Cunoscutul gânditor Nassim Nicholas Taleb a ținut recent o prelegere în cadrul întâlnirii anuale a Institutului Ron Paul. Mai jos, principalele idei exprimate. Videoclipul cu prelegerea poate fi văzut integral pe platforma X (fostă Twitter) aici.
„Am șapte puncte. De ce șapte? Pentru că am citit prea multă istorie babiloniană în ultima vreme. (N. tr. Taleb face aici referire la faptul că în Babilon și în Orientul Apropiat antic, numărul 7 avea o puternică semnificație mistică și simbolică).
I. DE LA CONECTIVITATE LA TEHNOFEUDALISM
Primul punct este despre concentrare, o caracteristică distinctivă a lumii moderne, adesea legată de ceea ce am numit „problema lebedei negre”. Vedem acum efecte de tipul „câștigătorul ia totul” peste tot, care are drept cauză conectivitatea.
Imaginați-vă o insulă cu multe specii, dar cu o densitate mare pe metru pătrat. Comparați-o cu un continent, unde deschiderea spațiului duce la mai puține specii pe metru, pentru că unele ajung să domine. Aceasta reflectă viața culturală și economică de azi.
Luați cărțile, de pildă. Toată lumea citește aceleași titluri — cum ar fi „Harry Potter”. Sau, în muzică, „The Beatles”.
În ce privește piața cărții, câțiva autori domină. Ori vinzi 20 de milioane de exemplare, ori lucrezi la Starbucks (dacă nu boicotezi compania, cum fac eu personal).
Această concentrare se aplică și cântăreților de operă. În trecut, puteau trăi decent la nivel local, pentru că nu existau înregistrări audio-vizuale. Acum, câțiva super-staruri obțin majoritatea veniturilor.
Această concentrare nu este, în sine, rea — reprezintă doar o parte din mecanismele pieței, modul în care funcționează lucrurile.
Problema apare atunci când vârful devine „lipicios”. Drumul de la un cămin studențesc la dominația prin Google era odată scurt, iar motoare de căutare precum AltaVista puteau dispărea într-o clipă, înlocuite de Google, adoptat universal. Dar acum, înlocuirea Google este mult mai grea, pentru că dominația s-a cimentat, ceea ce e nesănătos. Aceasta duce la ceea ce unii, precum Varoufakis, numesc tehnofeudalism.
Concentrarea se aplică și virusurilor. COVID s-a răspândit global cam într-o săptămână, dominând planeta. Comparați cu ciuma bubonică, ce a avut nevoie de ani pentru a călători din ceea ce era Constantinopol până în nordul Angliei și nu a ajuns niciodată în Americi, din cauza conectivității limitate.
Hiper-conectivitatea de azi amplifică concentrarea, care devine patologică doar dacă ne agățăm de o înțelegere arhaică, de manual de început de secol XX, a vieții economice, sociale, culturale și biologice.
În ce privește averile, de pildă, doar 20% dintre familiile de miliardari din SUA rămân astfel după 20 de ani, dar în Europa este invers — concentrarea devine mai rigidă, și ne îndreptăm spre versiunea europeană, mai înțepenită, la scară globală.
Comentariul 1:
Capitalismul funcționează nu doar permițând mobilitatea ascendentă, ci și prin accelerarea echivalentului ei descendent.
II. DINAMICĂ ȘI NEÎNȚELEGEREA PROCESELOR ISTORICE
Al doilea punct este dificultatea noastră de a înțelege dinamica, în special în geopolitică, pentru că istoricii și statisticienii văd istoria diferit.
Specialitatea mea este în procese stocastice (într-un fel), așa că eu văd istoria ca pe un proces dinamic, nu ca pe o descriere statică de manual.
Comentariul 2:
Atât PIB-ul, cât și rata de creștere a acestuia pot induce în eroare în proiectarea stărilor viitoare; dar erorile rezultate din ignorarea diferențelor de creștere pot fi monstruoase, din cauza efectului de compunere. Când ai dubii, ia rata de creștere drept status quo.
Când am publicat „Lebăda Neagră” în 2007 (a redevenit un bestseller recent, în ciuda avertismentelor că tweeturile mele despre Palestina îmi vor face cărțile să se vândă cu 1 dolar în magazinele de lichidări. Amenințările cu „anularea” continuă să vină, totuși), SUA reprezentau cam 20% din economia mondială (folosind paritatea puterii de cumpărare, cea mai rațională metrică), Europa cam la fel, iar China circa 6%. Acum, SUA sunt în jur de 15% și în scădere, Europa aproximativ 14% și scade mai repede, iar China reprezintă peste 20%. Această schimbare s-a produs în timpul de viață al unei cărți.
Diferențe mici de creștere compusă produc diferențe uriașe în rezultate de-a lungul timpului, așa cum tot predică Warren Buffett. Chiar dacă măsori PIB-ul în dolari reali, povestea e asemănătoare, cu aceeași creștere dar baze diferite.
Acum gândește-te la cheltuielile militare: SUA cheltuie cam un trilion de dolari anual, în timp ce China cam o treime din asta. Dar compară ce obțin pentru banii lor. Un scaun făcut în China poate costa 1 dolar, dar în SUA e mult mai scump.
Aplică asta la producția militară și vezi cine devine adevărata superputere. Dacă, în fapt, China nu e deja acolo, mai așteaptă două săptămâni sau două luni; se întâmplă rapid. Nu e vorba de a fi pro sau anti-China; e doar realitatea.
• China face lucrurile mai ieftin în general și mult mai ieftin comparativ în domeniul militar. SUA au problema coșului de gunoi de 53.000 de dolari. (n. tr. „problema coșului de gunoi de 53.000 de dolari” se referă la faptul că statul american (în special complexul militar și guvernamental) este atât de birocratic și ineficient, încât plătește absurd de mult pentru lucruri simple, cum ar fi 435$ pentru un ciocan sau 640$ pentru un scaun).
• Industria armamentului din SUA, după cum spune colonelul McGregor, nu e competitivă; este unul dintre cele trei domenii unde costurile sunt „uriașe în SUA”, alături de sănătate și educație ; ultima poate costa cu două ordine de mărime mai mult în SUA.
• China cheltuie o treime din ce cheltuie SUA în termeni nominali. Îți poți imagina ce se întâmplă, pentru că ei încă nu au problema coșului de gunoi de 53.000 de dolari.
• Dintr-un bias mental, oamenii cred că status quo-ul este PIB-ul. Nu, este creșterea PIB-ului. China a crescut de la 6% la peste 20% din PIB-ul mondial (PPP) în 15 ani. Deci gândește-te cum va arăta geopolitica în 2035.
Proiecțiile noastre eșuează adesea pentru că ne bazăm pe analize primitive ale trecutului, ignorând efectele de ordin doi. În viitor, discuțiile despre război s-ar putea să fie necesar să se poarte la Beijing, nu la Washington, unde funcționarii supraplătiți s-ar putea să nu înțeleagă aceste evoluții.
III. CURBA S ȘI SATURAREA ECONOMICĂ
Al treilea punct este „curba S”, pe care am analizat-o în „Antifragil”.
În biologie și economie, creșterea crește convex, apoi încetinește pe măsură ce se saturează; creșterea poate fi nelimitată, dar rămâne sublogaritmică. Odată ce ai un garaj pentru două mașini, ai nevoie de unul pentru cinci? Unii poate da, dar cei mai mulți nu; stimulentul scade.
China crește rapid pentru că mulți încă nu au lucruri de bază, precum o mașină, în timp ce Europa și SUA au ajuns la saturație, cu puține stimulente pentru creștere suplimentară. Și mulți descoperă că îmbunătățiri de stil de viață, precum pistele de biciclete și orașele prietenoase cu pietonii și bicicliștii, nu produc neapărat creștere economică.
Problema este că tocmai economiile saturate, precum SUA și Europa, sunt cele mai îndatorate. Există o zicală franceză: „On ne prête qu’aux riches” („Se împrumută doar celor bogați”). Dar când ești bogat și te împrumuți masiv, ai nevoie de creștere pentru a-ți plăti datoria, lucru dificil la vârful curbei S.
Mai mult, politici precum tarifele, așa cum am văzut sub administrația actuală, pot sufoca creșterea, forțând resursele în activități cu marjă mai mică — ca și cum ai pune un chirurg pe creier să facă grădinărit două zile pe săptămână pentru a nu fi „jefuit” de grădinari profesioniști.
Această trecere de la valoare adăugată mare la valoare adăugată mică scade PIB-ul, un punct pe care economiștii clasici îl recunosc, iar asta tocmai atunci când avem cea mai mare nevoie de creștere.
Creșterea PIB încetinește inevitabil când rămâi fără oameni săraci. Creșterea urmează o curbă S, deși mai deschisă spre dreapta.
Lucrurile din biologie tind să se satureze sau, cel puțin, să încetinească.
E mai ușor să crești rapid când scoți oameni din sărăcie decât atunci când trebuie să-ți imporți săracii.
