Când un ministru al apărării anunță că una dintre prioritățile sale este testarea anuală a nivelului de testosteron al militarilor, este greu să nu te întrebi dacă asistăm la o schimbare de paradigmă în medicina militară sau la un nou episod al războaielor culturale americane. Admistrația americană actuală este cunoscută pentru idei cel puțin controversate, dacă nu de-a dreptul redicole, când vine vorba despre medicină. Am scris și noi despre unele dintre acestea (1, 2 și 3).
Pe 15 iulie 2026, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a anunțat lansarea unui program național de screening pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul militarilor americani. Măsura prevede ca toți militarii cu vârsta de peste 30 de ani să fie testați anual în cadrul evaluărilor medicale periodice, iar cei mai tineri să poată solicita testarea în mod voluntar. Dacă investigațiile indică un deficit hormonal, medicii vor putea recomanda terapie de substituție cu testosteron (testosterone replacement therapy – TRT), însă tratamentul va rămâne opțional.
Anunțul nu a fost făcut într-un comunicat tehnic adresat corpului medical militar, ci într-un videoclip publicat pe rețeaua X, intitulat sugestiv „The High-T Department of War” („Departamentul de Război High-T”). Hegseth a argumentat că războiul modern cere soldați aflați la capacitate fizică și psihică maximă și că armata are obligația de a le oferi „cea mai bună îngrijire medicală din lume”, astfel încât aceștia să fie „puternici, rezilienți și capabili”.
Din formularea oficială reiese că obiectivul declarat nu este creșterea artificială a performanței, ci identificarea militarilor care suferă de un deficit hormonal ce le-ar putea afecta sănătatea și capacitatea de luptă. Hegseth a insistat că programul urmărește „restabilirea și optimizarea capacităților naturale”, nu dopajul hormonal.
Totuși, contextul în care apare această inițiativă este mult mai amplu.
O piesă dintr-un proiect politic mai larg
Programul Pentagonului nu apare izolat. El se înscrie într-o direcție promovată de administrația Trump, în care sănătatea masculină și accesul la terapiile cu testosteron au devenit teme politice.
Cu doar câteva săptămâni înainte, Departamentul american al Sănătății (HHS), condus de Robert F. Kennedy Jr., a anunțat că solicită modificarea informațiilor oficiale de prescriere pentru terapiile cu testosteron, în urma unei reevaluări a dovezilor științifice disponibile. Printre modificările propuse se află eliminarea avertismentului potrivit căruia eficiența terapiei în cazul hipogonadismului asociat îmbătrânirii nu ar fi fost demonstrată, precum și actualizarea informațiilor privind riscul de cancer de prostată și hiperplazia benignă de prostată.
Kennedy a prezentat această schimbare drept o încercare de a „pune din nou știința în centrul sănătății bărbaților”. Susținătorii administrației afirmă că prea mulți bărbați cu deficit hormonal rămân nediagnosticați și netratați.
În acest context, inițiativa Pentagonului apare ca o extindere firească a unei politici mai generale de facilitare a accesului la terapia hormonală.
De ce tocmai armata?
Există și un argument specific mediului militar. În ultimii ani, cercetările asupra forțelor speciale americane au arătat că stresul cronic, lipsa somnului, antrenamentele extreme și misiunile repetate pot afecta nivelurile hormonale ale militarilor. În același timp, armata americană s-a confruntat cu o altă problemă: utilizarea necontrolată a testosteronului și a altor substanțe pentru creșterea performanței, în special în rândul unor membri ai forțelor speciale.
Un moment de cotitură a fost moartea unui militar Navy SEAL în 2022, ancheta ulterioară scoțând la iveală o utilizare mult mai răspândită decât se credea a testosteronului și a altor substanțe cu efect anabolic. Drept urmare, Marina SUA a introdus ulterior teste antidoping dedicate unor astfel de hormoni.
Din această perspectivă, Pentagonul încearcă să transmită un mesaj clar: dacă există un deficit hormonal real, acesta trebuie diagnosticat și tratat medical, nu compensat prin automedicație sau prin achiziționarea ilegală de produse de pe piața neagră.
Entuziasm și scepticism
Anunțul a provocat imediat reacții puternice. Susținătorii măsurii afirmă că este absurd ca armata să monitorizeze cu atenție colesterolul, tensiunea arterială sau glicemia militarilor, dar să ignore un hormon care influențează masa musculară, densitatea osoasă, starea psihică și recuperarea fizică.
