„Dubla pedeapsă a modernității este că ne face să îmbătrânim prematur și să trăim mai mult” spune Nassim Taleb. Cum e posibil, căci pare a fi o contradicției în termeni?
În original: „Modernity’s double punishment is to make us both age prematurely and live longer”.
Partea a două a maximei e destul de ușor de descifrat: progresele medicinei moderne ne permit să trecem peste crize de sănătate în alte timpuri mortale, prelungindu-ne astfel viața. Condițiile de viață moderne (case și medii de lucru curate, igiena personală etc.) sunt cu certitudine superioare celor din, de pildă, Evul Mediu. Speranța de viața a tot crescut în ultima sută de ani. Dacă în Imperiul Roman, de pildă, nașterea era cel mai mare „ucigaș” pentru femei, astăzi situațiile de moarte a mamei la naștere s-au redus dramatic la nivel global.
Dar cum îmbătrânim prematur? Cel mai probabil Taleb se referă la faptul că modernitatea este însoțită de diverse dezavantaje, care-și pun amprenta asupra sănătății organismului și calității vieții. Viața locuitorilor orașelor, de exemplu, este dominată de sedentarism, alimentație de slabă calitate (alimente ultra-procesate), stres generat de slujbele moderne, artificialitatea relațiilor interumane (de conjunctură, fără profunzime de multe ori), expunerea la un mediu toxic (aer poluat) - aspecte care duc la o afectare a organismului și a minții, dar care pot duce și la boli psihice pe fondul epuizării și sentimentului acut de lipsă de sens a vieții.
Bun, dar chiar și așa, nu este totuși bine că trăim mai mult? De ce este o viață mai lungă tot o „pedeapsă”? Taleb pare să fie de opinie că o viață fără sens, fără pasiuni de orice fel, este doar subzistență și nu merită trăită.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
