Raskolnikov o ucide pe cămătăreasa Aliona Ivanovna cu partea bontă a toporului, lovind-o în cap. Ulterior, tot cu toporul o ucide și pe sora ei, Lizaveta, care intră pe neașteptate.
Bătrâna care, odinioară, a tăiat cu un cuțit furtunul din grădina noastră tocmai a trecut pe lângă casă fără să se oprească. Nu mult după incidentul cu furtunul am confruntat-o cu ceea ce făcuse, iar ea a negat că ar fi trecut vreodată pe strada noastră, necum că ar fi tăiat furtunul cuiva sau că ar fi avut vreun cuțit asupra ei.
De fapt, și-a golit geanta în fața mea, iar în ea nu era niciun cuțit. Căutasem pe Internet informații despre comportamente ciudate la vârstnici, iar o sursă nota că nu este neobișnuit ca femeile în vârstă să poarte un cuțit în geantă. Nu sunt sigur ce înseamnă asta, dar de fiecare dată când o văd pe bătrână (și o văd des pe strada noastră), mă simt ușurat când reușește să treacă pe lângă grădina din față fără să arunce vreo privire spre furtun, deși întrebarea care persistă privește motivul faptei ei.
Recitesc „Crimă și pedeapsă” de Feodor Dostoievski la 60 de ani după ce m-a fermecat pentru prima dată, cu gândul de a mă testa în raport cu o experiență despre care am fost convins ani întregi că m-a influențat profund ca cititor adolescent și apoi m-a format ca student universitar în anii '70, când canalizam o versiune a protagonistului lui Dostoievski, Raskolnikov – un nume care înseamnă ceva de genul „eretic” sau cineva care se rupe de comunitatea lui.
