
Calea Lactee | Credit: NASA
Această imagine parțială a galaxiei din care facem parte, Calea Lactee, a fost surprinsă pe 23 august a.c. de pe Stația Spațială Internațională, situată la acel moment la 420 de kilometri deasupra sudului Iranului. Camera foto a fost configurată pentru lumină slabă și expunere îndelungată.
„Aura” verzuie care înconjoară Terra reprezintă un strat fragil și subțire de aer denumit „atmosferă”, care are o importanță esențială pentru viața pe Terra.
Am scris mai sus „imagine parțială”. Nu pentru că s-a focalizat fotograful din SSI pe o anumită porțiune a galaxiei, ci pentru că este imposibil să avem vreodată o imagine de ansamblu a galaxiei. Este pur și simplu prea mare, iar omul nu are nicio posibilitate de a ieși vreodată în afara acesteia cu vreun vehicul pentru a transmite imagini care să surprindă întreaga galaxie.
Diversele imagini de ansamblu pe care le vedeți pe Internet cu, chipurile, Calea Lactee, sunt imagini generate pe calculator, nu imagini reale ale galaxiei noastre.
Calea Lactee conține sute de miliarde de stele, suficient gaz și praf pentru a forma miliarde de alte stele și de cel puțin zece ori mai multă materie întunecată decât toate stelele și gazul la un loc.
Puteți citi și:
• Calea Lactee este mult mai mare decât se credea
• Cum funcționează atmosfera terestră
• Evoluția universului, pas cu pas, de la naștere până la 500 de milioane de ani
Sursa: NASA
