Obezitate fumat sedentarismCam un miliard de oameni de pe glob au viciul fumatului, dar se observă o uşoară descreştere datorită campaniilor anti-fumat. În schimb, 1,6 miliarde de persoane suferă de obezitate şi se estimează o creştere de 40% în următorii zece ani.

 

 

 

 

Fumatul

În ultimii ani, în ţările dezvoltate s-a dus o campanie puternică antifumat. S-au aplicat legi antifumat, s-a interzis publicitatea prin mijloace audio-vizuale; în Spania, la începutul anului 2011 s-a interzis fumatul în baruri şi cafenele. Asemenea legi au intrat în vigoare şi alte ţări europene ca Austria, Germania, Belgia şi chiar România. În SUA, aproximativ 30 de state au interzis publicitatea şi fumatul în spaţii publice. Aceste restricţii aduc un beneficiu atât fumătorilor, dar în special nefumătorilor.

Legile au la bază studii efectuate în trecut care afirmau o legătură între cancerul pulmonar, bolile cardiovasculare sau astmul bronşic şi fumat. Se constată o incidenţă a acestor boli în rândul fumătorilor. Nimic mai adevărat, dar să luăm ca exemplu cancerul pulmonar. Este o afecţiune multifactorială, determinată atât de factori genetici, cât şi de mediu. Genele sunt poziţionate pe cromozomi, poziţia fiecărei gene fiind numită locus (la plural loci). Cei doi loci omologi (loci situaţi pe aceeaşi poziţie pe perechea de cromozomi omologi) pot fi ocupaţi de versiuni identice sau diferite ale genei, versiuni numite alele. Alelele diferite apar ca urmare a mutaţiilor şi ele pot determina boli genetice. Deci cancerul şi alte boli multifactoriale (diabetul, astmul, boli ale inimii) au o predispoziţie genetică. Dacă eşti predispus genetic nu e obligatoriu să te îmbolnăveşti atâta timp cât eviţi alţi factori. Rata apariţiei bolii în rândul celor predispuşi genetic este mai mare decât în restul populaţiei.

 

 

 

 

Fumător
Fumător
credit: y-me.deviantart.com



Fumatul este un factor de risc pentru aceste boli, dar există persoane care, deşi sunt nefumătoare suferă de astfel de boli (cancer pulmonar, astm, boli cardiovasculare). Important e stilul de viaţă.

Interesant e modul prin care fumatul a devenit un ţap ispăşitor pentru cancerul pulmonar şi alte afecţiuni, probabil din lipsă de informare sau din rea voinţă. Infarctul miocardic, o boală frecvent fatală, e produs de obturarea unui vas de sânge din jurul inimii. Deşi această boală a fost pusă pe seama fumatului, se constată în clinicile de cardiologie un paradox: un fumător trece mai uşor printr-un infarct decât un nefumător. Acest lucru se datorează faptului că ramurile secundare ale arterelor unui fumător sunt mai bine dezvoltate decât cele ale unui nefumător şi astfel inima, fiind mai bine vascularizată, poate face faţă mai uşor unui infarct. Dar de ce vascularizaţia inimii unui fumător este mai dezvoltată? Nu spune nimeni că fumatul ar fi benefic, căci această dezvoltare a ramurilor secundare ale arterelor se datorează tocmai faptului că, din cauza fumatului, inima este obişnuită cu stări uşoare de hipoxie (lipsa oxigenului). Pentru a-şi rezolva această problemă, organismul îşi dezvoltă mai bine ramurile secundare ale arterelor pentru a ajunge la inimă mai mult sânge oxigenat, compensând astfel lipsa de oxigen.


Obezitatea

Toate aceste campanii şi studii antifumat (majoritatea efectuate corect) au distras atenţia de la alt fenomen grav: obezitatea. Peste tot există reclame ale companiilor de fast-food şi băuturi răcoritoare, tot felul de campanii şi promoţii la care iau parte persoane de toate vârstele. Pentru o zi cu activităţi medii, o persoană are nevoie în medie de 2000 kcal pe care le asimilează pe parcursul unei zile (3 mese / zi recomandate de nutriţionişti). Pentru un hamburger, o porţie medie de cartofi şi o băutură răcoritoare, vom obţine aproximativ 800 kcal, ţinând cont că asta va fi doar o masă.

Sedentarismul privit ca o boală este un factor de risc care conduce la apariţia mai multor afecţiuni. Cu toate că din punct de vedere medical este indicat să evităm obiceiurile sedentare (statul excesiv la calculator, TV etc), la ora actuală tot mai multe locuri de munca sunt caracterizate prin lipsa activităţii fizice. Mai mult, viaţa modernă încurajează sedentarismul prin promovarea unei vieţi confortabile, fără prea multe solicitări fizice.

Estimările actuale arată că 30% din populaţia întregii SUA suferă de obezitate şi 65% dintre aceştia sunt supraponderali. Din moment ce unul dintre cele mai mari exporturi din lumea occidentală este cultura americană, nu este de mirare că obiceiurile noastre - şi prin urmare problemele noastre de sănătate - se răspândesc cu viteză în întreaga lume. În alte ţări ale lumii cum ar fi Rusia, Germania şi Republica Cehă, rata obezităţii la adulţi este cuprinsă între 23% şi 26%.

În Australia, aproximativ 20% din întreaga populaţie este obeză. În Marea Britanie şi Canada, rata obezităţii în rândul adulţilor este mai apropiată de 15%. Aceste valori cresc deoarece a avut loc o uimitoare creştere a numărului de copii supraponderali şi bolnavi de obezitate. Se estimează că în SUA, 22 de milioane de copii sub vârsta de 5 ani sunt clinic obezi. Acest număr este de două ori mai mare decât cel din 1980.

Obezitatea constituie un factor major de risc în arterioscleroză, diabet şi cancer - boli ale societăţii industrializate moderne. Riscul de infarct, atac cerebral şi depresie este mult mai mare în rândul obezilor.

Aproximativ un miliard de oameni din întreaga lume fumează, dar se observă o uşoară descreştere datorită campaniilor antifumat. În schimb 1,6 miliarde de persoane acum sunt obeze şi se estimează o creştere cu un procent de 40% în următorii zece ani.

Pentru a preveni aceste probleme ale societăţii moderne trebuie să ne preocupe mai mult stilul nostru de viaţă.


 



Bibliografie:
http://www.eurespir.info/ro/legislatie.html
http://cancer.about.com/od/causes/a/geneticcancer.htm
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/sedentarism_15769
http://www.armonianaturii.ro/Obezitatea-mondiala.html*articleID_317-articol
http://www.wpro.who.int/media_centre/fact_sheets/fs_20020528.htm
http://www.forbes.com/2007/02/07/worlds-fattest-countries-forbeslife-cx_ls_0208worldfat.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Obesity
http://en.wikipedia.org/wiki/Smoking

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.