A tot „rulat” recent o știre cu potențial de clickbait - că Terra se învârte mai repede decât de obicei și oamenii de știință nu știu de ce. Este vorba despre o milisecundă și jumătate, vorbind despre rotația planetei în jurul propriei axe în raport cu Soarele (24 de ore); nu prea poți observa asta, dar, desigur, pentru cercetători are altă relevanță. Pe de altă parte, de la formarea planetei, viteza de rotație în jurul propriei axe s-a tot diminuat: de la 19 ore acum 1-2 miliarde de ani, la 23 de ore în Jurasic (circa 200 milioane de ani). În prezent însă, Pământul se rotește mai rapid decât în ultimii 50 de ani, ceea ce a dus la zile mai scurte cu până la 1,5 milisecunde.
Mai interesant mi s-a părut însă următorul subiect: cum măsurăm, în fapt, cât durează o zi pe Terra? De unde știm cât anume durează până face Pământul o rotație completă? Ce înseamnă o rotație completă? La urma urmelor Terra este un punct de materie în univers, prins în jocul gravitațional universal, dar cu influențe majore ale Soarelui, cel mai masiv corp cosmic apropiat, dar și ale materiei din galaxia noastră, Calea Lactee, ceea ce face ca planeta noastră să aibă o traiectorie complicată, dacă desenăm, de exemplu, deplasarea în cadrul galaxiei. Pe de altă parte, Terra nu este fixă, ci se rotește în jurul Soarelui. Când se termină o rotație completă?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Terra
În orice moment, aproximativ două treimi din suprafața Pământului este acoperită de nori. În ansamblu, norii păstrează planeta semnificativ mai rece față de cum ar fi fără ei.
Dar pe măsură ce Pământul se încălzește — în principal din cauza creșterii concentrației gazelor cu efect de seră în atmosferă, generate de arderea combustibililor fosili de către oameni — și norii se schimbă. Iar acest lucru ar putea deja să provoace și mai multă încălzire globală, adăugându-se efectului de seră și amplificând la rândul lui modificările din comportamentul norilor.
- Detalii
- de: Christian Jakob
- Terra
În urmă cu aproximativ un secol, oamenii de știință încercau să rezolve ceea ce părea o contradicție în teoria relativității generale formulate de Albert Einstein. Publicată în 1915 și deja larg acceptată în întreaga lume de fizicieni și matematicieni, teoria presupunea că universul este static – neschimbător, nemișcat și imuabil. Pe scurt, Einstein credea că dimensiunea și forma universului au fost, mai mult sau mai puțin, aceleași dintotdeauna.
Însă când astronomii au privit cerul prin telescoape puternice, observând galaxii îndepărtate, au descoperit indicii că universul este orice altceva decât static. Aceste noi observații sugerau contrariul: universul se extinde.
- Detalii
- de: Rob Coyne
- Cosmos
Buzz Aldrin, pe Lună, fotografiat de Neil Armstrong (Apollo 11, 1969)
Până în prezent, singurul corp ceresc pe care omul a pus piciorul este Luna, satelitul natural al Pământului. Este imposibil să nu fi auzit de teoria conspirației conform cărei aselenizarea este o ficțiune, dar, în fapt, s-au desfășurat 6 misiuni, iar astronauții au adus sute de kilograme de material lunar cu ei înapoi pe Terra, printre care și faimoasa rocă Genesis.
Suplimentar, prin sonde spațiale (eng. landers), omul a ajuns și pe Venus (misiunile Venera ale URSS), Marte (SUA și URSS), asteroidul 433 Eros (SUA), satelitul lui Saturn, Titan (ESA și NASA), asteroidul 25143 Itokawa (Japonia), asteroidul 433 Eros (SUA), asteroidul 25143 Itokawa (Japonia), asteroidul 162173 Ryugu (Japonia), asteroidul 101955 Bennu (SUA) și cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko (ESA).
Toate misiunile cu echipaj uman care au ajuns pe Lună au făcut parte din Programul Apollo al NASA, desfășurat între 1969 și 1972.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Terra
Imagine panoramică a planetei Venus obținută de sonda spațială Venera 13.
Imagine: Academia Rusă de științe/ Ted Stryk
În acest articol sunt singurele imagini trimise vreodată de pe suprafața planetei Venus. Au fost realizate de sondele spațiale Venera ale Uniunii Sovietice, care au aterizat pe Venus în anii '70 și '80.
Condițiile de pe Venus sunt atât de dure, încât sondele spațiale a avut abia suficient timp să capteze și să transmită aceste fotografii înainte să fie distruse de căldura enormă și presiunea zdrobitoare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Harta umidității solului în Europa la sfârșitul lunii martie 2025: maro închis indică un sol mai uscat decât în mod normal, iar albastru închis indică un sol mai umed decât de obicei.
Joint Research Centre/Comisia Europeană, CC BY-SA
Primăvara ploioasă din 2025 a pus capăt rapid secetelor care afectau mai multe regiuni spaniole, refăcând ecosistemele din câmpurile aride, revigorând copacii și arbuștii veștejiți și readucând un peisaj verde și luxuriant, nemaivăzut de multă vreme. De asemenea, a dus la creșterea semnificativă a nivelului rezervoarelor de apă din țară, peste mediile ultimului deceniu.
În același timp, seceta s-a extins în țările din centrul și nordul Europei, care nu sunt obișnuite cu lipsa apei. Dar de ce s-au inversat tiparele de precipitații de pe continent?
- Detalii
- de: Javier Martin Vide
- Terra
2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, atingând temporar o creștere de 1,5°C față de epoca preindustrială. Lumea s-a confruntat cu valuri de căldură letale, inundații devastatoare și cicloane intense.
Este cauza climatică una pierdută? Statele Unite se retrag pentru a doua oară din Acordul de la Paris, recordurile de temperatură pe uscat și pe mare sunt depășite, iar fenomenele meteorologice extreme s-au înmulțit.
La sfârșitul anului 2015 națiunile lumii au convenit prin Acordul de la Paris să încerce să mențină încălzirea globală cu mult sub 2°C și, ideal, la 1,5°C. Aproape zece ani mai târziu, reducerea emisiilor până la atingerea obiectivului de 1,5°C pare extrem de dificilă.
- Detalii
- de: Sven Teske
- Terra
Disc protoplanetar al unei stele depărtate din Calea Lactee
NASA/ALMA/ESO/NAOJ/NRAO/A.Isella;/B.Saxton/NRAO/AUI/NSF
Un nor de gaz care a colapsat sub influența gravitației a dat naștere Soarelui, primul obiect care s-a format în sistemul nostru solar. Acest lucru s-a întâmplat acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.
Apoi au început să apară planetele, pe măsură ce miliardele de particule de gaz și praf rămase în urma formării Soarelui s-au transformat într-un disc aplatizat.
- Detalii
- de: Christopher Palma și Lucas Brefka
- Cosmos
Obiectul interstelar ‘Oumuamua
La sfârșitul anului 2017, un obiect cosmic misterios a traversat sistemul nostru solar cu o viteză amețitoare. Astronomii s-au grăbit să observe corpul ceresc în mișcare rapidă folosind cele mai puternice telescoape din lume. S-a constatat că avea o lungime de aproximativ 400 de metri și o formă extrem de alungită; poate de zece ori mai lung decât era lat. Cercetătorii l-au numit ‘Oumuamua, cuvânt hawaiian ce înseamnă „cercetaș”.
‘Oumuamua a fost confirmat ulterior ca fiind primul obiect din alt sistem solar care a vizitat sistemul nostru solar. Deși aceste obiecte interstelare își au originea în proximitatea unei alte stele, ajung să rătăcească prin spațiu ca niște nomazi cosmici. Practic, sunt fragmente de planete, expulzate din sistemele lor solare de evenimente catastrofale, precum coliziuni uriașe între corpuri planetare.
- Detalii
- de: Billy Bryan, Chris Carter și Theodora Ogden
- Cosmos
Ipoteza inflației cosmice, despre care puteți citi aici, a apărut inițial ca o soluție la o dificultate majoră în cosmologie: cum explicăm faptul că universul timpuriu a fost plat?
Ulterior a devenit o idee centrală în cosmologia modernă. Dar mulți fizicieni cred că ipoteza inflației este mult prea speculativă, că nu are o teorie care să o susțină...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Galaxia din această imagine captată de telescopul spațial James Webb, numită JADES-GS-z14-0, a stabilit recordul pentru cea mai îndepărtată galaxie. Ea a apărut la doar 290 de milioane de ani după Big Bang.
Credit: NASA, ESA, CSA, STSCI, B. ROBERTSON (UC SANTA CRUZ), B. JOHNSON (CFA), S. TACCHELLA (CAMBRIDGE), P. CARGILE (CFA)
Revoluționarul telescop spațial James Webb și telescoapele radio de ultimă generație explorează ceea ce este cunoscut sub numele de „epoca reionizării”. Această perioadă din istoria universului deține indicii despre primele stele și galaxii, și, poate, despre natura materiei întunecate.
Timp de milioane de ani după Big Bang, după ce „supa” fierbinte de particule din universul s-a răcit, cosmosul a fost un loc întunecat și plictisitor. Nu existau stele care să emită lumină. Nu existau spiralele familiare ale galaxiilor. Cu siguranță nu existau planete. Întregul univers era îmbibat de gaz de hidrogen neutru.
- Detalii
- de: Elizabeth Quill
- Cosmos
Vremea extremă, în contextul schimbărilor climatice rapide, afectează umanitatea. Creșterea temperaturilor, însoțită de niveluri ridicate ale umidității, duce la temperaturi care nu pot fi gestionate de corpul uman.
Temperatura medie a corpului uman este de circa 37 °C. Dacă organismul uman ajunge la 40 °C, ne pierdem conștiința, organele încep să cedeze, urmând decesul. O temperatură de 44 °C este echivalentă cu moartea.
Principalul mecanism al corpului uman de a gestiona temperaturile ridicate, capacitatea de a transpira, devine inutilizabil în anumite condiții de temperatură și umiditate, iar aceste condiții, în contextul încălzirii globale, sunt din ce în ce mai des îndeplinite, în zone din ce în ce mai extinse ale planetei.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Terra
Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Având în vedere cât de vast este universul, poate că e de înțeles că nu i-am descifrat încă toate secretele. Totuși, există câteva caracteristici de bază pe care obișnuiam să credem că le putem explica, dar cosmologii au din ce în ce mai multe dificultăți în a le înțelege.
Măsurătorile recente ale distribuției materiei în univers (așa-numita structură la scară mare) par a fi în contradicție cu predicțiile modelului cosmologic standard (Big Bang), cea mai bună teorie a modului în care funcționează universul.
- Detalii
- de: Ian G. McCarthy
- Cosmos
Telescopul Spațial James Webb (JWST) este cel mai mare și mai puternic telescop spațial construit până în prezent. De la lansarea sa, în decembrie 2021, cu ajutorul acestuia s-au făcut descoperiri revoluționare, inclusiv a celor mai vechi și mai îndepărtate galaxii cunoscute, care s-au format la doar 300 de milioane de ani după Big Bang.
Obiectele îndepărtate sunt, de asemenea, foarte vechi, deoarece lumina de la ele ajunge la telescoapele noastre după un timp îndelungat.
JWST a identificat o serie de aceste galaxii foarte timpurii. Practic vedem aceste obiecte cosmice cum arătau la puțin timp după nașterea universului.
- Detalii
- de: Sandro Tacchella
- Cosmos
Anomalii ale temperaturii de suprafață a oceanelor pe timpul El Niño și La Niña
Oscilația sudică El Niño (El Niño - Southern Oscillation - ENSO) este unul dintre cele mai importante și mai îndelung studiate fenomene climatice de pe planetă.
Aceasta poate provoca schimbări majore în ce privește presiunea atmosferică, temperatura de la suprafața mării, precipitațiile și vânturile – nu doar în regiunea tropicală, ci și în multe alte regiuni ale lumii.
ENSO descrie variațiile naturale anuale la nivelul oceanului și al atmosferei terestre în zona tropicală a Pacificului. Temperaturile de la suprafața mării în Pacificul ecuatorial central și de est oscilează între valori peste și sub medie.
Un episod de El Niño apare atunci când temperaturile de la suprafața mării în Pacificul ecuatorial central și de est sunt considerabil mai ridicate decât de obicei.
Condițiile La Niña apar atunci când apele din Pacificul ecuatorial central și de est sunt considerabil mai reci decât de obicei. Un episod La Niña urmează de obicei, deși nu întotdeauna, unui episod El Niño.
- Detalii
- de: IRICS
- Terra
