Cărțile vechi au un farmec aparte, pentru că păstrează în ele modul în care înaintașii noștri percepeau lumea. Contactul cu gândirea omului de acum o mie sau două mii de ani nu are cum să nu te fascineze...
În acest articol o să prezint o serie de extrase din „Conjurația lui Catilina”, o scriere de mici dimensiuni, 60 pg, o carte rară, scrisă de un autor roman, Caius Sallustius Crispus, care a trăit în sec. I î.e.n. Nu o să intru în detalii cu privire la subiectul propriu-zis al cărții, o încercare de preluare a puterii la Roma, ci pun accent pe filozofia lui Sallustius, opiniile acestuia despre natura umană, partea care m-a atras cel mai mult din carte, în fapt.
1. Puterea se păstrează cu ușurință prin aceleași însușiri prin care a fost câștigată dintru început.
2. Atunci când în locul trudei, al cumpătării și al dreptății au dat năvală trândăvia, bunul plac și trufia, soarta se schimbă dimpreună cu moravurile. Și așa puterea trece mereu de la unii mai puțin destoinici la cei mai destoinici.
3. Mulți oameni, robi pântecelui și lenei, neînvățați și neciopliți, trec prin viață ca niște drumeți pe meleaguri străine. Acestora trupul le-a fost spre desfătare, iar sufletul spre povară.
4. Numai acela trăiește și se bucură de darurile minții care, aplecat spre o oarecare îndeletnicire, își caută reputația unei fapte strălucite sau a unor însușiri vrednice de laudă.
5. Întâmplarea hotărăște în fiece lucru; ea, mai mult după bunul ei plac decât după adevăr, ridică în slavă și lasă în întuneric.
6. Lăcomia cuprinde setea de bani, pe care niciun înțelept nu și-a dorit-o vreodată; ca și cum ar musti de otrăvuri răufăcătoare, ea slăbește trupurile și sufletele bărbaților, este mereu fără margini și de nesăturat și nu încetează nici când e belșug, nici când e sărăcie.
7. Succesele zdruncină și sufletele înțelepților.
8. (vorbind despre viciile romanilor) Scormoneau toate, pe uscat și pe mare, pentru a se îndopa cu mâncăruri, se culcau înainte de a le fi somn, nu așteptau foamea sau setea, frigul sau oboseala, ci toate acestea le preîntâmpinau din îmbuibare.
Fascinant în cărțile vechi este să descoperi cum idei aparent moderne erau gândite de înaintași ai noștri acum mii de ani. De exemplu, punctul 5 de mai sus mi se pare că surprinde foarte bine o bună parte a gândirii unui faimos gânditor de azi, Nassim Taleb (cel cu „lebăda neagră”). Iar limba utilizată de cei „vechi” îmi pare cel mai adesea mai clară, mai concisă și mai profundă decât scriitura chinuită, plictisitoare, confuză până la lipsă de sens, pe care o găsim la mulți gânditori recenți.
Sursa: Sallustius, Opere, apărută în traducerea prof.univ. Nicolae Lascu în 1969
