Immanuel Kant

Immanuel Kant, 1724-1804

„Ce este luminarea?” este un text scris de Immanuel Kant în 1784, ca răspuns la un articol scris de preotul Johann Frieddrich Zolner, care se pronunțase împotriva căsătoriei civile, apărând căsătoria religioasă. Preotul credea că „sub numele de luminare” se ascunde o mare confuzie cu privire la subiectul căsătoriei și se întreabă, într-o notă de subsol: „Ce este luminarea?”. Kant răspunde acestei provocări. Este bine de înțeles contextul, pentru că altfel textul, care are o bună parte care se ocupă de biserică și religie, este dificil de înțeles.


• Începutul lucrării lui Kant este faimos: „Luminarea este ieșirea omului dintr-o stare de minorat, de care se face vinovat el însuși”. Plecând de la această formulă, s-au deschis tot felul de interpretări, care mai de care mai fantezistă. Cu certitudine cei mai mulți dintre cei care folosesc această maximă nu au citit lucrarea originală a lui Kant. Dar iată ce spune Kant însuși în acest material, în esență...

Ce este minoratul? Neputința de a te servi de propria inteligență, fără a fi condus de altul.

Care este cauza minoratului? Nu lipsa inteligenței, ci lenea și lașitatea (lipsa curajului).

De unde această lene și lașitate? Pentru că este comod. Iar unii devin mentori ai altora pe acest fond (fără să însemne că acești mentori au ieșit din minorat).

Cum se manifestă acest minorat? O carte este „inteligența”, ghidul; un duhovnic este conștiința morală; un medic este dieta pe care-o voi urma.

• Mentorii se îngrijesc ca cei aflați în minorat să creadă că ieșirea din minorat este dificilă și primejdioasă, arătându-le pericolele din situația în care oamenii s-ar mișca în libertate.

• Diverse regulamente și formule sunt, în fapt, cătușe care-l țin pe om în minorat.

• Un public, dacă are libertatea necesară, va ieși din minorat (se va lumina). Cu ajutorul celor ieșiți deja, unii fiind mentori.

• Luminarea este atinsă greu de public. O revoluție nu ajută, pentru că nu coincide cu o reformă a modului de a gândi, a mentalității, ci doar asumă noi prejudecăți.

De ce este, așadar, nevoie pentru luminare? De libertate, adică de a face din propria rațiune un uz public.

• Sunt piedici împotriva rațiunii: ofițerul spune: „execută, nu discuta!”; duhovnicul: „crede, nu comenta!”; un singur stăpân spune: „discutați, dar ascultați!”.

Calea folosirii publice a rațiunii trebuie să fie liberă. Cine face asta? Cărturarul, în fața publicului cititor.

• Folosirea privată a rațiunii poate fi îngrădită, fără a afecta luminarea; întrebuințarea privată se manifestă atunci când persoană este în posturi civice.

Ofițerul trebuie să execute ordinul, când este în serviciul militar, dar în calitate de cărturar, dacă este unul, poate face observații despre greșeli din serviciul militar, când le observă.

Cetățeanul trebuie să-și plătească dările, dar poate critica public, în calitate de cărturar, nedreptățile sistemului de taxare.

Duhovnicul, asemenea, trebuie să-și țină predicile după regulile bisericii, dar, în calitate de cărturar, poate veni cu propuneri de îndreptare a organizării bisericești.

• Nicio organizație, Biserica, un parlament ori un tratat de pace, nu poate obliga la păstrarea neschimbată a unui simbol, pentru că asta ar însemna să obligi societățile viitoare la imposibilitatea de a-și lărgi cunoștințele.

• Un om poate amâna, pentru ceva timp, pentru persoana sa luminarea, dar nu pentru urmași, pentru că asta înseamnă a vătăma și călca în picioare drepturile sacre ale omenirii.

• Trăim astăzi (vremea lui Kant...) într-o epocă luminată? Nu, ci într-una a luminării. Epoca de față este epoca luminării sau secolul lui Friedrich. Un principe care nu găsește nedemn de sine să spună că o este o datorie de a nu prescrie oamenilor nimic în chestiunile religioase este unul luminat. Chiar în privința legiferării, nu există niciun pericol să permită supușilor să propună lumii în mod public gândurile lor privind conceperea legilor. Pe acest subiect niciun alt monarh nu l-a depășit pe cel pe care-l venerăm.

• Doar acel principe care, el însuși luminat, dispune de o armată numeroasă și disciplinată ca garant al liniștii publice, poate spune ce un stat liber nu poate: vorbiți oricât vreți despre ce vreți, dar ascultați!


»  Citește și amplul nostru articol despre Kant.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro