Discuțiile pro și contra despre dreptul la avort nu pot găsi o soluție definitivă. Este tipul de subiect care pur și simplu nu poate găsi o rezolvare rațională definitivă. În esență, este vorba, aparent, despre respectul pe care ar trebui să-l avem pentru viața umană. Dar o perspectivă mai largă ne arată că viața umană nu este nici pe departe atât de sfântă cum am vrea să credem.

Care este problema cu avortul?

Tot ce vreau să fac în următoarele rânduri este să expun, pe scurt, conflictul nesfârșit care apare între cei care sunt pro-avort și cei care sunt anti-avort. Sigur, sunt nenumărate variațiuni pe această temă, dar nu o să lungesc discuția prin analiza multiplelor variante.

Așadar, cei care sunt pro-avort spun că este dreptul femeii să dispună de corpul ei, care, pe cale de consecință, are dreptul să dispună și de ceea ce corpul ei produce în urma uniunii cu un bărbat, adică un embrion, în prima fază după actul concepției.

Cei care sunt anti-avort susțin că odată conceput, un copil, indiferent de stadiul de dezvoltare, are dreptul la viață, iar avortul este echivalent cu o crimă, pentru că un viitor copil este ucis înainte de a se naște.

Cum spuneam, discuția este una nerezolvabilă și filozofică (deși ea, în practică, este plină de tragedii), pentru că nu există o soluție care să fie acceptabilă pentru toată lumea. Pe de-o parte, desigur, avortul interzice dreptul la viață al unui viitor copil. Pe de altă parte, multe femei vor să aibă libertatea de a decide când să aibă copii, dat fiind că ele sunt responsabile de nașterea și, de regulă, de creșterea acestora.

Desigur, în această discuție apare uneori statul, care-și dorește ca populația să crească, iar atunci un motiv politic decide politica avortului.

În Europa, câte țări, atâtea abordări. În țări ca România sau Italia, de pildă, deși există dreptul la avort, (prea) mulți doctori refuză să le facă, pe motive de... conștiință. Puteți citi aici un articol recent despre diversele raportări la avort în Europa (eng.).


Viața umană nu este nici pe departe atât de valorizată pe când am vrea să credem

Dacă te implici personal în discuția privind dreptul la avort, realizezi repede că și tu ai fi putut fi subiectul unei decizii care să ducă la eliminarea ta în primele săptămâni de la concepție. Sună rău, nu? Sună, dar e clar că dacă citești acest articol, ai scăpat :)

Dar cred că această discuție privind dreptul la avort merită pusă într-un context mai larg. Cât de „sfântă” este viața umană, la urma urmelor? Cât de mare este grija unui stat față de viața cetățenilor lui, dacă ajunge să dezbată dreptul la avort al unei femei?

Aș spune că oriunde ai merge în lumea asta, dreptul la viață a celor născuți deja nu este cine știe ce protejat. Pentru că dreptul la viață, odată născut, înseamnă multe servicii publice care... nu prea sunt disponibile celor mulți.

Sigur, există legislația penală, care are rolul de a descuraja violența și, dacă se înfăptuiește, de a pedepsi violența.

Dar o preocupare reală pentru viața cetățenilor înseamnă, în fapt, o preocupare reală pentru  sănătatea acestora. Iar preocuparea pentru sănătatea cetățenilor se (poate) face în mai multe feluri.

Îngrijirea medicală

Sigur, în primul rând vorbim despre sistemul medical, despre îngrijirea pe care o primești în spital, despre respectul și atenția pe care le primești de la doctor, despre calitatea actului medical (care are legătură și cu calitatea educației din universitățile de medicină), despre accesul la medicație ieftină și eficientă, despre accesul la servicii medicale în timp util șamd. Mai departe, calitatea actului medical are legătură cu numărul de medici pe un număr de pacienți, de distribuția acestor medici la nivel național (cât de ușor ajungi la ei), de încărcarea medicilor, de numărul de paturi, de (ne)condiționarea actului medical de șpagă etc.

Prevenția

Cel care bate la ușa unui doctor deja are o problemă. În multe cazuri, bolile sunt urmarea unui stil de viață inadecvat. Principalii factori care influențează starea de sănătate sunt zestrea genetică și stilul de viață. Stilul de viață se referă, în esență, la alimentație și la activitatea fizică.

Un stil de viață adecvat înseamnă prevenție, înseamnă evitarea / amânarea apariției unor boli. Înseamnă mai puțini oameni bolnavi, mai puțină presiune pe doctori (mai puțini pacienți), (teoretic) un act medical de o mai bună calitate.

Dar, deși știința este destul de solidă cu privire la ce înseamnă un stil de viață sănătos, nu există un mecanism riguros de informare a populației.

Sunt multe lucruri care se pot face și care pot îmbunătăți substanțial starea de sănătate a populației.

Întâi de toate, educația, introducerea în școli a unor cursuri pragmatice care să arate ce înseamnă o alimentație sănătoasă și ce înseamnă un stil de viață sănătos. Nu e atât de complicat și nici nu trebuie să ocupi mai mult de un semestru.

Pe de altă parte, pentru un stil de viață sănătos ai nevoie de o infrastructură pe măsură. De exemplu, sunt necesare locuri publice, gratuite, unde copiii să poată practica diverse sporturi. Dacă totul se reduce la cluburi private, unde trebuie să plătești câteva sute de lei pe lună pentru a merge de 2 ori pe săptămână la antrenamente, asta nu înseamnă acces la infrastructura necesară unui stil de viață sănătos.

Descărcați Ghidul alimentației sănătoase

 

Accidentele rutiere

Accidentele rutiere sunt responsabile de mii de morți și mii de răniți grav în fiecare an în România (1.632 de morți în 2022). Citește acest articol pentru a vedea statisticile din ultimii ani. În SUA, în 2022, au murit circa 43 de mii de oameni în accidente de mașină. La nivel global, estimările sunt că circa 3 milioane de oameni mor în astfel de accidente.

O preocupare pentru viață ar presupune, desigur, o preocupare pentru limitarea numărului accidentelor și pentru reducerea gravității consecințelor acestora. Ar presupune o infrastructură mai bună și impunerea respectării reglementărilor în vigoare.

Pare că autoturismul a reușit să se prezinte ca o mare atracție pentru cetățeni, dar a provocat distorsiuni ample în ce privește riscul de deces la nivel global. Și nu este vorba doar despre riscul de deces/ rănire în trafic, ci și de celelalte consecințe ale utilizării autovehiculului: sedentarismul (riscul de boli cronice), poluarea fonică și chimică a aerului (diverse boli asociate).

Aceste aspecte prezentate mai sus nu sunt doar vorbe. Ele spun ceva precis despre grija față de viața individului. Iar în acest context, responsabilitatea revine tuturor celor implicați: cei ce stabilesc politici publice, dar și tuturor cetățenilor unei țări. Pentru că un om care se hrănește prost și care este sedentar este aproape sigur condamnat la boli cronice în a doua parte a vieții. Pentru că un om care nu are o infrastructură rutieră adecvată se supune unui risc moară sau să fie rănit grav într-un accident pe șosele.

 

Expunerea la riscul de deces pe bază ideologică

Dincolo de ce se face la nivelul întregii societăți pentru a proteja viața omului, mai este cazul interesant al celor care, deliberat, se expun unui risc major de a muri. Pentru a nu complica lucrurile, o să menționez doar episodul recent al pandemiei de COVID-19, când am putut observa, probabil mulți cu stupoare, că unii locuitori ai planetei, pe fondul unei ideologii bizare (virusul nu ar fi existat sau, dacă a existat, nu ar fi fost nociv), s-au expus riscului de a se îmbolnăvi și muri (fiind documentate multe astfel de cazuri; cu certitudine, cele mai multe dintre cazuri au rămas nedocumentate).


Ce legătură au toate acestea cu avortul?

Argumentul central al celor anti-avort este acela că viața este sfântă. Și așa ar trebui să fie, fără îndoială. Personal găsesc dificil să iau o poziție definitivă în problema avortului. Pe de-o parte, înțeleg dreptul femeii la libera alegere apropo de ce să facă cu propriul corp. În plus, înțeleg că doar femeile sunt reglementate în ce privește avortul (pentru că nu ai ce reglementa în ce privește bărbatul, desigur, de vreme ce femeia poartă fătul). Pe de altă parte, înțeleg și faptul că ce este astăzi un embrion, o ființă umană încă nedefinită, în câteva luni poate deveni o ființă umană cu toate drepturile, dacă sarcina nu este întreruptă. Încă o dată, este dificil să adopți o poziție fermă în raport cu avortul (să fii pro-avort sau anti-avort). Cel puțin pentru mine. Probabil că și în acest caz politici de sprijinire a tinerelor gravide ar elimina o serie de argumente personale pro-avort.

O diferență semnificativă între problema avortului și celelalte expuse mai sus este următoarea: în primul caz un adult decide pentru o ființă în formare, în al doilea caz, de regulă este vorba despre opțiuni personale ale unui adult privind propria viață. Și, sigur, este o diferență fundamentală. Dar opțiunile personale ale adultului în ce privește propria viață sunt, în multe cazuri, dependente de informații (pe care nu le are) și de elemente externe pe care nu le poate controla (dezvoltarea infrastructurii rutiere ori performanța sistemului medical).

Observăm, așadar, că viața umană nu este nici pe departe atât de protejată pe cât am vrea să credem în societățile moderne. Iar pe lângă argumentele prezentate mai sus, puteți adăuga războiul, tineri care ar putea avea o viață decentă fiind trimiși pentru a încerca să concretizeze interesele personale ale vreunui dictator preocupat prea mult de ce vor scrie despre el cărțile de istorie (cum pare a fi cazul criminalului de război Vladimir Putin).

Credit imagine depositphotos.com

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Dan Costea · 10 months ago
    E suficient să ne uităm în natură ca să vedem că viața nici unei specii nu este sfântă. De ce ar fi sfântă doar viața oamenilor? Mă tem că această idee conduce doar spre suprapopularea planetei. Dacă vom ajunge acolo, natura ne va arăta cât de sfântă e viața umană.
  • This commment is unpublished.
    InCert · 10 months ago
    -Am inteles argumentatia privind valorizarea relativa a vietii umane, dar privind afirmatia ca "viata este sfanta" ati trecut cu vederea ca aceasta este o pozitie teista venind din zorii civilizatiei. Ce o sa mai zica teistii cand Viata va fi creata in vitro, din constituentii primari ?
    -De asemenea, trebuie observat dublul standard: suntem de acord sa intrerupem existenta a tot felul de vietuitoare, dar cand vine vorba despre semeni, "viata e sfanta" ! In ultima instanta, este doar un proces biologic, nu e nimic sfant aici.
    -Imi pare echilibrata solutia de a permite avortul pana cand fatul a dezvoltat suficient sistemul nervos, in tandem cu minimizarea pericolului pentru femeia insarcinata (saptamana 14). Dar mergand mai departe cu rationamentul, chiar si ulterior femeia ramane de facto decidenta asupra existentei fatului, pana in momentul nasterii.
    PS: ati mentionat ca "nu ai ce reglementa în ce privește bărbatul". Ba da, exista tari in care "este reglementat" si barbatul ! De pilda, in Japonia, femeia nu poate avorta legal decat cu acordul barbatului !