
Într-o colecție de speech-uri, interviuri și scrisori, publicată online sub titlul „Make Something Wonderful”, pe 9 iunie 2005, Steve Jobs scrie către Steve Jobs rândurile de mai jos, care, cred, pot inspira pe mulți.
„Cel mai important lucru peste care am dat vreodată și care m-a ajutat să iau marile decizii este să îmi amintesc că în curând voi fi mort. Știu că sună puțin dramatic, dar este adevărat. Și când îmi amintesc asta, realizez că toate așteptările, standardele și restricțiile impuse de ceilalți și de societate nu înseamnă nimic în cele din urmă. Îmi dau seama că nu am nimic de pierdut urmându-mi inima și intuiția, chiar dacă mă fac de râs sau eșuez în ochii altora. Pentru că în curând voi fi mort. Și înțeleg că nu am la dispoziție o veșnicie ca să mă hotărăsc să găsesc ceea ce intuiția îmi spune că mă așteaptă undeva, acolo, pentru mine.
Când aveam 17 ani, am citit un citat care spunea ceva de genul: „Dacă trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima, într-o bună zi vei avea cu siguranță dreptate”.
Și de atunci, de la 17 ani, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineață și m-am întrebat: „Dacă azi ar fi ultima zi din viața mea, aș vrea să fac ceea ce sunt pe cale să fac astăzi?”. Iar când răspunsul a fost „NU” prea multe zile la rând, am știut că trebuie să schimb ceva în viața mea.
O altă modalitate de a privi lucrurile este să înțelegi că viața ta este o poveste. Este greu să o vezi așa atunci când privești înainte la 22 de ani. Dar imaginează-ți că ești un bătrân care își contemplă viața trecută. Viața ta va fi o poveste. Va fi povestea ta, cu suișurile și coborâșurile ei, cu eroi și ticăloși, cu răscruci de drumuri care au însemnat totul.
Și dacă poți să îți amintești că viața ta este o poveste în devenire, asta te va ajuta să iei acele decizii importante.
Când trebuie să alegi între a accepta un loc de muncă prestigios, bine plătit, sau unul neconvențional, fără viitor, dar care îți face inima să cânte, imaginează-ți doar că te uiți înapoi la viața ta peste 50 de ani și vei ști care este drumul tău. Îți vei da singur sfatul potrivit. Vei ști intuitiv dacă ceva face parte din povestea ta sau nu.”
> Citește și: Steve Jobs: trebuie să descoperi ce iubești (speech la Stanford University, 2005)
Notă: textul pare de inspirație heideggeriană. Nu știu dacă Jobs l-a citit pe Heidegger și s-a inspirat din acesta. Dar poți completa lectura cu articolul nostru despre faimoasa carte „Ființă și timp” a lui Martin Heidegger, articol în care vei găsi și un subcapitol despre moarte și raportarea la moarte a omului.
