Vedere panoramică a Căii Lactee
Este universul finit sau infinit? Atunci când discutăm despre infinitatea universului, folosim un concept care scapă înțelegerii noastre. Infinitul este pur și simplu o noțiune care nu poate fi reprezentată mental, deși s-a dovedit importantă pentru matematică.
Pe de altă parte, doar de dragul discuției, dacă ne raportăm strict la universul nostru și considerăm adevărată teoria Big Bang, este pur și simplu absurd să considerăm că universul este infinit, oricâte explicații am oferi. Ceva care are 10 centimetri, apoi 100 de metri ș.a.m.d., nu poate deveni fără limite, oricâte ecuații am scrie și oricâtă gimnastică mentală ai face. Un univers început cu limite va păstra limite, oricât de depărtate ar deveni acestea în timp.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
• O informație incompletă și fără context este stimulativă, cerând participarea cititorului. Generează indignare și comentarii pe rețelele sociale. De aceea, printre altele, manipularea și conspirațiile de tot felul sunt atrăgătoare. De aceea o informație completă este plictisitoare.
• Orice exprimare a unei preferințe este echivalentă cu o limitare. Simplul fapt al exprimării preferinței întărește această limitare. Fie că e vorba despre muzică, lecturi, activități fizice etc.
• Lumea are locurile ei de absorbție a suferinței, speranței, nenorocirilor de tot felul, ororii sau bucuriei. Și absorbite și izolate în diverse locuri, ele par că sunt în dozaj mic în lume.
Un spital adună suferința, speranța și, uneori, oroarea.
O biserică atrage tot spectrul emoțiilor umane, de la extaz mistic și speranță la deznădejde și durere.
O pușcărie atrage acele spirite care nu și-au încăput în carapace, uneori din prea multă lipsă, alteori din surplus, uneori din obișnuința cu răul, alteori din lipsă de auto-control.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Discuțiile pro și contra despre dreptul la avort nu pot găsi o soluție definitivă. Este tipul de subiect care pur și simplu nu poate găsi o rezolvare rațională definitivă. În esență, este vorba, aparent, despre respectul pe care ar trebui să-l avem pentru viața umană. Dar o perspectivă mai largă ne arată că viața umană nu este nici pe departe atât de sfântă cum am vrea să credem.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Am dat de mai multe ori în ultimii ani de această maximă: „Mediul este mesajul”, dar semnificația atribuită de diverși interpreți părea mereu alta și, oricum, nemulțumitoare. Așa că am mers la sursă ca să mă lămuresc. Am citit cartea „Să înțelegem media”, scrisă de profesorul american Marshall McLuhan, care nu este nici pe departe ceea ce pare a fi simpla observare a titlului. Ce spune spune McLuhan despre mediu ca mesaj este profund și diferit de tot ce citisem despre maxima în discuție.
În fapt, cartea este mai puțin despre media și mai mult despre tehnologie, în genere. Este o carte atât de originală, că nu-mi mai amintesc de când nu am mai citit așa ceva.
Una peste alta, McLuhan este tipul de gânditor care încearcă să vadă dincolo de ce se vede, să înțeleagă ceea ce nu se înțelege la o simplă privire, să explice ceea ce este dificil de explicat. Multe formulări sunt spectaculoase, dar nu neapărat clare. Dar, cum spunea el însuși: gândurile lui sunt rezultatul explorării, acesta neavând în intenție să ofere un set complet de observații despre nimic.
Dar satisfacția lecturii este pe măsură, căci ai impresia că sparge un zid situat între tine și „realitate”, că-ți dă acces la o interpretare a lumii unică, destinată doar inițiaților.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Urmărind un videoclip recent al fizicienei Sabine Hossenfelder, în care aceasta perorează despre imposibilitatea existenței liberului-arbitru, mi-am amintit un experiment mental care încearcă să arate absurditatea eliminării liberului-arbitru din lume.
Acest experiment mental a avut mai multe ilustrări de-a lungul istoriei gândirii. Îl redau pe cel atribuit unul filozof francez din sex. IV, Jean Buridan, deși paradoxul nu se regăsește în scrierile acestuia (dar Buridan era un fervent susținător al determinismului):
Să ne imaginăm un măgar, căruia îi este și sete și foame, situat exact la mijlocul distanței dintre o găleată cu apă și o grămadă de fân. Cum măgarul nu are liber-arbitru, acesta va acționa în cel mai „rațional” mod, fiind incapabil să ia o decizie, murind de sete (căci fără apă moare mai repede decât fără hrană).
O variațiune pe aceeași temă este cea în care în loc de apă și fân vom avea două grămezi de fân.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Am scris un articol despre citit (La ce bun cititul?) acum ceva timp. M-am gândit că ar fi util și un articol împotriva cititului. Probabil credeți că este o glumă, dar nu este. Sunt o mulțime de argumente pentru care cititul este o pierdere de vreme.
În plus, mă enervează această litanie pe care o aud / citesc adesea de la indivizi diverși, îndeobște jurnaliști, în mod clar necitiți, care ne anunță ce tragedie are loc chiar acum, pentru că „oamenii nu mai citesc” (cu supoziția implicită că am trăit și o epocă de aur a cititului, când toată lumea citea... ceva). Aceștia pare că sunt convinși că siplul act al cititului, printr-o alchimie neînțeleasă, l-ar face pe cititor, oricare ar fi el, diferit, mai bun, mai înțelept. De multe ori sunt aceiași care deplâng starea învățământului, care nu ar fi „atractiv”, iar tipul de predare este „ponosit”, fiind necesară, firește, restructurarea din temelii, după rețete numai de ei știute; aceștia se așteaptă ca școala să fie un fel de parc de distracții, unde copii merg, stau relaxați și nu fac mai nimic, dar la final ies cumva einsteini și eloni-muski.
Așadar, ce se poate spune împotriva cititului?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
• Poezia e lentă. Sensul nu se arată imediat. Nu se potrivește cu timpurile de azi, având o viteză de transfer al mesajului prea mică. De aceea este muribundă. Și pare ezoterică celor puțini care se întreabă ce este și de ce există.
• Religia este, de asemenea, lentă. Dar are scurtături către divin, precum frica, ceea ce o ține încă în viață. De aceea există încă mulți religioși, chiar dacă lipsiți de înțelegerea contextului și a substratului teoretic.
Greu de crezut că religia va rezista însă mult timp, pe măsură ce atenția este solicitată în mai multe direcții.
Paradoxal sau nu, dar sigur întristător, autocrațiile religioase sunt ultima speranță a religiei într-o lume care prosperă. Căci frica păstrează focalizată atenția.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Unul din câinii lui Pavlov cu o canulă implantată pentru colectarea salivei
Credit: wikimedia.org
Cel mai bun mod de a învăța termenii referitor la condiționare este să observi ce înseamnă aceștia. De exemplu, gândiți-vă la „condițional” ca însemnând „care depinde de învățare” sau „dependent de experiența anterioară”.
Pavlov a etichetat semnalul care apare înaintea unui eveniment biologic semnificativ drept un stimul condițional. Capacitatea sa de a declanșa salivația este condițională, adică „în funcție de anumite condiții”. Cu alte cuvinte, stimulul condițional nu declanșează automat salivația la un câine neantrenat.
Stimulul condițional este ceea ce indică răspunsul condițional. Pavlov a produs un sunet (un clopoțel, de pildă) înainte de a da pulbere de carne câinelui.
- Detalii
- de: Russell A. Dewey
- Introducere in psihologie de Russell A. Dewey
• Cuvântul scris are avantajele lui, dar gândiți-vă că este totuși un înlocuitor palid al vorbirii. Câte pagini trebuie scrise pentru a descrie strigătul disperat al unei mame care își pierde copilul?
Apreciem marii scriitori tocmai pentru că reușesc să folosească acestă tehnologie stranie a scrisului, care nu poate reda nici pe departe bogăția de simțiri a omului ori a contactului nemijlocit cu realitatea, pentru a sugera decent un act uman greu transferabil în alt domeniu al exprimării.
În transferarea în scris a unor emoții puternice se vede în toată indecența artificialitatea limbajului și inadecvarea sa în a capta esența minții, care este de altă natură decât cea a limbii.
Faptul că limbajul este un instrument recent în instrumentarul cognitiv al omului nu este deloc lipsit de semnificații.
• Pare că limbajul este esența a ceea ce suntem în ce privește înțelegerea lumii, dar limbajul are o caracteristică ușor de ignorat: este un instrument de captare a experiențelor, este o extensie interpretativă. Ca orice instrument, are limite și introduce distorsiuni. Într-un fel, limbajul este un alt simț, căci se bazează pe un flux de date (ce ne populează „mintea”), dar capacitatea de distorsiune a realității este mai mare decât cea a simțurilor mai vechi.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Credința încă majoritară astăzi este aceea că minciuna se poate identifica prin observarea limbajului corpului. Dar cercetările efectuate în special în ultimii 30 de ani au arătat că deși nu este complet lipsită de merite, evaluarea comportamentului non-verbal este mult mai puțin eficientă decât se crede. În schimb analiza conținutului vorbirii, utilizându-se diverse tehnici îndelung studiate și aplicate, poate oferi indicatori puternici pentru a stabili valoarea de adevăr a afirmațiilor unei persoane.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Cei care spun adevărul informează cu mai puține detalii atunci când sunt intervievați după o perioadă (de exemplu, conform unor studii, după trei săptămâni) de la producerea unui eveniment la care se raportează (comparativ cu situația în care sunt intervievați imediat după eveniment), din cauza intervenirii uitării.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Erori de logică - biasuri cognitive
Biasul echiprobabilității descrie tendința de a crede că probabilitatea unor evenimente întâmplătoare este egală ori, cu alte cuvinte, că toate rezultatele posibile ale unui proces au aceeași probabilitate.
Biasul echiprobabilității apare atunci când oamenii asociază eronat evenimente independente cu o distribuție uniformă de probabilitate. De exemplu, o persoană poate crede că aruncarea unei monede de 5 ori va da ca rezultat de două ori cap și de trei ori pajură, pentru că aceasta pare să fie o distribuție „echitabilă”. În realitate, fiecare aruncare este independentă de celelalte și există o probabilitate de 50% pentru cap și 50% pentru pajură la fiecare aruncare. Astfel, această idee greșită despre distribuția uniformă poate duce la decizii și concluzii greșite.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Erori de logică - biasuri cognitive
Kant începe discuția despre axiomele intuiției enunțând principiul intelectului pur: toate fenomenele sunt conform intuiției lor mărimi extensive. Apoi, pe 3 pagini, filozoful german încearcă să demonstreze acest principiu.
Toate reprezentările au la bază intuiția spațiului și a timpului, ceea ce reprezintă o condiție pe care toate reprezentările trebuie să o îndeplinească a priori.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Unul dintre fizicienii cei mai renumiți de astăzi, italianul Carlo Rovelli, activ în domeniul gravitației cuantice, a publicat o carte în anul 2017 intitulată, în original, L’ordine del tempo (Ordinea timpului). În cuprinsul aceste cărți fizicianul argumentează în circa 120 de pagini împotriva existenței timpului, deconstruind conceptul de timp până la completa disoluție. Personal, mi se pare că argumentația, deși frumos pusă în cuvinte, nu este foarte convingătoare, pentru că pe măsură ce invalidează timpul, îl reinventează în diverse moduri, nu tocmai credibil.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Cei mai mulți dintre noi au auzit despre faptul că dacă îți încrucișezi brațele la piept, te simți în defensivă sau că dacă te joci cu părul în timp ce vorbești, te simți nervos. Dar sunt adevărate stereotipurile despre limbajul corpului?
Citirea limbajului corpului poate fi o abilitate utilă pentru a înțelege cum se simte cineva sau ce ar putea gândi. Dar este important să ne amintim că nu este o știință exactă și pot exista variații culturale sau individuale în modul în care oamenii se exprimă prin limbajul corpului. De exemplu, contactul vizual în Japonia poate fi considerat un act de agresiune sau grosolănie.
- Detalii
- de: Geoff Beattie
- Psihologie
