
Într-un articol recent spuneam că universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut. Tot ce percepem este rezultatul unei filtrări a organelor de simț și produsul construcției specifice a creierului. Nimic din ce percepem nu reprezintă realitatea-în-sine. Deși nu am menționat numele lui Kant în articol, acesta este „prezent”, căci Kant este cel care a făcut faimoasă disocierea fenomen (ce percepem noi) - lucrul-în-sine (cum sunt lucrurile în fapt).
Dar, reevaluând ideea, pare că această abordare este simplistă; ori mai degrabă incompletă. Nu în sensul că omul ar avea acces la realitatea ultimă, ci în acela în care nu există realitate ultimă, pentru că este absurd să existe una. Iată de ce.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Trebuie să recunoaștem că una dintre expresiile care nu par să aibă niciun sens este „excepția care confirmă regula”. Cum ar putea ca o excepție să confirme o regulă? Nu este exact invers? Adică dacă identificăm o excepție la o regulă, atunci regula este pusă sub semnul întrebării, suspendată până la clarificare?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române


Un alt cuvânt „mototolit” de uz în ultimii ani este „specific”. Iată alte două cuvinte cu aceeași soartă de care am scris recent: „narativ” și „intrigant”. Cumva unii au ajuns să creadă că specific înseamnă „concret”. De ce?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Orice cercetare umană se oprește în mister, plus alte gânduri despre cât de confuzi suntem (JID-033)

• Nu e uimitor că oamenii au ajuns să se simtă împliniți pentru că le spune telefonul că au făcut 10 mii de pași?
• Practic nu există subiect care să poată fi epuizat, complet explicat de mintea umană. Nu există subiect care să nu se termine într-un mister.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Este uimitor la cât de mulți auzi expresii de genul: „Caut un ceas calitativ, chiar dacă e mai scump” ori, mai generic, „Îmi plac lucrurile calitative”.
Pe scurt, mulți înțeleg prin „calitativ” ceva „de calitate”. Doar că nu înseamnă asta...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
O regulă fundamentală de scriere este aceea că înainte de „dar” se pune virgulă.
Iată câteva exemple:
„Nu știu ce vrei de la mine, dar știu că nu vreau să te ajut”.
„Nu e târziu, dar trebuie să te grăbești”.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române

Acesta este un nou caz, așa cum am prezentat multe în secțiunea noastră dedicată dificultăților limbii române, de lipsă a simțului limbii. În mod normal, fără să consulți dicționarul, atunci când citești despre „revirimentul Războiului Rece” ar trebui să ți se pară ceva în neregulă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române

• Mă gândesc că nu va mai trece multă vreme până când mulți dintre noi vom avea o dronă care ne va însoți în plimbările noastre. Un fel de înger păzitor. Ne poate face fotografii din când în când, un itinerar complet la revenirea acasă, poate fi umbrelă de ploaie ori soare la nevoie, telefon „hands-free”, plus altele care nu-mi trec mie acum prin cap, dar îți trec ție.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
• Există o asemănare între cele mai multe maxime celebre și horoscopul zilnic: sunt atât de generale, încât par multora că funcționează.
Zodiacul și-a mai pierdut din credibilitate. Cu maximele - te chinui să le reții și te pot face să pari deștept, dar nu prea știi ce să faci cu ele, în fapt.
Iar dacă ești un mare fan al maximelor, citește aici o selecție de maxime de La Rochefoucauld, însoțite de comentarii.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse

Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation). Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).
• Aproape toate imaginile cu spațiul cosmic sunt false. Adică nu sunt ceea ce înțelegem de regulă printr-o fotografie: o copie a ceea ce putem vedea cu proprii ochi.
Multe corpuri cerești sunt observate în frecvențe invizibile ochiului, deci nu au, propriu-zis, culoare. Acestor frecvențe, invizibile ochiului, dar captate de telescoape, li se asociază culori pe calculator, iar rezultatul este... acele superbe imagini cu galaxii îndepărtate. Nu se vorbește niciodată despre artiștii care le-au creat...
Nici virusul SARS-CoV-2 nu are nicio culoare, deși apare roșu prin mai toate imaginile de pe Internet. De ce? Virusul are în jur de 50 de nanometri. Spectrul vizibil are între 400 (violet) - 700 (roșu) nanometri. E așa de mic, că lumina vizibilă nu este reflectată de virus.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Când spunem „aforism”, ne gândim la un concentrat de înțelepciune, la o formulare scurtă și percutantă pe care nu o pot mânui decât oameni deosebit de inteligenți. Dar de ce s-a numit aceastã „asfixie a vorbirii“, cum îi spune Cioran, acest mod scurt și sacadat de a gândi – „aforistic”?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române

Filozof meditând (secvență) de Rembrand
• Ceea ce e spui că reprezintă „realitatea” este doar în capul tău. Nu mai există nicio ființă, cel mai probabil, care să vadă lumea, realitatea exterioară, exact așa cum o vede omul. Iar ce vede omul este o construcție unică internă pe baza unor stimuli care nu spun mare lucru despre realitate... Fiecare simț al tău transmite către creier niște semnale electrice care constituie toată baza pentru... „realitate”. Dacă nu crezi, citește asta.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
„A replica” este un verb adesea folosit în mod incorect. „A replica” înseamnă a duplica, a reproduce doar în limba engleză (to replicate).
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
În fapt, ambele cuvinte au sensurile lor bine stabilite. Nu chiar, în fapt, dacă verificați dicționarele limbii române, dar așa ar trebui...
„Virtuos” este adjectiv și se referă la virtute, corectitudine, ca în „fapte virtuoase” ori „femeie virtuoasă”.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Cum se scrie corect: „De obicei” sau „Deobicei”?
„De obicei” este locuțiune adverbială și se scrie din două cuvinte. „De obicei” înseamnă: de regulă, în mod obișnuit, de cele mai multe ori în genere.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