Criticii observă însă că inițiativa pare să depășească ceea ce recomandă ghidurile medicale actuale. Ei subliniază că, în endocrinologie, simpla descoperire a unui nivel mai mic de testosteron nu este suficientă pentru a justifica tratamentul și că diagnosticul de hipogonadism este mult mai complex.
Au existat și critici privind faptul că programul pare să fie conceput exclusiv pentru bărbați, fără o abordare similară privind modificările hormonale care apar la femeile militar, de exemplu în perioada perimenopauzei.
În plus, mai mulți endocrinologi au remarcat că nivelul testosteronului este unul dintre cei mai dificili parametri biologici de interpretat. El variază în funcție de ora din zi, calitatea somnului, stres, alimentație, boli acute și numeroși alți factori. Din acest motiv, o singură analiză de sânge nu este suficientă pentru stabilirea diagnosticului.
Ce spune știința despre deficitul de testosteron și terapia hormonală
La prima vedere, inițiativa Pentagonului poate părea o măsură de bun-simț: identificarea și tratarea unei eventuale deficiențe hormonale la persoane supuse unui stres fizic și psihic excepțional. Ce susține literatura științifică actuală testarea sistematică a tuturor militarilor și administrarea mai largă a terapiei cu testosteron? Răspunsul este mai nuanțat decât lasă să se înțeleagă discursul politic.
Inițiativa secretarului american al apărării, Pete Hegseth, pornește de la o premisă aparent corectă: dacă testosteronul contribuie la menținerea masei musculare, a densității osoase, a funcției sexuale și a stării generale, atunci identificarea militarilor cu valori scăzute ar trebui să îmbunătățească sănătatea și capacitatea operațională a armatei.
Problema este că, în practica medicală, deficitul de testosteron nu poate fi stabilit printr-o singură analiză și nu poate fi redus la ideea că „mai mult testosteron înseamnă performanță mai bună”. Între tratarea unui hipogonadism real și transformarea testosteronului într-un instrument de „optimizare” există o diferență esențială.
O valoare scăzută nu înseamnă automat boală
Testosteronul este produs în principal de testicule, sub controlul unui sistem hormonal care implică hipotalamusul și glanda hipofiză. Hormonul participă la dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine, la menținerea libidoului, a producției de spermatozoizi, a masei musculare, a densității osoase și a formării globulelor roșii.
Nivelul testosteronului nu este însă constant. El este, de regulă, mai ridicat dimineața, scade pe parcursul zilei și poate varia considerabil de la o zi la alta. Somnul insuficient, alimentația deficitară, o boală acută, stresul, obezitatea, consumul de alcool, anumite medicamente sau efortul fizic extrem pot determina scăderi temporare.
Toate acestea sunt relevante pentru mediul militar. Un soldat testat după mai multe nopți cu somn fragmentat, după un exercițiu intens sau în timpul recuperării după o boală poate avea o valoare redusă fără să sufere de hipogonadism propriu-zis.
Din acest motiv, Societatea Americană de Endocrinologie recomandă ca diagnosticul să fie stabilit numai la bărbații care prezintă atât simptome compatibile, cât și valori „neechivoc și constant scăzute” ale testosteronului. Rezultatul trebuie confirmat prin repetarea analizei dimineața, în condiții standardizate. Societatea nu recomandă screeningul de rutină al tuturor bărbaților din populația generală.
Și Asociația Americană de Urologie recomandă confirmarea deficitului prin cel puțin două determinări separate, efectuate dimineața. Ghidul său folosește valoarea de aproximativ 300 nanograme pe decilitru drept prag orientativ, dar subliniază că cifra trebuie interpretată împreună cu simptomele și cu situația clinică a pacientului.
Cu alte cuvinte, un militar nu ar trebui diagnosticat doar pentru că o analiză a indicat o valoare sub un anumit prag. Trebuie stabilit dacă rezultatul se repetă, dacă există simptome și dacă nu există o cauză temporară sau reversibilă.
Ce simptome contează cu adevărat
Unele simptome ale deficitului de testosteron sunt relativ sugestive: reducerea libidoului, diminuarea erecțiilor spontane, infertilitatea, reducerea pilozității corporale, scăderea volumului testicular sau pierderea masei osoase.
Altele sunt mult mai puțin specifice: oboseala, lipsa motivației, tulburările de somn, iritabilitatea, starea depresivă, creșterea în greutate ori scăderea performanței fizice.
