibile ale psihicului. Adler și Horney, prin contrast, au reprezentat eul sau sinele conștient ca sursă de putere. Oamenii puteau să-și analizeze circumstanțele vieții și să reacționeze la ele, schimbându-și modelele de viață.

Erik Erikson a fost un alt teoretician cunoscut al secolului al XX-lea care a adoptat această abordare. Teoriile personalității care subliniază cunoașterea de sine și abilitatea de a te schimba au fost numite psihologii ale eului la mijlocul secolului al XX-lea.


 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro