SperiatăAi fost vreodată atât de speriat sau de surprins de ceva încât ai făcut pe tine, fie şi doar puţin? Este în regulă, eşti printre prieteni, nimeni nu o să râdă de tine. La urma urmelor, nu a fost vina ta. Este vorba de un mecanism cerebral complicat, pe care ţi-l dezvăluim aici.

 

 

 

 

Mai exact, dacă ai urinat puţin ultima dată când ai fost speriat, acesta a fost probabil din cauza creierului tău care a gândit singur. Deci ce se întâmplă atunci când îţi laşi materia cenuşie să gândească pentru tine?

Controlul vezicii urinare se reduce la un sistem de mecanisme controlate de trei sisteme găzduite de creierul tău. Primul este o zonă din trunchiul cerebral numită centrul pontin al micţiunii (îi vom spune pe scurt CPM), al doilea este cortexul prefrontal, iar cel de-al treilea este sistemul limbic.

 



Dacă singura parte a creierului tău care ar fi în legătură cu vezica ar fi CPM-ul, ai urina în mare parte de fiecare dată când vezica ta s-ar umple. Când vezica ta se dilată dincolo de un anumit prag, neuronii din CPM încep să reacţioneze. Creşterea activităţii de la nivelul CPM-ului face ca uretra să se relaxeze şi ca vezica să se contracte. Din fericire, majoritatea dintre noi putem controla această activitate în mod conştient prin trimiterea unor semnale inhibitorii de la cortexul prefrontal până la CPM-ul din trunchiul cerebral.

Şi asta este partea în care intervine sistemul limbic şi distruge totul. Sistemul limbic a fost considerat pentru o lungă perioadă drept o combinaţie de regiuni cerebrale, responsabil pentru reacţia ”luptă sau fugi”. Aceasta poate fi deosebit de utilă atunci când corpul tău are nevoie de un impuls biochimic pentru a reuşi, de exemplu, să fugă de un criminal care are un topor sau să se lupte cu un urs grizzly.

Dar când vine vorba de continenţă, prea multe semnale de la sistemul limbic constituie cel mai mare duşman, deoarece în momentul când acestea sunt deosebit de puternice, CPM-ul tău (care, aşa cum îţi aminteşti, este responsabil de golirea vezicii) începe să aibă probleme în a urma impulsurile inhibitorii ale cortexului prefrontal. Când semnalele de la sistemul limbic devin prea intense, CPM-ul tău nu mai ascultă de nimeni şi atunci urinezi – fie că vrei sau nu.

Dar oricât de dăunător ar putea fi faptul de a face pe tine pentru statutul tău social, există dovezi care sugerează că incontinenţa poate să fi fost odată un avantaj evoluţionist. Brian Palmer, de la Slate.com, scrie:

”Ceea ce e clar este că a urina atunci când te afli în pericol e o caracteristică generală a regnului animal. Gazelele urinează atunci când sunt urmărite cu încrâncenare de un leu. Porumbeii devin adesea incontinenţi atunci când sunt alergaţi de copilaşi cu ochi vioi. şobolanii de laborator au obiceiul neplăcut de a urina pe mâinile cercetătorilor. Unii speculează că acest instinct este legat de practica marcării teritoriului cu urină pentru a preveni conflictele. Pe de altă parte, s-ar putea ca urinatul să aibă scopul de a-l face pe prădător să piardă urma prăzii. În lipsa unei explicaţii bune, sunteţi liberi să speculaţi.”

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului http://io9.com/5854873/why-do-people-pee-when-theyre-frightened?tag=neuroscience, publicat de io9.com.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro