„Aceia care cred că religia este despre „credință” nu înțeleg religia și nu înțeleg credința”, afirmă Nassim Taleb. Ca aproape orice maximă a lui Taleb și aceasta ascunde multe lucruri nespuse, ci doar firav indicate. Opera sa ne ajută însă să vedem dincolo de aparentul paradox ce apare la o primă lectură.
În original: „Those who think religion is about ‘belief’ don’t understand religion, and don’t understand belief”.
Așadar, nu este religia despre credință? Nu mai știu de câte ori am auzit diverse persoane spunând ceva de genul: „Eu cred în ceva, nu știu dacă în Dumnezeul biblic, dar într-o forță superioară”, uneori completând cu „Nu trebuie să mergi la biserică pentru a crede în Dumnezeu”. Această abordare ilustrează, cred, foarte bine ce vrea să spună Taleb. Credința în bună parte din Occident, dar nu numai, s-a retras în mintea omului, devenind o versiune ultra-simplificată a ceea ce obișnuia să fie.
Taleb vede în credință nu afirmația „Cred în Dumnezeu”, ci practicile religioase, modul de viață care decurge din adoptarea unei religii și transferul aspectelor culturale și practice care țin de religia respectivă.
Religia este, așadar, despre participarea la anumite activități (ca mersul la biserică), lecturarea anumitor cărți (ca Biblia), adoptarea unor anumite practici (ca respectarea posturilor), asumarea unui cadru etic, educarea copiilor conform unui set stric de valori (conform preceptelor religioase), adoptarea unui comportament anume în public (conform învățăturilor religioase) șamd.
Mai mult, religia așază omul în lume, spunându-i cine este, ce scop are în viață, de ce este lumea așa cum este, ce se așteaptă de la el etc.
Un om religios pe de-a-ntregul este unul care are sentimentul că înțelege lumea. Faptul că eu sau altul nu este de acord cu diverse aspecte ale religiei nu are nicio relevanță. Faptul că există aspecte ale oricărei religii care nu pot fi demonstrate, din nou, nu are nicio relevanță. La urma urmelor, nu are nimeni răspunsurile cu privire la întrebările esențiale. Știința a creionat câteva ipoteze care abordează temele esențiale din orice religie (cum ar fi „facerea lumii”), dar niciuna nu este completă.
Pe scurt, religia este întâi de toate un mod de viață, dominată de dimensiunea practică și experiențele comunitare, nu doar o legătură vagă și sporadică între om și „ceva acolo sus”.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