Într-o populație militară, aceste manifestări pot avea numeroase alte explicații. Oboseala poate proveni din lipsa somnului, suprasolicitare, anemie, depresie, apnee obstructivă de somn, infecții, deficit caloric sau efectele unor medicamente. O scădere a performanței nu indică automat o problemă endocrină.
Aceasta este una dintre marile dificultăți ale programului Pentagonului: dacă testarea identifică numeroase rezultate izolate ușor scăzute, există riscul ca simptome nespecifice să fie atribuite testosteronului, iar militarii să primească un diagnostic care nu explică în realitate problemele lor.
Când este tratamentul justificat
Există situații în care terapia cu testosteron este bine întemeiată medical. Unii bărbați nu produc suficient hormon din cauza unor boli ale testiculelor, a unor tulburări hipofizare sau hipotalamice, a tratamentelor oncologice, a unor boli genetice ori a unor traumatisme.
În asemenea cazuri, substituția hormonală nu este o metodă de amplificare a performanței, ci înlocuiește un hormon pe care organismul nu îl mai produce în cantitate suficientă.
Ghidul Societății de Endocrinologie recomandă testosteronul la bărbații cu deficit simptomatic confirmat, după discutarea beneficiilor, a limitelor și a riscurilor. Scopul este restabilirea valorilor în zona fiziologică, nu ridicarea lor peste limitele naturale.
Această distincție este fundamentală. Terapia de substituție nu ar trebui confundată nici cu dopajul anabolic, nici cu administrarea preventivă la bărbați sănătoși.
Ce beneficii au fost demonstrate
Cele mai ample cercetări asupra efectelor tratamentului la bărbații în vârstă cu valori scăzute au fost Testosterone Trials, o serie de studii clinice finanțate de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite. Rezultatele nu au confirmat imaginea testosteronului ca tratament general pentru întinerire. Beneficiile au existat, dar au fost selective și, în unele cazuri, moderate.
Cel mai constant efect a fost observat asupra funcției sexuale. La bărbații cu testosteron redus și simptome, tratamentul a îmbunătățit dorința sexuală și, într-o măsură mai mică, activitatea sexuală și funcția erectilă. Efectul nu a fost însă spectaculos și nu a transformat testosteronul într-o soluție universală pentru disfuncția erectilă, care are frecvent cauze vasculare, neurologice sau psihologice.
Tratamentul a determinat și creșterea densității minerale și a rezistenței estimate a oaselor, în special la nivelul coloanei vertebrale. Nu s-a demonstrat însă convingător că această modificare reduce efectiv numărul fracturilor. Pentru aceasta ar fi necesare studii mai lungi și cu un număr mai mare de participanți.
Un alt beneficiu a fost corectarea anemiei la unii bărbați cu valori mici ale testosteronului. Hormonul stimulează producția de globule roșii, iar tratamentul a crescut concentrația hemoglobinei atât la participanții cu anemie fără cauză identificată, cât și la unii dintre cei cu anemie produsă de alte afecțiuni.
În schimb, rezultatele privind energia, vitalitatea și funcția fizică au fost mult mai modeste. Testosteronul nu a produs o îmbunătățire clară și generală a capacității de mers, iar efectele asupra stării de spirit au fost mici.
Nici ideea că testosteronul ar îmbunătăți memoria sau capacitatea cognitivă nu a fost confirmată. În studiile efectuate la bărbați vârstnici cu tulburări de memorie și testosteron scăzut, tratamentul nu a produs beneficii semnificative asupra funcțiilor cognitive.
Prin urmare, datele nu susțin folosirea testosteronului ca tonic general pentru energie, inteligență, motivație sau performanță psihologică.
Va face testosteronul soldații mai puternici?
Administrarea testosteronului poate crește masa musculară și, în anumite condiții, forța. Efectul depinde însă de doză, de nivelul inițial al hormonului, de vârstă, alimentație și antrenament.
La un bărbat cu deficit hormonal autentic, readucerea testosteronului în zona fiziologică poate contribui la recuperarea masei musculare pierdute. Dar nu rezultă de aici că administrarea hormonului unui militar cu valori normale îl va transforma într-un soldat mai eficient.
Creșterile mari ale masei și forței musculare observate la utilizatorii de steroizi apar frecvent la doze care depășesc cu mult substituția medicală. Aceasta nu mai este terapie, ci expunere farmacologică supranormală, asociată cu riscuri considerabile.
