Te mănâncă foarte tare pielea atunci când alergi, mergi pe bicicletă sau ridici greutăţi? Dacă da, ai putea suferi de o alergie care-ţi provoacă mâncărimi atunci când faci exerciţii fizice. Cea mai tare alergie din lume? Sigur, poate – asta dacă nu ai forma care face un iad chiar şi din urcatul scărilor.
- Detalii
- de: Robert T. Gonzalez
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Oamenii sunt admirabili în multe privinţe, dar în termeni de caracteristici fizice, de regulă suntem întrecuţi de alte animale. Gram cu gram, un cimpanzeu este de patru ori mai puternic decât un om. Abilităţile noastre pentru sărituri sau gimnastică sunt la fel de slabe şi suntem sprinteri slabi. Dacă am concura la o olimpiadă a animalelor, am termina abia în partea de jos a clasamentului.
- Detalii
- de: Graham Lawton
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
”Când aveam nouă ani, un spiriduş a început să locuiască în mine. Într-o după amiază a început să împungă din interior partea stângă a feţei mele, făcându-mi buzele să se încreţească şi strângă aşa încât ochiul stâng se uita cruciş. Fără să ştiu încă de ce, am început rapid să clipesc şi să ridic din umeri.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Părinţii lui Fred erau îngrijoraţi. Fred avea 2 ani şi jumătate, dar nu începuse să vorbească. Nu gângurea ca alţi copii de vârsta lui. Fred nu se uita în ochii tăi, deşi vederea sa părea a fi în regulă. Îi plăcea să se uite la propriile sale mâini. Putea să stea ore în şir privindu-şi mâinile care se mişcau înainte şi înapoi.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Pentru a-şi îmbunătăţi aspectul tenului ca urmare a reducerii ridurilor. Atunci când laptele se acreşte, lactoza din lapte este transformată de către bacterii în acid lactic. Alfa-hidroxi acizii, precum acidul lactic, aplicaţi pe piele exfoliază stratul de la suprafaţă şi lasă în urma lor o piele fără cusur.
- Detalii
- de: Joe Schwarcz
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Înainte de orice, să discutăm despre ce nu este schizofrenia. Oamenii care au schizofrenie nu au personalităţi multiple. În 1911, Eugen Bleuler a fost primul care a folosit termenul ”schizofrenie”. Deşi termenul ”schizofrenie” vine de la cuvintele greceşti ”scindare” şi ”minte”, oamenii bolnavi de schizofrenie nu suferă de scindarea personalităţii.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
La ce se referă conceptul de plasticitate a creierului? Oare creierele noastre sunt făcute din plastic? Desigur, nu. Neuroplasticitatea (cum mai este adesea denumită plasticitatea creierului) descrie modul în care se reorganizează căile neuronale din creier.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler, Ph.D.
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Acesta nu este un fruct atrăgător. Aspectul său seamănă cu pielea de pe spatele unui aligator. De fapt, uneori este numit „para aligatorului”. Şi a fost evitat de către unii oameni din cauza conţinutului său ridicat de grăsimi. Într-adevăr, avocado este bogat în lipide.
- Detalii
- de: Joe Schwarcz
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Creierul tău este ca o maşină. Pentru a funcţiona corect, o maşină are nevoie de benzină, ulei, lichid de frână şi alte materiale. Creierul tău are nevoie, de asemenea, de materiale speciale pentru a funcţiona corect: glucoză, vitamine, minerale şi alte substanţe chimice esenţiale.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler, Ph.D.
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Aminteşte-ţi mai mult. Gândeşte mai repede. Fii mai deştept. Nu ar fi frumos dacă aţi putea înghiţi o pastilă în loc să studiaţi pentru un test? Există astfel de „pastile inteligente”? Poate veţi putea să luaţi o pilulă şi să obţineţi o „reglare psihică” dacă vă simţiţi puţin amorţiţi.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Râsul e... distractiv, amuzant, dar de ce râdem? De ce nu te poţi gâdila singur? Ce parte a creierului este responsabilă cu hohotele de râs şi umorul? Nu sunt multe răspunsuri la aceste întrebări pentru că nu au fost foarte multe experimente pe această temă.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii

De-a lungul timpului, oamenii au comparat creierul cu diferite invenţii. În trecut, se spunea despre creier că ar fi ca o clepsidră sau ca o centrală telefonică. În ziua de azi, invenţia preferată cu care este comparat creierul este computerul.
- Detalii
- de: Eric H. Chudler
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Cei mai mulţi dintre noi abia aşteptăm să terminăm cina ca să ne putem năpusti asupra desertului şi să ne satisfacem pofta de dulciuri. Ne ameninţăm copiii că nu vor primi desertul până nu vor termina şi ultimul rest de legume din farfurie. Dar nu toţi oamenii tânjesc după dulciuri.
- Detalii
- de: Joe Schwarcz
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Oamenii devin din ce în ce mai graşi pentru că nu au voinţă şi mănâncă multe alimente cu un conţinut ridicat de zahăr şi grăsimi. Corect? De fapt, conform opiniei multor oameni de ştiinţă, greşit. Cauza ”epidemiei de obezitate” este mult mai complicată decât mâncatul în exces.
- Detalii
- de: Annalee Newitz
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Cercetătorii au descoperit că efectul placebo poate stimula răspunsuri fiziologice, precum modificări ale pulsului ori ale tensiunii arteriale. Îmbunătăţeşte starea pacientului în cazuri implicând durere, depresie, anxietate şi unele simptome de Parkinson.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
