Ședințele energice de yoga reduc mâncatul emoțional și gândurile negative

Yoga pare să reducă simptomele depresiei, sentimentele negative și mâncatul emoțional (pentru a satisface nevoi emoţionale, nu foamea normală). Acest lucru ne sugerează că practicarea ei poate constitui o completare utilă la terapiile verbale și medicamentele antidepresive.

Deoarece yoga a devenit un mod popular de antrenament fizic și de eliberare de stres pentru oameni, cercetătorii au încercat să înțeleagă mecanismele prin aceasta ne poate îmbunătăți sănătatea. Până în prezent s-a constatat o legătură între meditație, care se află în centrul multor stiluri de yoga, amplificarea producției de insulină și ritmul mai redus de îmbătrânirea a celulelor. Yoga acționează, de asemenea, asupra genelor inflamatorii.

Alte studii au descoperit legături între inflamație și depresie, iar cercetătorii găsesc acum dovezi pentru ceea ce mulți simt: şi anume faptul că yoga ajută la ameliorarea stresului și a depresiei.

Într-un studiu care a inclus 52 de femei cu semne de depresie, incluzând niveluri ridicate de stres și modele de dietă nesănătoase, Lindsey Hopkins de la Centrul Medical al Veteranilor din San Francisco și Sarah Shallit de la Universitatea Internațională Alliant din San Francisco au descoperit îmbunătățiri semnificative la cei care au încercat "hot yoga Bikram" (hot yoga este un tip de yoga care se efectuează în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate, pentru a simula condițiile din India).

În cadrul studiului un grup de 27 de femei a efectuat câte două ore de yoga pe săptămână, timp de opt săptămâni, iar un grup de control compus din 25 de femei nu a practicat deloc yoga. Până la sfârșitul studiului, scăderea medie a stresului și a consumului emoțional la cele care au frecventat ședințele de yoga a fost de aproape trei ori mai mare decât la femeile care nu au practicat deloc yoga.

Bazându-se pe modul în care participantele și-au descris experiențele, echipa a constatat că grupul de yoga s-a concentrat, de asemenea, mai puțin asupra sentimentelor negative și a cauzelor acestora și a fost mai bun la menținerea emoțiilor pozitive.

Maren Nyer de la Spitalul General Massachusetts din Boston și colegii săi au descoperit rezultate similare într-un studiu care a implicat 29 de adulți - majoritatea femei - cu simptome ușoare până la moderate de depresie. Participanții au participat în medie la opt ședințe săptămânale de yoga Bikram și au prezentat o îmbunătățire semnificativă după aceea. Ambele studii au fost prezentate la o întâlnire a Asociației Americane de Psihologie din Washington DC.

Restabilirea echilibrului?

"Trăim în stări constante de stres", spune Nyer. "Yoga ne ajută să ne întoarcem la homeostazie".

Ea crede că yoga poate funcționa prin reechilibrarea a două părți din sistemul nostru nervos. Sistemul nervos parasimpatic este responsabil pentru odihnă și relaxare, în timp ce sistemul nervos simpatic controlează excitarea și reacțiile de luptă sau fugă. Există dovezi că stresul, care poate induce depresia, crește activitatea în sistemul nervos simpatic și reduce activitatea în sistemul parasimpatic.

"Uneori terapeuții pot să se limiteze doar la cap și să nu se gândească la ceea ce se află sub gât, în organism", spune Irene Skowronek, care conduce o practică psihologică privată în Durham, Carolina de Nord. Acești cercetători au confirmat că yoga este o metodă adjuvantă eficientă de tratare a depresiei.

Skrowrenek ar dori ca yoga să fie testată prin contrast cu alte metode pentru tratarea depresiei, în studii controlate, randomizate, pentru a vedea dacă aceasta poate fi folosită nu numai ca o completare la medicamente, ci și ca un tratament independent.


Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol, realizată de Maricica Botescu cu acordul New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.