În plus, capacitatea operațională nu este echivalentă cu masa musculară. Rezistența la efort, coordonarea, judecata, disciplina, calitatea somnului, adaptarea la căldură, capacitatea cardiovasculară și lucrul în echipă nu sunt controlate de un singur hormon.
Nu există în prezent dovezi clinice solide că screeningul generalizat și terapia hormonală oferită pe baza acestuia îmbunătățesc eficiența unei armate sau rezultatele misiunilor militare.
Riscul cardiovascular: o controversă parțial clarificată
Timp de mai mulți ani, una dintre cele mai mari temeri legate de terapia cu testosteron a fost că aceasta ar putea crește riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Cel mai important studiu recent este TRAVERSE, publicat în 2023. Cercetarea a inclus peste 5.000 de bărbați de vârstă mijlocie și înaintată, cu simptome de hipogonadism, două valori scăzute ale testosteronului și boală cardiovasculară existentă sau risc cardiovascular ridicat.
În ceea ce privește obiectivul principal – infarctul, accidentul vascular cerebral și decesul de cauză cardiovasculară – terapia cu testosteron nu s-a dovedit mai periculoasă decât placebo pe durata urmăririi.
Rezultatul este liniștitor, dar nu înseamnă că tratamentul este complet lipsit de riscuri. În grupul care a primit testosteron au fost observate mai multe cazuri de fibrilație atrială, embolie pulmonară și leziuni renale acute. Studiul nu a fost conceput pentru a demonstra siguranța administrării la bărbați sănătoși, la persoane tinere sau la cei care utilizează doze destinate creșterii performanței.
O metaanaliză care a reunit date individuale din mai multe studii clinice nu a identificat nici ea o creștere a evenimentelor cardiovasculare sau a mortalității în timpul tratamentului pe termen scurt și mediu. Autorii au precizat însă că datele privind siguranța pe termen foarte lung rămân insuficiente.
Pe baza rezultatelor TRAVERSE, FDA a eliminat în 2025 avertismentul general privind riscul crescut de infarct și accident vascular cerebral de pe etichetele produselor cu testosteron. Agenția a introdus însă un avertisment privind creșterea tensiunii arteriale, observată în studiile de monitorizare ambulatorie.
Așadar, dezbaterea nu mai poate fi rezumată prin afirmația că testosteronul „provoacă infarct”. Dar nici nu poate fi declarat complet inofensiv.
Sângele poate deveni prea vâscos
Unul dintre cele mai cunoscute efecte adverse este creșterea hematocritului, adică a proporției ocupate de globulele roșii în sânge.
Același mecanism care permite testosteronului să corecteze anemia poate conduce la producerea unui număr excesiv de eritrocite. Sângele devine mai vâscos, iar riscul de complicații trombotice poate crește.
Din acest motiv, hemoglobina și hematocritul trebuie măsurate înainte de inițierea terapiei și apoi periodic. Dacă hematocritul crește prea mult, tratamentul trebuie redus, întrerupt sau reevaluat.
Într-un program aplicat unui număr mare de militari, această monitorizare ar necesita o infrastructură medicală serioasă. Nu ar fi suficient ca soldații să primească o rețetă și să fie verificați abia la următoarea evaluare anuală.
Fertilitatea: un risc adesea ignorat
Testosteronul administrat din exterior poate suprima secreția hormonilor hipofizari care stimulează testiculele. Ca urmare, producția proprie de testosteron și, mai ales, producția de spermatozoizi pot scădea substanțial.
Testiculele se pot micșora, iar fertilitatea poate fi afectată. Uneori efectul este reversibil după oprirea tratamentului, dar revenirea poate dura luni, iar recuperarea completă nu este garantată în toate cazurile.
De aceea, ghidurile nu recomandă terapia cu testosteron bărbaților care doresc să conceapă un copil în viitorul apropiat.
Acest aspect este deosebit de important într-o armată în care numeroși beneficiari pot avea 30 sau 35 de ani și pot dori copii. O campanie care prezintă testosteronul în principal ca mijloc de menținere a forței riscă să minimalizeze un efect advers cu consecințe personale majore.
Prostata și celelalte contraindicații
Dovezile actuale nu arată că terapia cu testosteron provoacă în mod direct cancer de prostată. Totuși, testosteronul poate stimula țesuturile prostatice, iar bărbații trebuie evaluați înainte și în timpul terapiei, în funcție de vârstă și de factorii individuali de risc.
Tratamentul este evitat sau amânat în anumite situații, între care cancerul de prostată sau de sân activ ori suspectat, hematocritul foarte ridicat, apneea severă de somn netratată, insuficiența cardiacă necontrolată, infarctul sau accidentul vascular cerebral recent și dorința imediată de fertilitate.