Problema este că povara datoriei nu permite țărilor luxul de a încetini.
Așadar, țările — ca și oamenii — tind să se împrumute mai mult când sunt bogate decât când sunt sărace, adică atunci când nu au nevoie să se împrumute, apoi ajung în necazuri cu obligații financiare în spirală.
Guvernul și politicile fiscale iresponsabile agravează asta. Curând, cea mai mare parte a cheltuielilor SUA va merge la plata datoriei, iar noi nu avem mecanisme politice pentru a corecta acest lucru. Mai rău, depindem acum de străini sau de pensionari locali să ne cumpere datoria.
Politici ale fostului președinte Biden, precum înghețarea activelor în dolari, au descurajat investițiile în active în dolari.
Dacă activele tale pot fi înghețate pentru că ai întâlnit odată pe cineva care a luat prânzul cu cumnatul unui bancher conectat la Putin, de ce să-ți asumi riscul de a deține dolari?
Băncile centrale se mută spre aur, care a crescut semnificativ, pe măsură ce țările BRICS se îndepărtează de rezervele în dolari.
IV. IMIGRAȚIA
Nu a existat niciodată o societate care să fi primit cu brațele deschise imigrația de dragul imigrației, adică din motive care să depășească utilitatea ei economică.
Occidentul s-a îmbogățit și apoi a rămas fără oameni dispuși să curețe băi, să repare acoperișuri, să aibă grijă de copii răsfățați și gălăgioși sau să tundă gazonul.
Ar fi prohibitiv de costisitor să ceri unui dentist să petreacă două zile pe săptămână făcând grădinărit, pentru echilibru.
Și nici prea mulți tineri din clasa de mijloc nu visează să ajungă îngrijitori. Așa că săracii trebuie importați — de nevoie și cu reticență.
Comentariul 3:
Imigrația în doze mici este socialmente benignă; imigrația în doze mari amenință percepția localnicilor de stat-muzeu, care văd imigrația ca o ruptură față de trecutul istoric și se simte ca o invazie, chiar dacă nu este una.
Statele Unite și Europa au devenit structural dependente de forța de muncă ieftină a imigranților, construind case supradimensionate cu peluze vaste și întreținere ce necesită multă muncă. O reducere bruscă a acestui aport ar declanșa hiperinflație, din cauza efectelor neliniare ale unor asemenea constrângeri. Amintiți-vă anul 2022 (n. tr. În 2022 a fost o criză inflaționistă globală, creată de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, lipsa forței de muncă ieftine și creșterea prețurilor la energie și alimente, printre altele).
Fiecare partid politic occidental care a câștigat alegeri pe platformă anti-imigrație și-a încheiat mandatul cu mai mulți imigranți decât înainte. Giorgia Meloni este un exemplu recent.
Din acest motiv, măsurile recente de deportare a imigranților par în mare parte simbolice — gesturi menite să câștige alegeri. Unele sunt pur și simplu nocive, motivate de dorința de a umili imigranții de dragul umilirii.
Poate Occidentul să se dispenseze de imigranți? Nu, fără a-și distruge propriul PIB — o opțiune inaccesibilă unor economii deja împovărate de deficite acumulate. Teoretic, ar putea fi o alegere rațională, dar în practică aproape nimeni nu e dispus să plătească acest preț.
Repet: nu am nimic împotriva statelor xenofobe închise (atât timp cât nu invadează altele și își văd de treaba lor); dar, în condițiile moderne, nu poți avea și un asemenea stat, și o datorie acumulată care să necesite creștere economică.
Ajungem astfel într-o situație stranie: oameni xenofobi care importă forță de muncă pentru scopurile lor proprii, în timp ce votează împotriva imigrației — un fel de tragedie a comunelor.
Comentariul 4:
Percepția asupra numărului de imigranți tinde să fie considerabil mai mare decât realitatea, poate din cauza diferențelor izbitoare și a vizibilității lor datorate concentrării în zone centrale dense.
Proporția musulmanilor în Europa tinde să fie sub 1/20, variind între 1/10 și 1/100 în majoritatea țărilor — și totuși percepțiile obișnuite tind să fie aproape cu un ordin de magnitudine mai ridicate.
Iluzia este că imigrația îi avantajează DOAR pe imigranți. Cei mai mulți dintre cei care cred asta ajung să depindă de imigranți pentru propriul lor „nivel de viață mai bun”, exceptând cazul în care definiția lor pentru „viață mai bună” nu include nimic material.
