În romanul distopic „Mașina timpului”, publicat în 1895 de H.G. Wells, un om de știință victorian, al cărui nume nu este dezvăluit, călătorește în anul 802.701. În loc să descopere o civilizație umană prosperă și luminată, care să culeagă beneficiile mileniilor de progres economic și intelectual, el găsește o scenă de groază. Aici, oamenii blânzi numiți „eloi” sunt crescuți ca hrană pentru „morloci”, niște creaturi troglodite.
Scriitorul de literatură științifică Henry Gee prezintă un viitor al omenirii mai puțin înfricoșător, dar la fel de îngrijorător, în cartea sa recentă „The Decline and Fall of the Human Empire”.
Spre deosebire de Wells, Henry Gee nu crede că specia umană va fi capabilă să supraviețuiească mai mult de următorii 8000–12.000 de ani.
Această estimare nu este o presupunere întâmplătoare sau o opinie pesimistă, ci se bazează pe analize statistice care arată că specia noastră se degradează rapid în mijlocul haosului creat de declinul accelerat al mediului înconjurător.
Deși toate acestea pot părea deprimante, cartea este o lectură surprinzător de captivantă, care aproape creează dependență, datorită fluxului continuu de fapte interesante despre originile și declinul inevitabil al speciei noastre și despre felul în care am influențat planeta în moduri neașteptate. Pe alocuri sarcastică, cartea lui Gee este mai mult decât un monolog despre viitorul nostru — poate fi chiar apelul suprem de trezire la realitate pentru toți.
Editor senior la revista „Nature” și doctor în paleontologia bovinelor, Gee este și un scriitor desăvârșit de cărți de știință populară și romane SF. Scrie într-un stil simplu, condimentat cu umor și inteligență, distilând știința complexă într-o lectură accesibilă — un talent rar, care i-a adus în 2022 Premiul Trivedi al Societății Regale pentru cartea sa anterioară, „O (foarte) scurtă istorie a vieții pe Pământ”.
Noua sa carte privește cu stoicism declinul final al umanității. Este, susține el, ceva ce nu putem evita ca specie, din cauza impactului devastator asupra diverselor ecosisteme ale planetei — unele esențiale pentru siguranța alimentară a viitorului.
Totuși, oferă o rază de speranță: supraviețuirea ar fi posibilă, dar numai prin soluții drastice și puțin probabile.
Cartea este structurată în trei părți: Ascensiunea, Căderea și Evadarea. Fiecare spune povestea speciei noastre unice, de la originile preistorice, trecând prin succesul ca mamifer dominant pe Pământ, până la soarta de a fi „prea de succes”.
Ascensiunea Homo sapiens
„Ascensiunea” rezumă un val de informații recente despre originile noastre străvechi. Specia noastră, Homo sapiens, s-a desprins de alte specii umane în urmă cu aproximativ 300.000 de ani. În acea perioadă, coexistam cu mai multe astfel de specii.
Genetica ne oferă multe informații despre stabilitatea populației actuale. Speciile umane timpurii aproape au dispărut înainte de a părăsi Africa, din cauza unor evenimente climatice severe petrecute acum 930.000–813.000 de ani, când populația reproductivă a scăzut la aproximativ 1.280 de indivizi la nivel global.
Homo sapiens modern a evoluat mai târziu, ca rezultat al încrucișărilor între alte specii umane arhaice, cum ar fi neanderthalienii și denisovanii — aceștia din urmă cunoscuți din ADN antic păstrat în oase mici izolate.
Doar un număr mic dintre oamenii moderni care au evoluat în Africa au părăsit acest continent, începând acum circa 60.000 de ani. Aceștia au devenit în cele din urmă populația umană actuală a lumii. După cum subliniază Gee, „migrația este, desigur, starea naturală a umanității”, o lecție cu implicații importante pentru modul în care tratăm migranții de azi, mulți fiind forțați să fugă din zone devastate de război sau degradate ecologic.
Am găsit această secțiune plină de perspective fascinante. De exemplu, nu știam că populațiile umane din trecut erau extrem de mici. Fosilele umane sunt incredibil de rare în majoritatea siturilor, care abundă în schimb în resturi de mamifere sau păsări.
În plus, populațiile timpurii de Homo sapiens prezentau o mare variabilitate, indicând că erau în mare parte izolate și nu se amestecau prea mult. Populațiile mici sunt mai vulnerabile la dezastre naturale și pot fi ușor distruse complet de inundații, tsunamiuri, incendii, erupții vulcanice sau alte evenimente locale — păstrând astfel numărul indivizilor redus.
În ciuda acestora, am ajuns la peste un miliard de oameni pe planetă până în 1800 și la 8 miliarde astăzi, ajutați de progrese masive în agricultură și tehnologie. Agricultura a asigurat hrana necesară unor populații mari, iar tehnologia a prelungit speranța de viață.
Totuși, unii cercetători prezic că populația mondială va atinge un vârf de aproximativ 9,73 miliarde în jurul anului 2064, urmând să scadă la 8,79 miliarde până în 2100.
-- Citește și: Populația lumii se va diminua drastic în viitorul apropiat
Alte scenarii, care presupun o educație mai bună și acces mai larg la metode contraceptive, prezic o populație de aproximativ 6,29 miliarde în 2100, în continuă scădere după aceea, ducând eventual la un colaps, mai ales pe fondul scăderii fertilității (care generează populații îmbătrânite și lipsă de forță de muncă).
-- Citește și: Jumătate din populația lumii locuiește în 5 țări
Căderea speciei noastre
Povestea familiei regale Habsburg arată cum populațiile umane consangvinizate pot duce la o serie de tulburări debilitante în generațiile viitoare.
Între 1450–1750 au avut loc 73 de căsătorii în familia Habsburg, multe între rude apropiate. Unchi s-au căsătorit cu nepoate, de asemenea, veri primari de gradul doi. Aceasta a culminat cu Carol al II-lea, ultimul rege Habsburg al Spaniei, care a suferit toată viața de boli precum rahitismul și a murit la 38 de ani fără a avea urmași. Acest tip de degenerare nu este benefic pentru specia noastră.
Pandemiile sau bolile pot lovi oricând populațiile. Multe au apărut odată cu agricultura, când oamenii și animalele au intrat în contact apropiat. Gripa, tuberculoza și ciuma sunt exemple de boli provenite de la animale, exact ca SARS-CoV-2 în 2020, deși nu dintr-o sursă domestică.
Scăderea capacității noastre reproductive este o altă îngrijorare. Cromozomul Y masculin se degradează rapid, deși tehnologia genetică ar putea oferi soluții.
În unele țări, numărul și calitatea spermatozoizilor sunt în scădere alarmantă. Primul studiu detaliat, realizat de ginecologul și obstetricianul danez Elisabeth Carlsen și echipa sa, a arătat că între 1940 și 1990 numărul spermatozoizilor s-a înjumătățit. În Nigeria a scăzut cu 72,6% în ultimii 50 de ani.
De ce se întâmplă asta? Nu știm încă. Gee indică posibili factori precum expunerea crescută la derivați ai combustibililor fosili (microplastice și alte poluări), schimbările climatice sau pur și simplu stilul nostru de viață.
Pentru a menține populația stabilă, fiecare femeie de pe planetă trebuie să aibă în medie 2,1 copii (rata de înlocuire). Multe țări sunt deja sub acest prag. China avea în 2022 o rată de 1,18, Japonia de 1,26, deși în Africa, media era de 4,155. Global, însă, fertilitatea scade rapid.
Supraviețuire sau extincție?
