Există în limba română o expresie care s-a răspândit mai ceva ca pisicile pe Internet: „cu drag”. La început a fost sinceră. O spuneai când ajutai un prieten, când făceai un gest frumos, când dădeai o cană de apă unui alergător însetat. Astăzi, o zici și când servești un rahat cu perje.
„Perioadă de timp” este, în mod evident, o exprimare pleonastică. Perioadă se referă la „un interval de timp”; ideea de „timp” este conținută în termenul „perioadă”.
„Persistența memoriei” de Salvador Dali (1931)
Milan Kundera își începe romanul „Cartea râsului și a uitării” cu o scenă din iarna anului 1948. Klement Gottwald, liderul Partidului Comunist din Cehoslovacia, ține un discurs în fața mulțimii din balconul unui palat, înconjurat de alți membri de partid. Tovarășul Vladimir Clementis așază cu grijă căciula de blană pe capul gol al lui Gottwald; căciula apare apoi într-o fotografie emblematică.
Patru ani mai târziu, Clementis este găsit vinovat de naționalism burghez și spânzurat. Cenușa lui este împrăștiată pe o stradă din Praga. Secția de propagandă a partidului îl elimină din istoria scrisă și îl șterge din fotografie. „Din Clementis n-a mai rămas nimic”, scrie Kundera, „decât căciula de blană de pe capul lui Gottwald”.
Un guru motivațional afirma că dacă nu știi încotro mergi, te vei trezi oriunde altundeva. Fără un de ce, ne pierdem în de toate.
Poți oferi un scop dacă ești întrebat „de ce?”. Oricare scop contează, mai ales cele de azi pe mâine. Spre exemplu, mâine ai în program să faci sport. La fel poimâine și tot așa. Scopuri mici, dar contează. Ele susțin un alt scop mult mai mare. Să te menții sănătos.
Există o frontieră nevăzută între viața în papuci de casă și viața în bocanci de explorator interior. Acesta poate fi și motivul pentru care unii oameni pleacă în drumeție. Nu mă gândesc la aceia care se hăhăie tot drumul de răsună pădurea și toate animăluțele se ascund în vizuini și tufișuri cu inima cât un purice. Nu mă refer nici la aceia care aleargă nebunește în vreun concurs în care trebuie să-și demonstreze aptitudinile sportive.
Cunoașterea de sine poate fi o invitație prietenoasă (dar serioasă) la o aventură… cu tine însuți.
Teoria autodeterminării (Self-Determination Theory – SDT) este una dintre cel mai bine fundamentate și puternice abordări ale stării de bine din psihologie. Cu toate acestea, pare că nu a pătruns încă în discuțiile publice despre starea de bine, fericire și dezvoltare personală. Ceea ce este păcat, deoarece are foarte mult de oferit.
Prima idee fundamentală în teoria autodeterminării este că avem trei nevoi psihologice de bază: pentru autonomie, competență și relaționare.
Pe măsură ce consumatorii se simt tot mai epuizați și suprastimulați, fantezia, în forma evădării, le oferă alinare mentală.
.jpg)
De ce a deschis Aritzia o cafenea în interiorul magazinului său emblematic din Toronto? De ce a renunțat Burberry la fotografia de modă în favoarea reclamelor cinematografice care transportă privitorii în scene onirice? Și de ce Simons, ultimul mare magazin universal din Canada, integrează arta și tehnologiile interactive în spațiile sale de retail?
Răspunsul se află într-o tendință cunoscută sub numele de „marketingul evadării” (eng. escapist marketing). Într-o epocă marcată de incertitudine economică, anxietate climatică, tensiuni geopolitice și oboseală digitală constantă, brandurile apelează la fantezie, la povestiri și la design emoțional imersiv pentru a-și vinde produsele.
Un prieten mi-a făcut recent cadou această carte, o ediție superbă, în format mic, în limba engleză, „The Prince” de Nicolò Machiavelli, Penguin Random House, UK, 2014, în traducerea lui Tim Parks. Nu era în plan, dar este o lectură de multe ori amânată, așa că am profitat de împrejurare și am hotărât că acum este momentul 😀 Cred că, spre deosebire de alte cărți pe care le citesc fără „urme” (nu le menționez pe site), această carte merită un articol.
„Principele” o carte faimoasă, publicată acum mai mult de 500 de ani (concepută în 1513 și publicată în 1531) și care în mod cert va fi citită pentru cel puțin încă 500 de ani. Este cu certitudine una dintre cărțile căreia i se aplică „efectul Lindy”: cu cât un lucru a supraviețuit mai mult timp, cu atât este mai mare speranța sa de viață. Sigur, nu este universal valabil, dar pentru cărți este un foarte bun indicator al capacității de „supraviețuire”. Am aflat, printre altele, că Machiavelli nu a spus niciodată ceea ce reprezintă cel mai cunoscut citat „al său”: „Scopul scuză mijloacele” 😀
Am citit recent pe Spotmedia că emisiunile TV în care o cucoană explică, cu aer grav și priviri pătrunzătoare, de ce Mercur retrograd ne strică relația cu mama soacră sau cum cifra destinului 7 ne predispune la insomnii metafizice - vor trebui să înceapă cu un avertisment clar: „Informaţiile din acest program nu au bază ştiinţifică”.
Cercetările moderne confirmă că lipsa resurselor financiare produce modificări măsurabile în modul în care gândim, planificăm și relaționăm cu ceilalți.
„Domnule. Ați vrea să jucați un joc cu mine?”. Aceste cuvinte aparent inofensive, adresate lui Gi-hun (Lee Jung-Jae), împovărat de datorii, de către un recrutor misterios (Gong-Yoo), îl conduc spre o posibilă salvare financiară, cu prețul unor vieți omenești, posibil chiar a propriei sale vieți.
Sezonul al treilea și ultim al „Squid Game” a fost lansat recent, iar fanii abia așteaptă mai multe treninguri verzi și jocuri brutale.
Însă iată ce alimentează cu adevărat obsesia: serialul surprinde perfect modul în care stresul financiar ne deformează mintea. El dezvăluie psihologia întunecată a modului în care problemele legate de bani influențează fiecare decizie pe care o luăm.
„Redescoperă libertatea!”
„Simte puterea din mâinile tale!”
„Ești tu. Doar mai rapid.”
„Condu viitorul. Astăzi.”
„A crede că toți indivizii urmăresc interese egoiste este echivalent cu a presupune că toate variabilele aleatorii au covarianță zero”, afirmă Nassim Taleb. Știu... să ne lămurim ce e cu „variabilele aleatorii” și „covarianța zero” înainte să spunem orice, nu?
Triada luminoasă scoate în evidență trăsăturile pozitive ale umanității: kantianismul (a-i trata pe oameni ca scopuri în sine, nu ca mijloace), umanismul (valorizarea demnității și valorii fiecărui individ) și încrederea în umanitate (convingerea că oamenii sunt în esență buni).
Îți pierzi încrederea în umanitate din cauza a tot ce se întâmplă în jur? Nu e de mirare. Obiceiul nostru de a naviga printre știri negative (eng. doomscrolling) ne convinge că oamenii sunt, în esență, egoiști și lipsiți de compasiune.
Mulți dintre noi suferim de ceea ce se numește „tulburare de stres provocată de titluri”. Știm din proprie experiență că expunerea constantă la știri negative ne modelează o viziune mai sumbră asupra umanității.
Materia curbează spaţiu-timpul, iar spaţiu-timpul curbat dictează mişcarea materiei în univers. credit: LIGO/T. Pyle
Am tot scris în ultimii ani despre natura timpului, ajungând la concluzia că nu există ceva în univers care să merite numele de timp. Singurul lucru ce se poate numi „timp” este o anume experiență subiectivă a omului, capacitatea noastră biologică și psihologică de a percepe evoluția lucrurilor, simultaneitatea, secvențialitatea și durata (estimarea unei perioade). Timpul „independent”, ca ingredient al naturii, cel presupus a fi indicat de ceasuri, este pură ficțiune. Puteți citi în detaliu despre aceste idei în seria dedicată timpului. O sinteză a ideilor este aici.
În acest articol o să vorbesc despre natura spațiului, conform fizicii moderne, și despre imposibilitatea de a măsura spațiul.
„Pentru ca viața să fie cu adevărat distractivă, ceea ce te sperie ar trebui să se alinieze cu ceea ce îți dorești”, afirmă Nassim Taleb. Ca în cele mai multe cazuri de maxime ale lui Taleb, pare paradoxal ce afirmă, la prima vedere.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.