Dacă Iisus Hristos ar fi trăit până astăzi și ar fi câștigat câte 1 milion RON / zi în fiecare zi a vieții lui, astăzi nu ar fi fost mai bogat decât Jeff Bezos.

În mod clar nu lipsa Internetului făcea ca atât de mulți dintre noi să fie ignoranți...

Sunt puțini care să nu-și dea seama că a uita este imposibil de planificat. În fapt, cu cât vrei mai mult să uiți ceva, cu atât amintirea devine mai durabilă. Cu toate acestea, nu ne putem abține să nu ne supărăm pe cei care uită. De ce-au uitat? Cum e posibil să fi uitat?

Imaginează-ți că furi calul cuiva. Omul rămâne fără cal. Poate face moarte de om să-și recupereze animalul.
Imaginează-ți acum că furi articolul cuiva ori un film / soft de pe Internet. Îl furi, dar proprietarul rămâne cu el :) De aici nedumerirea multora că proprietarul se supără când i fură ceva ce-i rămâne totuși.

Orice organizație în care conducătorul acesteia aprobă reguli pe care el nu trebuie să le respecte este: a) una de stat și / sau b) una unde starea de spirit este în mod necesar proastă.

Dacă vezi un biet muncitor sărac punându-și un pahar de vin înainte de culcare, nu te poți abține de la a gândi: „Aia e... de aia e sărac. Își bea și mințile”.
Dacă vezi un ins cu cravată și care stă încălțat în pantofi în propria casă, mare cât un palat franțuzesc, punându-și un pahar de vin înainte de culcare, nu te poți abține de la a gândi: „Iată ce înseamnă o viață selectă... După o zi de muncă, un mic „somnifer” e binevenit”.

Dacă în creier este eul nostru, atunci suntem doar o chestie eterică ascunsă într-o cutie din os. Și deși credem că știm ce-i real și ce nu e, când visăm jurăm că-i real ceva ce-i doar în cutia în care stăm ascunși.

Cum știu cei care nu știu nimic despre teoria relativității că Einstein a fost un mare om de știință? Probabil că același lucru cu majoritatea oamenilor când vine vorba despre evaluarea lui Picasso ca unul dintre cei mai mari pictori: „Ok, deci ăsta e un pictor mare... Nu înțeleg de ce, dar dacă așa zice lumea...”.

Dacă oamenii chiar au dormit prin peșteri ori sub cerul liber, și triburile fără contact cu civilizația descoperite recent arată că așa au stat lucrurile, atunci probabil că inventarea locuinței, a unui spațiu închis în care să doarmă, l-a scăpat pe om de o frică de care nu scapă cele mai multe alte animale: frica de a fi mâncat / omorât peste noapte de un prădător.

Dragostea, oricât de glorificată în literatură și arte, nu este decât un subterfugiu al Naturii de a asigura procrearea și un start decent în viață  nou-născuților. Durata ei este limitată, orice ar spune unul și altul, fiind planificată biologic să nu dureze o perioadă prea lungă. Este de amintit aceste lucruri banale celui care se pregătește să-și găsească perechea, pentru că dragostea are ca efect secundar ignorarea consecințelor unor decizii nepotrivite: un partener dezirabil sub aspect estetic, dar sărac cu duhul, bolnăvicios, instabil emoțional etc. Când vraja dragostei dispare, realitatea cruntă va năvăli peste cel superficial în acte atât de importante.
În plus, efemeritatea dragostei pare să fi fost înțeleasă încă de la începuturile omenirii de cei cu obiective importante. De aici aranjamentele dintre familiile puternice în materie de căsătorie.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.