În „Evaristo Carriego”, considerată cea mai argentiniană carte a lui, genialul scriitor Jorge Luis Borges (se pronunță: Horhe Luis Borhes), chiar în primele pagini, scrie următoarele trei fraze, care mi-au luat ceva vreme pentru a mă lămuri cu privire la substrat:
„Voi spune fără rezerve tot ce știu, fără nicio omisiune, fiindcă viața este pudică precum un delict și nu știm ce este emfatic și ce nu pentru Dumnezeu.
În afara de aceasta, întâmplătorul este întotdeauna patetic.
Scriu totul cu riscul de a scrie adevăruri îndeobște cunoscute, dar pe care le va rătăci mâine neglijența, chipul cel mai sărac al misterului și prima lui manifestare”.
Cum ar fi ca la examenul de bacalaureat să fie acest paragraf dat spre analiză și interpretare? :)
Părțile criptice la prima vedere sunt:
- viața este pudică precum un delict
- nu știm ce este emfatic și ce nu pentru Dumnezeu
- întâmplătorul este întotdeauna patetic
- adevăruri îndeobște cunoscute, dar pe care le va rătăci mâine neglijența, chipul cel mai sărac al misterului și prima lui manifestare.
Deci cam tot textul :)
Acum să vedem ce, probabil, a vrut să spună Borges.
Cum traducerea în română mi s-a părut confuză în parte, am apelat la o traducere în engleză. Iată cum arată textul:
„I shall tell all I know without reservation, without a single omission, for, like transgression, life conceals itself, and we have no way of knowing what the important moments are in God’s eyes.
Besides, details are always poignant.
I shall put down everything even at the risk of recording facts that, though well known, will all too soon disappear through oversight, mystery’s chief aspect and most distinctive feature”.
Mult mai clar acum! Dar doar pentru că cele două traduceri sunt analizate împreună.
Pentru a ocupa spațiu cu o analiză pe bucăți, iată o încercare de rescriere a textului, cap-coadă, într-o variantă, sper eu, inteligibilă, clară, care să pună în valoare geniul autorului:
„Voi spune fără rezerve tot ce știu, fără să las nimic deoparte. Fac asta fiindcă viața, asemenea unui delict, se ferește să se arate în clar.
În plus, noi nu putem ști ce este cu adevărat important și ce nu în ochii lui Dumnezeu: poate că un detaliu pe care îl considerăm lipsit de însemnătate, are, de fapt, o valoare uriașă.
Cred, de asemenea, că lucrurile întâmplătoare au întotdeauna o putere emoțională aparte, mai mare decât cele planificate, fiindcă vin cu un mister anume direct din haosul vieții.
De aceea notez totul, chiar dacă risc să spun lucruri banale, deja știute. Știu însă că mâine aceste lucruri vor fi uitate din neglijență, iar această uitare este forma cea mai modestă și totodată prima prin care misterul vieții se arată”.
E interesantă partea de final și cred că merită o explicație suplimentară. De ce se arată misterul vieții prin uitare?
Păi pentru că astăzi un gest, un obiect, o imagine fac parte din banalul cotidian. Nu le observi cu atenție. Sunt acolo, ești obișnuit cu ele, dar mâine acestea dispar sau nu mai pot fi regăsite, din diverse motive: uitare, moartea oamenilor, demolarea locurilor șamd. Dar după un timp, când îți amintești vag de ele, reapar cu o aură de „ceva pierdut” pe care nu-l mai poți reconstitui complet. Această lipsă completă sau parțială le face misterioase.
În sinteză:
- viața reală, în totalitate, nu se dezvăluie ușor, ci se ascunde, ca un delict, după aparențe și convenții sociale.
- e greu să discernem noi ce e relevant și ce nu în prezent; prin urmare trebuie spus tot, pentru a pierde esența, din ignoranță.
- ceea ce apare „din senin”, întâmplător, este semnificativ și au o influență aparte asupra omului, fiind conectate direct la complexitatea, neașteptatul și fragilitatea vieții. „Patetic” nu înseamnă ce cred adolescenții de azi, ci „plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează”.
- ceea ce este astăzi arhicunoscut, neînregistrat, prin uitare se transformă în mister.
O lecție este și aceea că atunci când nu înțelegi ceva în română, dacă e traducere, citește și în altă limbă. Ia timp, știu, dar te lămurești ori cel puțin ai o șansă. Pe de altă parte, puteți observa ușor diferențele uneori mari între două traduceri. Singura parte nepotrivită în traducerea în română mi se pare introducerea termenului „emfatic”, care nu se potrivește cu contextul. Și cea în engleză are slăbiciunile ei.
Iată și varianta originală, pentru cunoscătorii de spaniolă:
„Diré sin restricción lo que sé, sin omisión ninguna, porque la vida es pudorosa como un delito, y no sabemos cuáles son los énfasis para Dios. Además, siempre lo circunstancial es patético. Escribo todo, a riesgo de escribir verdades notorias, pero que traspapelará mañana el descuido, que es el modo más pobre del misterio y su primera cara”.
Într-o traducere aproximativă:
„Voi spune fără rezerve ceea ce știu, fără nicio omisiune, fiindcă viața este pudică precum un delict și nu știm care sunt accentele pentru Dumnezeu. În plus, întotdeauna ceea ce este circumstanțial este patetic. Scriu totul, cu riscul de a scrie adevăruri evidente, dar pe care le va rătăci mâine neglijența, care este chipul cel mai sărac al misterului și prima sa față”.
Am ales să vorbesc un pic despre acest scurt text de Borges pentru că arată micile comori care se găsesc în literatura de calitate. Iar opera lui Borges este plină de astfel de „inserții” de inspirație.
Cartea „Evaristo Carriego” de Borges poate fi achiziționată aici.
