Importanţa fitoplanctonului (2)
Fitoplanctonul este baza pentru hrana din mediul acvatic, hrănind de la animale microscopice ca zooplanctonul, la balenele cu atât de multe tone. Peştii mici şi nevertebratele mănâncă fitoplanctonul şi apoi aceste animale mai mici sunt mâncate de unele mai mari.
Petele solare
În secolul al V-lea î.Hr. chinezii au observat pete închise la culoare pe Soare. În 1610, Galileo Galilei din Italia, Johannes Fabricius din Olanda, Christopher Scheiner din Germania şi Thomas Harriott din Anglia, fiecare independent au făcut primele observaţii despre petele solare.
Ce este fitoplanctonul? (1)
Derivat din gr. "phyto" (plantă) şi "plankton" (făcut să rătăcească), fitoplanctonul e format din organisme microscopice ce trăiesc în medii acvatice, sărate şi dulci. Parte din fitoplancton e alcătuit din bacterii, parte din protiste, iar mare parte din plante unicelulare.
Telefoanele mobile şi cancerul
Experţi din diverse domenii ce au legătură cu telefonia mobilă şi implicaţiile folosirii telefonului mobil asupra sănătății omului au căzut de acord în vara acestui an, într-o întâlnire sub egida OMS, cu privire la faptul că folosirea telefoanelor mobile ar putea fi cancerigenă.
Energia: cheia originii vieţii complexe
Sec. XXI este dominat de ideea conservării energiei. Orientarea către clădiri, maşini şi stiluri de viaţă ecologice este şi la modă, şi necesară, dar în acelaşi timp ironică. Tendinţa de a consuma din ce în ce mai multă energie este adânc întipărită în istoria noastră.
Continentele (7)
După cum am menţionat şi în articolul anterior, Terra are în componenţă în prezent 6 continente. În acest articol vom face o scurtă prezentare a celor şase continente şi a câtorva continente din trecutul geologic al planetei noastre.
Curiozităţi din ştiinţă (1)
Ne influenţează oare astrele cereşti? Dacă da, în ce măsură? Cu ce viteză călătoresc semnalele electrice nervoase la mamifere? De ce forţă avem nevoie pentru a muta un atom de cobalt pe o suprafaţă de cupru? Răspunsurile, în continuare.
Formele de relief (6)
Suprafaţa Terrei nu este netedă, ci are numeroase neregularităţi, denumite forme de relief. Unele zone ale litosferei sunt mai înalte, altele mai joase, unele sunt mai netede, altele mai încreţite. Azi vorbim despre principalele forme de relief şi caracteristicile lor.
Plăcile tectonice (5)
Litosfera, mai precis mantaua superioară şi scoarţa terestră, este fragmentată în plăci denumite plăci tectonice. Există 7 plăci tectonice majore, de mărimea continentelor şi circa 12 mult mai mici. Mai multe detalii pe această temă, în articolul de mai jos.
Lobii creierului
Lobii sunt zone întinse ale cortexului cerebral delimitate de şanţurile creierului. Lobul occipital, specializat în vedere, e situat în partea posterioară a creierului. Stimularea cu un curent electric de mică intensitate a cortexului vizual primar face ca o persoană să vadă fosfene.
Structura geologică a Terrei (4)
Vorbim astăzi despre alcătuirea geologică a Terrei, despre nucleul alcătuit din fier şi nichel şi despre straturile de rocă ce-l învelesc. Principalele straturi de rocă din alcătuirea Terrei sunt mantaua şi scoarţa terestră.
Placebo şi efectul placebo (2)
„Efectul Placebo” constă în efectul fiziologic şi psihologic ce determină îmbunătăţirea stării de sănătate a unui pacient în urma administrării unui placebo. În continuare, partea a doua a articolului "Placebo și Efectul Placebo: implicații asupra demersului terapeutic".
Obezitatea îţi micşorează creierul
Felul în care îţi îngrijeşti corpul poate avea efecte serioase asupra stării tale de spirit. Şi oricare dintre cele două extreme îţi poate dăuna. Două noi studii dezvăluie că atât obezitatea, cât şi exerciţiile fizice intense pot avea efecte negative asupra creierului.
Placebo şi efectul placebo (1)
Domeniul medical se remarcă astăzi printr-o complexitate ce evoluează permanent, ceea ce poate face dificil de acceptat ideea că până în secolul XIX numai un număr redus din medicamentele existente aveau valoare terapeutică reală.
Naşterea şi evoluţia Pământului (3)
În articolul anterior am descris Pământ şi geosferele acestuia. Astăzi vom face o scurtă prezentare a naşterii Terrei şi a evoluţiei acesteia după formare. Vom vedea cum s-a format Terra, cum a apărut Luna, ce a dus la apariţia vieţii, cum s-a format stratul de ozon şi multe altele.
Simetria în 60 de secunde
Simetria este expresia corespondenţei perfecte dintre lucruri. Experimentăm diferite forme de simetrie zi cu zi. Bebeluşii recunosc simetria în distribuţia echilibrată a părţilor feţei părinţilor. Copiii văd simetria matematică în adunare: 1 + 2 = 2 + 1.
Cortexul cerebral
Stratul aflat la exteriorul cerebrumului se numeşte cortexul cerebral. Acest strat are în medie o grosime de 3.2 mm la fiinţele umane. Cortexul cerebral acoperă suprafaţa cerebrumului, urmând forma creierului (circumvoluţiunile şi fisurile).
Planeta Terra (2)
Terra este a treia planetă ca distanţă de la Soare şi a cincea ca dimensiune din sistemul solar. După informaţiile pe care le avem, Terra este singura planetă pe suprafaţa căreia există viaţă, acest lucru fiind posibil datorită un caracteristici specifice ale acestei planete.
ARN Plug and Play
Specialişti din domeniul ingineriei genetice au creat un dispozitiv biologic care, introdus în interiorul celulei, este capabil ca, în funcţie de moleculele care îl accesează să îndeplinească diverse roluri. Dispozitivul organizează expresia anumitor gene.
Vor domina femeile lumea în viitor?
Studii recente scot în evidenţă faptul că femeile depăşesc bărbaţii în ceea ce priveşte rata de absolvire a facultăţilor ori inteligenţa socială. Vom asista oare la o schimbare de dinamică a puterii în societăţile moderne? În continuare, două puncte de vedere pe această temă.
„Vise” versus „visuri”. Cum este corect?
Un alt cuvânt care pune probleme din punct de vedere al pluralului (vezi şi Viruşi versus virusuri. Cum este corect?) este substantivul neutru vis.
În principiu, vorbim despre vis - ca înlănţuire de imagini pe timpul somnului şi vis - ca aspiraţie, dorinţă arzătoare etc. Dicţionarele limbii române nu ne ajută prea mult, pentru că nu fac diferenţa, sub aspectul pluralului, între cele două sensuri de bază ale termenului vis.
