Prostia este prezentă pretutindeni și, practic, inundă astăzi spațiul public, în special rețele sociale. Dar nici o publicație de știință și tehnologie nu face excepție. Recent „Popular Mechanics” a publicat un articol intitulat pompos: „The CIA Watched Him Bend Reality With Just His Mind. Then Tried to Turn His Consciousness Into a Weapon”.

Am crezut inițial că e un articol ce vrea să vorbească neutru despre un program secret al SUA, încheiat în urmă cu mai mulți ani, în care au testat paranormalul ca posibilă armă împotriva inamicilor. Dar nu! Articolul vrea să ne convingă de realitatea capacităților paranormale ale unui artist american și de faptul că programul american „Stargate” s-ar putea să continue.

Articolul, care poate fi citit aici, începe în forță: Ingo Swann, un artist american pasionat de paranormal, ar fi modificat un câmp magnetic dintr-un container cu vid subteran doar gândindu-se la el. Iar Harold Puthoff, un fizician de la Stanford, a fost martor și a fost uimit de ce a văzut... Când Swann nu s-a mai gândit la magnetometrul care măsura câmpul magnetic, gata, câmpul magnetic a revenit la normal.

Paginile Wikipedia cu privire la Swann și Puthoff sunt lămuritoare în ce-i privește. Nu insist. Nu vă recomand să vorbiți cu ei (Swann e mort, dar asta nu ar trebui să fie o problemă pentru el). Dar nu mă pot opri să menționez totuși că în autobiografia scrisă în 1998 Swann a mărturisit că a văzut cu ochii minții un extraterestru pe partea nevăzută a Lunii, iar extratereștrii trăiesc pe Terra, ocupând corpuri umane. Un bărbat de toată nădejdea! Puthoff este scientolog și, printre altele, crede că poate extrage energia punctului zero (vezi aici ce e cu această energie și de ce nu poate fi extrasă). 

În continuarea articolului din „Popular Mechanics” se vorbește despre scopul Agenției de informații a apărării a SUA (DIA) în programul de cercetare a paranormalului denumit „Stargate” - utilizarea observării de la distanță (remote viewing) pentru a spiona adversarii. S-a presupus că un om, ca Swann, ar putea călători cu mintea unde dorește și ar putea vedea lucruri altfel inaccesibile. Cum ar fi un safe cu documente secrete ale rușilor.

În 1995 programul a fost evaluat și s-a considerat că rezultatele sunt neconcludente, fiind, prin urmare, închis.

Bun, ce ar presupune cele două aspecte prezentate pe scurt să funcționeze?

Întâi, cum ar putea un om să modifice un câmp magnetic? Un câmp magnetic este modificat de un alt câmp electromagnetic. Poate genera mintea umană, la comandă, așa ceva? N-a demonstrat nimeni asta într-un mediu controlat. Dacă ar fi fost posibil, am fi știut până astăzi. Dar mai este o întrebare: și dacă am putea face asta, ce? La ce ar folosi, dincolo de mirare?

Al doilea aspect e, desigur, mult mai interesant: vederea la distanță. Cum știm, un om normal (nu paranormal) vede prin recepția și procesarea fotonilor care ajung la aparatul său vizual. Dacă nu ajung fotoni de anumită frecvență la ochi, nu vezi. De aia într-o cameră în care nu ajunge nicio sursă de lumină nu vezi lucrurile din jurul tău. Acolo sunt totuși niște fotoni, dar de altă frecvență, probabil de la Wi Fi-ul din camera vecină, dar ochii nu captează astfel de fotoni.

Swann, se presupune, că putea face cu totul și cu totul altceva: o parte eterică din el se decupla de organism, pleca prin lume, dar ținând legătura cumva cu „baza”, ajungea unde-și dorea el (a spus la un moment dat că a fost pe planeta Jupiter!) și observa acel loc îndepărtat, dar fără să aibă nevoie de ochi! Dacă nu avea nevoie de ochi, înseamnă că dispunea de un mecanism de observare a naturii de care n-a auzit nimeni! El nu s-a obosit vreodată să explice care e acest mecanism: putea să vadă la distanță și cu asta basta!

Dar să mergem și mai departe cu explicațiile apropo de ce înseamnă această vedere la distanță. Swann era pe un scaun undeva în SUA. El și mintea lui erau acolo. Dar o parte din el se putea deplasa prin spațiu unde dorea și nu doar că se deplasa, dar și observa ce e în jurul lui printr-un mecanism necunoscut. Rezultatele acestei observări (ce anume vedea) erau transmise instantaneu către ceea ce rămăsese în scaunul din SUA, restul minții lui Swann. Cum oare se transmitea această informație? Nimeni nu știe. Cum se păstra legătura dintre părticica lui Swann plecată prin univers și restul lui Swann, rămas în SUA? Nimeni nu știe. Și, oricum, cred că sunt detalii nesemnificative, nu?

Mai am întrebări: de ce se nasc Swanni în SUA și nu în România? Vă dați ce reality show s-ar putea face cu Swannul nostru, care ar intra live prin apartamentelor românilor din, să spunem, Pitești?

Vă reamintesc că extratereștrii lui Swann nu au fost pasivi, ci au răpit nenumărați americani secolul trecut (sunt multe mărturii înregistrate ale americanilor care au fost răpiți! E clar că e adevărat nu?). Din motive necunoscute, extratereștrii s-au oprit în ultima perioadă din răpiri. S-or fi schimbat legile și la ei și nu mai au voie? A, nu, cred că au obținut ce-au dorit. La ce să mai răpești oameni, dacă știi deja totul despre ei, nu? Sau te pomenești că or fi în deplasare către România? Or fi aflat că noi suntem, în fapt, țara cea mai potrivită pentru a studia oameni? Asta ar fi ceva!

Articolul plin de năzbâtii din publicația americană se încheie apoteotic, deplângând încheierea programului „Stargate”, cu speranța că Poate nu s-a încheiat. Poate e doar top secret. Doar un adevărat paranormal ar putea ști”.

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    · 2 months ago
    Excelent articol ! In epoca internetului, mitologiile para-stiintifice sunt aprofundate in loc sa fie desfiintate ! Iar americanii nu exceleaza, de pilda:
    - sondaj 
      26.2% cred că unii oameni pot mișca obiecte cu mintea — asemănător cu telekinezia
      57.7% – locuri bântuite
      56.9% – civilizații antice (ex. Atlantis)
      41.4% – extratereștri în trecut
      35.1% – extratereștri în prezent
      17.2% – clarviziune/furtuni, previziuni viitoare

    -sondaj Gallup (2025) publicat de Newsweek:
     48% dintre americani cred în vindecarea psi/spirituală.
     29‑30% cred în telepatie.
     39% fantome
     clarviziune, reîncarnare, astrologie, vrăjitoare – credințele oscilează între 24‑29%
    • This commment is unpublished.
      · 2 months ago
      @InCert NB: primul sondaj citat este Chapman University Survey of American Fears (2018).
      Si info suplimentar privind date agregate din perioada 
      - peste 70 % dintre repondenti cred în cel puțin un fenomen paranormal.

Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație!

Cumpără de la eMag și Cărturești și, de asemenea, sprijini scientia.ro.