Vedere panoramică a Căii Lactee
Este universul finit sau infinit? Atunci când discutăm despre infinitatea universului, folosim un concept care scapă înțelegerii noastre. Infinitul este pur și simplu o noțiune care nu poate fi reprezentată mental, deși s-a dovedit importantă pentru matematică.
Pe de altă parte, doar de dragul discuției, dacă ne raportăm strict la universul nostru și considerăm adevărată teoria Big Bang, este pur și simplu absurd să considerăm că universul este infinit, oricâte explicații am oferi. Ceva care are 10 centimetri, apoi 100 de metri ș.a.m.d., nu poate deveni fără limite, oricâte ecuații am scrie și oricâtă gimnastică mentală ai face. Un univers început cu limite va păstra limite, oricât de depărtate ar deveni acestea în timp.
Altfel, apare întrebarea firească: când anume a devenit infinit ceva finit? Nu există niciun mecanism mental prin intermediul căruia să facem saltul de la ceva ce înțelegem, adică un obiect cu limite/margini (universul), la ceva ce nu înțelegem, adică ceva fără limite, infinitul.
Dar dacă totuși considerăm universul finit, atunci în mod natural apare întrebarea: ce este în afara universului? Răspunsul este fără dubii: nu știm, deși există mai multe ipoteze avansate de diverși oameni de știință. Nu intrăm în detalii din două motive: întâi, pentru că ipotezele nu au niciun sprijin experimental, iar în al doilea rând pentru că problema rămâne nerezolvată cu privire la începutul a tot ce există.
Sigur, se poate specula despre alte mecanisme de începere a lumii, dar speculația este sterilă, de vreme ce nu dispunem de informație utilă pe baza căreia să gândim.
Dar indiferent de ce ar fi în afara universului, un univers mai mare sau orice altceva, oricâte straturi am adăuga, așadar, la ceea ce conceptualizăm (universul nostru finit), nu vom putea ajunge la etapa în care infinitul să aibă sens.
Nu există, altfel spus, nicio posibilitate teoretică (pentru a nu mai vorbi de una practică) de a găsi o soluție pentru a înțelege tot ceea ce există.
Dar observăm că discutăm despre univers nu ca tot-ce-există, ci ca parte dintr-un întreg mai mare. Teoria Big Bang prezintă astfel situația: la început universul a fost foarte mic, o singularitate. Din acest motiv introducem aici conceptul de omnivers, de utilizat atunci când ne referim la tot ceea ce există, incluzând universul. Acest nou termen este necesar pentru a face distincția între ceea ce a apărut odată cu Big Bangul, adică universul nostru, și ceea ce a existat înainte și după Big Bang, dar în afara universului în care ne aflăm în prezent.
Cum am ajuns la acest termen de omnivers? Din nevoia de a vorbi despre tot ce există, dincolo de universul nostru. De aici nevoia de actualiza termenul.
Univers își are originea în latinescul universum, format din unus (unul) și versus (participiul trecut al verbului vertere). Am format, prin urmare, termenul omnivers, înlocuind unus cu omnes (tot, toate).
Notă: textul de mai sus este adaptare după un subcapitol din cartea: Călătorie la granițele gândirii, pe care o puteți lectura integral aici.
Credit imagine: wikipedia.org