Notă despre imigrația înalt calificată
Există o diferență marcată între Europa și Statele Unite în ceea ce privește „plecarea creierelor luminate” inversă — fluxul de imigranți înalt calificați — ceea ce explică diferența de creștere între cele două medii.
SUA, cu pachetele sale de compensații academice mai generoase (deși mai puțin egalitare) și cu mai puține restricții la pensie, a atras constant cei mai agresivi și productivi oameni de știință ai Europei.
La Tandon School of Engineering din cadrul NYU, unde am petrecut mai bine de cincisprezece ani, aproape toți profesorii și absolvenții erau născuți în străinătate.
Comentariul 5:
Inversarea direcției „plecării creierelor luminate” (prin restricții de viză) ar putea de fapt să ajute țările de origine, păstrând talentul la nivel local.
V. EFECTUL ELIBERATOR AL REȚELELOR SOCIALE
Punctul următor este unul optimist: rețelele sociale au transformat fluxul de informații. Istoric, oamenii făceau schimb de informații la frizerie sau în piața de pește, acționând atât ca transmițători, cât și ca receptori.
Marile instituții media au perturbat acest model, transformându-ne în consumatori pasivi ai lecțiilor televizate ale statului și ai unei prese cenzurate.
Acum, platforme precum TikTok și X ne permit să împărțim și să primim informații, revenind la un model natural.
Rețelele sociale sunt greu de controlat, chiar și cu cenzură, iar IA face manipularea și mai dificilă, fără a produce rezultate coerente. De exemplu, o epurare etnică în Gaza ar fi putut fi ascunsă de mass-media tradițională în 1995, dar în 2025 rețelele sociale o expun.
Media contează doar pentru politicieni sau pentru cei rupți de realitate; oricine are sub 30 de ani nu dă doi bani pe ABC News.
Deci acest lucru e bun; cineva îmi vorbea despre „ciclul mediatic” la Washington și i-am spus că singurii oameni care se interesează de media sunt fie în scaun cu rotile, fie în politică.
Eu sunt aici datorită Facebook (inițial) și X/Twitter, nu canalelor tradiționale, și am refuzat turul mediatic pentru ultimele mele cărți.
Comentariul 6:
Un efect al ruperii controlului media centralizate tradiționale asupra cetățenilor occidentali este incapacitatea propagandei israeliene de a prezenta epurarea etnică și apartheidul ca pe o apărare a valorilor occidentale împotriva islamului fundamentalist.
VI. ROLUL CRESCUT AL GUVERNULUI
Al șaselea punct este creșterea rolului guvernului, care face inutile comparațiile între epoci.
În cărțile de istorie citim despre regi precum Ludovic al XIV-lea și centralizatori precum Colbert, dar guvernele de azi sunt mult, mult mai mari și mai intruzive.
În Europa, guvernele reprezintă 40–50% din PIB (mai mult în Franța, în special dacă incluzi educația). În SUA, procentul e mai mare decât cel raportat, dacă incluzi guvernele locale și intervențiile recente.
Acum un secol, guvernele reprezentau sub 15% din PIB, adesea chiar sub 5%.
Comentariul 7:
Dimensiunea guvernului depinde de epocă, ceea ce face invalide comparațiile între perioade. Niciodată guvernele nu au fost mai eficient-intruzive decât astăzi, grație tehnologiei.
Chiar și în economii conduse de principiile lui Adam Smith, guvernul a crescut considerabil. În 1500, un guvern dictatorial nu putea controla prea mult, pentru că reprezenta o pondere mică din economie. Guvernele de azi au mult mai multă putere de acțiune, iar acest proces pare de neoprit.
Un conservator care cere guvern limitat astăzi visează la ceea ce un adept al centralizării spera să obțină acum doar câteva decenii.
VII. SCARA ESTE IMPORTANTĂ
Ultimul punct este că scara contează atunci când vine vorba de guvernare.
Am o maximă formulată de prieteni astfel: „Sunt libertarian la nivel național, republican la nivel de stat, democrat la nivel municipal și comunist la nivel de familie”.
Ideea este că guvernarea depinde de scară.
Cluburile private au reguli și mecanisme de aplicare — practic un guvern — dar nimeni nu se plânge de dictaturi în cluburile private.
Istoric, modele de succes precum Veneția, Dubai sau Singapore au fost mici orașe-stat.
Scara permite o guvernare eficientă, dar pe măsură ce economia SUA crește ca mărime și complexitate, guvernarea devine mai dificilă.
Avem nevoie de și mai mult localism decât acum 50 sau 100 de ani, dar sistemele noastre nu s-au adaptat la această realitate.”
