Diversitatea experientei stiintificeBinecunoscutul astrofizician şi popularizator de ştiinţă, Carl Sagan, a scris şi o carte despre cum îl vede el pe Dumnezeu, plecând de la o serie de conferinţe ţinute chiar de el. Vă invităm să citiţi în cele ce urmează o recenzie detaliată a acestei lucrări.

“Istoria noastră este în mare parte o luptă pe viaţă şi pe moarte între mituri inadecvate”.

Numele complet al lucrării este "Diversitatea experientei ştiinţifice - O viziune personală asupra căutării lui Dumnezeu."

Pentru orice om este important să ştie cine este şi de ce se află aici. Din acest punct de vedere, spune autorul, obiectivele ştiinţei şi religiei sunt apropiate, dacă nu chiar identice. Dar succesul nostru ca specie, susţine el, se datorează inteligenţei, cunoaşterii şi nu emoţiilor. De asta, pentru Carl Sagan, doctrina religiei -“Crede şi nu cerceta”- contravine însăşi esenţei umane, care este definită ca specie şi îşi datorează progresul curiozităţii.

Pentru a afla cine suntem trebuie să înţelegem mai întâi unde şi în ce moment ne aflăm:

Trăim într-un Univers unde întunericul este preponderent, lumina fiind o raritate. Rarele surse de lumină le constituie stelele, iar stelele reprezintă o mare de lumi din care lumea în care trăim este o parte insignifiantă. Doar în galaxia noastră, Calea Lactee, există câteva sute de milioane de stele, din care Soarele este doar una, iar numărul galaxiilor din Univers este mai mare decât numărul stelelor din Calea Lactee (se presupune că numărul total al stelelor ar fi 1 urmat de 23 de zerouri!). Acest număr imens de lumi nu a fost luat în calcul, nici măcar superficial, de nicio religie. Multe religii îşi reprezintă zeii prin statui foarte înalte sau construcţii măreţe în ideea de a ne face să ne simţim neînsemnaţi, pe când o simplă contemplare a cerului ar fi suficientă pentru a ne da un sentiment de evlavie. Dar evlavie faţă de ce?

Dinamica astronomică, evoluţia lumilor, nu ne duc către o concluzie teologică particulară: deşi există o multitudine de lumi în Univers, acestea se nasc şi mor, ca şi noi, oamenii; planetele, stelele cunosc stadii de evoluţie şi cu toate sunt supuse sfârşitului, ori asta este un punct de vedere diferit de conceptul tradiţional al unei Divinităţi care ar trebui să asigure bunăstarea făpturilor sale. De ce trebuie să creeze Dumnezeu făpturi pe care să le confrunte apoi cu teama de moarte? De ce nu creează făpturi fericite şi nemuritoare ca El? De ce este zeul unei lumi atât de mici? "De ce Atotputernicul, stăpân peste milioane de lumi la fel de dependente de el, ar fi lăsat grija faţă de ele deoparte şi a venit să moară în lumea noastră deoarece, se spune, un bărbat şi o femeie au muşcat dintr-un măr ?"

Mai mult decât atât, odată cu progresul ştiinţei s-au petrecut o serie de atacuri la adresa vanităţii umane:

•  Nu suntem centrul Universului – Pământul se află într-o galaxie îndepărtată, nesemnificativă; nu se află nici măcar în centrul sistemului său solar, iar steaua sa - Soarele, nu se învârte în jurul lui, ci invers (această idee fusese postulată încă din secolul 15, de către Copernic, dar a fost acceptată ca adevăr abia în 1920, din cauza împotrivirii opresive a Bisericii);

•  Pământul este mult mai bătrân decât ne aşteptam (conform Bibliei ar fi trebuit să aibă aproximativ 6000 de ani, creaţioniştii încă susţin acest lucru) Dar, conform dovezilor geologice şi paleontologice, Pământul are 4 500 milioane de ani, iar rasele umane abia câteva milioane – adică noi reprezentăm o miime din istoria Pământului. Cu cât vârsta Pământului ar fi mai mică, cu atât rolul omului în istoria Pământului ar fi fost mai mare - dar iată că am fost retrogradaţi de la o poziţie centrală (cum susţine Biblia) la un incidentală.