Pot apărea și acnee, retenție de lichide, sensibilitate mamară, agravarea unor simptome urinare sau oscilații ale dispoziției. Preparatele injectabile pot produce variații mai mari ale concentrației hormonale, în timp ce gelurile pot fi transferate accidental prin contact cutanat altor persoane.
Problema centrală: screeningul înaintea diagnosticului
Programul Pentagonului nu este lipsit de justificare medicală. Militarii sunt expuși la stres, privare de somn, traumatisme, variații importante de greutate și efort fizic intens. Toate acestea pot afecta sistemul endocrin, iar unii militari cu deficit real pot rămâne nediagnosticați.
Dar politica anunțată inversează într-o anumită măsură ordinea obișnuită a medicinei clinice. În practica recomandată de ghiduri, medicul pornește de la simptome și de la istoricul pacientului, apoi solicită analize și confirmă diagnosticul. În screeningul generalizat, analiza este făcută mai întâi tuturor, iar medicii trebuie să decidă ulterior ce înseamnă fiecare rezultat.
Această abordare poate identifica boli reale, dar produce și rezultate fals pozitive, investigații suplimentare, anxietate și tratamente inutile. Cu cât este testată o populație mai mare în care boala autentică este relativ rară, cu atât crește proporția rezultatelor anormale care nu reprezintă un hipogonadism clinic.
Pragul de 30 de ani ales de Pentagon pare cu atât mai discutabil. Declinul testosteronului odată cu vârsta este gradual, variabil și influențat puternic de starea generală de sănătate. Nu există o ruptură biologică bruscă la împlinirea vârstei de 30 de ani care să transforme screeningul anual într-o necesitate medicală.
Un hormon prins între medicină și ideologie
Limbajul ales de Hegseth – „High-T Department of War”, letalitate, forță și performanță masculină – face dificilă separarea inițiativei medicale de simbolismul politic al testosteronului.
Testosteronul este un hormon real, cu funcții biologice importante și indicații terapeutice legitime. Dar în cultura publică el este încărcat cu sensuri care depășesc endocrinologia: masculinitate, autoritate, curaj, agresivitate, energie și eficiență.
Aceste asocieri riscă să creeze impresia că un nivel mai mare este întotdeauna mai bun. În biologie însă, hormonii funcționează în intervale și sisteme de reglare. Atât deficitul, cât și excesul pot produce probleme.
În plus, dacă un militar asociază testosteronul cu valoarea sa profesională sau cu masculinitatea, caracterul oficial „voluntar” al tratamentului poate deveni mai puțin clar în practică. Presiunea culturală a unității poate influența o decizie care ar trebui să rămână strict medicală.
Concluzie: tratamentul este valid; screeningul generalizat rămâne nedovedit
Știința susține terapia cu testosteron atunci când sunt îndeplinite trei condiții: există simptome compatibile, deficitul este confirmat prin analize repetate, iar pacientul este evaluat și monitorizat corespunzător.
În asemenea cazuri, tratamentul poate îmbunătăți funcția sexuală, poate crește densitatea osoasă, poate corecta unele forme de anemie și poate contribui la refacerea compoziției corporale.
Știința nu susține însă ideea că testosteronul reprezintă un mijloc general de creștere a energiei, a capacității cognitive, a motivației sau a performanței militare. Beneficiile asupra vitalității și funcției fizice sunt limitate, iar efectele asupra cogniției nu au fost demonstrate.
Datele recente sunt relativ liniștitoare în privința riscului general de infarct sau accident vascular cerebral la bărbații atent selectați și monitorizați. Rămân totuși riscuri privind creșterea hematocritului și a tensiunii arteriale, tulburările de ritm, tromboembolismul, fertilitatea și efectele administrării pe termen foarte lung.
Inițiativa Pentagonului poate deveni un program medical rezonabil doar dacă testarea nu este confundată cu diagnosticul, dacă rezultatele izolate nu conduc automat la tratament și dacă sunt căutate mai întâi cauzele reversibile: lipsa somnului, obezitatea, deficitul energetic, stresul, bolile cronice sau medicamentele.
Altfel, un proiect prezentat drept medicină preventivă riscă să transforme un hormon necesar într-un indicator administrativ al masculinității și să ofere o soluție farmacologică pentru probleme care, adesea, nu sunt în primul rând hormonale.