Momentul extincției speciei noastre este calculat printr-o metodă statistică dezvoltată de astrofizicianul J. Richard Gott de la Universitatea Princeton. Metoda se bazează pe ideea că ne aflăm în intervalul de 95% al existenței speciei umane, deci suntem la mai mult de 2,5% distanță de începutul sau sfârșitul nostru (explicația este complexă, clar detaliată în carte).
Vârsta medie a altor specii umane, acum dispărute, este de cel mult 2-3 milioane de ani. Noi avem doar 300.000 de ani.
Cu privire la faptul dacă suntem mai aproape de sfârșit decât de început, având în vedere multiplii factori care vor duce la colapsul mediului mai degrabă mai repede decât mai târziu, Gee afirmă: „Aș îndrăzni să spun — într-o evaluare aproximativă — că Homo sapiens va dispărea de pe Pământ în următorii 10.000 de ani.”
Un alt argument pentru dispariția din viitorul apropiată este ceea ce se numește „datoria de extincție”: când o specie își distruge habitatul și în cele din urmă rămâne fără resurse. Noi, oamenii, am devenit specie dominantă, provocând extincția a mii de alte specii prin modificarea habitatelor pentru agricultură, lemn, deșeuri etc.
Folosim aproximativ 25% din fotosinteza totală generată de plante pentru hrana noastră, dublu față de 1910. Noi și animalele noastre domestice reprezentăm 96% din masa totală a mamiferelor de pe planetă. Aproximativ 70% din toate păsările sunt păsările noastre domestice. Echilibrul naturii a fost schimbat pentru totdeauna, iar siguranța alimentară pe termen lung este acum imprevizibilă.
Oamenii au devenit o nouă forță evolutivă care schimbă biomasa și remodelează majoritatea ecosistemelor terestre — și din ce în ce mai mult pe cele marine, prin poluare, pescuit excesiv și transport naval.
Ce e de făcut?
Toate acestea ridică întrebarea: ce putem face acum? Răspunsul nu este despre salvarea speciei pentru totdeauna (toate speciile au o durată de viață finită), ci „cât timp mai avem”?
Putem prelungi existența noastră dacă salvăm planeta de la colapsul ecologic iminent, dar trebuie să acționăm imediat.
Soluția este simplă: știința ne oferă direcții clare pentru atenuarea schimbărilor climatice (prin reducerea drastică a gazelor cu efect de seră) și pentru restaurarea habitatelor degradate. Politica, din păcate, se interpune, deoarece lăcomia umană primează în fața progresului real.
Gee propune o soluție elegantă, dar extrem de improbabilă: dezvoltarea coloniilor umane sustenabile pe Lună sau pe Marte în următorul secol sau două. Avem nevoie de ecosisteme autosustenabile care să producă hrană, aer curat și resursele necesare vieții pentru a supraviețui călătoriilor spațiale.
Până acum nu am reușit, după cum a arătat eșecul proiectului „Biosphere 2” din deșertul Arizona din anii '90. Acest uriaș terariu (1,27 hectare), cu 3.000 de specii de plante și animale și opt oameni închiși înăuntru, părea promițător. Dar bacteriile din sol au consumat oxigenul, iar pereții groși de beton au absorbit dioxidul de carbon — plantele au murit, la fel și polenizatorii. Experimentul a durat mai puțin de trei ani, până când au fost nevoiți să spargă sigiliul și să lase aer proaspăt să intre.
Gee prezice că vom coloniza spațiul într-o zi, dar probabil abia peste două-trei secole.
Deși tema cărții poate părea deprimantă, este de fapt un apel puternic la acțiune, bazat pe cele mai recente cercetări științifice.
Stoicii spun că, dacă nu putem face nimic în privința unei probleme, nu ar trebui să ne îngrijorăm. Dar în acest caz, chiar există multe lucruri pe care le putem face. Primul pas este să votăm pentru cei care vor acționa. Această carte ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toți politicienii.
Traducere după Could humanity be extinct within 10.000 years? de John Long, profesor de paleontologie la Flinders University.