• Evoluţia însăşi este o descoperire care a contrazis doctrinele teologice, pentru că astfel am aflat că nu am fost instalaţi aici într-un mod deosebit, diferit de cel al celorlalte plante şi animale. Mai mult decât atât, toate trăsăturile pe care noi le-am dezvoltat prin evoluţie sunt unice: de ce avem 10 degete? Pentru că întâmplarea a făcut să evoluăm dintr-un peşte devonian care avea 10 falange şi nu 12, 5 sau alt număr. Această evoluţie nu poate fi la fel pentru eventualele alte vieţi din Univers. Această descoperire l-a făcut pe Arthur C. Clarke să afirme că doctrina creştină, a omului făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este ca o bombă cu efect întârziat aşezată la temelia creştinismului şi programată să explodeze dacă vor fi descoperite creaturi inteligente pe alte planete.

Toate aceste teorii neagă valoarea de adevăr a Bibliei (de altfel autorul arata că şi scrierile sfinte ale celorlalte religii pot fi demontate cu uşurinţă). Dar bineînţeles, asta nu neagă existenţa unei puteri divine. Dacă numim "Dumnezeu" suma totală a legilor fizicii, adică existenta legilor naturii, aşa cum susţineau Einstein sau Spinoza, atunci toţi suntem credincioşi. Dacă numim Dumnezeu o forţă superioară care ne-a creat, atunci se nasc nesfârşite întrebări:

•  Cine l-a creat pe Dumnezeu sau de unde vine?

•  Există în fapt o apariţie reală la care oamenii să fi fost martori ? Este ciudat că apariţiile şi viziunile divine apar în funcţie de specificul local: de ce nu apare Fecioara Maria în viziuni ale popoarelor din Orient, de ce nu apar zeii hinduşi în viziuni ale europenilor?

•  Cine este mai bătrân? Dumnezeu sau Universul? A existat Universul dintotdeauna sau a fost creat la un moment dat? Există o părere unanimă că Universul s-a format acum 13 miliarde de ani, în urma unei explozii. Şi atunci ce s-a întâmplat înainte de asta? Universul a fost creat de Dumnezeu sau pur şi simplu trăim într-un Univers oscilant, care este supus la expansiuni şi contracţii ? Sau există un număr infinit de Universuri care se nasc şi mor?

•  De ce în nicio carte sfântă nu apar informaţii despre Univers, ci doar despre Pământ? Dacă ar fi fost revelaţii divine s-ar fi referit la Dumnezeu ca stăpân al Universului şi nu doar al unei mici planete, singura cunoscută în vechime.

•  Urmează apoi argumentele morale : de ce în toate cazurile, în istoria omenirii, este necesar ca Dumnezeu să intervină în problemelor oamenilor, aşa cum presupun toate religiile? De ce există o listă întreagă de lucruri pe care Dumnezeu le pretinde oamenilor să le facă şi nu face EL totul bine de la început?

Indiferent de întrebări şi de răspunsurile teologilor - deloc convingătoare pentru un om de inteligenţa şi erudiţia lui Sagan (el demontează în carte toate argumentele ) - nimeni nu neagă rolul pozitiv pe care religia l-a jucat sau a încercat să-l joace de-a lungul secolelor. Dar şi aici se nasc alte întrebări: are cu adevărat religia un rol în a-i face pe oameni mai buni sau este doar o intenţie bună dar ignorată atunci când există alte interese?

Autorul îşi încheie pledoaria cu punerea în discuţie a altui dicton religios: "Iubeşte-ţi duşmanii" . Acest dicton nu s-a născut la creştini, el exista şi la iudei şi la budişti, cu câteva secole înainte de Isus. Dar din păcate nu este respectat de niciuna din naţiunile care jură cu mâna pe Biblie sau sunt mândre de tradiţiilor lor creştine, iudaice sau budiste; eternele războaie, cursele înarmărilor, acum mai periculoase ca niciodată, o demonstrează. Şi este păcat, spune Sagan, ca specia cea mai inteligentă de pe Pământ să dispară, pentru că am inventat mijloacele de sinucidere şi nu avem nicio armă reală de luptă împotriva lor – iar religia ar putea fi una. Orice specie de pe acest Pământ este condamnată la dispariţie, dar în milioane de ani. Ar fi tragic ca specia umană, singura care se crede privilegiată şi nemuritoare, să dispară în doar un milion de ani, pentru că nu a avut înţelepciunea şi nu a găsit mijloacele să lupte.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.