Un grup de cercetători finlandezi a reuşit să pună la punct, pentru prima dată, o harta corporală a emoţiilor: care zone din organism sunt implicate atunci când suntem cuprinşi de diverse emoţii. Studiul efectuat a demonstrat că emoţiile sunt universale: nu depind de culoarea pielii, de sex sau de contextual cultural. O “gramatică” cu adevărat umană.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Mulţi dintre noi am auzit despre dieta bazată pe grupele de sânge, elaborată la sfârşitul secolului trecut. Cei care au inventat aceasta dietă susţin că anumite alimente sunt de preferat altora pentru fiecare grupă de sânge, dacă vrem să fim sănătoşi şi în formă. Este însă chiar aşa?
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
În rândul pacienţilor aflaţi în stadiile precoce ale sclerozei multiple, nivelurile scăzute de vitamina D s-au dovedit a fi un factor de predicţie în ceea ce priveşte severitatea bolii şi accelerarea progresiei sale, potrivit unui nou studiu condus de cercetătorii de la Harvard School of Public Health în colaborare cu Bayer HealthCare. Rezultatele acestui studiu sugerează că pacienţii aflaţi în fazele precoce ale sclerozei multiple ar putea întârzia dezvoltarea simptomelor bolii prin creşterea ingestiei de vitamina D.
- Detalii
- de: MedicalXpress
- Blog Sergiu Vijiala (blog medical)
După ce bosonul Higgs a fost descoperit în 2012, descoperire confirmată în 2013, în cadrul proiectelor de cercetare de la CERN – Geneva, ce se va întâmpla la acest super-laborator în 2014? Deoarece LHC este în continuare în faza de îmbunătăţire, nu vor există experimente la acest accelerator pe parcursul acestui an. Asta însă nu înseamnă că la CERN activităţile sunt oprite – dimpotrivă!
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu

În acest articol vom vorbi despre metoda falsei ipoteze şi despre modul în care aceasta poate fi folosită pentru rezolvarea unor probleme de matematică. Această metodă se predă la nivelul clasei a patra (nu la clasă, cel puţin nu la şcoala mea, ci în cadrul Centrului de Excelenţă în Matematică, Bucureşti).
- Detalii
- de: Vlad Lazăr
- Safari prin lumea ştiinţei
Toţi magneţii pe care-i cunoaştem au doi poli: polul nord şi polul sud. Acum mai bine de 80 de ani însă a fost prevăzută posibilitatea existenţei particulelor cu un singur pol magnetic: monopolii magnetici – adevăraţi unicorni ai lumii particulelor elementare. Într-un experiment recent cercetătorii au descoperit un comportament bizar – un monopol magnetic.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Un studiu realizat la Universitatea East Anglia şi finanţat de către Societatea de Scleroză Multiplă a descoperit că perioade scurte de exerciţiu moderat, precum mersul pe jos sau mersul cu bicicleta, pot îmbunătăţi simptomele din scleroza multiplă. Constatările publicate pe 15 ianuarie 2014 în Multiple Sclerosis Journal demonstrează cum un program de exerciţii fizice pragmatic reduce nivelurile de oboseală şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii la pacienţii cu scleroză multiplă cu până la 9 luni.
- Detalii
- de: A Carter
- Blog Sergiu Vijiala (blog medical)
Visul chinez al explorării satelitului terestru s-a spulberat după puţin mai bine de o lună de când roverul Yutu şi-a început misiunea pe Lună. Probleme tehnice de izolare termică au dus la un final anticipat; chinezii însă speră să se reîntoarcă pe Lună inclusiv cu echipaje umane.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Nişte cercetători din Aberdeen lansează un nou studiu care are drept scop testarea a două metode ce ar putea cuantifica posibilele riscuri implicate pentru starea de sănătate în cazul unei expuneri insuficiente la soare în timpul lunilor de iarnă. Iarna, persoanele care locuiesc departe de ecuator nu beneficiază de razele UVB necesare producerii de vitamină D la nivelul corpurilor noastre din cauza unghiului pe care-l formează Soarele cu Pământul.
- Detalii
- de: MedicalXpress
- Blog Sergiu Vijiala (blog medical)
Care este reţeta unei perechi fericite? Nu există, evident, o reţeta universală; totuşi, anumite comportamente par să aibă o influenţă pozitivă sau negativă asupra fericirii. Un studiu recent arată cum în cazul unui conflict sau a unei cerţi cuplul durează mai mult şi este mai fericit dacă cine cedează primul este...
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
La CERN, Geneva, în cadrul proiectului de cercetare ASACUSA a fost produs primul fascicul de antimaterie din lume. Este un pas foarte important atât pentru studiul legilor fundamentale ale Universului, cât şi pentru dezvoltarea unor noi tehnologii. La laboratorul CERN de la Geneva nu se studiază doar bosonul Higgs sau materia întunecată, ci şi multe alte aspecte ale fizicii moderne.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
O doză unică de hormon ocitocină, administrată prin intermediul unui spray nazal, îmbunătăţeşte activitatea cerebrală în timpul procesării informaţiilor de natură socială la copiii cu tulburare de spectru autist, se arată într-un articol publicat pe 2 decembrie 2013 în Proceedings of the National Academy of Sciences. [1]
- Detalii
- de: Sergiu Vijiala
- Blog Sergiu Vijiala (blog medical)
Un studiu interesant demonstrează că o căsnicie este cu atât mai fericită cu cât alegerea partenerului nu este făcută doar în urmă unei alegeri raţionale şi emotive, ci şi pe baza intuiţiei. În timp ce putem încerca să ne convingem că lucrurile merg bine la nivel raţional, dacă lucrurile nu stau chiar aşa, o parte din noi nu poate să fie păcălită, orice am face.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Şefă de promoţie a Facultăţii de Fizică de la Măgurele la specializarea fizică particulelor şi fizică nucleară, Cătălina Curceanu lucrează de circa 20 de ani la Laboratori Nazionali di Frascati dell’INFN, cel mai mare institut de cercetare în domeniul fizicii fundamentale din Italia. Conduce un grup de cercetători care efectuează experimente la diverse acceleratoare din lume şi la laboratorul subteran de la Gran Sasso, a publicat circa 200 de articole de specialitate şi este o prezenţă constantă în mass-media şi societatea italiană, precum şi în România şi Canada ca popularizator al ştiinţei.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Neutrinii sunt printre cele mai misterioase particule din Univers. Masa lor foarte mică (încă necunoscută) şi interacţiunea lor extrem de slabă cu materia fac ca studiul acestor particule să fie foarte dificil. Oamenii de ştiinţă însă nu s-au descurajat şi au pus la punct o serie de experimente, printre care un observator de neutrini instalat în profunzimea gheţii de la Polul Sud: IceCube.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
