„Ceilalți te vor invidia pentru succes, pentru bogăție, pentru inteligență, pentru cum arăți, pentru statut, dar rar pentru înțelepciune”, spune Nassim Taleb. De ce ar fi înțelepciunea printre cele mai puțin prețuite?
În original: „They will envy you for your success, for your wealth, for your intelligence, for your looks, for your status—but rarely for your wisdom”.
Așadar, de ce este înțelepciunea doar rar obiectul invidiei? Ce separă înțelepciunea de celelalte?
Primul lucru ce trebuie evidențiat este că înțelepciunea este greu de observat. O simplă discuție cu cineva nu va face evidentă eventuala înțelepciune a interlocutorului. Dacă nu este evidentă, nu va fi obiect de invidie, nu?
Pe de altă parte, pe lângă caracterul invizibil, înțelepciunea nu prea se află pe lista obiectivelor majore ale oamenilor. De câte ori ați auzit pe cineva spunând: „tot ceea ce fac este în speranța că voi atinge într-o zi înțelepciunea!”?
Bogăția, succesul (în carieră, de pildă), statutul social - sunt toate lucruri către aproape oricine aspiră sau cel puțin și le dorește. Înțelepciunea rar este pe listă. De ce? Pentru că pare aproape inutilă. Ce faci odată ajuns înțelept? Ce faci cu înțelepciunea ta? Ar fi niște lucruri...
În fapt, înțelepciunea este greu și de definit! Și dacă cineva afirmă că vrea să ajungă înțelept, trebuie explicații detaliate pentru a înțelege ce anume vrea. De ce? Pentru că nu este evident. Sigur, nu stau lucrurile la fel cu cel care spune că vrea să ajungă bogat.
Ok, dacă am ajuns aici, poate ar fi util să vorbim un pic și despre înțelepciune. Poate vă doriți de azi înainte să ajungeți înțelepți, dar nu știți ce să faceți :)
Nu știu ca Taleb să fi dat o definiție pentru înțelepciune. În schimb vorbește despre comportamente ale celui înțelept. De exemplu, spune că „Înțeleptul este cel care știe ce nu știe, evită sistemele complicate și supraviețuiește”. Când vorbește despre luarea deciziilor, Taleb spune că înțelepciunea nu este proporțională cu inteligența, ci cu expunerea (adică dacă ești dispus să-ți pui pielea la bătaie). În plus, Taleb este un fan al lucrurilor testate în timp, precum dietele, băuturile (cum este vinul), ceea ce este, implicit, și o formă de prudență în fața valurilor constante de „nou”, care sunt prezentate ca progres, fără a prezenta însă cu necesitate avantaje de necontestat.
Dar să ne depărtăm un pic de Taleb. Un studiu recent, despre care puteți citi pe larg într-un alt articol scientia, s-au identificat două caracteristici ale oamenilor înțelepți: orientarea reflexivă (să gândești înainte să acționezi, să iei în calcul perspective diferite, să-ți folosești logica și experiența pentru a-ți ghida deciziile) și conștientizarea socio-emoțională (să-i înțelegi pe alții și să ții cont de ce gândesc și simt aceștia).
Într-un articol de anul trecut am simțit nevoia să elaborez pe tema înțelepciunii. Iată ce a ieșit:
„Mă tot gândesc la acest concept care și-a pierdut luciul și aproape a ieșit din vocabular în limba română: înțelepciune.
Ce poate însemna azi? Nu este echivalent cu „inteligent”, „citit”, „moral” sau „empatic”. E altceva. Le poate include, dar e diferit.
Poți să fii inteligent, dar să folosești inteligența, de exemplu, pentru a-i manipula pe ceilalți.
Poți fi „citit”, dar să ai cele mai bizare opinii despre lume.
Întâi, mi se pare că se potrivește într-o definiție a înțelepciunii „experiența de viață”. Dar trăitul pur și simplu nu te face înțelept, desigur, ci abia o viață trăită cu atenție la fiecare zi, la fiecare persoană din viața ta, la comunitate, la umanitate.
Un înțelept este cel care vede comportamente, trenduri, slăbiciuni de caracter - și le recunoaște și înțelege în repetitivitatea lor (nu neapărat în cauzalitate).
În al doilea rând, înțeleg o capacitate de a se raporta lucid și neutru la realități. Nu cu o capacitate de reflexie acută, focalizată pe detalii, pasională, ci una integratoare și larg-acoperitoare, controlându-ți emoțiile și aplicând învățăturile trase din experiențele importante.
Un înțelept, de exemplu, înțelege o tragedie în banalitatea ei, fără a elimina durerea proprie și fără a nega suferința celorlalți. Cred că asta te face un om de încredere în comunitate.
În al treilea rând, un înțelept trebuie să fie moral și de încredere. În lipsa oricăreia dintre cele două devii cel mult un șmecher, descurcăreț, dar nu un înțelept.
Un înțelept se descurcă în situații sociale complexe, stăpân pe sine, un exemplu pentru alții.
În fine, un înțelept creează impresia că este de încredere și poate ajuta pe oricine, căci, spre deosebire de cei mai mulți, ar fi interesat de binele comun, trecând în planul doi binele propriu”.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
