O chestiune dificilă în limba română, asimilată de puţini vorbitori este cea referitoare la punerea cratimei atunci când articulăm ori formăm pluralul pentru anumite cuvinte de împrumut. Cum se scrie corect: „penalty-ul" ori „penaltyul"? Şi cum există şi o formă adaptată a acestui neologism, corect e „penaltiul" ori „penalti-ul"?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Folosirea adjectivului „propriu" este adesea greşită în două situaţii: atunci când este articulat, la forma de plural şi atunci când este însoţit de termeni care dau naştere unui pleonasm.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Spre surprinderea unora, probabil, sunt nenumărate exemple de cuvinte banale care nu se pronunţă aşa cum se scriu. Ştiaţi, de pildă, că termenul „exemplu" nu se pronunţă „ecsemplu", ci „egzemplu"?
Iată în continuare o serie de cuvinte care se citesc altfel decât cred mulţi dintre noi.
Cuvinte vechi ale limbii române, ca eu, el, ea, ei, ele, au pronunţii considerate, probabil, de unii uşor arhaice, în sensul că se pronunţă corect „ieu", „iel", „ia" şi „iele".
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Din păcate de multă vreme presa scrisă ori audiovizualul nu mai prezintă un reper în ceea ce priveşte vorbirea şi scrierea limbii române. Jurnalişti de ocazie ori invitaţi agramaţi pot fi văzuţi zilnic masacrând limba română la posturile de televiziune.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Vorbeam cu ceva vreme în urmă de excesul de „absolut" din discursul românului modern. Între timp (poate o fi fost şi atunci, dar nu l-am observat) a mai apărut un cuvânt fără de care nu îndrăznim să ne angajăm în vreo discuţie serioasă: „extrem". Declar acest termen clişeul sezonului...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Formele comprimate ale acestor formule uzuale de raportare la rude dau destule bătăi de cap, am văzut, unor vorbitori nativi de limbă română. Dacă s-o întâmpla să ajungă unii dintre aceştia pe acest site, le oferim aici variantele corecte :).
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Cei doi termeni, declinare şi conjugare au legătură cu clasele de flexiune, cu tiparele de modificare a formei cuvintelor.
Declinările se referă la flexiunea substantivelor, pe când conjugarea se referă la flexiunea (modificarea formei) verbelor. Aşadar, declinăm un substantiv, dar conjugăm un verb.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Un alt cuvânt care pune probleme din punct de vedere al pluralului (vezi şi Viruşi versus virusuri. Cum este corect?) este substantivul neutru vis.
În principiu, vorbim despre vis - ca înlănţuire de imagini pe timpul somnului şi vis - ca aspiraţie, dorinţă arzătoare etc. Dicţionarele limbii române nu ne ajută prea mult, pentru că nu fac diferenţa, sub aspectul pluralului, între cele două sensuri de bază ale termenului vis.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Viruşi versus virusuri
Dacă o să verificaţi dicţionarele limbii române existente pe piaţă ori DexOnline.ro o să observaţi că pentru substantivul virus există două forme de plural, ambele acceptate: virusuri şi viruşi.
Întrebarea care se naşte este următoarea: cum spunem când ne referim la viruşii informatici şi cum spunem când ne referim la agentul patogen?
Opiniile pe Internet sunt diverse. Oricum ele nu reprezintă o autoritate, dar existenţa acestor dezbateri în spaţiul online arată că există o preocupare pentru acest subiect.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Din punct de vedere morfologic, adică din punct de vedere al posibilităţii cuvintelor de a-şi schimba forma în vorbire, pentru a exprima relaţia cu un alt cuvânt, părţile de vorbire sunt de două feluri: părţi de vorbire flexibile şi părţi de vorbire neflexibile.
Părţile de vorbire flexibile sunt: substantivul, articolul, adjectivul, numeralul, pronumele şi verbul.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Cum este corect să scriem: „cunoştinţă” ori „cunoştiinţă”?
„Am luat cunoştinţă de decizie" ori „Am luat cunoştiinţă de decizie"?.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Am observat că „a fi” pune unele probleme românilor. Atât pe Internet (site-uri ale unor publicaţii ori site-uri personale), cât şi pe "micul ecran" (subtitrările filmelor), am constatat adeseori cum verbul neregulat „a fi” este folosit în mod greşit. În principiu este vorba de numărul de i-uri.
Fără a intra în explicaţii tehnice, o să prezint erorile pe care le-am observat şi varianta corectă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos.
1. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare: ca-să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei.
Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, consoana trece în silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Când se folosesc şi când nu se folosesc iniţiale majuscule? Scriem Soare cu iniţiala majusculă ori nu? Scriem „de 1 Mai mergem la mare" ori „de 1 mai mergem la mare"? O să ne lămurim în continuare... Doar o menţiune facem înainte de a prezenta regulile: nu vom trata toate situaţiile în care se impune (ori nu) scrierea cu iniţială majusculă, ci doar acele cazuri care ni s-a părut că ar crea probleme concetăţenilor noştri, în special celor din presă.
»» Nu se scriu cu iniţială majusculă numele comune provenite de la personaje literare, folosite pentru tipizarea caracterelor omeneşti. De exemplu, „acest adonis al clasei noastre" ori „Adrian are un comportament de donjuan".
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Verbul „a trebui" pune serioase probleme de folosire, pentru simplu motiv că nu urmează regulile pe care le „simt" vorbitorii. Întrebuinţarea corectă a verbului „a trebui", ca semiauxiliar, se face după următorul model:
„Eu trebuie să plec plec acasă", nu „eu trebuieşte/trebuiesc să plec acasă".
„Tu trebuie să pleci acasă", nu „tu trebuieşte/trebuieşti să pleci acasă".
„El/ea trebuie să plece acasă", nu „el/ea trebuieşte să plece acasă".
„Noi trebuie să plecăm acasă", nu „noi trebuieşte/trebuim să plecăm acasă".
„Voi trebuie să plecaţi acasă", nu „voi trebuieşte/trebuiţi să plecaţi acasă".
„Ei trebuie să plece acasă", nu „ei trebuieşte/trebuiesc să plece acasă".
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
