În aprilie 2020 se vor împlini 12 ani de când am scris primul articol pe Scientia (Cum funcționează spectrul electromagnetic). În toată această perioadă am publicat circa 7.700 de articole. În 2019 am publicat 435 de articole și am avut o audiență de circa 2,5 milioane de utilizatori unici. Iată cele mai citite 20 articole, publicate în anul 2019 pe scientia.ro. Plus o serie de articole ce credem că merită citite.


1. Cum au apărut atomii? Originea elementelor din tabelul periodic
2. Şi dacă la momentul Big Bangului s-au "născut" două universuri?
3. Cum poate fi detectată minciuna. Şapte indicii că eşti (probabil) minţit
4.Trei sfaturi pentru a-ţi îmbunătăţi abilitatea de a vorbi în public
5. De ce greutatea ta este diferită pe planeta Marte?
6. Electronii sunt atraşi de protoni. De ce nu cad electronii în nucleul atomului?
7. Sunt psihopaţii atraşi de alţi psihopaţi?
8. Paradoxul gemenilor va fi testat la nivel cuantic
9. Cinci concepte din psihologie care merită știute
10. Ce este o calorie alimentară? Cum se calculează numărul de calorii dintr-un aliment?
11. Este homosexualitatea împotriva naturii? Este aceasta de natură genetică ori efectul unui mediu defectuos?
12. Soarele conţine 99,8 din masa sistemului solar. Iată ierarhia planetelor din sistemul solar, în funcţie de masă
13. Era inevitabil ca omul să apară, în lunga istorie evolutivă a vieții pe Pământ?
14. Cum funcționează mareea?
15. Separarea emisferelor creierului duce efectiv la dublarea personalităţii
16. Care este locul nostru în univers? Ştii în ce super-roi de galaxii te afli?
17. Cum ne influențează mesajele subliminale
18. Putem învăţa pe timpul somnului? Care e cel mai eficient mod de a trezi o persoană?
19. Cele mai bune site-uri de ştiinţă în limba română
20. Cele mai bune canale YouTube de ştiinţă în limba română

***

Iată și o serie de 32 de articole publicate în 2019 care, chiar dacă nu sunt în top 20, credem că au o valoare aparte și ar putea să-ți placă:

1. Provocările tehnologice ale secolului XXI (21 de lecții pentru secolul XXI)
2. Efectele nespecifice ale vaccinurilor. Vaccinurile au efecte asupra sistemului imunitar şi sănătăţii, dincolo de bolile ţintite
3. De ce virusul gripal este atât de greu de stăpânit, iar vaccinarea, deşi dezirabilă, nu asigură, deocamdată, protecţia dorită
4. Formarea și evoluția structurii universului. (1) Galaxiile
5. Formarea și evoluția structurii universului. (2) Roiurile de galaxii, vidurile și filamentele galactice
6. Formarea și evoluția structurii universului. (3) Istoria evoluției universului, pe scurt
7. Fotonii călătoresc cu viteza luminii faţă de orice obiect. Cu ce viteză se deplasează un foton faţă de alt foton?
8. Cât cântăreşte vidul (spaţiul gol)?
9. Dacă fotonii nu au masă, cum sunt ei atraşi de o gaură neagră?
10. Ce este în interiorul unei găuri negre?
11. Ce este spaţiu-timpul?
12. De câte ori trebuie să îndoi o foaie de hârtie pentru a construi un turn de hârtie cât tot Universul?
13. Ce ai vedea dacă te-ai prăbuşi într-o gaură neagră?
14. Accelerația unui corp într-un câmp gravitațional nu este reală
15. De ce nimic nu se deplasează cu o viteză mai mare decât viteza luminii?
16. Gravitaţia este efectul curbării spaţiu-timpului. Cum putem vizualiza mai bine mişcarea obiectelor în spaţiu-timpul curbat?
17. Dacă am pune unul lângă altul toţi atomii din univers, cât spaţiu ar ocupa? Cât de mare ar fi gaura neagră care s-ar crea?
18. Mişcarea şi repausul. Cum poţi spune dacă un corp se mişcă sau nu?
19. Cum e posibil ca o particulă fără masă, ca fotonul ori gluonul, să existe?
20. Cum am ajuns să descoperim găurile negre. O scurtă istorie a evoluţiei gândirii ştiinţifice
21. Cât de periculos este pentru sănătate să intri încălţat în casă?
22. De ce alunecă gheața?
23. De ce plutește gheața? De ce lacurile îngheață de sus în jos?
24. În fapt, mai toţi suntem ca nişte curcani înainte Zilei Recunoştinţei. Ne-ar putea face conştientizarea repetată a morţii mai înţelepţi?
25. Cel mai probabil nu vom înţelege niciodată ce este conştiinţa. Iată de ce
26. De ce nu vom ști niciodată dacă avem liber-arbitru
27. Efectul Dunning-Kruger. Cum incompetenții se supraestimează, fără a înțelege competența la cei care o dețin
28. Problema lui Monty Hall - o problemă de logică ce pune în dificultate minţi luminate
29. Cum să trăiești cu o gaură în creier. Uluitorul caz al lui Phineas Gage
30. Ce ne motivează în viaţă? 16 dorinţe fundamentale care ne definesc comportamentul
31. Ce-i motivează pe cei care ucid în masă?
32. În ce măsură ne putem controla gândurile și emoțiile?

Dar Scientia este mai mult decât miile de articole publicate.
Forumul Scientia, Secțiunea de întrebări și răspunsuri, precum și canalele noastre YouTube (1 și 2) completează universul nostru.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro