În fapt, verdele strident şi albastrul care formează spirala din imaginea de mai sus sunt... aceeaşi culoare. Puteţi verifica într-un editor de imagini care vă permite să determinaţi culorile. Veţi descoperi că sunt de fapt culoarea ce are codul #7bffff.
Este verdele tău același cu verdele meu? Probabil că nu. Ceea ce mie mi se pare un verde pur s-ar putea să ți se pară puțin gălbui sau albăstrui. Asta pentru că sistemele vizuale variază de la o persoană la alta. Mai mult, culoarea unui obiect poate părea diferită în funcție de fundalul pe care se află sau de condițiile de iluminare.
Aceste fapte te-ar putea face să crezi în mod natural că, în fapt, culorile sunt subiective. Că, spre deosebire de trăsături precum lungimea sau temperatura, culorile nu sunt caracteristici obiective. Fie nimic nu are o culoare „adevărată”, fie culorile depind de observatori și de condițiile de observare.
Dar variațiile perceptuale te-au indus în eroare.
Noi suntem filosofi care studiem culorile, obiectivitatea și știința, iar în cartea noastră „Metafizica culorilor” susținem că, de fapt, culorile sunt la fel de obiective ca lungimea și temperatura.
Variația perceptuală
Există o cantitate surprinzătoare de variație în felul în care oamenii percep lumea. Dacă ai oferi unui grup de persoane o paletă de culori care variază de la galben-verzui (chartreuse) la mov și le-ai cere să aleagă nuanța de verde pur – adică verde fără tentă de galben sau albastru – alegerile lor ar varia considerabil. De fapt, nu ar exista o singură nuanță pe care majoritatea observatorilor să o considere verde pur.
În general, fundalul unui obiect poate produce schimbări dramatice în percepția culorii sale. Dacă pui un obiect gri pe un fundal deschis, va părea mai închis decât dacă îl pui pe un fundal întunecat. Această variație în percepție este poate cea mai evidentă atunci când un obiect este văzut în lumini diferite – un măr roșu poate părea verde sau albastru.
Desigur, faptul că experimentezi ceva în mod diferit nu dovedește că acel ceva nu este obiectiv. Apa care pare rece pentru o persoană poate să nu pară rece pentru alta. Și, deși nu știm cine simte „corect” temperatura apei – sau dacă întrebarea asta are sens – putem ști care este temperatura reală a apei și presupune că această temperatură este independentă de experiența ta.
În mod similar, faptul că poți schimba modul în care apare culoarea unui lucru nu înseamnă că îi schimbi culoarea. Poți face ca un măr să pară verde sau albastru, dar asta nu este o dovadă că mărul nu este roșu.
Pentru comparație, Luna pare mai mare când este la orizont decât atunci când este sus pe cer. Dar dimensiunea Lunii nu s-a schimbat – doar felul în care o percepem. Prin urmare, faptul că aspectul unei culori sau al unei dimensiuni variază nu este, în sine, un motiv să credem că aceste caracteristici nu sunt obiective. Cu alte cuvinte, proprietățile unui obiect sunt independente de modul în care îți apar ție.
Totuși, dat fiind că există atât de multă variație în modul în care apar obiectele, cum poți determina ce culoare are ceva cu adevărat? Există un mod de a stabili culoarea unui lucru, în ciuda experiențelor variate pe care le putem avea despre el?
Potrivirea culorilor
Poate că a determina culoarea unui obiect înseamnă să stabilești dacă este roșu sau albastru. Dar noi propunem o altă abordare. Observă că pătratele care par să aibă aceeași nuanță de roz pe fundaluri diferite, par diferite când sunt așezate pe același fundal.
Dreptunghiurile mici din centrul celor trei dreptunghiuri mai mare par să aibă aceeași culoare, dar dacă le compari în partea de jos, unde sunt puse pe același fundal, ele apar diferite.
Shobdohin/Wikimedia Commons, CC BY-SA
N.n. - cum vi par cele trei dreptunghiuri mici? Chiar au aceeași culoare când sunt în dreptunghiurile mari? Sau le vedeți diferite?
Este ușor să presupui că pentru a demonstra că, în fapt, culorile sunt obiective, trebuie să știm care observatori, condiții de iluminare și fundaluri sunt cele mai bune sau cele „normale”. Dar a stabili care sunt observatorii și condițiile potrivite nu este necesar pentru a determina culoarea anume a unui obiect. Și nu este necesar nici pentru a stabili dacă două obiecte au aceeași culoare.
Pentru a verifica dacă două obiecte au aceeași culoare, un observator trebuie să le compare unul lângă altul, pe același fundal și sub diferite condiții de iluminare. Dacă ai vopsit o parte dintr-o cameră și nu mai ai suficientă vopsea, găsirea unei potriviri poate fi foarte dificilă. O potrivire de culoare înseamnă că niciun observator, în nicio lumină, nu percepe o diferență între vopseaua nouă și cea veche.
Ce culori are rochia? Galben cu alb sau negru cu albastru?
Negru și albastru. Dar e de văzut clipul pentru a înțelege de ce.
Oricum, privind la imaginea de început a clipului, o treime văd... negru și albastru.
Faptul că două persoane pot determina dacă două obiecte au aceeași culoare chiar dacă nu sunt de acord asupra numelui exact al culorii – așa cum o apă poate avea o anumită temperatură fără să se simtă la fel pentru tine și pentru mine – ni se pare o dovadă convingătoare că, în fapt, culorile sunt trăsături obiective ale lumii noastre.
Culorile, știința și indispensabilitatea
Interacțiunile cotidiene cu diverse culori – cum ar fi potrivirea mostrelor de vopsea, stabilirea dacă o cămașă se potrivește cu pantalonii sau chiar interpretarea unei opere de artă – sunt greu de explicat dacă, în fapt, culorile nu sunt trăsături obiective ale obiectelor. Dar dacă privim către știință și modul în care cercetătorii gândesc despre culori, devine și mai greu să susținem că ele nu sunt reale.
De exemplu, în domeniul științei culorii, există legi științifice care explică modul în care obiectele și lumina influențează percepția și culorile altor obiecte. Aceste legi pot prezice, de exemplu, ce se întâmplă când amesteci pigmenți colorați, când vezi culori contrastante simultan sau succesiv sau când privești obiecte colorate în diverse condiții de iluminare.
Filosofii Hilary Putnam și Willard van Orman Quine au făcut celebru așa-numitul „argument al indispensabilității”. Ideea de bază este că dacă ceva este indispensabil pentru știință, atunci acel lucru trebuie să fie real și obiectiv; altfel, știința nu ar funcționa atât de bine.
De exemplu, te poți întreba dacă entități care nu pot fi observate, precum electronii sau câmpurile electromagnetice, există cu adevărat. Dar, spune argumentul, cele mai bune explicații științifice presupun existența acestor entități – deci ele trebuie să existe. În mod similar, deoarece matematica este indispensabilă științei moderne, unii filosofi susțin că obiectele matematice sunt obiective și există independent de mintea umană.
În același mod, susținem că, în fapt, culoarea joacă un rol indispensabil în biologia evoluționistă. De exemplu, cercetătorii au arătat că aposematismul – folosirea culorilor pentru a avertiza prădătorii – ajută și animalele să-și procure mai ușor resursele. În acest caz, coloritul unui animal contribuie direct la extinderea nișei sale de hrană, în măsura în care informează prădătorii că acel animal este otrăvitor sau veninos.
De fapt, unele animale pot exploata faptul că același tipar de culoare poate fi perceput diferit de observatori diferiți. De exemplu, anumite specii de pești (damselfish) au modele faciale în spectrul ultraviolet, care le permit să fie recunoscute de alți membri ai speciei sau să comunice cu potențiali parteneri, fără a fi observate de prădătorii care nu pot percepe ultravioletul.
În concluzie, capacitatea noastră de a determina dacă obiectele au culori identice sau diferite și rolul esențial pe care culorile îl joacă în știință sugerează că ele sunt la fel de reale și obiective ca lungimea sau temperatura.
Citește și:
-- Cum funcţionează simţul văzului? Cum apar culorile?
-- Animalele văd culorile diferit de om (video)
-- Iluzie optică: cum o imagine în alb-negru se vede în culori
Traducere după Colors are objective de Elay Shech și Michael Watkins, profesori de filozofie la Auburn University.
